Acasă Blog Pagina 6349

Publicul sibian s-a întors în Sala Transilvania

0

Publicul sibian s-a întors în Sala Transilvania la ceea ce a fost în cea mai mare parte a istoriei galben-albaştrilor . Şi acest lucru nu face referire la fanii lui CSU Sibiu care au fost prezenţi în ultimii ani la meciuri şi au fost extraordinari, ci la faptul că sala nu a mai fost plină până la refuz, iar atmosfera nu a mai fost ca pe vremuri. Suporterii galben-albaştrilor au fost recunoscuţi ca unii dintre cei mai pătimaşi din România. Au fost recunoscuţi pentru modul în care îşi încurajează formaţia, coregrafiile, iubirea pentru echipă, modul de cunoaştere a baschetului şi susţinerea faţă de CSU chiar şi în momentele dificile, plus multe alte calităţi care începuseră a dispărea pentru scurt timp.

Eric la primul gol în Arabia Saudită

0

Lui Eric de Oliveira nu i-a luat mult să îşi facă simţită prezenţa în Arabia Saudită, marcând la al treilea joc pentru noua sa echipa. Acesta a deschis scorul pentru formaţia sa în egalul din deplasare cu Al Shoalah. Brazilianul a înscris din opt metri cu o lovitură de cap care nu i-a dat nici o şansă portarului advers. Faza a fost lucrată excelent de coechipierii săi care i-au pus balonul perfect. Faţă de  multe partide în care Eric evoluase, şi în care el fusese servantul, de data aceasta a fost finalizatorul. A fost unul din puţinele goluri reuşite de fostul mijlocaş al Gazului Metan şi Pandurii Târgu Jiu cu capul. Pentru Eric urmează încă şase etape cu Al Ahli Jeddah în acest sezon, runde care pot să îl aducă şi mai mult în prim planul fotbalului arăbesc.

Călătorie în înghețata Siberie – „Am așteptat acolo flacăra olimpică și a trecut atât de repede, că abia am apucat să conștientizăm.”

Georgiana Frunză este studentă în anul III la Facultatea de Litere, specializarea Română – Engleză din Sibiu. O tânără dedicată și pasionată, căreia îi place mult să călătorească, să experimenteze și să descopere destinații cât mai interesante. Așa începe și povestea. Cu momentul în care Georgiana a ales să facă un stagiu de practică în Salekhard (Rusia), acolo unde, în această perioadă, soarele răsare la 10:42 și apune la 16:52, acolo unde ora de vară nu există. A ales Siberia în detrimentul Marocului, însă nu regretă nicio secundă decizia luată. A fost o experiență de neuitat, pe care ar repeta-o oricând. Cum o descrie în două cuvinte? „Chiar dacă par total opuse, când mă gândesc la Salekhard, pot vorbi despre căldura frigului.” Alege internship-ul și pentru viitor. Este pasiunea ei. Următorul pas poate fi predarea limbii engleze în Indonezia. Însă asta va fi o cu totul altă poveste. 

Informare Banca Comerciala Carpatica

Urmare solicitării Autorității de Supraveghere și apariției în presă a unor articole referitoare la suspiciuni de fraudă internă în cadrul companiei Carpatica Asig, facem precizarea că aceste evenimente nu interferează în niciun fel cu activitatea normală a Băncii Comerciale Carpatica.

„În legătură cu informațiile apărute în presă, trebuie specificat faptul că Banca Comercială Carpatica și Carpatica Asig sunt două companii distincte, iar dl. Ilie Carabulea deține doar calitatea de acționar semnificativ, fără a fi implicat în vreun fel în conducerea instituției noastre. Aspectele publicate care țin strict de compania Carpatica Asig nu influiențează în niciun fel activitatea băncii. Banca Comercială Carpatica rămâne în continuare o instituție financiară solidă, cu rezultate notabile, dedicată clienților săi.” – Johan Gabriels, Directorul General al Băncii Comerciale Carpatica. 

Noul consul al Germaniei la Sibiu asigură implicarea investitorilor în menținerea și dezvoltarea proiectelor din Sibiu

Judith Urban, noul consul al Germaniei la Sibiu a avut în această săptămână o întâlnire oficială cu președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea. Consulul, care  și-a preluat mandatul la începutul acestui an, a prezentat principalele sarcini pe care le are ca șef al misiunii diplomatice germane. Consultanță și promovare pentru dezvoltarea de noi investiții germane în județul Sibiu, sprijinirea activităților culturale ale majorității românești și nu doar ale etinicilor germani, sunt doar câteva dintre acestea.

Două femei au fost prădate cu peste 10.000 de lei, de doi falși angajați la gaze

0

În cursul zilei de ieri, două femei vârstnice, una din municipiul Mediaş şi cealaltă din localitatea Axente Sever au permis accesul în imobil unor persoane necunoscute. La uşa celor două victime, femei vârstnice, s-au prezentat doi bărbaţi care, sub pretextul că sunt angajaţi ai unei companii ce furnizează gaze naturale şi trebuie să verifice instalaţia şi hornul sobei li s-a permis accesul în imobil. În timp una dintre persoane distrage atenţia victimei cerându-i spre exemplu, să o conducă la aragaz, cea de-a doua persoană sustrage bunuri din interior. În acest fel, cele două femei au constatat după plecarea celor doi falşii angajaţi că le-au fost sustrase sumele de bani deţinute. Cei doi falşi angajaţi au furat de la cele două femei peste 10.000 de lei.

Mii de persoane cu buletinele expirate în județul Sibiu

7.200 de persoane din Sibiu și din cele 10 comune arondate au actele de identitate expirate, iar 1.400 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani nu şi-au obţinut încă primul act de identitate. Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Sibiu amintește acestor persoane că trebuie să se prezinte cât mai repede la ghişeele    instituției, pentru obținerea unui act de identitate valabil. Sunt vizați atât cei din Sibiu, cât și cei din comunele deservite (Cristian, Marpod, Gura Râului, Poplaca, Răşinari, Roşia, Slimnic, Şura Mare, Şelimbăr şi Vurpăr).

Prima prelevare de organe a medicului Radu Zamfir, după tragedia aviatică, a avut loc azi noapte la Sibiu

0

La doar 10 zile de la tragedia aviatică din Munții Apuseni, medicul Radu Zamfir a făcut prima prelevare de organe, la Sibiu. Medicul Radu Zamfir a ajuns la Spitalul Județean la puțin timp după miezul nopții, însoțit de echipa sa de la spitalul Fundeni. La intervenție a mai participat o echipă de medici din Cluj dar și una de la Spitalul Colentina. Au fost prelevate mai multe organe de la un tânăr în vârstă de 34 de ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident de muncă ce a avut loc în urmă cu trei zile la Mediaș. Operația s-a încheiat abia dimineață, în jurul orei 6.30 iar cele două echipe medicale au plecat în grabă pentru a duce organele salvatoare la pacienții aflați pe listele de așteptare.

Andrei Muntean, locul 3 în topul celor mai buni gimnaşti români

0

Andrei Vasile Muntean a avut un an 2013 excelent. Rezultatele au fost foarte bune, şi în ciuda unor greşeli la Cupa Mondială, el s-a prezentat foarte bine şi a arătat că se va conta pe el tot mai mult în viitor. Gimnastul sibian a evoluat foarte bine la paralele, depăşindu-şi aparatul preferat, inelul, unde s-a descurcat de asemenea bine. Reuşitele sale au fost remarcate şi de preşedintele FRG, Adrian Stoica, care a vorbit tot timpul laudativ la adresa sa. Nu doar atât, în clasamentul celor mai buni gimnaşti ai României din anul precedent, el a fost pus pe treapta a treia, loc extraordinar. Astfel, doar Marius Berbecar şi liderul echipei Flavius Koczi au fost deasupra sa. Andrei Muntean este produs al Sibiului, şi a fost format de către antrenorii Carmen Roşianu şi Ciprian Baiaş.

Final de carieră pentru o mare campioană

0

O mare campioană a sportului s-a retras. Odată cu finalul anului 2013, Katya Solovey „a pus cizmele în cui” unei cariere impresionante. Imensa sportivă din Ucraina a avut peste optusprezece ani în taekwondo şi kickboxing, timp în care a evoluat în peste 500 de lupte, cea mai mare parte dintre ele câştigate.

Gaz Metan, echipa fără marcatori. Sunt Antic şi Mărcuş cei care să schimbe acest lucru?

0

Gaz Metan a continuat şi în 2013 a fi o echipă în adevăratul sens al cuvântului şi în care rar vreun fotbalist se distanţează de ceilalţi din punct de vedere al reuşitelor colective. De-a lungul anilor, numai Cristi Bud şi Thaer Bawab au fost marcatori propriu-zişi pentru alb-negri, iar Eric şi Curtean s-au distanţat prin tehnica şi fazele spectaculoase. Şi în această stagiune nu pare a se fi schimbat ceva, cei mai importanţi goal scoreri având trei reuşite contabilizate în contul lor, iar restul şi mai puţin.

Meciul cu Steaua Bucureşti se amână!

0

Drumurile lungi din cupele europene împreună cu nenumăratele accidentări au condus la al doilea joc amânat pentru Gaz Metan Mediaş. Baschetbaliştii de pe Târnava Mare nu vor mai susţine meciul de sâmbătă pe care trebuiau să îl joace în compania Stelei Bucureşti, la fel cum au făcut-o nu cu foarte mult timp în urmă cu CSU Ploieşti. Astfel, ghinionul medieşenilor cu foarte mulţi jucători indisponibili, plus disputele din FIBA Eurochallenge au complicat şi încărcat calendarul pentru aceştia în a doua parte a returului campionatului.