Acasă Blog Pagina 6457

Sibienii au protestat împotriva proiectului Roșia Montană și a exploatării gazelor de șist din Ardeal

0

Câteva sute de sibieni și cetățeni străini au protestat duminică, 8 septembrie, în Piața Mare împotriva legii distrugerii Roșiei Montane și împotriva exploatării gazelor de șist din zona Văii Hârtibaciului. De la ora 17:00 și până spre seară, numărul celor care au participat la protest s-a dublat, iar peste 700 de oameni au semnat petiția împotriva legii care prevede distrugerea Roșiei Montane. Protestatarii au străbătut bulevardul N. Bălcescu, apoi s-au întors în fața primăriei și au cântat imnul României. Unii dintre vizitatorii Târgului Olarilor, desfășurat în paralel în Piața Mare au aplaudat acțiunea și s-au alăturat grupului. „Uniți salvăm Roșia Montană!”, „Avem cu toții o rană, Roșia Montană!” sau „Roșia Montană, revoluția generației noastre!” au fost doar câteva dintre mesajele inscripționate pe steaguri, pancarte sau pe tricourile participanților la protest.

Episcopia Evanghelică: Salvarea bisericilor fortificate este posibilă prin includerea în circuitul turistic

0

Episcopia evanghelică cere ajutorul societății civile pentru salvarea bisericilor fortificate.  O șansă în acest sens ar fi includerea lor în circuitul turistic. Potrivit statisticilor, 75 % dintre bisericile fortificate sunt în pericol de distrugere. Reinhart Guib, Episcopul Bisericii Evanghelice C.A,  atrage atenția că în România,  la ora actuală, sunt aproape 100 de comunități locale evanghelice care au dispărut de tot sau sunt pe cale de dispariție, astfel încât monumentele fortificate au fost lăsate în paragină. Din cei 250.000 de sași evanghelici care au trăit pe teritoriul României, în 1989, mai erau doar 100.000 în locurile de baștină, iar în prezent doar 15.000 au rămas în România, ceilalti fiind primiți în Germania.

320 de posturi rămase în învățământ după ședința din 6 septembrie

0

În 6 septembrie la Liceul de Artă din Sibiu a fost organizată o nouă ședință publică de repartizare a posturilor din învățământ. De data acesta, s-au repartizat solicitanții calificați cu examen de probitate profesioanală din anii 2013, 2012 și 2011. La această repartizare s-au efectuat detașări pentru restrângere nesoluționată, completări de catedră, continuități pe post și supliniri. Au fost repartizați astfel suplinitori și pensionari calificați.

Ziua Monumentului Necunoscut a fost marcată la Ighişul Nou

0

Comunitatea locală din satul aparţinător Mediaşului, Ighişul Nou, a marcat duminică Ziua Monumentului Necunoscut. Evenimentul a  fost organizat de Consistoriul Evanghelic Mediaş şi face parte din proiectul „Descoperă Sufletul Transilvaniei”, proiect cu finanţare  europeană în care vor fi restaurate 18 biserici fortificate, printre care şi Biserica din Ighişul Nou.

5 tone de materiale sanitare donate SCJU Sibiu de o fundație germană

0

Spitalul Clinic Județean Sibiu a primit donații de materiale sanitare în valoare de 25.000 de euro din partea fundaţiei germane Helpup Mit Herz und Hand bV. Donația constă în pansamente, seringi, sonde, materiale ortopedice și altele. Cantitate de materiale sanitare este de 5 tone.

O nouă etapă de dezinsecții în zonele verzi din Sibiu

0

Între 9 și 11 septembrie are loc o nouă acţiune de dezinsecţie şi deratizare în municipiul Sibiu. Pulverizarea va fi efectuată dimineaţa şi seara. Firma contractată va pulveriza substanţele active în parcurile şi în zonele verzi şi va plasa substanțe deratizante. 

Ioan Paraschiv, desemnat cel mai bun actor le Gala HOP 2013

0

 Ioan Paraschiv, actorul Teatrului Național din Sibiu, a primit titlul de „Cel mai bun actor”, în cadrul secțiunii individual a celei de-a XVI-a ediții a Galei Tânărului Actor HOP. Cea de-a XVI-a ediție a Galei HOP a avut loc în perioada 4 – 8 septembrie, la Costinești, cu scopul de a promova și lansa tinerii absolvenți din învățământul superior artistic de stat și particular. Evenimentul este organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), iar ediția din acest an și-a propus să aducă un omagiu Mariei Tănase, singura artistă care a valorificat cântul românesc popular autentic, după cum a declarat regizorul Radu Afrim, directorul artistic al galei din acest an. 

AJOFM a lansat aplicația care permite informarea completă a celor interesați de piața muncii

Un pas înainte în tehnologie, pentru AJOFM. De acum înainte, toți cei care au un loc de muncă, dar care vor să fie în permanentă legătură cu informaţiile din piaţa muncii, şomerilor indemnizaţi, neindemnizaţi, angajatorilor şi angajaţilor din AJOFM, vor putea, cu ajutorul unei aplicații care are ca scop introducerea serviciilor de tip self-service. Aplicaţia poate fi accesată de pe calculatorul personal, de pe touch screen din sediile AJOFM şi de pe telefonul mobil, folosind www.eajofm.ro. Aceasta a fost dezvoltată în cadrul proiectului Serviciul public de ocupare – calitate, accesibilitate și proptitudine și a fost creată pentru 5 instituţii implicate în acest proiect: AJOFM Sibiu, AJOFM Satu Mare, AJOFM Hunedoara, AJOFM Dâmboviţa şi AJOFM Vaslui.

Michelle Obama în costum popular la Negrești Oaș

0

O știre inedită vine din nordul țării, acolo unde o femeie din Negreşti Oaş a realizat o păpuşă reprezentând-o pe Michelle Obama, prima doamnă a Americii, îmbrăcată în costum oşenesc, urmând să o trimită la Casa Albă. Realizatoarea de păpuşi Anica Mare, cunoscută în zonă drept „mama păpuşilor”, şi-a prezentat, sâmbătă, la un festival culinar din Negreşti Oaş, noua realizare – o păpuşă care o reprezintă pe Michelle Obama. 

Spitalul Polisano a efectuat o operație gratuită pentru un bebeluș de 4 luni

0

Cunoscând deficienţele sistemului de sănătate românesc, Spitalul Polisano Sibiu a dorit sa fie alaturi de familia unui copilas de numai 4 luni, oferindu-le acestora posibilitatea de a efectua o interventie neurochirurgicala fara costuri! 

8 dosare penale și amenzi de peste 40 000 de lei în domeniul panificației

0

Polițiștii sibieni au început controalele la producătorii de pâine și alte unități comerciale din domeniul panificației, pentru reducerea și prevenirea evaziunii fiscale. Măsura vine după ce la data de 1 septembrie TVA-ul pentru pâine și făină  a fost redus de la 24% la 9 %. 8 persoane s-au ales cu dosare penale, fiind acuzate că au creat un prejudiciu total de 263 000 de lei, prin evaziune fiscală și încălcarea drepturilor de autor.

Luni și marți se întrerupe gazul pe mai multe străzi din Sibiu

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat luni şi marţi pe mai multe străzi din municipiul Sibiu

E.ON Gaz Distribuţie anunță întreruperea gazului pe mai multe străzi din Sibiu, în vederea cuplării unor conducte noi și branșamente la sistemul de distribuție. Întreruperile sunt făcute astfel: