Sibienii au protestat împotriva proiectului Roșia Montană și a exploatării gazelor de șist din Ardeal

spot_img
Cele mai citite

Câteva sute de sibieni și cetățeni străini au protestat duminică, 8 septembrie, în Piața Mare împotriva legii distrugerii Roșiei Montane și împotriva exploatării gazelor de șist din zona Văii Hârtibaciului. De la ora 17:00 și până spre seară, numărul celor care au participat la protest s-a dublat, iar peste 700 de oameni au semnat petiția împotriva legii care prevede distrugerea Roșiei Montane. Protestatarii au străbătut bulevardul N. Bălcescu, apoi s-au întors în fața primăriei și au cântat imnul României. Unii dintre vizitatorii Târgului Olarilor, desfășurat în paralel în Piața Mare au aplaudat acțiunea și s-au alăturat grupului. „Uniți salvăm Roșia Montană!”, „Avem cu toții o rană, Roșia Montană!” sau „Roșia Montană, revoluția generației noastre!” au fost doar câteva dintre mesajele inscripționate pe steaguri, pancarte sau pe tricourile participanților la protest.

Un banner de mari dimensiuni a fost afișat pe turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu.
Protestele în stradă vor continua până în momentul în care Parlamentul, prin Senat și Camera Deputaților, va vota respingerea proiectului de lege; Guvernul va respinge în procedură de urgență prin hotărâre de guvern acordul de mediu; Roșia Montană va fi inclusă pe lista tentativă a României pentru UNESCO; cianura va fi interzisă prin lege în activitățile miniere din România și cei patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu) vor fi demiși.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Expotricotex revine la Sibiu: Oportunități de shopping și colecții de iarnă la promoție pentru întreaga familie

Sibienii dornici să își reînnoiască garderoba sau să găsească produse de calitate la prețuri avantajoase au din nou motiv...

Știri pe același subiect