Acasă Blog Pagina 6513

Accident în Sibiu: S-a răsturnat cu maşina pe strada Andrei Şaguna

Un şofer sibian s-a răsturnat în această dimineaţă la intersecţia străzilor Andrei Şaguna şi Dealului. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani,  circula pe Şoseaua Alba Iulia, iar la virajul spre strada Dealului a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în bornele de beton amplasate lângă marcajele rutiere, după care s-a răsturnat.

Sunt şanse ca Ministerul Educaţiei să-şi plătească restanţele pentru transportul şcolar

S-au adunat deja luni bune de când Ministerul Educaţiei nu a mai decontat abonamente de transport pentru elevii din mai multe judeţe din ţară. La Sibiu aceşti bani nu s-au mai primit din toamna anului trecut. Datoriile acumulate de minister sunt, în momentul de faţă, de milioane de lei. În acest context reprezentanţii ministerelor Educaţiei şi Finanţelor au stabilit deblocarea unei sume de 30 de milioane de lei pentru a acoperi o parte din aceste datorii acumulate în 2012 şi 2013.

ULBS campioană în faţa lui Belodedici şi Vlădoiu

0

 

După 4 faze zonale şi un turneul final, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a câştigat Campionatul Naţional Universitar de Fotbal în sală. Concursul hotărâtor a avut loc la în data de 21-24 mai în Sala Transilvania. Aici, cele mai bune 8 Universităţi din ţară s-au luptat pentru onoarea şi privilegiul de a fi numită campioană naţională de futsal şi învingătoare a ediţiei cu numărul III.

 

România a învins din nou pe Franţa la rugby

0

După foarte mulţi ani, România a învins din nou pe Franţa la rugby, scor 15-10. Jocul a avut loc în 18 mai pe stadionul Bebe Boboc şi le-a adus faţă în faţă pe echipele de old-boys ale Sibiului şi ale celor din Melun.

Respect, prietenie şi preţuire pentru adversar

Partida a fost una amicală şi s-a jucat sub însemnele prieteniei, preţuirii şi al respectului pentru sportul cu balonul oval cât şi al adversarului. Meciul a avut 3 reprize a câte 20 de minute, timp în care au intrat în teren aproape 100 de jucători, dintre care 42 cocoşi galici. După acestea, ei nu s-au săturat şi au cerut o a patra, nivel în care au jucat amestecaţi, 50-50.

Absolvenţii ULBS au predat cheia Universităţii într-o premieră academică

Marţi 28 mai, studenţii celor 9 facutăţi ale Universităţii „Lucian Blaga” au făcut un adevărat spectacol academic, care a marcat încheierea anului universitar 2012-2013.  Gaudeamus, cursul festiv al absolvenţilor ULBS a fost o premieră, sub egida agendei culturale Sibiu Smart, de la care nu au lipsit nici absolvenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi nici cei de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

O zi de sport la şcoală

0

Prima ediţie a Cupei Şcolii Gimnaziale nr.1 a fost un real succes. Aceasta a avut loc acum două week-end-uri şi a fost dedicată elevilor claselor I-VIII, copii ce s-au întrecut în sporturile preferate, fotbal, tenis de câmp, rugby şi handbal.

Peste 2 kilomeri de cablu furaţi în zona CFR Cârţa-Arpaş

Un bărbat de 34 de ani din Slimnic a furat aproape 2400 de metri de cablu  aerian de telecomunicaţii în zona sectorului CFR Cârţa – Arpaş, de pe Magistrala CFR 200 Braşov–Sibiu, pe care l-a valorificat apoi la un centru de colectare de fier vechi. 

Gheorghe Suditu a renunţat la Aeroport

Gheorghe Suditu şi-a dat demisia din Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional Sibiu, invocând motive personale. Acesta a fost validat ca membru al CA al Aeroportului, în luna ianurie, ca reprezentant al Ministerului Muncii.

Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu sărbătorite pe Valea Hârtibaciului

În 1 şi 2 iunie, Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu vor fi organizate pe Valea Hârtibaciului, în localităţile Cornăţel, Agnita, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Săsăuş şi Alţâna.

Aventuri la fermă pentru sute de copii

De 1 iunie, capitala copiilor şi a copilăriei va fi satul Cornăţel, comuna Roşia, unde, la Ferma-Şcoală, vor avea loc mai multe activităţi destinate copiilor. Pe întreg parcursul zilei, organizatorii au pregătit pentru cei mici un „circuit multiaventură” în cadrul căruia aceştia se pot căţăra pe un panou, pot să se plimbe cu tractoraşul sau să se iniţieze în călărie cu ponei şi cu cai.

Consiliul Judeţean a modernizat 14 km de drum comunal în Bârghiş

Locuitorii comunei Bârghiş şi toţi cei care tranzitează această comună beneficiază de două drumuri comunale reabilitate luna aceasta de către Consiliul Judeţean, prin SC Drumuri şi Poduri. Investiţia face parte din programul multianual al Consiliului Judeţean Sibiu de reabilitare a tuturor drumurilor comunale, pentru anul 2013 fiind prevăzute a se realiza 18 drumuri comunale, însumând aproximativ 86 km.

Aţi văzut această minoră ?

Poliţiştii sibieni caută o fată de 15 ani din Sibiu care a dispărut de la domiciliu săptămâna trecută.

„În data de 21.05.2013, minora PILOIU IULIANA, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliu pentru a merge la şcoală şi de atunci nu a mai revenit.

În data de 23.05.2013, mama minorei, domiciliată în municipiul Sibiu, a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la dispariţia fiicei sale de la domiciliu.”, se arata intr-un comunicat al IPJ Sibiu.

Doliu la Teatrul „Radu Stanca”. A murit actorul Gelu Potzolli

Directorul şi colectivul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă cu regret trecerea în nefiinţă a actorului Gelu Potzolli. 

„Când pleacă un om dintre noi, dispare o lume! O lume pe care o simţim că există pentru că este rezultatul percepţiei noastre. Gelu Potzolli, care s-a hotărât să se oprească din goana lumească, a fost un om de teatru care a parcurs toate ierarhiile. A crescut şi s-a dezvoltat în teatru, de la tehnician la actor, cunoscând bucuria succesului pe toate meridianele lumii. A plecat spre cel senin în ziua în care colegii lui actori se pregăteau să convingă oficialii de la Avignon că locul TNRS este în acel festival (n.r. avanpremiera spectacolului Solitaritate de Gianina Cărbunariu). Plângând, actorii i-au dedicat spectacolul şi au triumfat. Este timpul misiunii actorului de a duce emoţia şi frumosul mai departe. De acolo, din ceruri, Gelu a zâmbit! Drum cu Lumină spre Domnul!” a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.