Adrian Nicoară, Dumitru Domnariu, patronii benzinăriilor Eurooil şi şi Ioan Ovidiu Moldovan, administratorul societăţii Benzoil au fost reţinuţi la sfârşitul săptămânii trecute, după ce ofiţerii bucureşteni ai Serviciului de Investigarea Fraudelor i-au acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul adus statului ridicându-se, conform anchetatorilor, la aproximativ cinci milioane de lei.
Elena Udrea a declarat la Sibiu ca nu va candida la presedintia Romaniei
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat sâmbătă, la Sibiu, că nu va candida la preşedinţia României în 2014, dar că îl vede candidat pe fostul premier, Emil Boc, care a anunţat că deocamdată este preocupat de rezolvarea problemelor clujenilor, din postura de primar şi doreşte să câştige şi competiţia cu administratorul blocului în care locuieşte, unde vrea să ajungă preşedinte de asociaţie de locatari, scrie Agerpres.
Castigatorii la plata facturii pentru apa
Câştigătorii la plata facturii pentru apă au fost desemnaí vineri, 1 martie, de „Apă Canal” SA Sibiu.Iata lista castigatorilor: în Sibiu – Neguș Mihai (str. I.Neculce 6), Suciu Ciprian (str. Negoiu nr.79 și Gândilă Dumitru (str. V.Tordoșanu nr.12); în Făgăraş – Costea Vasile Gilu (str. A.Mureșanu nr.80), Dan Gheorghe (str. Parcului nr.34) și Nemet Iosif (str. G.Doja nr.1); în Avrig -Atanasoaie Constantin (str. Lacului bl.7/6), Matto Ludovic (Mârșa, str. Merilor bl.1/40) și Radu Alexandru (str. Cânepii nr.57); în Cisnădie- Țurcaș Ioan Wilhelm (str. Țesătorilor nr.44), Popa Ioan (str. Cindrelul nr.18) și Nunu Gheorghe (str. Cindrelul nr.27); în Ocna Sibiului – Nan Ioana (str. Șurii Mici nr.16), Ruje Floarea (str. Horea nr.3) și Roșca Victoria (str. Cânepii nr.7); iar în Şelimbăr – Balea Gheorghe (Veștem nr.220), Fodorean Valeria (Șelimbăr, str. 1 Decembrie nr. 7) și Troancă Mihaela Adela (Șelimbăr, str. Trifoiului nr.31).
Bancuri, glume
Căpitanul Titanicului:
-Am două veşti, una bună şi una rea. Pe care să v-o spun prima?
-Pe aia rea, strigă pasagerii.
Femeia modernă – între familie şi profesie
Luna martie, prima lună de primăvară, are în centru femeia. Probabil că nu întâmplător renaşterea naturii este în strânsă legătură cu femeia, ea însăşi o creatoare de viaţă. Doamnele de succes ale zilelor noastre sunt nevoite să penduleze cu graţie între profesie şi familie. Cum reuşesc acest lucru? Totul ţine de misterul feminin.
Viața cu SIDA, o agonie impusă, alinată de oameni mărinimoși

Ultimii zeci de ani au fost marcaţi de toleranță, nediscriminare, acceptare a semenilor de lângă noi așa cum sunt ei. Indiferent de culoarea pielii, de credință, de statură, de gen, de condiția de sănătate, toți suntem egali și avem aceleași drepturi. Dar ce se întâmplă atunci când devii invizibil, când ești ignorat de către cei din jur? Nu sunt spuse cuvinte, nu sunt aruncate jigniri. Pur și simplu indiferență. Această lipsă de interes din partea comunității o simte fiecare bolnav de HIV/SIDA, viața lui devine o permanentă cursă cu viața, în timp ce moartea este omniprezentă.
Mihai Truţă, matematicianul Mediaşului
Mihai Truţă are 17 ani şi este elev al Liceului Teoretic „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş. Este olimpic la matematică, fizică şi informatică. Dacă reuşitele sale într-ale fizicii şi informaticii sunt la nivel local şi judeţean, cele din matematică sunt recunoscute şi la nivel naţional. Un copil sigur pe el, cu un potenţial de aur, care mai are multe de spus în domeniile în care deja excelează.
Andrei Roman, înotătorul de primă clasă
10 titluri de campion naţional numai în ultimii 3 ani, 55 de medalii, 61 de dimplome sunt dovezile clare că Andrei Roman este un tânăr pentru care performanţa, în înot nu este nicidecum întâmplătoare. Originar din Mediaş, legitimat la Club Sportiv Şcolar Sibiu şi antrenat de Anca Miclăuş, Andrei este în momentul de faţă unul dintre cei mai buni înotători din ţară la categoria lui de vârstă.
În România mămăliga nu explodează
Dacă Sofia a fost zguduită de protestul bulgarilor scandalizaţi de creşterea masivă a preţurilor la energie, la Bucureşti sau la Sibiu, avem parte de o linişte asurzitoare.
Deşi suntem ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mică dependenţă energetică, plătim dureros de mult la energie electrică, benzină şi motorină.
Energia electrică are un preţ mare nu pentru că statul a decis să privatizeze distribuţia, cea mai profitabilă componentă a fostei companii Electrica, ci dintr-un motiv verde, subvenţionarea surselor de energie neconvenţională. Comisia Europeană doreşte să asigurăm cel puţin un sfert din producţia de energie din resurse regenerabile. Motiv pentru inflaţia de turbine eoliene ce produc astăzi tot atâta electricitate ca Nuclearelectrica Cernavodă. Toate bune şi frumoase, numai că energia eoliană e subvenţionată! Certificatele verzi oferite de guvernul României fac ca alternativa să fie scumpă, deşi nu vedem asta în facturi. Marea ironie este că în România aproape o treime din energia electrică e produsă de hidrocentrale, energie curată, verde şi regenerabilă. Dar de ce să nu fim noi generoşi şi să cumpărăm energie scumpă, consistent sponsorizată prin taxe şi impozite?
Marea tragedie vine din zona combustibilor auto. Preţul la pompă se umflă constant aducând la disperare şoferul ce trebuie să îşi uşureze portofelul la fiecare plin. Statistic avem cel mai mic preţ al benzinei din Europa. Ce uităm însă e cât reprezintă litrul de benzină din salariul mediu.
Conform Bloomberg suferinţa noastră la pompă e legendară. Suntem pe locul 8 alături de Pakistan, Nigeria sau Indonezia. Este interesant că România, Indonezia sau Nigeria au rezerve proprii de petrol consistente. Importurile fiind scăzute, nu preţul pe bursă al ţiţeiului ne scumpeşte benzina la pompă, ci nevoia guvernamentală de taxe şi impozite. La fel ca şi în cazul tutunului sau alcoolului, benzina şi motorina au preţuri infiorătoare din cauza accizei ce umflă preţul de trei ori. Guvernul e preocupat de sănătatea noastră şi să impună binele cu forţa, să renunţăm la băut şi fumat şi să pedalăm cu sârg sau să alegem alerte curse pietonale. Pentru că nimeni nu are de gând să îşi sacrifice salariul lunar pe altarul rezervorului.
Ar fi bine să invităm aceşti domni şi doamne să ne permită să ne alegem modul în care dorim să ne trăim viaţa. Nu e doar problema libertăţii noastre de mişcare, drept fundamental de altfel, ci o problemă esenţială, costul alimentelor şi al bunurilor cotidiene. Până vom descoperi teleportarea, benzina şi motorina ne vor influenţa de la costul micului dejun până la preţul ziarelor.
Accizele, aceste taxe subtile, care rod insinuant din veniturile noastre, care cresc şi ne irită nu sunt inacceptabile doar pentru şoferi, ci pe fiecare cetăţean ce descoperă preţuri surpriză.
Prima zi handmade din această primăvară
În acest week-end, zilnic între orele 11:00 și 20:00, Centrul Cultural Habitus găzduiește cel mai artistic târg de handmade din Sibiu. La ultima numărătoare, 35 de artiști locali și din țară au răspuns prezent la cea de-a 13 întâlnire ArtBoutique.
Dacă doriți un mărțișor special sau sunteți în cautarea unui accesoriu unicat sau vreți pur și simplu să vă rupeți de cotidian, la Galeria Habitus din Piața Mică veți găsi, pe lângă toate acestea, o atmosferă potrivită pentru prima zi de primăvară.
Pentru promovarea artei handmade și pentru a da ocazia vizitatorilor să experimenteze acest domeniu artistic, organizatorii au pregătit patru ateliere de creație, unul în care copiii vor învăța să facă mici cadouri celor dragi, un atelier de bijuterii, un atelier de pictură pe sticlă și unul de sculptură. Casandra Vidrighin, Patricia Corcoveanu, artiștii de la Mezoart și Ștefan Doru Moscu îi vor îndruma pe cei mici și pe cei mari zilnic, în cadrul atelierelor ArtWorks.
Această ediție ArtBoutique se desfășoară sub tema “Primăvara în Polka Dots”. Obiecte de design vestimentar, bijuterii, accesorii, ceramică pictată, sticlă pictată, lumânări parfumate, agende, jurnale, felicitări, quilting, origami, obiecte decorative, cosmetice homemade, produse Bio și articole pentru copii, toate vor avea în componența lor sau în modalitatea de prezentare, bulinele.
ArtBoutique este un eveniment realizat cu sprijinul Baumax, în colaborare cu Metropolis, Promo Management, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Breslo, Cărționline.com și Revista Atelierul.
Harlem Shake sau refuzul convenţionalului
Asistăm în ultima perioadă la un adevărat torent al fenomenului “Harlem Shake”.
Întruchipare cât se poate de adecvată pentru concepte precum “globalizare” sau “sat planetar”, tineri din toată lumea intră natural într-un dans pe ritmuri demenţiale. Mişcări incoerente, haotice, feţe acoperite cu măşti, grupuri închegate în pripă într-un singur scop: dans neconvenţional în spaţii cât mai convenţionale.
O sete nebună de etalare a spiritului rebel într-un mod ostentativ, care sfidează tot ceea ce până acum era supus normelor moralităţii: cimitire, săli de curs, cazărmi, şcoli. Dansurile înregistrate şi postate aproape în timp real pe Internet atrag zilnic noi adepţi, astfel încât Harlem Shake pare un adevărat virus. Totul a pornit de la un videoclip lansat anul trecut de un american, DJ Baueer, propagându-se cu repeziciune pe tot globul după ce în urmă cu o lună un grup de tineri, cu căşti de motociclişti pe cap, a postat pe net un filmuleţ în care dansează cu frenezie.
Harlem Shake prinde atât pentru deresponsabilizarea persoanelor care renunţă la individualitate în momentul în care intră în gaşca de dansatori, reguli cărora li se supune aşa-numita “psihologie a mulţimilor “, cât şi pentru starea de bine, entuziasmul şi euforia pe care corpul le resimte instantaneu atunci când face mişcare. Harlem Shake este popular pentru că zvâcnirile acestea sunt o reacţie a unui corp predispus la detensionare după ore în şir de sedentarism, ore întregi petrecute în faţa unor ecrane, în spaţii închise, ore în care se acumulează energie care tinde să fie eliberarată.
Plini de calităţi, dar neocoliţi de defecte, şi tinerii sibieni au intrat în această horă “pandemică”. Au scandalizat o ţară întreagă după ce au făcut slalom printre crucile si mormintele cimitirului din Guşteriţa, purtând pe feţe nişte măşti confecţionate parcă special pentru noaptea de Haloween. Au încins apoi dalele din Piaţa Mare, dar şi sălile de clasă ale şcolilor şi liceelor sibiene. Iar tinerii care continuă să posteze în mediul online variante de Harlem Shake par de neoprit.
Dincolo de a fi clasat drept “modă”, “trend”, “must have” sau “moft”, Harlem Shake poate fi privit drept ceva inofensiv, care instigă doar la o nevoie tipic adolescentină de abandonare a convenţionalului, de renunţare la canoane sau ca un îndemn la anarhie?
Marcel Luca şi-a preluat postul de vicepreşedinte CJ
Marcel Luca a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, prin votul consilierilor judeţeni, fiind singura propunere pentru această funcţie.


