Acasă Blog Pagina 6687

Uniunea Arhitecţilor din România îşi deschide filială la Sibiu

Conducerea Uniunii Arhitecţilor din România (U. A. R.) a decis, la începutul lunii iunie, reînfiinţarea la Sibiu a unei filiale. ,,U. A. R. acordă în ultima vreme o atenţie sporită reactivării filialelor judeţene, în primul rând, pentru distribuţia informaţiei în teritoriu şi administrarea fondurilor provenite din taxa Timbrului de Arhitectură”, declară preşedintele comitetului de iniţiativă arh. Mircea Ţibuleac, membru al senatului U. A. R., preşedinte fondator al filialei Ordinului Arhitecţilor din România Sibiu-Vâlcea şi din 2006 membru în Comisia Naţională de Disciplină a O. A. R.. Ceilalţi membrii sunt Ioana Urdea, arhitectul şef al Sibiului, şi Dorin Laschescu, fostul şef arhitect interimar al Sibiului. Filiala Judeţeană Sibiu va avea ca scop promovarea arhitecturii şi urbanismului ca domenii ale culturii, protejarea patrimoniului construit şi a peisajului în teritoriul arondat. Adunarea constitutivă are loc în 30 iulie, la Biblioteca Astra, unde sunt invitaţi toţi arhitecţii din judeţul Sibiu şi unde îşi vor prezenta proiectele şi variante de colaborare cu U. A. R. Sibiu, arh. Michael Engel, directorul Fundaţiei HERITAS, arh. Liliana Cazacu de la Biroul de Coordonare Pentru Biserici Fortificate, ing. Dana Coman, manager de proiecte U. A. R. De asemenea, la această adunare va fi aleasă şi conducerea Filialei Judeţene Sibiu. ,,Activitatea filialei nu se va rezuma numai la ajutoarele sociale, excursii de studii şi socializare, la îndemnizaţiile date pensionarilor şi la colectarea cotizaţiilor, ci va avea ca scop în primul rând realizarea de acţiuni culturale, finanţate din Timbrul de Arhitectură, în care să fie angrenaţi şi tinerii arhitecţi ai Sibiului”, declară arh. Mircea Ţibuleac.

Ioana Mălău

Expoziţie de eleganţă la Casa Hermes – Podoabele costumul săsesc

,,Costumul săsesc de sărbătoare. Podoabe… elegantă şi simplitate”, expoziţia de vară a Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, din cadrul CNM Astra, va putea fi vizitată în perioada 26 iulie-18 septembrie, la Casa Hermes din Sibiu.  Expoziţia este organizată în colaborare cu Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”, din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Organizatorii au pregătit 150 de exponate din colecţia de port şi podoabe săseşti din zona Sibiului, Ţara Bârsei şi Bistriţa, 20 de imagini din arhiva Muzeului ASTRA şi reconstituirea împodobirii unei tinere săsoaice la sfârşitul secolului al XIX-lea, după acuarela lui Robert Wellmann ,,Gătirea unei tinere săsoaice, din Galeriile de Artă Românească Contemporană ale Muzeului Naţional Brukenthal(I.M.)

 

 

 

Hai „Sus pe muntele din Jina”

Primăria comunei Jina găzduieşte, ca în fiecare an, în ultima duminică a lunii iulie (31 iulie 2011), ce-a de-a 41 ediţie a Festivalului „Sus pe muntele din Jina”. Cu această ocazie, primarul comunei, Iancu Beschiu, invită pe toţi cei interesaţi să ia parte la acest eveniment de tradiţie păstorească din zona Mărginimii: ,,în fiecare an vin 10-15.000 de oameni. îi aşteptăm pe toţi cu drag. Sper ca şi vremea să ţină cu noi!”, a declarat pentru Sibiu 100% primarul comunei, Iancu Beschiu. Sâmbătă seara tinerii din Jina vor avea parte de o discotecă în aer liber, urmată de un foc de artificii.

Programul festivalului, duminică 31 iulie:
Ora 10.30 – primirea oficialităţilor
Ora 11.00 – parada portului popular
Ora 11.30 – deplasarea în Şesul Jinarilor
Ora 12.00 – cuvânt de deschidere
Ora 12.30 – program artistic: formaţii din Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj şi alte judeţe. Junii Sibiului alături de soliştii acestora vor fi vedetele programului.
(C.B.)

 

Festivalul Internaţional de Folclor ,,Cântecele Munţilor”

Cea de-a 36-a ediţie a Festivalul Internaţional de Folclor ,,Cântecele Munţilor” va avea loc în perioada 3-8 august, în Piaţă Mare, Cercul Militar şi diferite restaurante din Sibiu. Organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ,,Cindrelul Junii” Sibiu, festivalul este cel mai mare eveniment cultural al Sibiului care valorifică diversitatea culturii tradiţionale, în plan internaţional, prin intermediul spectacolelor în aer liber, al serilor tradiţionale, al atelierelor de dans şi a paradei portului popular.

Top salarii la companiile autonome de stat

Patru companii mari de stat au legătură directă cu Sibiul: Romgaz, FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Transelectrica şi Hidroelectrica. Sibiu 100% vă prezintă topul salariilor medii lunare brute din aceste instituţii în anul 2010, pe baza situaţiilor financiare de anul trecut făcute publice de Fondul Proprietatea.
1. Hidroelectrica (5.227 angajaţi) – 6.782 lei
2. Romgaz (5812 angajaţi) – 5.534 lei
3. Transelectrica SA (3.496 angajaţi) – 5.035 lei
4. FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud SA (1814 angajaţi) – 4.777 lei

20 august: Maraton pe timp de noapte la Sibiu

La Sibiu, va avea loc în 20 august Maratonul de Noapte, singurul eveniment de acest gen, ce se va desfăşura după ora 21.00. Unicitatea acestui proiect constă în faptul ca la această oră, nicăieri în Europa nu se desfăşoară un astfel de maraton, la Sibiu fiind singura cursă de gen care se va desfăşura pe timp de noapte.

Distanţa pe care vor alerga cei ce se înscriu pe site-ul www.maratonuldenoapte.ro este cea oficială pentru astfel de activităţi, de 42,195 kilometri (26 mile şi 385 yarzi).
Evenimentul are două scopuri principale: acela de a include oraşul Sibiu în cercul select al oraşelor organizatoare de maraton, cum sunt Londra, New York, Viena, Bratislava etc., şi acela de a strânge fonduri în vederea acordarii „Bursei Pentru România”, unul dintre principalele proiecte dezvoltate de ASCER, organizatorul maratonului.
„Proiectul este gândit ca să devină un etalon pentru oraşul Sibiu, alături de alte evenimente de marcă (Festivalul de Jazz, FITS, etc) şi ne propunem ca în următorii 3 ani atât numărul participanţilor, cât şi al spectatorilor să înregistreze o creştere evidentă faţă de prima ediţie. Pe lângă latura educativă şi sociala a evenimentului, această acţiune va deschide noi perspective de interes pentru turiştii care fie vor dori să participe activ în cadrul competiţiei, fie vor asista în calitate de spectatori”, au declarat organizatorii.
Pe parcursul zilei de 20 august, la Sibiu vor mai avea loc 3 curse de maraton: una dedicată copiilor (începe la ora 12.00 şi se desfăşoară pe o distanţă de 2,5 km), una dedicată persoanelor peste 50 de ani (începe la ora 19.30 şi se desfăşoară pe o distanţă de 4 km) şi „half maraton” (începe la ora 18.30 şi se desfăşoară pe o distanţă de 21,095 km)
Startul la Maratonul de Noapte se va da în Piaţa Mare din Sibiu, urmând să se finalizeze în aceeaşi locaţie. Traseul va fi delimitat de garduri, bandă de delimitare şi jaloane delimitatoare.

Traseu:
Prin specificul său, maratonul este o cursă care se desfăşoară pe asfalt, traseul stabilit de catre organizatori incluzând strazile oraşului Sibiu din zonele centrale până în cartiere marginaşe sau zone rezidenţiale. După plecarea din Piaţa Mare, concurenţii vor parcurge următorul traseu : str. Nicolae Bălcescu – Bretea – Bd. Vasile Milea – str. Rahovei – str. Calea Dumbrăvii – str. Ludoş – Calea Poplăcii – Bd. Victoriei – str. Andrei Şaguna – Şos. Alba Iulia – str. Malului – str. Râului – str. Malului -str. Nicolae Teclu – str. Bâlea – str. Ştefan cel Mare – str. Semaforului – str. Rahovei – Bd. Mihai Viteazu – str. Calea Dumbrăvii – str. Siretului – str. Gheorghe Dima – str. Rahovei – DN 1 – Bd. Vasile Milea – str. Victoriei – Parcul Sub Arini – str. Victoriei – str. Calea Poplăcii – str. Ludoş – str. Calea Dumbrăvii – Bretea – str. Nicolae Bălcescu linia de finish fiind trasată în Piaţa Mare.

 

Exerciţiu de salvare

în perioada 1 – 05 august 2011 Centrul Chinologic Sibiu organizează un exerciţiu intern cu forţe în teren de căutare salvare persoane în mediu natural. Exerciţiul va avea loc pe Valea Sadului, iar la acesta vor participa aproximativ 80 de persoane, cupluri chinotehnice din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, voluntari ai Crucii Roşii România, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Fii satului Boian

Asociaţia ,,Fii satului Boian” organizează în 31 iulie o serie de evenimente pentru a promova tradiţiile locale. La ora 13 se va oficia o slujbă de pomenire la monumentul eroilor din localitate, apoi de la ora 14 la Căminul Cultural Boian va avea loc un program artistic realizat de artiştii: Cristian Pomohaci, Mariana Anghel, Ansamblul Purtata Mediaş şi mulţi alţii. ,,Toată această sărbătoare a fost realizată doar din sponsorizări, fără niciun ban public”, a precizat Gheorghe Lică, preşedintele Asociaţiei. Toţi cei prezenţi vor fi serviţi cu mâncăruri tradiţionale.

 

Sibieni urmăriţi general

Sibiu 100% vă prezintă lista sibienilor daţi în urmărire generală de către Poliţia Română pentru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Cei ce deţin informaţii despre aceştia pot suna la 112 sau pot merge la cel mai apropiat post de poliţie. Lista conţine numele a 41 de sibieni urmăriţi şi faptele pentru care au primit condamnare cu închisoarea.

Ban Rafila, fals
Banea Nicolae, furt (alte)
Banu Darius Nicu, viol
Bărbat Marius Mircea, alte fapte
Beldean Grigore Florin, înşelăciune
Bighian Lucian, infracţiuni la regimul circulaţiei
Blaga Viorel, trecerea frauduloasă a frontierei de stat
Blejan Vasile, furt din locuinţe
Breazu Florin Daniel, trecerea frauduloasă a frontierei de stat
Busuioc Florin, furt din societăţi comerciale
Căldărar Maria, furt din locuinţe
Călin Silviu Jean, infracţiuni la regimul circulaţiei
Cîrnat Lucian, infracţiuni la regimul circulaţiei
Ciurar Victor, infracţiuni la regimul circulaţiei
Ciuta Gabriel, înşelăciune
Crişan Mircea-Ioan, evaziune fiscală
Damian Ciprian, prostituţie / proxenetism
Damiean Gheorghe, infracţiuni la regimul circulaţiei
Deac Ioan Gheorghe, alte fapte
Drunek Alexandru, înşelăciune
Florescu Traian zis Zapciu, tentativă de omor
Goia Sergiu, tâlhărie
Istrate Dorel Bambi, furt (alte)
Laurenţiu Cornelia Margareta, alte fapte
Mehedinţu Traian Constantin, alte fapte
Mihai Ilie, înşelăciune
Moldovan Valer, infracţiuni economice
Muncu Gheorghe, furt (alte)
Muntean Sebastian Cristian, infracţiuni la regimul circulaţiei
Nicolae Vasile, fals
Pantelescu Florin Sebastian, fals
Popa Constantin Mircea, infracţiuni la regimul circulaţiei
Rădulescu Sorin, furt din societăţi comerciale
Sandor Iasmina Ileana, tâlhărie
Sârbu Lucian Nicolae, furt din autoturisme
Sas Toma, înşelăciune
Tili Emil, înşelăciune
Trukmen Nizamiddin, trecerea frauduloasă a frontierei de stat
Valchizan Ioan Marian, tâlhărie
Varga Emanuel Marcel, furt (alte)
Vasioiu Cosmin Nicolae, fals

 

CEATA JUNILOR… la aniversare – 20 de trepte spre afirmare

– interviu cu Marcel Japie, şeful Cercului Militar Sibiu –

Reporter: Cum a început această frumoasă poveste cu 20 de ani în urmă?
M.J.: Aceasta este chemarea pe care a rostit-o regretatul coregraf Ioan Macrea, în urmă cu 20 de ani, şi sub imboldul căreia a luat fiinţă Ansamblul Folcloric CEATA JUNILOR. Actul de botez a fost semnat de distinsul coregraf Iaon Macrea şi col. Dinu Ioanşi lt.col Alexandru Bălan. Numele sugestiv al ansamblului aminteşte de un obicei de iarnă practicat pe tot cuprinsul ţării, însă cu o vigoare deosebită în zona Sibiului, obicei centrat pe organizarea tineretului din comunitatea sătească, pe deprinderea tradiţiei coregrafice, muzicale şi lirice, pe învăţarea respectului, a colaborării şi recunoaşterea valorii fiecăruia.
Astăzi, ansamblul funcţionează în cadrul Cercului Militar Sibiu şi al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, sub tutela coregrafei Silvia Macrea şi a directorilor Marcel Japie şi Ovidiu Dragoman. Ceata Junilor este formată din 16 perechi de dansatori, tineri iubitori de folclor ce reuşesc să transmită mai departe moştenirea literară, muzicală şi coregrafică a României, păstrându-i în acelaşi timp originalitatea şi dinamismul. Ansamblul prezintă atât jocuri populare mixte, cât şi jocuri cu specific bărbătesc / femeiesc, acompaniate de piese de orchestră pline de virtuozitate. Din repertoriu fac parte suite de jocuri populare şi piese de orchestră din zona Sibiului, din Sudul şi Nordul Transilvaniei, dar şi din principalele regiuni folclorice ale ţării, precum: Moldova, Maramureş, Oaş, Banat, Oltenia, Dobrogea etc. Repertoriul curent s-a îmbogăţit cu dansuri din folclorul internaţional: italienesc, grecesc, rusesc, ucrainean, iar costumele populare etalate în timpul reprezentaţiilor respectă specificul fiecărei regiuni etnofolclorice şi al fiecărui popor.

Rep.: Ce-au însemnat cei 20 de ani de activitate neîntreruptă?
M.J.: Cei 20 de ani au însemnat tot atâtea trepte spre promovarea şi afirmarea Ethosului popular românesc, în cadrul manifestărilor de gen, pe plan local, interjudeţean, naţional şi internaţional.
Cele peste 70 de distincţii şi trofee obţinute la peste 120 de festivaluri de folclor naţionale (Tulcea, Cluj, Bistriţa, Năvodari, Timişoara, Lugoj, Rădăuţi, Bucureşti, Slatina, Braşov, Reşiţa etc) şi 40 festivaluri internaţionale (Germania, Polonia, Turcia, Grecia, Cehia, Olanda, Danemarca, Belgia, Cipru, Serbia, Slovacia, Italia, Portugalia, Austria etc), au adus tot atâtea premii şi diplome de recunoaştere a valorilor spirituale ale poporului nostru şi a valenţelor interpretativ-artistice şi sunt dovada valorii ansamblului Ceata Junilor. 
Şi pentru că e greu de surprins în câteva rânduri sufletul unui ansamblu – muncă, dăruire, pasiune, bucurie, prietenie – facem referire doar la trei momente de maximă intensitate din experienţa acumulată peste ani: 1997 – Polonia – câştigarea Marelui Premiu al Festivalului Internaţional de Folclor Zywiec, 2002 – Bucureşti, omagiere din partea Ministerului Culturii şi Cultelor în cadrul Galei Folclorului Românesc şi 2007 – participări în cadrul Programului Sibiu – Capitală Culturală Europeană.
Aceste succese şi valori artistic-interpretative au fost reafirmate şi în anul 2007, în cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană, prin participarea la 12 festivaluri şi spectacole de anvergură, precum: „Europa cântă şi dansează”, „Vară, vară, primăvară”, „Cântecele munţilor”, „Cânt şi joc pe Hârtibaci”, „Florile Oltului”, „Memorialul Ioan Macrea”, toate transmise şi pe postul naţional de televiziune şi România Internaţional, dovedind cu prisosinţă că acest ansamblu este un veritabil ambasador al tradiţiilor folclorice româneşti pe meridianele lumii. Toate aceste afirmări interne şi internaţionale au ca numitor comun colaborarea de excepţie cu Ansamblul folcloric profesionist „Cindrelul – Junii” Sibiu, Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Populare Tradiţionale, şi nu în ultimul rând prestaţia de excepţie a doamnei Silvia MACREA în calitatea de maestru coregraf, instructoare şi animatoare a acestor creuzete folclorice.
Acum, la aniversarea a 20 DE ANI de la înfiinţare, ne gândim cu respect la fondatorul ansamblului, îi salutăm toţi membrii, precum şi pe colaboratorii şi îndrumătorii de suflet ai Cetei Junilor. 
Au fost 20 de ani buni şi veseli, ani de muncă şi satisfacţii şi, nu în ultimul rând, ani de maturitate. Această maturitate a Cetei se pliază pe maturitatea membrilor ansamblului, căci toţi am crescut şi ne-am dezvoltat o dată cu ea. Totodată, Ceata continuă să fie matca în care adolescenţii îşi definesc personalitatea, în care se leagă prietenii, în care tinerii conştientizează conceptul de identitate culturală naţională şi internaţională. Ceata Junilor înseamnă mai mult decât orele de repetiţii, spectacolele şi deplasările în ţară şi străinătate: înseamnă cercul de prieteni, oamenii dragi pe care fiecare dintre membrii ansamblului îşi doreşte să-i aibă alături la majorat, nuntă sau chiar botez. Alături de ceată s-a trecut prin peripeţii, s-a muncit şi s-au obţinut succese şi recompense sufleteşti inestimabile. Aici se repetă pentru a fi bun, mai bun, cel mai bun, dar în acelaşi timp pentru a funcţiona ca un tot unitar, un ansamblu.  Ceata Junilor e liantul ce asigură permanenţa şi calitatea, e pasul de la copilărie spre maturitate, e  pepiniera Junilor Sibiului.
Această prietenie a noastră şi dragoste de joc şi cântec popular românesc am sărbătorit-o în perioada 23 – 26 martie 2011. Căci Silvia Macrea repetă apelul lansat de tată şi, din fericire, primeşte, an de an, răspunsul Venim, măi! împlinirea celor 20 de activitate am marcat-o printr-un spectacol artistic omagial şi printr-o fotoexpoziţie în care am oglindit toate momentele ansamblului, de la înfiinţarea sa până astăzi.

Rep.: La ce manifestări de gen urmează să mai participe Ansamblul Folcloric CEATA JUNILOR în anul 2011?
M.J.: în luna martie, după cum se ştie, a participat la Festivalul VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ. Cu acel prilej a fost omagiat ansamblul, fiindu-i acordate mai multe distincţii şi diplome din partea forurilor culturale judeţene. Şi tot în acest an, Ansamblul Folcloric CEATA JUNILOR va reapare în faţa iubitorilor de folclor în cadrul Festivalului Internaţional de Folclor CâNTECELE MUNŢILOR, Festivalul Naţional ION MACREA şi la alte manifestări de folclor din ţară şi peste hotare.

A consemnat col(r) V. Neghină

 

19 de concurente pentru coroana Miss Universe Romania!

Sibianca Dumitru Andreea Roxana in finala Miss Universe Romania!
 
Dintre cele 95 de semifinaliste au fost alese 19 de concurente, care intră în linie dreaptă în competiţia pentru câştigarea celei mai râvnite coroane a frumuseţii. Opt ardelence, cinci muntence, patru moldovence, o maramureşeancă, o dobrogeancă şi o olteancă au intrat in cantonamentul Miss Universe Romania 2011.
Felicia Băducu – Bucureşti, Bădulescu Claudia – Predeal, Borcheş Andrada – Oradea, David Cristina Elena – Brebu, jud. Braşov, Dumitrescu Monica Iulia – Cluj – Napoca, Dumitrescu Oana Maria – Braşov, Dumitru Andreea Roxana – Sibiu, Enea Mihaela – Moineşti, jud. Bacău, Enache Ioana Magdalena – Sighetu Marmaţiei, Hack Beatrix Julia – Tîrgu Mureş, Hadade Alexandra Camelia – Oradea, Hodor Elena Sabina – Piatra Neamţ, Mitu Angelica – Constanţa, Popa Maria Larisa – Slatina, Radu Emanuela Elena – Bacău, Savu Anca Ştefania – Potlogi, jud. Dâmboviţa, Shanabli Jihan – Bucureşti, Tihulcă Adelina – sat Rotunda, jud. Suceava şi Vasiloiu Diana Ioana – Câmpulung Muscel, vor petrece acest sfârşit de săptămână într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri boutique din capitală – Residence Domenii Plaza – unde se vor pregăti pentru marea finală.
 
 

Geiger Mountain Bike Challenge – Sibiu – 21 august

Cel mai dur maraton de Mountain Bike din România se defăşoară la Sibiu în data de 21 august. GMC este o competiţie de ciclism montan care se adresează atât sportivilor de performanţă cât şi amatorilor dornici de a-şi evalua performanţele sportive şi de a parcurge pe bicicletă un circuit turistic unic în România, în cadrul unui eveniment local de anvergură. GMC pune la dispoziţie o provocare unică, parcurgerea unor trasee superbe, cu urcarea pe vârful Măgura (vechiul drum al saşilor din Cisnădie) şi cu urcarea până la cea mai înalta staţiune din România (Păltiniş);

• GMC, editia a IV-a, este organizat de C.S. ProCycling în colaborare cu Primăria Sibiu, Ciclism.ro şi magazinul ActionSport.ro, cu sprijinul sponsorilor principali Geiger Transilvania, Ideal Bikes şi Mapei România.

Geiger Mountain Bike Challenge a pregătit în 2011 trei distanţe de concurs, fiind un punct de referinţă în peisajul concursurilor de acest gen.
• Traseu A: Maraton – 90 km – cu o diferenţă de nivel de 3.500 m
• Traseu B: Semimaraton – 45 km – cu o diferenţă de nivel de 1.350 m
• Traseu C: Family – 20 km – traseu organizat special pentru categoria „Family” unde pot participa în echipă un copil şi părintele acestuia.

Mai jos vă prezentăm traseele pe care participanţii la evenimentul organizat de noi le vor parcurge:
Maraton: Sibiu, parcul Sub Arini – Cisnădie – Vârful Măgura – Râu Sadului – Păltiniş – Răşinari – Livada Cisnădioara – Prislop – Sibiu, Parcul Sub Arini.
Semimaraton: Sibiu, Parcul Sub Arini – Cisnădie – Vârful Măgura – Prislop – Livada Cisnădioara – Sibiu, Parcul Sub Arini.

Și anul acesta am decis să ne adresăm familiilor. Traseul Family a fost special conceput pentru viitorii campioni ai ciclismului şi pentru a-i atrage pe copii să practice acest sport. Părinţii însoţiţi de un copil cu vârsta de maxim 14 ani vor avea de parcurs un traseu de 20 km, până în zona Cisnădioara.

Traseele de Semimaraton şi Maraton par o nebunie pentru majoritatea oamenilor dar nu şi pentru participanţii la această cursă.

La Geiger Mountain Bike Challenge sunt mai multe tipuri de participanţi: unii participă pentru a caştiga, alţii işi testează limitele încercând să termine o cursă, cei mai mulţi vin pentru plăcerea participării la eveniment, pentru a fi alături de prieteni, pentru a putea discuta un an întreg despre cea mai grea cursă de maraton de MTB din România. Important este faptul ca în 21 August aveţi ocazia să vă testaţi limitele, aveţi ocazia să ajungeţi la finalul celei mai dificile încercări, aveţi ocazia sa fiţi alături de noi la o sărbătoare a ciclismului.

• înscrierile online pot fi făcute până în data de 15 August 2011 pe site-ul www.ciclism.ro/maraton
(vedeţi secţiunea înscrieri).

• Programul GEIGER MOUNTAIN BIKE CHALLENGE
Evenimentul va avea loc în Sibiu, zona de Start / Sosire este în Parcul Sub Arini, lângă Stadion.
Notă: Programul poate suferi modificări.

Sâmbătă 20.08.2011
14:00 – 17:00 – amenajare zona Start / Sosire
17:00 – 21:00 – preluare numere + înscrierei la faţa locului (în limita locurilor disponibile)
20:00 – 20:30 – şedinţă tehnică

Duminică 21.08.2011
07:30 – 09:00 – Preluare numere + înscriere „Family”
08:45 – 09:00 – Sedinţă tehnică
09:30 – Start „Maraton”, „Semimaraton”, „Family”
11:00 – Sosire „Family”
12:00 – Sosire „Semimaraton”
14:30 – Sosire „Maraton”
17:30 – Festivitate Premiere + Tombolă

Mulţumim mult sponsorilor principali şi colaboratorilor care fac ca acest eveniment să fie posibil:
Primăria Sibiu, Geiger Transilvania, Ideal Bikes, Mapei România, Shimano, Power Bar, Redal Cafe, Ciclism.ro, ActionSport.ro, Mbike, Freerider.ro, Sibiul.ro, Sibiu 100%, Men’s Health.