Acasă Blog Pagina 6693

Nou program Erasmus la ULBS

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Departamentul Relaţii Internaţionale a demarat la începutul lunii septembrie un nou program Erasmus şi Erasmus Mundus la care participă 80 de studenţi din întreaga lume.
Calendarul activităţilor propus pentru acest nou an universitar este deosebit de bogat, acesta incluzând pe lângă orele clasice de studiu şi activităţi sociale şi culturale. Pe lângă turul oraşului şi vizitele la marile muzee din Sibiu, studenţii străini au şansa de a cunoaşte direct muzica, dansurile şi costumele tradiţionale româneşti în cadrul unui atelier ce se va organiza marţi 13 septembrie 2011 începând cu ora 19.30 la Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu. Acestora li se vor alătura studenţii membrii ai ansamblului folcloric studenţesc din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor care vor prezenta dansurile şi costumele tradiţionale din toate zonele ţării.
„Educaţia studenţilor străini, este tratată cu deosebită responsabilitate, dat fiind faptul ca ea asigură nu numai socializarea acestora şi încurajarea comunicării între studenţii din spatiul UE şi din afara lui, ci mai ales promovarea dialogului inter-cultural. Asigurarea îmbunătăţirii informaţiilor legate atât de mediul universitar sibian cât şi a celor legate de promovarea oraşului şi a ţării noastre reprezintă una din misiunile primoriale pe care departamentul nostru le are în vedere”, declară Dana Preda Directorul Departamentului Relaţii Internaţionale.

Campanie pentru sănătatea orală

în perioada 12-30 septembrie 2011 se va desfăşura CAMPANIA DE INFORMARE A POPULAŢIEI PRIVIND SĂNĂTATEA ORALĂ, avand mesajul: Obiceiuri sănătoase pentru dinţi sănătoşi, campanie prilejuită de celebrarea Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale la 12 septembrie 2011.
Afecţiunile orale reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, având un cost social şi economic considerabil (Dr. Margaret Chan, Director General OMS).
Neglijate şi netratate la timp, ele pot fi punctul de plecare a unor probleme grave de sănătate a organismului.
Caria dentară rămâne cea mai frecventă boală cronică la nivel mondial, care afectează copiii, adulţii şi persoanele în vârstă şi are un impact semnificativ asupra bunăstării şi performanţelor de zi cu zi. Din păcate, de multe ori, prima vizită la medicul dentist este corelată deja cu necesitatea unui tratament stomatologic, situaţie care are prejudicii semnificative pentru dantură şi dezvoltarea maxilarului.
Caria dentară şi afecţiunile orale pot fi în mare măsură prevenite prin măsuri simple şi eficiente. Cu toate acestea, chiar şi măsuri simple, cum ar fi igiena orală zilnică cu o pastă de dinţi fluorurată, nu sunt încă o practică comună peste tot şi pentru toţi.
Promotorii campaniei sunt: Ministerul Sănătăţii, INSP, CNEPSS şi CRSP Iaşi.
Parteneri în realizarea campaniei: Administraţia Publică Locală/Centrală, Inspectoratele şcolare judeţene, Cabinete medicale şcolare şi de familie, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Organizaţii neguvernamentale, mass – media.
Scopul campaniei este de a promova practicile comportamentale preventive atât la nivel individual cât şi la nivelul comunităţii, prin sensibilizarea populaţiei generale cu privire la importanţa sănătăţii orale şi a factorilor de risc care pot afecta sănătatea orală. Se urmăreşte de asemenea sensibilizarea părinţilor privind importanţa cariei dentare la copii şi ameliorarea sănătăţii orale prin adoptarea comportamentelor sănătoase în familie precum şi îmbunătăţirea utilizării măsurilor eficiente de prevenţie, atât la nivel individual cât şi la nivelul comunităţii.

Obiectivele generale ale acestei campanii sunt:
 Creşterea numărului de persoane din grupul ţintă informate privind importanţa sănătăţii orale şi riscurile neglijării acesteia;
 Creşterea numărului de persoane care adoptă comportamente sănătoase în vederea menţinerii sănătăţii orale;
 Formarea unor deprinderi sănătoase şi încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile şi mai costisitoare.

în vederea realizării acestor obiective se va avea în vedere diseminarea de informaţii privind afecţiunile orale şi factorii de risc care contribuie la producerea acestora şi transmiterea de recomandări pentru populaţie în vederea menţinerii sănătăţii orale, afişarea de postere, distribuirea de pliante, discuţii interactive, lecţii teoretice şi demonstraţii practice la clasele de elevi cu tematică specifică, de către specialişti şi studentii Asociatiei Hipocrates Sibiu in mai multe scoli din Sibiu, distribuirea de materiale promotionale ( pasta de dinti, perii de dinti, creioane si sepci – o parte din acestea fiind furnizate de Asociatia Papageno Hermannstadt prin donatie).

Toate aceste informaţii sunt postate pe site-ul D.S.P. Sibiu (www.dspsibiu.ro).

 

Campionatul National de Slalom Paralel 2011 – Etapa a IV-a

Campionatul National de Slalom Paralel a ajuns la mijlocul sezonului. Etapa a patra se va desfasura sambata, 17.09.2011, incepand cu ora 10.00, pe traseul FUNPARK din Cartierul Strand, Sibiu.

Lupta pentru titlu de campion este inca deschisa la toate clasele, fapt pentru care si aceasta etapa se anunta a fi din nou una plina de surprize. Pe lista de inscrieri apar nume noi, printre care si Marco Tempestini, care va concura pe un Subaru Impreza N15. Printre cei care si-au anuntat prezenta il gasim din nou pe Vali Porcisteanu, proaspat castigator al
Raliului Tara Barsei, cat si pe Edwin Keleti, care va pilota un Mitsubishi Lancer Evo X. Lista nu se incheie aici, la startul competitie
revenind si juniori din Campionatul National de Raliuri si din cel de Viteza in Coasta, cum ar fi Octavian Tirnovean si Raul Badiu.
Asadar, Campionatul National de Slalom Paralel revine in forta dupa pauza de vara, o pauza care se pare ca le-a prins bine tuturor, avand timp sa isi pregateasca masinile pentru ultimele trei etape ale sezonului 2011.
Etapa a patra a Campionatului National de Slalom Paralel este organizata de A.C.S. Performance Sibiu si se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Parteneri: Napoca Rally Academy, Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, Nursing Medica, Schuster & CO Ecologic.

 

Recital important la Festivalul George Enescu

Singurul recital cameral din seria de evenimente sibiene din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu va avea loc luni, 12 septembrie 2011 la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. Recitalul îi va avea drept protagonişti pe violoncelistul Adrian Brendel şi pe pianistul Tim Horton.

Adrian Brendel s-a născut la Londra, în 1976, Adrian Brendel a studiat la Colegiul Winchester, la Universitatea din Cambridge şi cu Frans Helmerson la Conservatorul din Köln. Alţi profesori de renume cu care a studiat, sunt Alexander Baillie, Miklos Perenyi şi William Pleeth, alături de care a dezvoltat o afinitate deosebită pentru repertoriul muzicii de cameră de la o vârstă fragedă. A urmat cursuri de măiestrie cu Gyorgy Kurtag şi cu membrii cvartetului Alban Berg şi a fost, de asemenea, membru al Societăţii de Muzică de Cameră al Lincoln Center – CSM2 timp de doi ani din octombrie 2002.
Adrian Brendel este co-fondator al „Music at Plush”, un festival ce are loc în fiecare an, in Dorset, sud-vestul Angliei.
Tim Horton s-a născut la Brighton în 1974. La vârsta de 6 ani a început să ia lecţii de pian, iar trei ani mai târziu a intrat la Chetham’s School of Music din Manchester. I-a avut ca profesori pe Ryszard Bakst, Heather Slade-Lipkin şi Charles Hopkins. în 1995 Tim a absolvit Trinity College, Cambridge.
Muzica de cameră este interesul său principal. A avut apariţii ca pianist alături de Ensemble 360, încă de la înfiinţarea sa (2005). Acest ansamblu activează la Teatrul Crucible din Sheffield şi e alcătuit dintr-un cvartet de coarde, un cvintet de suflători, contrabas şi pian. Au lansat trei CD-uri cu muzică de Mozart, Spohr şi Beethoven.

 

Opţiunea pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate

Comunicat de presă DGFP Sibiu

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627/02.09.2011, a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 30/31.08.2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Noile prevederi reglementează posibilitatea persoanelor juridice – societăţi comerciale, de a opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial începând cu 1 ianuarie 2013 (anterior termenul era 1 ianuarie 2012).
Fac excepţie de la această prevedere:
– societăţile comerciale bancare care aplică obligatoriu acest sistem de declarare şi plată;
– organizaţiile nonprofit şi contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură care declară şi plătesc impozit pe profit anual până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
– persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică, care au obligatia de a declara si plati impozit pe profit trimestrial, conform art. 34, alin.(1) din Codul fiscal.
Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită, şi este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi. Modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit se comunică organelor fiscale teritoriale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
începând cu anul fiscal 2012, se modifică termenul de depunere al declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie, inclusiv, a anului următor la 25 martie, inclusiv, a anului următor.
Impozitul pe profit datorat pentru anul 2011 se declară şi se plăteşte potrivit prevederilor Titlului II „Impozit pe profit” aplicabile până la data de 31 decembrie 2011.
Alte informaţii se pot obţine de la compartimentele/birourile de asistenţă contribuabili din cadrul administraţiilor finanţelor publice teritoriale.

Biroul de Presă al DGFP Sibiu

 

Concert al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu în „Festivalul George Enescu”

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu participă, pentru a treia oară consecutiv, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu. După ediţiile din 2007 şi 2009, anul acesta Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va susţine un concert simfonic în cadrul celui mai important festival muzical din România, joi 15 septembrie 2011 cu începere de la ora 19 la sala Thalia. Programul concertului cuprinde compoziţiile Tarantella din Suita „Prin Munţii Apuseni” op.20 de Marţian Negrea, Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op.53 de Antonin Dvořák şi Simfonia VI în Do major D 589 de Franz Schubert. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi iar solistă va fi Irina Mureşanu (vioară).

ILARION IONESCU-GALAŢI se afirmă iniţial ca violonist, obţinând bursa „Enescu” şi Premiul I la Concursul Naţional „G.Enescu” (1960). Din 1968 devine primdirijor al Filarmonicii din Braşov, fiind invitat permanent în stagiunile orchestrelor din Suedia, Elveţia, Olanda, Luxemburg, Germania, Franţa, Italia, Austria, Polonia, Rusia, Lituania, Grecia, Turcia, Japonia, Filipine, Singapore, Statele Unite ale Americii, Mexic, în prestigioase săli precum Santori Hall Tokyo, Bunka Kaikan Tokyo, Hibia Tokyo, Victoria Hall Geneva, Megaron Hall Atena şi Megaron Hall Salonic, Miami Symphony Festival Hall Fort Lauderdale, Salzburg Festival Hall, Wiener Grosse Konzert Saal etc. A înregistrat pentru case de discuri (Phillips, Electrecord, Sippario) sau pentru Radio (Radio Madrid, Radio Istanbul, Radio Radio Stockolm) ş.a. A fost director şi dirijor permanent al orchestrelor filarmonice din Istanbul şi Ankara.
Născută la Bucureşti, stabilită la Boston, Irina Mureşanu a absolvit (1999) şi şi-a luat doctoratul în muzică (2009) la New England Consevatory, Massachussets. S-a afirmat curând ca solistă sau muzician de cameră, fiind laureată a unor prestigioase concursuri internaţionale de vioară, precum Montreal International, Queen Elizabeth Violin, UNISA International String, Washington International, Schadt String Competitions. Este, deasemenea, deţinătoarea mai multor distincţii: „Pro Musicis International”, „Paul Roland”, „Presser Music” şi „Arthur Foote” – din partea asociaţiei Harvard Musical. Irina Mureşanu a evoluat în săli de concerte renumite din America, Europa şi Asia. Angajamente recente includ apariţii solistice alături de Boston Pops, Orchestre de la Suisse Romande (Geneva), Syracuse Symphony, Metropolitan Orchestra (Montreal), Transvaal Philharmonic (Pretoria), Orchestre de la Radio Flamande (Bruxelles), Boston Phiharmonic, Orchestra Naţională Radio Bucureşti ş.a. Irina Mureşanu cântă pe o vioară Giuseppe Rocca (1856).
Biletele pentru acest concert au fost puse în vânzare online prin intermediul site-ului eventim.ro şi în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo şi librăria Humanitas sau în seara concertului la intrarea în sală. Preţul unui bilet este de 20 lei. Se acordă reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari. Informaţii suplimentare se pot obţine la nr de tel.0269210264.

 

Femeile social-democrate alături de copii la începutul şcolii!

Organizaţia Municipală de Femei PSD Sibiu a dat o mână de ajutor copiilor care încep şcoala. Cateva familii din municipiul Sibiu au primit ghiozdane echipate cu rechizite necesare celor mici . Copii s-au bucurat că pot merge la şcoală pregătiţi de noul an şcolar şi s-au grăbit să încerce noile ustensile. „Zâmbetele copiilor ne-au încălzit sufletul şi aceasta este toată mulţumirea de care avem nevoie. Ne pasă şi suntem alături de ei”, a declarat Laura Baba,preşedintele Organizaţiei Municipale de Femei PSD Sibiu

 

Campanie ISU: Din inimă pentru inimi

în perioada 01 – 30 septembrie 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează o campanie naţională de solidaritate socială, constând în donarea de sânge semenilor noştri aflaţi în nevoie. La această campanie, intitulată sugestiv „Din inimă pentru inimi”, s-a alăturat si personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.
Echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a răspuns pozitiv acestei campanii, urmând ca donarea de sânge să se facă benevol, în data de 14.09.2011, în jurul orei 10:00, în Piata Mare, la 2 centre mobile pentru donare de sange.
Campania naţională „Din inimă pentru inimi” a fost identificată în contextul Zilei Mondiale a Inimii, moment cu o deosebită încărcătură emoţională, pentru care an de an peste 100 de ţări manifestă interes, şi se înscrie în seria de activităţi menite să marcheze Ziua de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România.
Prin intermediul acestui demers social cu caracter benevol, anonim şi neremunerat, conduşi de altruism, generozitate şi onoare, asigurăm opinia publică că, pentru fiecare dintre noi, „şansa la viaţă” este mai mult decât profesie.

Cea de a doua editie a festivalului Vinului organizat de Clubul Economic German Transilvania

Duminica 18 Septembrie incepand cu ora 12:00 va avea loc cea de a doua editie a festivalului vinului organizat de catre Clubul Economic German Transilvania, la restaurantul „Apfelhaus” in Cisnadioara.
Mai multi producatori de vin isi vor prezenta acolo cele mai bune vinuri. Se vor putea degusta diferite specialitati traditionale din imprejurimile Sibiului. Vor putea fi degustate si cumparate produse traditionale gen paine cu cartofi, slanina si telemea de la numeroasele standuri de vanzare. La gratar se vor pregatii carnaciori, ceafa de porc si multe alte specialitati. „Better Half” a Clubului Economic German Transilvania vor vinde prajituri de casa in scop caritabil. De partea de muzica si dans se vor ocupa, ca si anul trecut, domnul Adrian Orlea, Fanfara din Probsdorf si o trupa de dansuri sasesti din cadrul Liceului Brukenthal. Punctul culminant al seri va fi venerarea reginei vinului pentru anul 2011/2012. Noua regina a vinului o va inlocui pe Teodora Braniste, care a fost venerata in anul 2010 cu titlul de prima regina a vinului din Sibiu. O cursa speciala va fi pusa la dispozitie din ora in ora incepand cu ora 11:30 de la Sala Transilvania la restaurantul Apfelhaus in Cisnadioara.

88 de organizaţii ecologiste cer demisia lui Ariton

Gestul Ministrului Economiei, sibianul Ion Ariton, de a anunţa ,,desecritizarea” documentelor companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) care doreşte exploatarea cu cianuri a aurului din Apuseni a scandalizat ecologiştii din România şi nu numai. ,, Considerăm inacceptabilă sfidarea opiniei publice prin aşa-zisa <desecretizare> a unor documente care nu au fost niciodată secrete”, declară cele 88 de organizaţii de mediu semnatare ale unei scrisori publice prin care se cere demisia ministrului Ariton pentru ,,dezinformarea practicată”. Ecologiştii susţin că la documentele publicate pe site-ul Ministerului Economiei putea avea acces orice cetăţean român, după depunerea unei simple cereri la Registrul Comerţului, ba chiar mai mult decât atât, acele documente au fost deja publicate de presă în urmă cu mai bine de un an. Pe lângă demisia lui Ariton, ecologiştii mai cer ,,declasificarea licenţei de exploatare minieră nr. 47/ 1999 şi a tuturor anexelor acesteia” pentru a avea o dezbatere publică onestă în cazul Roşia Montană. Pe site-ul vps.sibiu100.ro puteţi citi textul integral al scrisorii deschise semnată de cele 88 de organizaţii.

 

Domnului Emil Boc, Prim-ministrul Guvernului Românei
Domnului Ion Ariton, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri

13 septembrie 2011

 

Domnule Prim-ministru,

Domnule Ministru al Economiei, Comerţului
şi Mediului de Afaceri,

 

începând cu seara de 5 septembrie, de când prim-ministrul României a anunţat pe postul public de televiziune că pe site-ul Ministerului Economiei a fost publicat contractul dintre statul român şi RMGC, am urmărit, cu uimire, ampla rezonanţă pe care a avut-o în presă dezinformarea practicată, într-o totală lipsă de respect faţă de adevăr şi faţă de opinia publică, de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

De mai mulţi ani, Asociaţia „Alburnus Maior” şi alte organizaţii ale societăţii civile au solicitat fără succes declasificarea licenţei de concesiune pentru exploatare minieră acordate iniţial de statul român companiei Minvest Deva şi transferate ulterior către Roşia Montană Gold Corporation. Accesul publicului la informaţiile conţinute în această licenţă ar fi trebuit să constituie punctul de plecare în orice dezbatere democratică, onestă şi corectă privind costurile şi beneficiile proiectului de exploatare propus la Roşia Montană, având în vedere că licenţa de concesiune pentru exploatare cuprinde informaţiile de bază privind planul de dezvoltare a exploatării, impactul asupra mediului, analiza de risc, planul de refacere a mediului post-exploatare, proba capacităţii tehnice şi financiare a titularului, perimetrul de exploatare, precum şi obligaţiile titularului în baza planului de dezvoltare şi a planului de refacere a mediului.

Spre dezamăgirea noastră, s-a dovedit că gestul Ministerului Economiei de a publica anumite documente referitoare la RMGC a avut ca miză nu transparenţa, cum este normal într-un stat de drept, ci manipularea.

Considerăm inacceptabilă sfidarea opiniei publice prin aşa-zisa „desecretizare” a unor documente care nu au fost niciodată secrete, situaţie valabilă pentru actele constitutive ale oricărei societăţi comerciale care operează în România. La documentele publicate pe site-ul Ministerului Economiei putea avea acces orice cetăţean român, după depunerea unei simple cereri la Registrul Comerţului, ba chiar mai mult decât atât, acele documente au fost deja publicate de presă în urmă cu mai bine de un an.

Nu actele constitutive ale RMGC şi nici adiţionalele acestora trebuie aduse la cunoştinţa publicului, aşa cum lasă Ministerului Economiei să se înţeleagă şi cum majoritatea instituţiilor de presă din România chiar au înţeles, ci Licenţa de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, Judeţul Alba nr. 47/1999, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „MINVEST” SA Deva şi aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 458/1999, transferate ulterior către SC Roşia Montana Gold Corporation SA, precum şi toate anexele acesteia, clasificate ca secrete de serviciu prin Ordinul 202/2003, semnat de ex-preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianaş.

în faţa acestei dezinformări fără precedent venite din partea unei instituţii a statului, solicităm:

1. Demisia ministrului Ion Ariton, pentru inducerea în eroare a prim-ministrului şi a opiniei publice;

2. Declasificarea licenţei de exploatare minieră nr. 47/ 1999 şi a tuturor anexelor acesteia, având în vedere că o dezbatere publică onestă şi democratică privind costurile sau beneficiile proiectului de exploatare propus la Roşia Montană este de neimaginat în absenţa informaţiilor de bază conţinute în această licenţă şi că obiectul licenţei de exploatare – minereul auro-argintifer – aparţine statului român, adică tuturor cetăţenilor României, iar urmarile acestui contract, oricare ar fi ele, sunt intr-un final ale contribuabilului.

 

Asociaţia „Alburnus Maior”
Asociatia Salvati Bucurestiul
Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu
Fundatia Culturala Rosia Montana
L’Alliance Belgo-Roumaine
Centrul Independent pentru Protectia Mediului Sebes
Asociatia Frontului Negustoresc Obor
Asociatia Eco-Civica
Asociatia pentru protejarea Animalelor NUCA
ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei
RPER, Romania
RPER-Fr „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
Asociatia Heritage
Asociatia Pro_Do_Mo
RPER-Franta
Asociatia pentru Dezvoltare Urbana
Asociatiei Odaia Creativa
Asociatia Bucuresti
Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania

Coalitia pentru mediu cu membrii:

Actiunea Civică Directă
Acţiunea Ecologică Română
Amoeba Eco Center
Asociaţia 22 Decembrie 1989
Asociaţia Agent Green
Asociaţia AGORA – Grup de Lucru pentru Dezvoltare Durabilă
Asociaţia ALMA-RO
Asociaţia ARIN
Asociaţia Biosilva
Asociaţia Braşovul Verde
Asociaţia Centrul pentru Strategia de Dezvoltare Durabilă
Asociaţia de Ecoturism din România
Asociaţia de Hidroecologie şi Bioclimatologie
Asociaţia de Turism şi Ecologie Caltun – Club UNESCO
Asociaţia EcoAssist
Asociaţia Ecologică Turismverde
Asociaţia Ecologie-Sport-Turism
Asociaţia Ecologistă „Floare de Colţ”
Asociaţia EcoPrut
Asociaţia Ecouri Verzi
Asociaţia Greeninitiative
Asociaţia Grupul Milvus
Asociaţia Heidenroslein
Asociaţia Iubim Natura
Asociaţia Mai Bine
Asociaţia MaiMultVerde
Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos
Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Timiş
Asociaţia pentru Mediu şi Turism Ulmul Cerasului
Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România
Asociaţia pentru Protecţia Mediului Green Cross Şimleul Silvaniei
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta
Asociaţia Sighişoara Durabilă
Asociaţia Tinerilor pentru Excelenţă
Asociaţia Ţinutul Secuiesc Verde
Asociaţia Transilvania Verde
Asociaţia Turistica Sportivă Civică şi Ecologistă Clubul de Cicloturism „Napoca”
Asociaţia WWF Programul Dunăre-Carpaţi România
Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi
Centrul de Resurse Ecopolis
Centrul Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni”
Clubul de Ecologie şi Turism „Floarea Reginei”
Clubul de Ecologie si Turism Montan Albamont
Clubul de Turism şi Ecologie Transmont Făgăraş
Clubul Eco Montan ”
Origini Verzi”
Clubul Ecologic Transilvania
Clubul Sporturilor Montane Hunedoara
Eco-Civica
Ecotop Oradea
Federaţia Reţeaua de Acţiune pentru Climă
Focus Eco Center
Fundaţia ACTIVITY pentru Resurse Umane şi Dezvoltare Durabilă
Fundaţia pentru Parteneriat
Fundaţia TERRA Mileniul III
Geo Natura
Mare Nostrum
Organizaţia GeoEcologică ACCENT
ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate
Re.Generation
Societatea Carpatină Ardeleană
Societatea Ornitologică Română
Tinerii Ecologi Români din Iaşi
UJPI Dolj
Viitor Plus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă
Fundatia de Ecologie si Turism POTAISSA
Asociatia ECO Sud-Vest Romania
Fundatia Strawberrynet
Asociatia 34Life
Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic – InfOMG

CSU Voinţa are cont pe Facebook

Suporterii nou-promovatei CSU Voinţa Sibiu pot afla cele mai noi informaţii despre echipa favorită la adresa facebook/Vointa-Sibiu-Pagina-oficiala. în câteva zile va fi lansată şi pagina de web oficială a clubului de pe „Municipal”, www.vointasibiu.ro.

Clubul sibian CSU Voinţa a cucerit un nou teritoriu, după promovarea în Liga I. în urma câtorva zeci de oră de muncă asiduă, CSU Voinţa Sibiu a pătruns în lumea virtuală. Pentru moment, suporterii grupării de pe „Municipal” pot afla cele mai noi informaţii despre jucătorii favoriţi de pe contul de Facebook al clubului sibian. Materiale foto şi video, dar şi ultimele noutăţi despre „alb-verzi” le sunt acum la dispoziţie fanilor – şi nu numai – la adresa facebook/Vointa-Sibiu-Pagina-oficiala.
Până în acest moment, pe pagina oficială de Facebook a clubului sunt postate 7 clipuri video şi aproximativ 80 de fotografii împărţite în mai multe galerii. Două dintre galeriile foto sunt destinate echipei de fotbal şi componenţilor staff-ului tehnic. Iubitorii fotbalului pot accesa şi fotografii cu vestiarul echipei, dar şi un filmuleţ în care sunt prezentate cele mai importante imagini surprinse la şedinţa foto a jucătorilor pentru site-ul oficial.
Cei ce nu deţin până în acest moment un cont de Facebook, pot accesa clipurile video la contul de youtube vointa2011media.
Un nou proiect al clubului sibian, pagina oficială de web, va fi lansat în câteva zile. în aceste momente pregătirile pentru noul site sunt pe ultima sută de metri. Noua pagină oficială de web a clubului CSU Voinţa este www.vointasibiu.ro. Aici, iubitorii fotbalului sibian vor găsi prezentarea jucătorilor din lot şi a celor din staff-ul administrativ şi cel tehnic, ultimele informaţii despre echipă şi despre adversarii acesteia în campionat şi Cupa României „Timişoreana”, clasamentul actualizat al Ligii I, interviuri, informaţii despre comercializarea abonamentelor şi a biletelor, dar şi multe altele.

 

Joi, 15 septembrie a.c., va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale pe 31 de străzi din Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări complexe, de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale joi, 15 septembrie a.c., începând cu ora 8.00, pe următoarele străzi din municipiul Sibiu: Al. Filozofilor, Dârstelor, Pânzarilor, Cojocarilor, P-ţa Armelor, Măsarilor, Moş Ioan Roată, Tg. Vinului, Tg. Peştelui, Dogarilor, Croitorilor, P-ţa Cibin, Turnului, Pasajul Scărilor, Cibinului, Valea Mare, V. Tordoşan, R. Korsakov, Plopilor, Vopsitorilor, Ocnei, P-ţa Mică, Azilului, Faurului, Pulberăriei, A. Odobescu, P-ţa Huet, S. Brukenthal, P-ţa Mare, Zidului şi Konrad Hass.

După finalizarea lucrărilor, alimentarea cu gaze naturale se va relua treptat, începând cel mai probabil în jurul orei 18.00.

Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

în cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)

sau
0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).

Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere.