Acasă Blog Pagina 6707

Protectoarea speranţei

Rubrica Anonimii Sibiului Unii creează în întuneric adevărate opere de artă, alţii schimbă destine sau ajută în tăcere. Sunt oameni obişnuiţi, dar care, fără să ştie nimeni, fac în fiecare zi ceva deosebit. Ei sunt Sibiul individual şi special şi-l reprezintă cu toată originalitatea lor. Trăirile fiecăruia dintre noi, emoţiile păstrate ani la rândul sub tăcere, sunt asemănătoare unui ghem de aţă încurcată căruia, la un moment dat, nu îi mai putem da de capăt. Vorbind despre ceea ce simţi, împărţind şi împărtăşindu-ţi gândurile, descoperi cu mirare că firele înţelenite se desfac mai uşor.

S-a stins Mircea Ivănescu, cel mai important poet român contemporan

La vârsta de 80 de ani, poetul, eseistul şi traducătorul Mircea Ivănescu a murit joi, 21 iulie a. c., în oraşul nostru, al cărui cetăţean de onoare a fost. Precursor al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est, Mircea Ivănescu este unul dintre cei mai importanţi poeţi români din toate timpurile şi era, până acum, de departe cel mai important poet român în viaţă. A influenţat trei generaţii de poeţi, ai anilor ’80, ’90 şi 2000. A fost unul dintre cei mai buni traducători din engleză şi germană şi a tradus autori importanţi din literatura universală modernă: Joyce, Kafka, Musil, Fitzgerald, Rilke, Faulkner, precum şi poeţi americani moderni şi postmoderni.

Sunt vinovat, domnule preşedinte!

0

Comisia Europeană a publicat raportul de ţară privind justiţia, săptămâna aceasta. Lucrurile au fost prezentate cu bune şi cu rele de către Comisie, dar s-a insistat pe multe probleme rămase nerezolvate. Politicienii de la putere s-au grăbit să laude raportul şi să minimalizeze problemele enunţate. Iar preşedintele Băsescu a ieşit pe micile ecrane să ne spună, prin intermediul presei (sic!), că presa este penibilă în încercarea ei de a manipula oamenii. Băsescu ne-a spus că raportul este unul pozitiv, numai că presa îl prezintă a fi negativ. Oricine ar avea ambiţia să citească măcar concluziile raportului ar vedea că lista de critici este mai lungă decât cea de laude.

La Cisnădie se face carieră de piatră?!

Viceprimarul oraşului Cisnădie, Gheorghe Huja, se zbate de trei ani pentru dezvoltarea unei cariere de piatră private pe Valea Ursului, mai sus de fostul orfelinat. Agenţia de Mediu Sibiu a dat primele avize. În august 2010, Primăria Cisnădie a eliberat certificatul de urbanism. Anul acesta noi avize au fost primite pentru drumurile forestiere, care vor fi folosite ca drumuri de transport al pietrei de la carieră, conform surselor Sibiu 100% din Consiliul Local Cisnădie. Werner Keul, om de afaceri considerat foarte apropiat primarului Iohannis, a fost în audienţă la viceprimarul Huja de la Cisnădie, pentru a afla detalii despre acest subiect şi a fost dat afară, conform declaraţiilor lui Huja.

Ioan Gyuri Pascu: Aşa iese comedie: le spui oamenilor lucruri adevărate şi ei nu cred

Reporter: Ce se întâmplă în spectacolul Ioan Gyuri Pascu Live Story? Ioan Gyuri Pascu: E un exerciţiu de sinceritate pe care l-am început acum vreo 2 ani, când mi-am dat seama că fiecare cântecel are câte o poveste şi e legat foarte tare de viaţa mea. ªi m-am hotărât să povestesc fără minciună lucruri din viaţa mea, ce-mi vine să cânt pe moment, ce-mi aduc aminte şi ce nu-mi aduc aminte. Aşa s-a născut. Niciodată nu ştiu exact cum începe şi cum se termină acest spectacol şi niciodată nu e la fel, dar îmi povestesc naşterea, îmi aduc aminte de unele chestii din copilărie.

GLL TUNING SHOW 2011

Datorita succesului de care a beneficiat prima editie a GLL TUNING SHOW – prima expozitie tuning din Sibiu desfasurata in 26-27 Iunie 2010 in parcarea Trident , am hotarat sa aratam Sibienilor ca se poate mai mult si mai bine! Pentru asta am hotarat sa aducem drifteri participanti in Campionatul National de Drift al Romaniei si totodata Campionatul European de Drift – King of Europe pentru o super demonstratie de drift de-a lungul celor doua zile! Se pot admira masini cu aproape 600 cai putere, masini care garantam ca nu au mai ajuns la Sibiu pana la acest eveniment. Este vorba despre Nissan Skyline, Nissan Silvia S14, Nissan Silvia S15 si nu numai … Vom avea de asemenea un traseu de RC DRIFT (drift cu masinute radiocomandate, modificate pentru drift) si nu in ultimul rand Campionatul National de Car Audio Editia II a GLL TUNING SHOW se va desfasura in cursul zilelor de 23-24 Iulie in parcarea hypermarketului XXL Penny Market.

Cremele solare luptă cu cancerul

Utilizarea unei creme cu factor de protecţie 15 în timpul primilor 18 ani de viaţă poate reduce până la 78 la sută riscul de cancer de piele, au avertizat societăţile pediatrice spaniole, care au recomandat evitarea supraexpunerii la soare şi folosirea unei creme de protecţie solară la orice vârstă. Într-un comunicat, societăţile pediatrice au recomandat ca minorii să nu fie expuşi la soare între orele 12.00 – 17.00, precizând că este indicat să se folosească creme sau loţiuni fotoprotectoare cu un factor 15 sau mai mare în cazul copiilor cu piele şi ochi deschişi la culoare, dermatită atopică sau alte boli ale pielii, scrie postamedicala.

Ortodonţia modernă (III)

După vârsta de 11-12 ani se utilizează aparatele fixe, acestea având multiple avantaje: 1. Perioada de purtare este mai scurtă (de obicei în jur de 18 luni); 2. Aparatul este cimentat pe dinţi astfel încât pacientul nu-l poate îndepărta; 3. Se pot deplasa simultan mai mulţi dinţi; 4. Deplasările dentare sunt de mare precizie; 5. Se poate realiza finisarea ocluziei (muşcăturii); 6. Se pot închide spaţiile postextracţionale; 7. Nu afectează vorbirea; 8. Permit practicarea sporturilor. Actualmente aproximativ 40% din pacienţii ortodontici sunt adulţi; tratamentul la adult este mai complicat şi poate dura mai mult decât la copil.

Am avut rolul mai multor zâne din basmele pe care mi le citea mama când eram mică

100% pentru tine! Cştigătoarele concursului Fotomodel 100% Începem seria interviurilor cu fetele care au luat marele premiu la concursul Sibiu 100%. Prima interlocutoare este Maria Bărbulescu, cştigătoarea locului al doilea, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă din Sibiu, la secţia grafică. Visul ei este să devină designer vestimentar. Tema Mariei la şedinţa foto a fost ,,Zânele din poveşti şi natura”. Reporter: Unde ai auzit de concurs şi ce te-a determinat să participi? Maria Bărbulescu: Am auzit de concurs citind rubrica din ziar şi îmi doream foarte mult să îmi îndeplinesc acest vis.

PSD-iştii au forum ecologist

Bogdan Trif, propunerea PSD pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, a fost ales în structura colectivă de conducere a Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD, desfăşurat în 2 iulie la Palatul Parlamentului. Acest forum este un organism consultativ de specialitate al Consiliului Naţional al PSD şi scopul lui este să promoveze principiile de bază ale ecologiei şi protecţiei mediului. ,,Pe plan local trebuie să ne implicăm mai mult, având în vedere că actuala administraţie publică locală nu a avut şi nu are o politică de protecţie a mediului şi implicit a sănătăţii sibienilor”, a declarat Bogdan Trif. (I.M.)

Andrei Roman şi Andrei Cucerzan campioni naţionali la înot

0

Sportivii de la CSS Sibiu au concurat alături de peste 250 de înotători din 34 de cluburi din ţară în perioada 6-10 iulie la Campionatul naţional de înot pentru juniori II, desfăşurat la Bucureşti. Sibienii s-au întors acasă cu o salbă de 11 medalii: 3 de aur, 3 de argint şi 5 de bronz. Andrei Cucerzan (16 ani) a obţinut medalia de aur la 200 metri spate, iar Andrei Roman (15 ani) aur la 200 metri bras. ªtafeta băieţi (15 ani) de 4×200 metri liber compusă din Bogdan Morariu, Andrei Roman, Paul Pavala, Stelian Morariu, a devenit campioană naţională. Medalii de argint au obţinut Oana Roman (14 ani) la 50 şi 200 metri bras, dar şi ştafeta băieţilor (14 ani) de 4×100 metri liber.

Raliul Sibiului plin de incidente şi controverse

0

53 de echipe au luat startul la Raliul Sibiului, etapă a Campionatului Naţional. După trei zile de competiţie, în perioada 7-9 iulie, clasamentul final a fost următorul: locul I – Gergo Szabo/Zoltan Kohler (Mitsubishi Lancer), locul II – Marco Tempestini/Dorin Pulpea (Peugeot 207 S2000), locul III – Dan Gîrtofan/Mihai Lăzărescu (Subaru Impreza STI). Proba specială 11 a fost anulată din cauza unui incident în care a fost implicat echipajul Vali Porcişteanu/Dan Dobre (liderii clasamentului naţional). În timpul probei, doi motociclişti teribilişti au intrat pe proba închisă circulaţiei publice, pe contrasens, iar unul dintre ei a fost acroşat de maşina condusă de pilotul Vali Porcişteanu.