Acasă Blog Pagina 6709

Pic de sare – prima sare de mare lichidă – ce păstrează gustul obişnuit al sării dar conţine cu 75% mai puţin sodiu

Este obţinută printr-un procedeu inovator, de către cercetătorii italieni, din concentrat de apă de mare cu păstrarea oligoelementelor naturale, dar cu îndepărtarea a 75% din sodiu (care în cantităţi crescute are rol nefavorabil asupra sănătăţii). Adaosul a 3 mg iod la 100 ml are rol în prevenirea bolilor tiroidiene, iar doza minimă de sub 0,1g la 100 ml o face utilă pentru hipertensivii cu suferinţă renală sau pentru cei care urmează tratament cu antihipertensive ce inhibă sistemul renină-angiotensină. Produsul respectă standardele aprobate prin licenţa de fabricaţie.

Visul a devenit realitate. CSU Voinţa Sibiu a promovat în Liga I

0

Aproape 15.000 de suporteri au venit miercuri seara la Stadionul Municipal, pentru a-i încuraja pe cei de la Voinţa în cel de al doilea meci al barajului pentru promovarea în Liga I împotriva celor de la Săgeata Năvodari. Chiar dacă a fost doar un meci de baraj, atmosfera de pe stadion aducea mai degrabă cu cea de la un mare meci din Champions League. Iar jucătorii sibieni au ştiut ce au de făcut terminând jocul învingători cu scorul de 2 – 0. Povestea promovării Meciul nu a fost unul foarte spectaculos pe fazele de atac, ambele formaţii manifestând încă de la început prudenţă în joc.

EXCLUSIV: E.ON Gaz începe marea distrugere a Sibiului

Compania de gaz E.ON a înaintat Primăriei Sibiu cel mai neplăcut cadou de Paşte: lista prin care cere spargerea a 147 de străzi din municipiu pentru lucrări de modernizare a reţelei de gaz. Problema este că multe dintre străzile vizate sunt recent reabilitate de administraţia locală. Astfel banii contribuabililor sibieni se duc pe apa sâmbetei datorită E.ON. Primăria a solicitat prin comisiile de specialitate şi celor de la E.ON înainte de a reabilita străzile să se facă lucrările de modernizare a reţelelor. Dacă restul furnizorilor de utilităţi au răspuns apelului Primăriei, cei de la E.ON au spus că nu au bani. Brusc, în februarie 2011 aceştia au găsit bani şi au adoptat un buget pentru a înlocui ţevile de gaz pe 147 de străzi. Lucrările vor începe în primăvara aceasta şi se vor termina la anul. Călin Blaga

 

Concert extraordinar Guilty Lemon

Una dintre cele mai în vogă trupe sibiene ale momentului susţine joi, 14 aprilie, un concert extraordinar în Music Pub Sibiu. Guilty Lemon este o formaţie de Neo Soul care s-a format în ianuarie 2007, la Sibiu. Formaţia combină elemente de funk, jazz şi r&b, fiind considerată una dintre formaţiile influente ale scenei muzicale sibiene.

Invitaţi la festivaluri şi concerte renumite din România, Guilty Lemon îşi începe ascensiunea în mai 2008, odată cu cştigarea Galelor Studenţeşti de Jazz, din cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu. în perioada 2008-2010, trupa a avut o bogată activitate concertistică în toată ţara şi a participat la numeroase festivaluri de gen, în calitate de invitaţi speciali.

Momentan band-ul lucrează la primul album, ce va conţine 10 piese, şi care va apărea la sfârşitul verii. Lansarea albumului va fi urmat de un turneu de promovare în toate oraşele importante din România.

Membrii Guilty Lemon sunt deseori solicitaţi în proiecte importante. Printre cele mai valoroase colaborări se numără proiectul „Slang”, cştigător al Festivalului Cerbul de Aur, „Sixty Nine” şi „Trafic Blues Band”, „Big Band-ul Academiei de Muzica din Cluj”, „Morandi” şi „Horea Brenciu Band”.

Formula actuală a trupei numără cinci persoane: Mihaela Pîţan – voce; Mihai Pîţan – clape; Sergiu Bodescu – bass; Adrian Ban – tobe; Gabriel Sarkadi – chitara.

Intrarea la concert este liberă, iar după concert, trupa vă invită la un after party în Music Pub Extension.
Vă aşteptăm la un show deosebit de sunet şi lumină, promis de Guilty Lemon, în 14 aprilie, la Music Pub, situat în Piaţa Mică, la nr 23.

Concertul Guilty Lemon este organizat de Music Pub, cu sprijinul Radio Guerilla, Sibiu Media Center, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi Grolsch.

 

Verdict in cazul Apostu: inchisoarea

Curtea de Apel Constanta s-a pronuntat vineri dupa-masa in cazul Apostu. Aceasta a decis condamanarea acestuia la 3 ani si 2 luni inchisoare. Pedepse similare au primit si restul de inculpati, unii cu suspendare, cum e cazul lui Ilie Carabulea. Sibiu 100% va prezinta mai jos toata decizia Curtii care poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie in 15 zile.

Sentinţa penală nr.27/P I.în baza art.334 cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică:
1) pentru inculpatul Apostu Florin Nicuşor: – din infracţiunile prevăzute de art.288 alin.(2) cod penal raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 şi art.291 cod penal raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 în infracţiunile prevăzute de art.288 alin.(2) cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) cod penal şi art.291 cod penal (referitor la declaraţiile de învinuit/martor din dosarul nr.94/P/2010 privind pe Bârsan Rareş Mihai). – din infracţiunea prevăzută de art.272 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.242 alin.(1) Cod penal.
2) pentru inculpatul Popescu Tiberiu Narcis: – din infracţiunea prevăzută de art.26-art.272 cod penal în infracţiunea prevăzută de art.26-art.242 cod penal; – din infracţiunile prevăzute de art.26-art.288 alin.(2) cod penal raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 şi art.26-art.291 cod penal raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 în infracţiunile prevăzute de art.26- art.288 alin.(2) cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) cod penal şi art.26-art.291 cod penal.
3) pentru inculpaţii Cârstea Izabela Mihaela şi Cârstea Sebastian Dumitru: – din infracţiunile prevăzute de art.288 şi art.291 cod penal raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 în infracţiunile prevăzute de art.288 şi art.291 cod penal;

II.1.în baza art.254 alin.(1,2) cod penal rap. la art.7 alin.l din Legea nr.78/2000 (5 fapte), condamnă pe inculpatul APOSTU FLORIN NICUŞOR, CNP 1560819400019, la pedeapsa de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II a),b),c) cod penal pentru 5 infracţiuni de „luare de mită” (fapte în legătură cu dosarele penale nr.94/P/2010, 2547/P/2010, 4100/P/2010, 4496/P/2019, 2191/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu). în baza art.257 alin.(1) cod penal rap. la art.7 alin.l din Legea nr.78/2000 (2 fapte), condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de câte 2 ani închisoare pentru 2 infracţiuni de „trafic de influenţă”. în baza art.242 alin.(1) cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an 6 închisoare pentru infracţiunea de „sustragere sau distrugere de înscrisuri”. în baza art.264 cod penal (2 fapte), condamnă pe inculpat la pedeapsa de câte 1 an 6 luni închisoare pentru 2 infracţiuni de „favorizarea infractorului” (fapte privind pe făptuitorii Bârsan Rareş Mihai şi Vlad Mihai Aurel). în baza art.288 alin.(2) cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an 6 închisoare pentru infracţiunea de „fals material în înscrisuri oficiale” (referitor la declaraţiile de învinuit/martor din dosarul nr.94/P/2010 privind pe Bârsan Rareş Mihai). în baza art.288 alin.(2) cod penal (56 fapte), condamnă pe inculpat la pedeapsa de câte 2 ani închisoare pentru 56 de infracţiuni de „fals material în înscrisuri oficiale” în baza art.291 cod penal (57 fapte), condamnă pe inculpat la pedeapsa de câte 1 an 6 închisoare pentru 57 de infracţiuni de „uz de fals”. în baza art.33 lit.a)-art.34 lit.b) cod penal, contopeşte cele 124 pedepse şi aplică inculpatului Apostu Florin Nicuşor pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a ( teza a II-a ),b),c) cod penal. în baza art.71 alin.(2) cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a ( teza a II-a ),b) c) cod penal. Conform art.88 cod penal, deduce durata arestului preventiv de la 27.10.10 la zi. Potrivit art.350 alin.1 şi art.160b cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului Apostu Florin Nicuşor o perioadă de până la 60 zile cu începere de la 15.04.11. 2.în baza art.11 pct.2 lit.a) -art.10 lit.”d” cod procedură penală, achită pe inculpatul APOSTU FLORIN NICUŞOR pentru 2 infracţiuni prev. de art.254 alin.(1,2) cod penal rap. la art.7 alin.l din Legea nr.78/2000 (fapte în legătură cu „autoturismele achiziţionate în leasing”, respectiv cu plângerile penale împotriva martorului Haiduc) şi pentru cele 4 infracţiuni prev. de art.292 cod penal rap. la art.7 alin.l din Legea nr.78/2000.

III.1.în baza art.255 cod penal rap. la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 (2 fapte), condamnă pe inculpatul POPESCU TIBERIU NARCIS, CNP 1690904323968, la pedeapsa de câte 1 an 8 luni închisoare pentru 2 infracţiuni de „dare de mită” (fapte în legătură cu dosarele penale nr.94/P/2010, 4496/P/2019 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu). în baza art.26-art.264 cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de „favorizarea infractorului”. în baza art.26-art.242 cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de „sustragere sau distrugere de înscrisuri”. în baza art.26- art.288 alin.(1,2) cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de „fals material în înscrisuri oficiale”. în baza art.26- art.291 cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de „uz de fals”. în baza art.33 lit.a)-art.34 lit.b) cod penal, contopeşte cele 6 pedepse şi aplică inculpatului Popescu Tiberiu Narcis pedeapsa cea mai grea de 1 an 8 luni închisoare. în baza art.71 alin.(2) cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a ( teza a II-a ),b) cod penal. Conform art.88 cod penal, deduce durata arestului preventiv de la 27.10.10 la zi. Potrivit art.350 alin.1 şi art.160b cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului Popescu Tiberiu Narcis o perioadă de până la 60 zile cu începere de la 15.04.11. 2.în baza art.11 pct.2 lit.a) -art.10 lit.”d” cod procedură penală, achită pe inculpatul POPESCU TIBERIU NARCIS pentru infracţiunea prev. de art.255 cod penal rap. la art.7 alin.l din Legea nr.78/2000 (fapta în legătură cu cu plângerile penale împotriva martorului Haiduc).

IV.1.în baza art.61 alin.(1) din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul CARABULEA ILIE, CNP 1470414323923, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de „cumpărare de influenţă”. 2.în baza art.11 pct.2 lit.a) -art.10 lit.”d” cod procedură penală, achită pe inculpatul CARABULEA ILIE pentru infracţiunea prev. de art.255 cod penal rap. la art.7 alin.l din Legea nr.78/2000.

V.în baza art.255 cod penal rap. la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul BOŢA NICOLAE, CNP 1670723323989, la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare pentru infracţiunea de „dare de mită”.

VI.1.în baza art.26-art.255 cod penal rap. la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpaţii – CâRSTEA SEBASTIAN DUMITRU, CNP 1741030014300, – CâRSTEA MIHAELA IZABELA, CNP 2881108324790, la pedeapsa de câte 1 an 2 luni închisoare fiecare pentru complicitate la infracţiunea de „dare de mită”. 2. în baza art.288 alin.(1) cod penal, condamnă pe cei 2 inculpaţi la pedeapsa de câte 1 an închisoare fiecare pentru infracţiunea de „fals material în înscrisuri oficiale”. în baza art.33 lit.a)-art.34 lit.b) cod penal, contopeşte cele 2 pedepse şi aplică inculpaţilor Cârstea Sebastian Dumitru şi Cârstea M
ihaela Izabela pedeapsa cea mai grea de câte 1 an 2 luni închisoare fiecare. 3.în baza art.11 pct.2 lit.a) -art.10 lit.”c” cod procedură penală, achită pe inculpaţii CâRSTEA SEBASTIAN DUMITRU şi CâRSTEA MIHAELA IZABELA pentru infracţiunea prev. de art.291 cod penal.

VII.în baza art.71 alin.(2) cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, interzice inculpaţilor Carabulea Ilie, Boţa Nicolae, Cârstea Sebastian Dumitru şi Cârstea Mihaela Izabela exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a ( teza a II-a ),b) cod penal.
în baza art.81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an 2 luni închisoare pentru inculpaţii Cârstea Sebastian Dumitru şi Cârstea Mihaela Izabela şi a pedepselor de 2 ani închisoare pentru inculpatul Carabulea Ilie şi 1 an 2 luni închisoare pentru inculpatul Boţa Nicolae.

Conf. art.82 cod penal, fixeaza termenele de încercare de câte 3 ani 2 luni pentru inculpaţii Cârstea Sebastian Dumitru, Cârstea Mihaela Izabela, Boţa Nicolae şi 4 ani pentru inculpatul Carabulea Ilie ( prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicate fiecărui inculpat). Conf. art.359 cod procedură penală, atrage atenţia celor 4 inculpaţi Carabulea Ilie, Boţa Nicolae, Cârstea Sebastian Dumitru şi Cârstea Mihaela Izabela cu privire la art.83 cod penal referitor la revocarea suspendării. în baza art.71 alin.(5) cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pentru aceştia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Măsuri de siguranţă în baza art.254 alin. ultim cod penal, confiscă 400 € şi 1529 lei de la inculpatul Apostu Florin Nicuşor. în baza art.255 cu ref. la art.254 alin. ultim cod penal, confiscă 1200 € de la inculpatul Popescu Tiberiu Narcis. în baza art.61 alin.(3) din Legea nr.78/2000, confiscă 4000 lei de la inculpatul Carabulea Ilie. Menţine măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de bani consemnate la CEC Bank-sucursala Alba Iulia, chitanţe seria TA, nr.1552756/15.11.10, 1552757/15.11.10,1552767/26.11.10,nr.15552755/11.11.10,1552764/22.11.10,1552761/18.11.10 avansate de inculpaţii Apostu Florin Nicuşor, Popescu Tiberiu Narcis şi Carabulea Ilie până la concurenţa sumelor confiscate, restituindu-le diferenţele primilor 2 inculpaţi. Totodată, ridică măsura sechestrului asigurător aplicată asupra autoturismelor nr.SB 07 KNR şi AUDI SB 05 MPR conform ordonanţelor DNA-ST.Alba Iulia din 18.11.10 şi 15.11.10. în baza art.348 cod procedură penală, anulează înscrisurile falsificate obiect al infracţiunilor prev. de art.288 cod penal reţinute în sarcina inculpaţilor Apostu Florin Nicuşor, Popescu Tiberiu Narcis, Cârstea Sebastian Dumitru şi Cârstea Mihaela Izabela (declaraţii, ordonanţe, rezoluţii). Conform art.191 cod procedură penală, obligă cei 6 inculpaţi la plata sumei de 12.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. în baza art.189 cod procedură penală, onorariile parţiale în sumă de câte 100 lei pentru av.Monica Lucia Cojocaru, av.Nicolae Roşu, av.Lidia Matros, av.Mariana Stamule, av.Mihai Nula şi av.Mihaela Tugearu care au asigurat asistenţa juridică din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.11. RED.IA

Administrarea Păsturei

Formele de comercializare întâlnite a păsturei sunt: păstură în fagure, păstură uscată, fagure cu păstură în miere, păstură în diverse preparate sau în Koktail apicol personalizat. Revin cu recomandarea de a se consuma produsul apicol (azi Păstura), în forma sa brută, aşa cum o găsim în stup. Prin procesare produsul îşi pierde din calităţi. Păstura, pentru a putea fi scoasă din fagure, se usucă, iar prin uscare nu pierde doar apa. Odată scoasă din fagure ia contactul cu aerul şi încep procese de oxidare. Albina, după ce depozitează polenul în fagure, pune capac un strat de miere ce are rol de barieră pentru aer, pentru bacterii sau fungi.

Astmul bronşic

Astmul bronşic este o boală inflamatorie cronică a bronhiilor. Poate debuta în copilărie, având şanse mari de vindecare la pubertate, mai ales formele de astm bronşic alergic, sau poate debuta la maturitate. Această ultimă formă este o boală cronică ce nu se vindecă, dar cu ajutorul unui tratament modern, eficient şi corect aplicat, bolnavul poate duce viaţa şi desfaşura activităţile unei persoane sănătoase. Astmul bronşic poate fi declanşat de infecţiile tractului respirator, de expunerea la alergeni de mediu de tipul acarienilor din praf, mucegaiurilor, perilor de animale sau polenurilor, la noxele profesionale inhalatorii precum gazele, pulberile, vopselurile etc.

Analize gratuite mai deloc, pe bani oricâte

Oraşul Sibiu şi luna aceasta nu are parte de multe fonduri pentru analize gratuite. Aceasta este explicaţia celor 7 laboratoare din oraş care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). În 5 iulie, 5 laboratoare nu mai aveau bani pentru analize fiind deja făcute programările pentru luna în curs. Alte două au epuizat listele de programări joi, în ziua când au primit ok-ul de la CAS. Cei de la Medica, de exemplu, au spus că banii alocaţi de CAS au fost pe doar 40 de persoane. Alte laboratoare au confirmat sumele mici alocate. Criza analizelor gratuite continuă şi afectează direct inclusiv copiii şi gravidele, persoane care se presupune că beneficiază, conform legii, de gratuitatea actului medical şi a analizelor, indiferent de ziua din lună.

Sedentarismul – inamicul omului contemporan

0

Lipsa mişcării afectează în primul rând aparatul locomotor, iar indirect şi planul afectiv şi psihic. Această tulburare poartă numele de sedentarism. Sedentarismul afectează întregul organism, atât funcţiile organice cât şi cele psihice, având multiple consecinţe: constipaţia cronică, afectarea inimii prin creşterea colesterolului, lipsa oxigenului în ţesuturi, celule şi organe, atrofiere musculară, tulburări cardiace, cerebrale, hepatice şi renale, tulburări ale somnului, obezitate sau chiar tulburări ale metabolismului celular. Cum să evităm sedentarismul? Pe lângă o alimentaţie sănătoasă, echilibrată şi un consum optim de lichide, legume şi fructe, exerciţiul fizic sistematic (30-50 de minute, minim de 3 ori pe săptămână) este cel care creşte calitatea vieţii şi combate cel mai eficient sedentarismul.

Elevii din Colegiul Goga au luat spuma BAC-ului 2011

Lista celor mai buni 10 elevi după rezultatele la BAC 2011 din judeţul Sibiu seamănă cu un catalog de la Colegiul ,,Octavian Goga”. 7 din primii 10 elevi provin de la acest liceu, înaintea soluţionării contestaţiilor. Mai mult, singurele note de 10 la BAC 2011 la noi în judeţ au fost obţinute tot de eleve din ,,Goga”: Coman Steliana-Dora şi Gita Elena-Iulia. ,,Suntem foarte mulţumiţi de rezultate. Faptul că avem 2 picaţi ne-a dat un procent de promovabilitate de 99,05%. Ne-am fi dorit să fie 100%. Rezultatele însă sunt de excepţie şi pe măsura muncii profesorilor şi elevilor.

Germania este de departe principalul investitor străin din judeţul nostru

Alexandru Tomaşevschi este de 20 de ani director al Oficiului Registrului de Comerţ de pe lângă Tribunalul din Sibiu şi martor principal la evoluţiile mediului de afaceri sibian. Despre punctele forte şi deficienţele antreprenoriatului sibian, dar şi despre proiecte personale şi idei de investiţii aflaţi în cele ce urmează. Reporter: Cum va afecta decizia de integrare a Sibiului în Regiunea Centru, activitatea Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul din Sibiu? Alexandru Tomaşevschi: Judeţul Sibiu este încadrat deja în Regiunea de dezvoltare economică Centru, dar acest fapt nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte organizarea în teritoriu a reţelei de Oficii ale Registrului Comerţului.

Elevii sibieni au marcat pogromul de la Iaşi

Elevi de la ªcoala nr. 24 ,,Regele Ferdinand” din Sibiu au organizat la Iaşi, la finele lunii iunie, o ceremonie de comemorare a victimelor pogromului de la Iaşi din anul 1941. În gara din Săbăoani, elevii sibieni, alături de cei ai Liceului Vasile Alecsandri din Iaşi au marcat printr-un program educaţional ,,70 de ani de la Trenurile Morţii”. Elevii implicaţi în proiect au prezentat documente şi date despre tragicele evenimente, au aprins lumânări şi au depus flori pe ,,Steaua lui David” desenată cu creta pe peronul gării. Supravieţuitorul Leonard Zăicescu a prezentat celor de faţă tragica experienţă prin care a trecut, care nu trebuie uitată, pentru a nu fi repetată.