Serviciul Public de Poliţie Comunitară al Municipiului Sibiu în colaborare cu Asociaţia Profesională a Poliţiştilor Comunitari din Municipiul Sibiu şi Asociaţia Proiect 1200, anunţă organizarea concursului de cultură generală privind legislaţia locală (referitoare la respectarea ordinii şi a liniştii publice), deschis elevilor de gimnaziu şi de liceu din Municipiul Sibiu, SibLegis, ediţia a II-a 2010. Prima ediţie a concursului SibLegis a fost organizată în 2009, ca proiect al platformei de parteneriat public-privat iniţiată de Serviciul Public de Poliţie Comunitară Sibiu, cu scopul de a impulsiona şi promova spiritul civic al tinerei generaţii şi al comunităţii în general prin proiecte educaţionale.
Sibiencele îşi ,,închiriază” corpul pentru bani
De la vânzarea unui rinichi până la a purta în pântec un copil pentru o altă familie, sibienii sunt dispuşi să-şi sacrifice corpul pentru bani. O simplă căutare pe internet scoate la iveală zeci de astfel de anunţuri. Toţi vânzătorii asigură viitoarea clientelă că sunt perfect sănătoşi. Atât vânzarea unui rinichi, cât şi a fi mamă-surogat sunt interzise în România. Totuşi, oamenii îşi încearcă norocul. În cazul vânzării unui rinichi, de cele mai multe ori pentru a putea să-şi vândă rinichiul, vânzătorul se dă drept donator. Mai complicat este cu mama-surogat, deoarece legislaţia din România nu a rezolvat această situaţie.
„Cred că tot mai mulţi oameni caută în literatură comuniunea, accesul la intimitatea celorlalţi”
BIO Născut: Sibiu, 30.11.1979 Educaţie: Doctor în filologie al Universităţii Bucureşti, Familie: căsătorit, un băiat de 5 ani Andrei Terian este critic literar, lector univ. dr. la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor din România şi cştigătorul mai multor premii pentru cartea lui de debut, „G. Călinescu. A cincea esenţă”. Printre acestea se numără Premiul Prometheus, cel mai mediatizat premiu pentru cultură din ultima perioadă, oferit de Fundaţia Anonimul, în valoare de 10.000 de lei. Despre faimă, literatură şi multe altele, aflaţi în cele ce urmează.
Gravide ,‚stoarse” de bani
Statul a tăiat 15 procente din indemnizaţia mamelor pentru creşterea copilului. Când vine vorba despre îngrijiri medicale pe perioada sarcinii şi lăuziei, totul pare roz. Peste tot scrie că viitoarele mămici nu plătesc nimic. În realitate, gravidele sunt nevoite să-şi plătească până şi vitaminele necesare pe perioada sarcinii şi a alăptării, unde preţul unei cutii variază între 50 şi 60 de lei şi îi ajunge o singură lună. Nu de multe ori cuplurile tinere au fost mustrate că nu mai fac prunci şi că cei care se hotărăsc totuşi să o facă au vârste peste 30 de ani.
„La primul control referitor la relaţiile de muncă, nu dăm amenzi”
Török Francisc, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, ne explică ce s-a întâmplat cu cei doi inspectori acuzaţi de luare de mită, cum decurg controalele, ce impedimente intervin şi de ce lucruri ar trebui să se ferească tinerii când încheie un contract de muncă. „Sunt şi controale mai puţin cinstite, de care am dori să ne debarasăm” BIO Pregătire: Ing. electromecanic, inspector şef, cadru universitar Născut: Troiţa, Jud. Mureş, 24.10.1952 Educaţie: •1972-1977 – Fac. de Ing. secţia Electromecanică, Instit.
Aeroportul merge la vale, autorităţile se bâlbâie
,,Calitatea este o garanţie a succesului atât timp cât ne lăsăm clienţii să o definească!”, stă scris pe prima pagină a site-ului de internet al Consiliului Judeţean Sibiu. Se pare însă că acest motto nu se aplică şi la cel mai costisitor proiect al instituţiei: Aeroportul Sibiu. Surparea de pământ de la finele lunii august a pus pe jar instituţia care a comandat o expertiză. Concluziile arată vinovaţii, dar Bottesch, preşedintele CJ, se codeşte să acuze direct. În acest timp surparea terenului continuă ,,puţin”, conform lui Bottesch. Ce a descoperit expertul plătit cu peste 100.
„Arta este limbajul sufletului”
BIO Nume complet: Teodora ªtefănuţă alias Teddy Data şi locul naşterii: 5 octombrie 1987, Sibiu Ocupaţie: Tattoo-Artist şi pictoriţă Cele mai vechi forme de artă – tatuajele şi piercingurile, au devenit în timpurile contemporane adevărate pasiuni. Cei care nu pot trăi fără această artă, iau înţeleapta decizie de a face şi bani din plăcerile vieţii, pentru că aşa este pasiunea: mărturia entuziasmului pe care îl trezeşte un anumit ţel, precum şi revolta împotriva împrejurărilor vitrege exterioare care împresoară acest ţel. Teodora ªtefănuţă, născută şi formată ca artist în Sibiu, cunoscută drept Teddy de către prieteni şi iubitori ai artei corporale, este artist tatuator, fascinat de „mâzgăleli”, după cum ea amuzată le numeşte, şi tot ce înseamnă culori şi desene.
Scopul argumentaţiei sau al discuţiei nu trebuie să fie victoria, ci progresul
BIO Nume complet: Lucian Todea Data şi locul naşterii: 27 iulie 1980, Sibiu Ocupaţie: CEO şi fondator ITNT Căsătorit, o fetiţă Studii: Academia de Studii Economice din Bucureşti Liceul ,,Gheorghe Lazăr”, Sibiu Lucian Todea, fondator CEO, ITNT, industrie de media online, ne lămureşte asupra aspectelor a ceea ce priveşte canalele new media, care ocupă un loc din ce în ce mai important, atât în viaţa actorilor sociali ai comunităţii româneşti, cât şi în mediul de echilibrare a situaţiilor de natură birocratică şi nu numai. Având deja câţiva ani la activ de experienţă în tot ceea ce înseamnă online, Lucian Todea îşi expune părerile asupra unei chestiuni de foarte mare actualitate – internetul şi urmările utilizării lui.
Cine ne… guvernează?
Guvernul Boc a mai scăpat odată de moţiune. ªi va mai scăpa, cât timp parlamentarii puterii şi cei care îi susţin vor fi disciplinaţi. Pentru prima oară în istoria politică a lumii un guvern a rămas la guvernare fără niciun vot pentru. Asta pentru că disciplina de partid a primat în faţa votului uninominal. Marii deputaţi şi senatori sibieni ai partidului de guvernământ, alături de colegii lor, nu au mişcat din bancă la ordinul comandantului suprem de partid. Deşi au fost votaţi uninominal, gura le-a fost astupată de şeful cel mare, şi măcar de era vorba de Dumnezeu.
Medicamente gratuite
Bolnavii de diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, cei cu afecţiuni oncologice, hemofilie, sau cei care au suferit un transplant şi care se află incluşi în programele naţionale ale Ministerului Sănătăţii vor beneficia, în continuare, de medicamente în mod gratuit. Proiectul de act normativ se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii la adresa www.ms.ro, secţiunea transparenţă decizională. Conform proiectului de act normativ, Ministerul Sănătăţii a modificat metodologia de calcul a preţurilor de decontare a medicamentelor din lista C2, astfel încât să poată susţine decontarea tratamentelor necesare acestor bolnavi, şi aceştia să nu fie afectaţi.
La egalitate cu banca
Aşa cum fiecare dintre noi atunci când avem probleme de sănătate apelăm la sfatul medicului, ar trebui să ne facem o obişnuinţă de a ţine cont de sfatul economistului când luăm o decizie care afectează bugetul personal sau al familiei. Având în vedere faptul că în zilele noastre orice persoană care urmează să facă o achiziţie sau investiţie are posibilităţi multiple de finanţare, ar trebui să-şi propună costuri cât mai reduse şi să atragă de partea sa şi câteva avantaje. Cunoscând că cel mai des întâlnit parteneriat financiar este persoană fizică sau persoană juridică şi bancă sau o altă instituţie financiară, de cele mai multe ori este uitat faptul că fiecare dintre părţi are de cştigat şi în general sunt acceptate (fără a fi citite în întregime) contracte cadru impuse de finanţator.
Pensionarii se împrumută ca să supravieţuiască
Au muncit o viaţă întreagă şi în loc să aibă o bătrâneţe lipsită de griji, o parte dintre pensionarii din Sibiu duc grija zilei de mâine. Pensiile mici abia le permit să-şi cumpere pâinea zilnică, iar mulţi dintre cei care sunt membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Sibiu preferă să se împrumute, mai ales acum când facturile la gaz cresc simţitor. Peste 15.000 de pensionari din judeţul Sibiu au ales să devină membri CARP. Plătesc lunar 1 la sută din pensia pe care o au plus patru lei pentru ajutorul de înmormântare. Faptul că sunt membri le oferă însă şi o serie de avantaje.


