Sibienii care îşi vor petrece Revelionul în Piaţa Mare, vor intra în anul 2009 pe ritmuri de muzică retro. Prin intermediul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu pe scenă vor urca în noaptea de 31 decembrie trupele Goombay Dance Band, Saragosa Band şi No Mercy. Acestea, spun organzatorii, vor aduce sibienilor şi turiştilor prezenţi în centrul oraşului „parfum de oldies but goldies”. Înainte de trecerea în noul an vor evolua cei de la Goombay Dance Band, trupă cunoscută în special după hiturile „Sun of Jamaica”, „Seven tears” sau „Caribbean girl”, şi formaţia No Mercy, care a bătut toate topurile cu piesele „Missing”, „Where Do You Go” sau „When I Die”.
Taxa auto „Tăriceanu”
Suspendarea taxei auto pentru maşinile noi a fost amânată până după 15 decembrie. Măsura a fost luată pentru a stimula industria auto şi urma să fie aplicată de la începutul lunii decembrie până la sfârşitul anului 2009. În ceea ce priveşte maşinile rulate, Guvernul a decis, joi, triplarea taxei de poluare auto la achiziţionarea tuturor vehiculelor second-hand de import, începând cu 15 decembrie, şi creşterea primei de casare pentru scoaterea din uz a maşinilor uzate. „Noile reglementări majorează de trei ori cuantumul taxei de poluare pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România.
Liderul pieţei de mobilier, la Sibiu
Mobexpert a inaugurat joi, la Sibiu, al optulea hipermagazin de pe piaţa românească. Deschiderea acestuia a însemnat pentru Grupul Mobexpert finalizarea proiectului de extindere a reţelei programată pentru acest an. Hipermagazinul Mobexpert Sibiu, aflat în incinta centrului comercial Shopping City Sibiu, are o suprafaţă totală de aproape 8.000 de metri pătraţi, în care s-au investit două milioane de euro. Oferta cuprinde mobilier pentru casă, decoraţiuni şi mobilier pentru birou. „Deschiderea magazinului de la Sibiu ne dă posibilitatea să le oferim sibienilor, chiar la ei acasă, cea mai nouă colecţie de mobilier şi decoraţiuni Mobexpert.
E.ON a finalizat înmagazinarea gazelor naturale
Valoarea gazelor naturale înmagazinate se ridică la aproape 650 de milioane de lei. Asigurarea securităţii şi continuităţii furnizării gazelor naturale pentru consumatori, de-a lungul întregului an, este o prioritate pentru E.ON Gaz România. Consumul de gaze naturale creşte semnificativ în sezonul rece, din cauza temperaturilor scăzute. Cererea este mai mare decât volumele disponibile din producţia curentă internă sau externă de gaze. De aceea este necesară procurarea în avans atât din surse interne, cât şi din import a cantităţii de gaze naturale şi înmagazinarea acestora în depozite subterane.
Mai puţin de trei lei litrul de benzină
Compania Petrom, controlată de grupul OMV din Austria, a ieftinit, de miercuri, benzina şi motorina cu 9 bani pe litru. În aceste condiţii sortimentul de benzină Premium fără plumb 95 va fi sub nivelul de trei lei pe litru. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată în ultimii trei ani şi jumătate. Drept urmare, preţul de referinţă pentru benzina Premium fără plumb 95 va fi de 2,95 lei pe litru, benzina Top Premium fără plumb 99+ va fi de 3,28 lei pe litru, iar sortimentele de benzină OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 vor costa 3,05 şi respectiv 3,68 lei pe litru. Motorina Top Euro Diesel 4 va costa 3,46 lei, iar OMV Sprint Diesel va fi vândută pentru 3,51 lei.
Iohannis premier, da şi nu
Printre numele vehiculate de televiziunile naţionale pentru viitorul prim-ministru al României se află şi cel al edilului-şef sibian, Klaus Iohannis. Primarul Sibiului spune însă că acestea sunt doar presupuneri dar nu se declară sută la sută împotriva funcţiei de şef al Executivului. „Nu am fost contactat de nici unul dintre cei care hotărăsc cine va fi prim-ministru. Dacă o să fiu invitat la discuţii o să merg, dar nu pot să spun finalul unei discuţii până ce aceasta nu are loc”, spune Klaus Iohannis. ªeful administraţiei locale s-a ferit să caracterizeze presupunerile din ultimele zile drept zvon, însă a folosit un alt termen: „sunt doar talk-show-uri”.
Înglodaţi în datorii
Restanţele românilor la credite au crescut cu 50 la sută în ultimul an de zile. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), numărul persoanelor care au restanţe mai mari de 30 de zile la credite a ajuns la 405.505 de datornici în septembrie 2008, în creştere cu 20 de procente comparativ aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit BNR, valoarea restanţelor populaţiei la credite a fost estimată la sfârşitul lunii septembrie la 758 de milioane de lei. Creşterea este pusă pe seama majorării restanţelor la creditele în euro, până la valoarea de 134 de milioane de lei.
Ei sunt aleşii Sibiului
Candidaţii PD-L au obţinut cel mai bun scor la alegerile de duminică, 30 noiembrie. Conform rezultatelor finale transmise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), Gheorghe Roman, reprezentant PD-L, Colegiul 3 la Camera Deputaţilor şi Ioan Cindrea, reprezentant PSD, Colegiul 4 la Camera Deputaţilor sunt singurii candidaţi care au cştigat mandatul cu peste 50 la sută plus 1 din voturi. PD-L a obţinut astfel, cel mai bun scor atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senatul României, fiind urmat de Alianţa PSD+PC şi PNL. Democrat-liberalii au obţinut 47,48 la sută din voturile sibienilor în cursa pentru un fotoliu de senator şi 41,48 la sută din voturi la Camera Deputaţilor.
Vreau să trăiesc!
Mihăiţă, un băieţel din Chişinău care la doar doi ani are o tumoare cerebrală, nu vrea altceva decât să trăiască. Pentru aceasta are nevoie de ajutorul nostru. Diagnosticul stabilit la câteva luni de la naştere: epilepsie. De doi ani de zile părinţii asteaptă să vadă rezultatele tratamentului. Am facut cunoştinţă şi cu medici din Moscova pentru că pe cei din Chişinău îi cunosc pe toţi. După 2 ani de disperare şi aşteptare, părinţii au decis să consulte şi medici din Germania. Diagnosticul acestora: tumoare cerebrală de 3x3x3 cm, între 3 şi 12 luni îmi mai rămân de trăit! Dar pot fi salvat: este necesară o intervenţie chirurgicală complicată şi costisitoare la International Neuroscience Institute, or.
O ZI SPECIALă
Ce reprezintă pentru tine o zi specială? O zi în care trebuie să se întâmple ceva deosebit de ceea ce trăieşti zilnic? Probabil vei fi tentat, ca majoritatea, să spui, da. Cât de des ne amintim că frumuseţea unei zile stă în ochii privitorului şi că e atât de important să ne trezim dimineaţa fiind recunoscători pentru o nouă zi pe care o putem gusta din plin. Ce ne lipseşte să putem privi lucrurile cu alţi ochi? Ce ne împiedică să descoperim cât de norocoşi suntem că avem un duş cald şi un pat moale, avem mâncăruri sofisticate şi putem merge pe picioarele noastre la muncă? Ce ne opreşte să ne dăm seama că singuri ne îndepărtăm de noi şi ne pierdem sensul pentru că aşteptăm la nesfârşit ca altceva sau altcineva să ne facă să simţim că ziua e specială.
Creditarea populaţiei, reanalizată
Banca Naţională a României va analiza la începutul anului viitor efectele noului regulament de creditare a populaţiei şi ar putea decide readaptarea condiţiilor la noile realităţi ale pieţei. Anunţul a fost făcut de prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Analiza va fi făcută pe baza datelor statistice înregistrate în luna decembrie. Oficialul băncii centrale susţine că reducerea creditării înregistrată în luna octombrie nu a fost cauzată de noile norme, avizate, în general, de banca centrală după jumătatea lunii. În opinia viceguvernatorului, în proporţie de aproximativ 90 la sută, băncile au lucrat în octombrie pe baza vechiului regulament, iar încetinirea creditării a fost cauzată de lipsa lichidităţii din bănci şi reticenţa acestora de a finanţa.
Fructele şi legumele româneşti la export
Fructele şi legumele produse în România ar putea fi vândute în marile reţele comerciale în cantităţi importante. Asta însă numai dacă furnizorii vor putea să asigure livrări constante de-a lungul unui an. Conform preşedintelui Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), Alexandru Vlad, marea problemă a legumelor şi fructelor româneşti este caracterul sezonier al acestora. „Soluţia este să găsim furnizori români care să ne poată livra produse autohtone timp de 365 de zile pe an. Pentru acest lucru trebuie să se facă investiţii în infrastructura agricolă şi să nu mai dărâmăm serele pentru afaceri imobiliare”, a declarat Alexandru Vlad.


