Anul începe cu praznicul Tăierii Împrejur a Mântuitorului, Prunc fiind. Obiceiul era marcat de câteva evidențe de ritual nici astăzi negociabile la nivelul culturii mozaice. Pruncul este adus la rabin – ori unul dintre cei desemnați de comunitate și pregătit pentru aceasta- și este purtat de bărbatul cel mai însemnat din casa sa.

Acesta se așază pe un jilț cu brațe ceva mai ridicate – Muzeul Sinagogii din Toledo dispune de unul dintre cele mai reprezentative astfel de tronuri -, tocmai ca pruncul să nu aibă posibilitatea de a mișca și este tăiat împrejur, semn de legământ și iertare. Un ritual care străbate veacurile și care, desigur, azi a trecut pe seama medicilor din spitale ori, repet, al rabinilor cu pregătire medicală în domeniul chirurgiei plastice. Dar ritualul e acolo, martor peste veac al unui popor ales care, vai, deseori a plătit cu viața. Uneori cu morți cumplite.

Ioan boteza cu botezul pocăinței. Dar vede pe Cel Care este Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii. Pe Domnul Hristos. Mesia. Care, Întrupat, se supune cu totul Legii și admite Tăierea Împrejur, dar primește și acest botez, în fapt o spălare rituală într-un mitzvach cu totul neașteptat: Iordanul! Apa care ascultase toate profețiile și așteptase întoarcerea din exiluri a poporului lui Israel. Apa care rămăsese un soi de martor geografic al trecerii poporului lui Israel în Țara Promisă.

Locul Botezării, încă discutat de către specialiști, rămâne în opinia celor mai mulți Betania de dincolo de Iordan. Locul care marca trecerea poporului, fără Moise, spre Țara promisă și dealul de pe care, după tradiție, Ilie se înălțase la Cer purtat de carul de foc. Foc-semn al Duhului. Iordanul, semnul spălării spre iertarea păcatelor. Imaginea acestui fapt este cea pe care o vedem reluată de Evanghelii în momentul Schimbării la Față a Domnului Hristos. Pe munte, între Ilie și Moise, arătând slava Învierii înainte de Înviere.

Aud tot mai des despre botezul creștin că ar trebui să fie rânduit așa precum a fost al Domnului. La maturitate. E bine de reținut că botezul pocăinței practicat de Ioan la Iordan nu este identic cu acela dăruit de Hristos – „care va boteza cu Duhul Sfânt” (Marcu 1.8) – și sigilat în Sângele Crucii. Sigur, cine a renunțat la cruce cu ușurință și a transformat-o în simplu simbol, fără conținut și realism liturgic, poate să folosească mereu cuvintele drept argumente.

Cel Care apără Botezul creștin, așa cum se practică de veacuri, este Cuvântul Întrupat. Nu pentru o spălare rituală a păcatelor vine. Pentru aceasta este prezent la Iordan cel numit Înaintemergătorul și Botezătorul Său: Ioan. Domnul Hristos vine pentru a desăvârși adopția noastră în Dumnezeu-Tatăl. Pentru a restaura în Duhul Sfânt nemurirea noastră. Pentru că despre aceasta este vorba în gestul întreitei afundări. Omul moare și învie în Hristos. Moare și învie în Hristos. Moare – se afundă – și învie – este scos la suflare – rămânând veșnic în Hristos.

Dilema mea e simplă. Într-o lume în care ne trebuie asigurări să trecem strada ori să călătorim, lăsăm tocmai pruncii fără asigurarea trecerii prin viață spre viața veșnică? Să nu fie! Destinși și coerenți cu tradiția exegetică a Botezului, nu facem decât să trăim realitatea: Hristos a venit și ne botează, pururea, în Duhul Sfânt. În numele tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt! Amin, așa de 2000 de ani.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI