Deși consideră orașul Sibiu „acasă” încă din perioada facultății, plecarea în Orientul Mijlociu a fost, pentru ea, drumul care a adus-o înapoi — mai recunoscătoare, mai profundă și cu o maturitate câștigată în timp.

Fostă însoțitoare de zbor și apoi manager de cabină la o companie de 5 stele timp de aproape zece ani, Ramona Ghiță își spune povestea despre plecare, transformare și întoarcerea către ceea ce a contat mereu cu adevărat: acasă.

„Provocările au fost pe măsură, din toate punctele de vedere”

Ce v-a determinat inițial să plecați din România și cum a fost momentul deciziei pentru întreaga familie?

Plecarea mea din România s-a întâmplat în 2012. Am avut o perioadă de doi ani în care, cumva, nu m-am mai regăsit în viața mea și știam că trebuie o schimbare radicală. Avuseseră loc mai multe schimbări în familia mea și, la momentul acela, încercasem să-mi schimb jobul, dar acest lucru nu m-a ajutat. N-am găsit nimic care să mă reprezinte, să simt că este ceea ce-mi place. Și atunci, datorită faptului că mă simțeam cumva blocată, în momentul în care a venit oportunitatea de a pleca din țară am simțit-o ca pe o eliberare, un nou început.

Am plecat în Dubai cu un contract de muncă în aviație. Nu știam exact ce înseamnă un nou început. Ideea de „un nou început” și de a lua totul de la zero a fost mai puternică decât construirea pe ceea ce aveam deja. Momentul pentru familie a fost unul de bucurie. Ei vedeau că mă chinuiam foarte mult, nu mă regăseam în tot ce se întâmpla în viața mea, și s-au bucurat. Mai puțin mami — la ea a fost mai greu. Și pentru mine plecarea a fost o bucurie inițială, pentru că nu știam unde mă duc, ce o să fie, cum o să fie. Era entuziasmul pe care, în general, îl avem în orice început.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în străinătate și ce v-a ajutat să vă realizați profesional?

Provocările cele mai mari pentru mine, pentru că mă duceam în Orientul Mijlociu, au fost diferențele de cultură, foarte mari. Acestea sunt evident izbitoare, pentru că într-un fel citești și te pregătești și altfel este ceea ce te confruntă în realitate. Provocările au fost pe măsură, din toate punctele de vedere. Faptul că weekendul era vinerea și sâmbăta, nu sâmbăta și duminica. Faptul că nu aveam o biserică. Faptul că totul se simțea cumva pe invers.

Climatul a fost o provocare foarte mare, pentru că era extraordinar de cald — 50–60 de grade vara. Nu eram obișnuită cu astfel de temperaturi. Am avut nevoie de o perioadă de acomodare. Mâncarea era diferită, apoi domeniul total nou în care am început să lucrez, să profesez. Profesional, am început cu o perioadă de training de șapte săptămâni și, acum țin minte, mi s-a părut foarte interesant, dar am avut dificultăți în privința limbii. Chiar dacă știam limba engleză, acolo foloseai limba de specialitate, vocabularul de specialitate, pentru care nu mă pregătisem.

A fost totul foarte nou și diferit. Erau oameni din mai multe culturi, din toate țările, din toată lumea. A fost o greutate confruntarea cu toate tipurile de mentalități de pe pământul acesta. Și, categoric, diferența de vârstă dintre mine și colegii mei, despre care eu nu știusem că va exista. Majoritatea colegilor mei aveau între 21 și 24 de ani. Eu aveam 32 de ani când am ajuns acolo. Nu era vizibil lucrul acesta, dar îl simțeam, pentru că, în momentul în care am început să lucrez în Economy Class, managerii mei erau mai tineri decât mine. Era ciudat și pentru ei, și pentru mine. Pe măsura provocărilor vin și rezultatele, și satisfacțiile, dar tu nu știi atunci — îți dai seama puțin mai târziu.

Care e cea mai înaltă poziție pe care ați atins-o la job?

Poziția de manager de cabină, în care am stat aproape șapte ani.

„Eram în Lima, în aeroport, mergeam în vacanță și… am știut că nu mai vreau să continui”

A existat un moment sau o întâmplare care v-a făcut să simțiți că „acasă” este totuși în România?

„Acasă”, pentru mine, de la 19 ani, a însemnat orașul Sibiu. Am venit aici la facultate și tot timpul acesta a fost orașul în care am simțit sentimentul de „acasă”. Chiar și când am plecat, la scurt timp după ce am ajuns în Dubai și am găsit acolo foarte multe părți frumoase, nu am resimțit stresul pe care îl resimțeam în țară prin prisma jobului. Cu toate acestea, am știut întotdeauna că o să mă întorc și că „acasă”, pentru mine, nu o să fie niciodată alt loc decât România, Sibiu.

La un moment dat mă pregăteam pentru un interviu de ultimă poziție, poziția de „purser”. Aceea ar fi fost ultima poziție pe care aș fi putut să o ocup și ar fi venit cu foarte multe beneficii financiare și profesionale. Și, în momentul în care m-am decis — de fapt, nu mă decisesem neapărat sută la sută să mă întorc — eram în Lima, în aeroport, mergeam în vacanță și… am știut că nu mai vreau să continui. Că dorul de casă și tot ce doream eu să fac pentru mine și să trăiesc, de fapt, au fost mai mari. Și atunci mi-am trimis demisia de acolo, din aeroport, în timp ce așteptam alt avion.

Cum a fost revenirea definitivă în țară? Ce ați găsit schimbat și ce a rămas la fel?

Revenirea, pentru mine, a fost o mare bucurie. În momentul în care eram în Lima, în luna martie, în aeroport, după ce mi-am trimis demisia, am simțit din tot sufletul o mare bucurie și așteptam cu foarte mare drag revenirea la Sibiu. Ultima perioadă, de o lună de zile, a fost grea, pentru că abia așteptam să treacă timpul. Mi-aduc aminte că eram în aeroport, în Atena, în tranzit, și am sunat-o pe mami și plângeam pentru că știam că nu o să mai plec decât în vacanță, că nu o să mai plec de acasă.

Îmi aduc aminte că era 4 aprilie, eram în România, am ieșit afară, era răcoare și eram atât de fericită — că era frig și burnița. Eram atât de fericită că simțeam mirosul de acasă! Pentru mine, plecările întotdeauna au fost grele. Chiar dacă m-am simțit foarte bine acolo, m-am bucurat, am avut un job extraordinar, am avut niște oameni extraordinari, întotdeauna am trăit cu greutatea asta. Când plecam, mi-era greu să plec. Majoritatea vacanțelor, concediilor, în cei 11 ani cât am stat acolo, de patru ori pe an veneam în România. Puteam să călătoresc oriunde, dar veneam în România. Am fost cumva împărțită: unul era drumul profesional și ce aveam de făcut, și altul era drumul sufletului meu.

„În suflet, nu am simțit niciodată ce simt în România”

Ce înseamnă Crăciunul pentru familia dumneavoastră acum, după experiențele trăite departe de casă?

Crăciunul, pentru mine, de când mă știu, de când eram foarte mică, este legat de perioada lunii decembrie, care începea cu 1 decembrie — ziua surorii mele, pe 5 decembrie — ziua tatălui meu, și pe 6 decembrie — Sfântul Nicolae. Pentru mine, întotdeauna luna decembrie a fost și este luna cea mai frumoasă din an. Are o magie aparte și o bucurie pe care o simt tot timpul. Și Crăciunul, mai ales după ce am revenit în țară, nu există să nu fiu cu familia mea.

Cum s-a simțit primul Crăciun departe de România?

Primul Crăciun, fiind departe de ai mei, și fiecare Crăciun departe de România, de tot ce înseamnă luna decembrie — de la îmbrăcămintea luminoasă a străzilor, a orașului, a caselor, la bradul de Crăciun, la energia aceasta, la faptul că mă duc la biserică și ascult colindătorii, la frigul care vine odată cu el — este ceva magic. Crăciunul nu l-am simțit niciodată cât am fost plecată. În suflet, nu am simțit niciodată ce simt în România.

Ce valori sau lecții importante ați adus din străinătate și încercați să le aplicați în viața de zi cu zi în România?

Lucrul care m-a ajutat să pot să rezist și să fac tot ceea ce am făcut a fost, până la urmă, recunoștința. Recunoștința pentru ceea ce este în viața ta în acel moment, pentru faptul că ești capabil, ești sănătos și poți să muncești.
Restul lucrurilor țin destul de mult de tine: oamenii pe care îi aduni în jurul tău, ce faci pentru sufletul tău, pentru dezvoltarea ta personală.

După ce m-am dezmeticit și am început să trăiesc, pentru că mi-am dat seama că acest lucru se va întâmpla pentru o perioadă de timp, a trebuit să mă uit spre partea frumoasă a lucrurilor. Și le găseam. Am conștientizat că îți trebuie putere interioară, perseverență și tenacitate pentru a putea să fii și pentru a putea să faci un job cu responsabilitate. Ce am adus cu mine este faptul că trăiesc mult mai mult în prezent acum și mă bucur de lucruri cu tot sufletul, lucruri pe care înainte nu știam să le fac. Acum trăiesc mult mai mult în prezent și mă bucur de lucrurile mici și simple ale vieții. Pentru mine, acestea sunt lucrurile cele mai mari.

„Acum conduc un restaurant din Sibiu și tind către excelență”

Ce simțiți că puteți aduce, prin ceea ce faceți zi de zi în România, pentru o viață mai bună aici?

Cred că ce am învățat acolo a fost faptul că lucram într-o companie ca o armată. Regulile sunt foarte bune. Structura, vizibilitatea și claritatea pe care ți le oferă o companie, procedurile foarte bine puse la punct — toate acestea îți fac viața mult mai ușoară. Am învățat, lucrând într-o companie de cinci stele, atenția la detaliu, service-ul, excelența în service, viziunea pe care trebuie să o ai, mai ales când ai în responsabilitatea de a conduce un business, cum lucrez eu acum.

Ai nevoie de viziune și determinare și, în același timp, să nu pierzi din vedere obiectivul. Sunt momente când lucrurile nu sunt atât de ușoare, întâmpini provocări și nu trebuie să pierzi obiectivul din ochi. Dedicarea este foarte importantă pentru mine. Mă gândesc la orice detaliu ca și cum ar fi business-ul meu. Totul trebuie făcut ca pentru tine, ca pentru un om drag.
Acum conduc un restaurant din Sibiu și tind către excelență. Îmi doresc foarte mult acest lucru pentru noi și pentru firma unde lucrez. Cred foarte mult în asta.

Ce mesaj ați transmite românilor din diaspora care se gândesc să se întoarcă acasă?

Eu cred că România este o țară binecuvântată. Este o țară foarte diferită de alte țări și o țară în care putem face foarte multe lucruri. Cred cu tărie că omul sfințește locul. Dacă îți dorești cu adevărat să faci ceva, nu ai cum să nu reușești. Mi-a fost foarte teamă de întoarcere. Nu știam cum va fi, ce voi regăsi după 11 ani, dacă îmi voi găsi locul. Dar, încet-încet, în decursul unui an, am reușit să mă acomodez.

Nu aș schimba cu nimic această decizie, chiar dacă uneori este mai greu și sunt lucruri care îmi lipsesc. Avem o țară extraordinară, pe care mulți străini o caută pentru frumusețea ei naturală, pentru bogățiile ei și pentru oamenii buni și blânzi. Poate că în străinătate primești mai mulți bani sau o recunoaștere profesională mai mare, dar nu merită acest schimb.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007