„La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 4, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept într-o societate comercială din Ighișu Nou, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu a fost deschis un dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorului/autorilor și aplicarea măsurilor legale în consecință”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Apetitul nu este controlat doar de ceea ce mănânci, ci și de modul subtil în care îți structurezi ziua. Obiceiurile mici – orele la care mănânci, ritmul în care consumi mesele, combinațiile alimentare sau nivelul de hidratare – pot fie să reducă foamea involuntară, fie să o intensifice fără să îți dai seama. Atenția la aceste detalii devine esențială mai ales atunci când vrei să obții rezultate stabile și să îți controlezi mai bine pofta de mâncare.
Pentru mulți oameni, structuri alimentare precum post intermitent sau ghiduri organizate, cum ar fi un tabel regim disociat, ajută la înțelegerea propriului apetit și la observarea tiparelor care îl influențează. Însă și dincolo de aceste planuri, gesturile mărunte ale fiecărei zile au un impact surprinzător de mare.
Rutine zilnice care reduc foamea involuntară
Unele comportamente simple, dacă devin obișnuințe, pot regla natural apetitul. Iată câteva dintre cele mai eficiente:
Hidratarea dimineața și înaintea meselor – corpul confundă adesea setea cu foamea.
Mesele lente, savurate – prelungesc senzația de sațietate și reduc nevoia de porții mari.
Mișcare ușoară înainte de masă – o plimbare scurtă reglează hormonii foamei.
Evitarea multitaskingului la masă – atenția îți permite să interpretezi corect semnalele de sațietate.
Un program relativ constant al meselor – ajută sistemul digestiv să funcționeze ritmic.
Aceste mici rutine îți pot modifica apetitul chiar și fără schimbări majore în dietă.
De ce unele combinații alimentare cresc pofta de mâncare
Unii macronutrienți se digeră mai repede decât alții și pot genera oscilații ale glicemiei care stimulează pofta de mâncare. De exemplu:
Carbohidrații simpli fără proteine (covrigi, biscuiți, pâine albă) dau energie rapidă, urmată de scăderi bruște care cresc foamea.
Mesele bogate în grăsimi, dar sărace în fibre pot întârzia sațietatea și pot duce la supraalimentare.
Combinațiile foarte sărate amplifică setea, interpretată uneori ca foame.
Lipsa proteinelor la micul dejun produce un apetit crescut pentru dulce în a doua parte a zilei.
Când devii atent(ă) la aceste asocieri, începi să observi cum unele alegeri aparent „sănătoase” cresc involuntar pofta de mâncare.
Cum influențează pauzele dintre mese autoreglarea apetitului
Pauzele dintre mese reprezintă un element-cheie în modul în care corpul își reglează foamea. Dacă mănânci foarte des, hormonii implicați în sațietate nu apucă să își facă treaba. Pe de altă parte, pauzele prea lungi pot duce la mâncat compulsiv.
Pauzele moderate (3–4 ore) permit scăderea insulinei și activarea proceselor naturale de ardere a grăsimilor.
Ferestrele alimentare mai scurte, cum se întâmplă în post intermitent, pot reduce pofta generală dacă sunt respectate consecvent.
Gustările neplanificate dereglează aceste intervale și duc la episoade de foame „falsă”.
Autoreglarea apetitului apare atunci când corpul intră într-un ritm previzibil, în care pauzele dintre mese sunt suficiente pentru a permite stabilizarea nivelurilor hormonale.
Concluzie: gesturile mărunte schimbă comportamentele mari
Cele mai mari schimbări în controlul apetitului nu vin întotdeauna din transformări radicale, ci din ajustări fine pe care le implementezi în fiecare zi. Hidratarea corectă, combinațiile potrivite de alimente, respectarea pauzelor dintre mese și ritmul interiorizat al rutinei zilnice sunt elemente mici, dar puternice. Odată integrate, aceste gesturi devin fundația pentru un comportament alimentar echilibrat și pentru un apetit mult mai ușor de gestionat.
Mirosul de produse proaspăt scoase din cuptor va deveni, vineri, o experiență complexă pentru iubitorii de gusturi autentice.
Producătorul local Nutts and Eggs pregătește o serie de delicii calde, realizate din ingrediente atent alese, menite să aducă savoarea deserturilor și rețetelor de altădată.
„Vreau să aduc cuptoarele și să dau drumul la produse proaspete, scoase direct din cuptor. Ne dorim ca oamenii să simtă căldura, mirosul și gustul autentic al produselor făcute cu grijă, exact ca acasă”.
a declarat producătorul Nutts and Eggs
Printre bunătățile care vor putea fi savurate se numără crumble-ul de măr copt cu sos de vanilie, o combinație aromată și reconfortantă, perfectă pentru zilele mai reci, dar și lichiele cu varză și cu ceapă, preparate după rețete tradiționale.
Oferta este completată de suc de mere cald, cu scorțișoară, o băutură ideală pentru sezonul rece, și de gogoși proaspete, pufoase și aromate, pregătite pe loc.
„Pentru noi, prospețimea este esențială. Fiecare produs trebuie să ajungă la client exact așa cum a fost gândit: cald, aromat și plin de gust”
a mai adăugat producătorul
Inițiativa Nutts and Eggs pune accent pe experiența completă a consumatorului, de la mirosul care te întâmpină, până la gustul care trezește amintiri. Un concept simplu, dar autentic, care readuce bucuria produselor calde, proaspăt scoase din cuptor, în centrul atenției.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Ancheta medicală declanșată la Cluj, după ce două maseuze, din Indonezia, angajate ale unui SPA, au fost depistate cu lepra, a stabilit că 2000 de clienți ai acestora ar trebui să-și facă teste.
Direcția de Sănătate Publică Cluj sfătuiește toate persoanele care au frecventat acel centru SPA din Cluj să se prezinte la medic, dacă observă simptome sau, dacă doresc, doar preventiv, pentru control și teste.
Potrivit DSP Cluj, din februarie, când cele două femei diagnosticate cu lepră au fost angajate la centrul SPA, 2000 de clienți au beneficiat de serviciile lor, dar fără a exista contact prelungit.
Lepra este o boală cu o perioadă lungă de incubaţie, iar simptomele sunt erupţii sau leziuni cutanate la nivelul pielii.
Pe de altă parte, în afara celor două surori din Indonezia, care au lepră, alte două colege de muncă, din aceeaşi ţară, au făcut analize.
Rezultatele arată că, deocamdată, nu au simptome și nici semne de infectare. După administrarea unei doze preventive de antibiotic, ele vor fi externate.
De asemenea, și alți șase angajați ai salonului au fost consultați și li s-a recomandat să facă aceeași doză preventivă.
Cele două surori bolnave sunt internate la Spitalul de boli infecțioase din Cluj.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Fondatorul Tesla și SpaceX a făcut, recent, la un podcast, niște previziuni care, dacă vor deveni realitate, vor schimba lumea, așa cum o știm noi acum.
Musk a spus că economia va fi controlată de AI, iar munca tradițională, salarizată, va dispare, ceea ce înseamnă, implicit, și dispariția banilor.
Practic, potrivit lui Musk, în viitor, tehnologia va putea satisfice aproape toate nevoile umane.
„Cred că banii dispar ca și concept, sincer”, a declarant Musk, potrivit Fortune. El a explicat că inteligența artificială și robotica vor ajunge suficient de avansate pentru a produce locuințe, hrană, bunuri și servicii la costuri aproape zero, nu va mai exista un motiv real pentru care salariile să fie mecanismul prin care oamenii obțin acces la resurse, iar munca va deveni „ca un hobby”.
În 20 de ani va fi așa cum spune Musk?
Musk a estimate că „profețiile” sale vor deveni realitate în mai puțin de două decenii.
„În mai puțin de 20 de ani – poate chiar și în 10 sau 15 ani – progresele în domeniul inteligenței artificiale și al roboticii ne vor aduce în punctul în care munca va fi opțională”, a precizat el.
Industria AI, îngrijorată de dezvoltarea rapidă a roboților
Bill Gates și Sam Altman, CEO-ul OpenAI, și-au exprimat public îngrijorările legate de ritmul accelerat al dezvoltării inteligenței artificiale.
Avital Balwit, șefa de cabinet a companiei Anthropic, a declarat anterior că se așteaptă ca majoritatea locurilor de muncă, inclusiv al ei, să devină învechite în doar câțiva ani. Ea anticipează că până la un milion de roboți umanoizi ar putea înlocui angajați în mai puțin de un deceniu. Totuși, Balwit a precizat că, dacă vor fi adoptate politici corecte, oamenii vor trăi în siguranță, fără a mai munci.
Cum se va menține stabilitatea socială și ce rol va avea statul?
Vinod Khosla, cofondatorul Sun Microsystems și investitor timpuriu în Amazon, Google și OpenAI, a făcut o postare pe blog, în care a reluat ideea lui Musk. El spune că AI nu doar că va depăși numărul oamenilor, în multe domenii, dar totul va fi mai ieftin și mai rapid. Practic, munca umană nu va mai fi o necessitate.
Dar Khisla atrage atenția guvernelor că este necesară intervenția lor, pentru a se menține stabilitatea social și a nu exista o concentrare extremă a bogăției și devalorizarea atât a muncii intelectuale, cât și a celei fizice.
Același salariu la toată lumea?
Khosla are și o propunere intereantă: să existe un venit de bază universal, care să permită oamenilor un trai decent, chiar și într-o lume în care locurile de muncă devin rare. Implementat corect, un astfel de sistem i-ar putea scăpa pe oameni de rutina zilnică a muncii și ar putea schimba fundamental sensul unei vieți împlinite.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Colecta Națională de Alimente de Crăciun a mobilizat comunități din întreaga țară în perioada 5–7 decembrie 2025. La nivelul regiunii deservite de Banca Regională pentru Alimente Cluj, solidaritatea s-a concretizat în 203 tone de alimente colectate în cele trei zile de campanie, în 115 magazine din județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu.
Alimentele colectate în aceste 4 județe vor ajunge la peste 23.000 de persoane aflate în dificultate, prin intermediul a 72 de organizații non-profit partenere care oferă sprijin constant familiilor vulnerabile, copiilor, persoanelor vârstnice sau altor categorii aflate în nevoie.
La nivel național, Colecta de Alimente de Crăciun 2025 s-a desfășurat în peste 1.000 de magazine și a dus la colectarea a 957 de tone de alimente, care vor sprijini mai mult de 136.000 de persoane, cu ajutorul a 441 de organizații partenere.
Colecta, dincolo de cifre: oameni, timp și implicare
În județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu, succesul Colectei a fost posibil datorită implicării directe a 1.922 de voluntari prezenți în magazine și a altor 6 voluntari implicați în vizite pe teren.
Estimativ, ei s-au implicat timp de peste 10.500 de ore în acțiuni de voluntariat, o mare parte dintre ei alegând să se implice în mai multe ture sau în mai multe zile.
În medie, un voluntar a contribuit la colectarea a aproximativ 105 kilograme de alimente – un indicator care reflectă nu doar eficiența, ci și efortul susținut depus în fiecare magazin.
„Colecta de Alimente nu este doar despre produse puse într-o cutie, ci despre oameni, relații și comunitate. Am văzut voluntari de toate vârstele, copii care donau din banii lor, persoane în vârstă care au ales să dăruiască timp și clienți care ne-au spus «nu e mult, dar e din suflet». Aceste momente ne dau energie să continuăm”, a declarat Andreea Bobiș, președintele Băncii Regionale pentru Alimente Cluj.
Momente care au definit cele trei zile de Colectă, în regiunea Cluj
Pe parcursul celor trei zile, echipele din teren au întâlnit numeroase situații care au transformat colecta într-o experiență profund umană. Într-unul dintre magazine, patru voluntari cu vârste între 65 și 80 de ani au impresionat prin energia, delicatețea și căldura cu care abordau fiecare client.
Una dintre doamne, în vârstă de 79 de ani, s-a emoționat până la lacrimi vorbind despre binele care se poate face împreună, chiar și atunci când resursele personale sunt limitate.
Într-un alt punct de colectare, o familie întreagă – părinți și copii – a ales să fie voluntari, mobilizând în același timp prieteni și cunoscuți să doneze. Magazinul a devenit, pentru câteva ore, un spațiu de întâlnire, conversație și solidaritate.
Un voluntar a venit special din Iași pentru a se implica în Colecta de la Cluj, motivat de propria experiență de viață și de dorința de a oferi sprijin copiilor cu afecțiuni grave. Alte momente memorabile au venit din partea donatorilor: un domn a donat un coș întreg plin cu alimente și dulciuri și a impresionat prin modestie și generozitate, iar o altă persoană a donat un palet întreg de zahăr.
Copiii și tinerii, o prezență cheie în Colectă
Mulți copii veniți la cumpărături alături de părinți au ales singuri produsele pe care le-au donat și au pus în sacoșele portocalii conserve sau dulciuri. În același timp, un grup de tineri aflați la primul lor voluntariat de acest tip a răspuns unui apel de ultim moment. Ei au ajuns în magazin pe finalul zilei și au rămas până la închidere. Deși nu mai participaseră anterior la o astfel de acțiune, s-au organizat rapid, au strâns o cantitate mare de alimente și au creat o relație foarte bună cu angajații magazinului.
Un alt episod a pornit din mediul online: o persoană care a văzut postările cu voluntarii pe rețelele sociale a scris duminică dimineața că își dorește să se implice. În aceeași zi, a fost repartizată într-un magazin și a devenit parte din echipa de voluntari.
Rezultatele Colectei de Alimente de Crăciun 2025 – date-cheie
La nivel regional (Banca Regională pentru Alimente Cluj): – 203 tone de alimente colectate – 115 magazine participante – 23.662 de persoane vor beneficia de alimentele donate – 72 de organizații partenere – 1.922 de voluntari în magazine și 6 în vizite – peste 10.500 de ore de voluntariat (estimativ)
La nivel național: – 957 de tone de alimente colectate – 1.082 de magazine participante – 136.621 de persoane vor beneficia de alimentele donate – 441 de organizații partenere – 14.168 de voluntari implicați
„Colecta Națională de Alimente ne-a arătat, încă o dată, că binele se face din gesturi simple. Fiecare produs donat, fiecare oră de voluntariat și fiecare «da» spus în magazin au contat. Le mulțumim tuturor celor care au ales să se oprească puțin și să se gândească la cei din jur. Împreună putem transforma grija în sprijin concret, zi de zi”, a adăugat Andreea Bobiș.
Despre Banca pentru Alimente
Federația Băncilor pentru Alimente din România cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați.
Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană.
Banca Regională pentru Alimente Cluj deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu. Detalii găsiți pe https://cluj.bancapentrualimente.ro/.
Anul acesta, Banca Regională pentru Alimente Cluj a împlinit 7 ani de activitate și a lansat podcastului „Cu Surplusul pe Masă”, un proiect care transformă surplusul alimentar în povești cu gust și sens. Îl puteți urmări pe Spotify, Apple Podcasts și YouTube: https://www.youtube.com/@bancapentrualimentecluj.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Colindele nu sunt doar cântece de Crăciun, menite să înfrumusețeze perioada sărbătorilor sau să ne amintească de semnificația religioasă a nașterii Pruncului Sfânt. Cercetătorii au descoperit, potrivit Scrippts, că muzica de Crăciun are și reale efecte terapeutice asupra trupului nostru, nu doar asupra sufletului.
Impactul emoțional al colindelor de Crăciun
Emoțional, cântecele de Crăciun ne trezesc în suflete emoții intense, prin sunetele lor calde și familiar. Tocmai acest lucru poate contribui la niște sărbători memorabile, pline de farmec.
Colindele de Crăciun, terapie prin muzică
Nu doar că ne introduce în atmosfera sărbătorilor, dar colindele de Crăciun au și capacitatea, dovedită prin studii, de a susține sănătatea mintală. Practic, muzica de Crăciun poate constitui o veritabilă terapie prin muzică.
Colindele stimulează secreția de dopamină și serotonină, ambii hormone fiind responsabili cu starea de bine. Astfel, în organism, anxietatea este redusă și se instalează relaxarea și fericirea.
Mai mult, cercetătorii susțin că fredonarea colindelor poate stimula memoria, atenția și funcțiile executive. Terapia prin muzică este folosită chiar și în tratamentul persoanelor cu Alzheimer sau demență, cu rezultate încurajatoare.
Colindele scad cortizolul și au efect analgezic
Neurologii susțin că ascultarea melodiilor familiar și repetitive, așa cum sunt colindele de Crăciun, pot reduce nivelul de cortizol – hormonul stresului. De asemenea, Ritmul și tonalitatea colindelor clasice pot ajuta la reducerea tensiunii arteriale și a cortizolului și pot reglare.
De asemenea, studiile arată că pacienții care ascultă muzică în timpul recuperării după operații au nevoie de mai puține analgezice, deci muzica, în general, și colindele, în special, au și capacitatea de calma durerile.
Potrivit specialiștilor de la British Lung Foundation, fredonarea colindelor poate avea efecte și asupra sănătății pulmonare, întărind mușchii implicați în respirație și crescând capacitatea pulmonară.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat, într-un podcast realizat de Andi Moisescu, faptul că trebuie luate măsuri ferme pentru a descuraja „nemunca”.
Șeful Guvernului a mai spus că actualele politici sociale permit, deseori, evitarea muncii, iar costurile sunt foarte mari pentru bugetul statului. Prin urmare, premierul dorește reducerea ajutoarelor de șomaj, eliminarea pensionărilor anticipate, controlul strict al concediilor medicale, dar și revizuirea sistemului de acordare a indemnizațiilor de handicap.
„Trebuie să eliminăm posibilitatea pensionării anticipate”
„În condițiile în care te poți pensiona la 48–50 de ani, gândiți-vă că oamenii pleacă din activitate exact la vârful maturității profesionale, când ar putea întoarce comunității acumularea pe care au făcut-o în 20–25 de ani, ei pleacă în pensie. Asta nu este sustenabil. Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată și să ducem toate pensionările cât mai aproape de vârsta standard de 65 de ani”, a declarat Bolojan.
Peste 950000 de români iau indemnizație de handicap
De asemenea, premierul a mai spus că există semne de întrebare și în privința indemnizațiilor de handicap.
„România are peste 950.000 de persoane care beneficiază de indemnizație de handicap, ceea ce este mult”, a mai afirmat premierul.
Bolojan a dat de înțeles că ar putea exista niște mecanisme prin care persoane apte de muncă evită activitatea economică.
Totuși, el a precizat că măsurile nu urmăresc reducerea sprijinului pentru persoanele vulnerabile, ci acordarea lui în mod corect.
Milioane de zile de medical, anual
Concedii medicale și costuri de miliarde pe care le reprezintă ele sunt o altă problemă semnalată de Bolojan. „Avem milioane de zile pe an de concedii medicale luate atât din sectorul public, cât și din sectorul privat, iar anul trecut am plătit aproximativ șase miliarde de lei pentru concedii medicale în România”, a spus Bolojan, care a precizat că există suspiciuni de abuz.
El a subliniat că problema nu este boala reală, ci tiparele statistice suspecte. „Nu se pune problema să nu mai dai concedii medicale, oamenii se îmbolnăvesc. Dar când vezi o explozie de îmbolnăviri între Crăciun și Anul Nou sau între Paștele ortodox și cel catolic, înseamnă că ceva nu este în regulă”, a declarat premierul.
Guvernul trebuie să creeze un cadru ce favorizează munca
Premierul Ilie Bolojan a declarat că toate aceste probleme pot fi corectat doar prin reguli noi și corecte.
„Dacă nu luăm măsuri, vom continua să ne împrumutăm ca să plătim sisteme care nu funcționează. Nu poți avea o economie sănătoasă cu prea puțini oameni care muncesc și prea mulți care trăiesc din transferuri. Asta este realitatea și trebuie spusă”, a declarant Bolojan.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Ancheta internă realizată la clinica de stomatologie din București, în care a murit, în urma anesteziei, o fetiță în vârstă de doi ani, s-a finalizat cu demisia directorului administrativ al clinicii. Concluzia a fost că în sarcina acestuia – și a unui alt membru din conducerea administrativă – ar fi revenit obținerea autorizației sanitare.
„Analiza internă a confirmat că responsabilitatea finalizării autorizaţiei sanitare revenea în sarcina a doi colegi cu atribuţii administrative directe: unul dintre ei este membru al departamentului administrativ, iar celălalt era managerul de clinică. Aceştia nu au informat administratoarea societăţii că autorizaţia finală nu fusese încă emisă, iar activitatea a fost pornită în baza unei comunicări interne incomplete”, potrivit Agerpres.
Ancheta penală merge mai departe
Potrivit comunicatului emis de clinică, personalul medical nu avea atribuţii administrative, nu a fost informat despre lipsa autorizaţiei şi nu poartă nicio responsabilitate.
În urma anchetei interne vor fi evaluate toate persoanele responsabile de partea administrative a clinicii.
„Activitatea în sediul respectiv rămâne suspendată. Toate tratamentele au fost relocate în celelalte clinici Crystal Dental Clinic, complet autorizate şi pe deplin funcţionale”, precizează sursa citată.
De asemenea, Ancheta penală continuă, iar reprezentanţii clinicii cooperează cu instituţiile implicate și pun la dispoziţie toate documentele solicitate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Pe 18 și 19 decembrie, Filarmonica de Stat Sibiu invită publicul să guste farmecul sărbătorilor de iarnă prin Concertele de Crăciun, în care emoția, eleganța și bucuria Crăciunului se împletesc grandios.
Biletele pentru cele două reprezentații sunt epuizate, însă pentru cei care își doresc să urmărească spectacolul mai există o șansă.
În urma cererilor numeroase venite din partea publicului, Filarmonica organizează în mod excepțional, joi, 18 decembrie, de la orele 11.00, o repetiție generală cu public, sub genericul „Matinée de Crăciun”.
Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro, în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App și la casa de bilete, la prețul de 30 lei (50% reducere pentru elevi, studenți și pensionari).
„Frumusețea Crăciunului ni se adresează tuturor și în aceste zile, împreună cu muzicienii și echipa Filarmonicii, am găsit soluția pentru a răspunde dorinței publicului de a participa la concertul de colinde organizat de Filarmonică”, spune dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Joi, 18 decembrie, de la orele 11.00 și 19.00, iar vineri, 19 decembrie, începând cu ora 19.00, Sala Thalia va fi cuprinsă de atmosfera de sărbătoare.
Sub bagheta dirijorului Eduard Dabrowski, orchestra simfonică va da viață celor mai îndrăgite creații muzicale dedicate acestei perioade pline de lumină.
Alături de orchestră, tinerele sopranele Ilinca Andronachi, Neti-Andreea Stoica și Juliana Petra Wells, care au impresionat publicul la Gala Sibiu Opera Festival 2025, vă vor încânta cu interpretări pline de rafinament, iar corul de copii va aduce o notă de puritate și inocență, reamintindu-ne spiritul adevărat al Crăciunului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Vin vremuri grele pentru medicii care împrăștie informații false pe rețelele de socializare: ar putea rămâne fără dreptul de practică.
Medicii care răspândesc informații false pe rețelele sociale și pun astfel în pericol sănătatea publică ar putea fi sancționați disciplinar, inclusiv prin retragerea dreptului de practică pentru o anumită perioadă sau chiar prin retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România.
Sancțiunile sunt prevăzute într-un proiect de lege inițiat de parlamentarii USR, care a primit astăzi raport de admitere din partea Comisiei de Sănătate a Senatului.
„Inițiativa vizează sancționarea medicilor care, prin declarații publice sau în mediul online, răspândesc informații false ori contrare dovezilor științifice recunoscute, punând astfel în pericol viața și sănătatea cetățenilor”, a transmis USR într-un comunicat de presă.
Concret, proiectul modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, introducând prevederi clare la articolele 450 și 455:
-la Articolul 450, alineatul (1) se completează astfel încât medicul să poată fi tras la răspundere disciplinară pentru răspândirea în spațiul public, prin orice mijloace, a unor informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional, atunci când aceste fapte pot pune în pericol sănătatea publică;
„În ultimii ani, s-a constatat o creștere alarmantă a cazurilor în care unii medici, beneficiind de autoritatea și credibilitatea conferite de statutul lor profesional, au răspândit informații false sau înșelătoare pe rețele sociale.
Această conduită a avut efecte negative importante asupra sănătății publice, manifestate prin scăderea ratei vaccinării, adoptarea unor tratamente ineficiente sau chiar periculoase, precum și prin diminuarea încrederii cetățenilor în actul medical și în recomandările profesioniștilor din domeniu”, a spus senatorul Remus Negoi.
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a cerut atunci sancționarea medicilor care „aleg să răspândească falsuri în spațiul public”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
La această oră se înregistrează ceață densă pe mai multe drumuri din județul Sibiu, vizibilitatea fiind scăzută.
Pe multe drumuri din județul nostru se circulă preponderent pe un carosabil umed, fără precipitații, în condiții de ceață cu vizibilitate diminuată la sub 200 de metri, izolat la sub 50 de metri, ce poate favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007