Radu Miruţă ministrul Economiei, spune că directorului societăţii Salrom i-a fost mărit salariul de la 32.000 de lei la 38.000 de lei, la puţin timp după tragedia de la Praid.
„Vă dau un exemplu de la Ministerul Economiei, unde sunt de câteva zile. Ministerul Economiei este acel minister cu foarte multe companii de stat.
A doua sau a treia zi după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, când întreaga Românie era îngrijorată, erau acolo forţele statului român care încercau să limiteze impactul, directorului Salrom i-au mărit salariul. 38.000 de lei de la 32.000, pe 28 mai 2025”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă, miercuri seară, la B1 TV.
„Adunarea Generală a Acţionarilor a decis mărirea acestei indemnizaţii. Doar bucata fixă, că mai au şi o bucată variabilă”, a precizat ministrul Economiei.
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra Sibiu, și-a strâns colegii de muzeu, miercuri, și i-a asigurat că va fi alături de ei, în condițiile în care sunt anunțate tăieri și măsuri de austeritate.
„Apelul ASTRA la solidaritate cu cultura română prin performanță.
Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni. Adică aptitudini, competențe, abilități, caractere. Guvernele au dus atât cultura, cât și educația în precaritate, dezbinare, confuzie, depresie.
Lucrătorii culturali au fost, ca și cei din educație, constant umiliți, sufocați, ținuți într-un prizonierat de precaritate, neputință și frică.
O dată în plus, ei sunt primii de la care „se taie”, ei sunt scoși în fața națiunii ca fiind privilegiați, profitori, evazioniști, hoți.
Ei, cărora li se aruncă de 35 de ani ceva mărunțiș, cât să nu moară de foame, dar cu care să păstreze și să pună în valoare un patrimoniu uriaș, așezându-l la loc de cinste în peisajul cultural internațional.
Nu veți stimula niciodată performanța în sistemul public sancționând tocmai instituțiile perfomante.
Dimpotrivă: veți adânci sentimentul de neputință al celor care demonstrează că pot duce, prin eforturi colosale, un sistem cronic subfinanțat la cele mai înalte cote de calitate profesională și recunoaștere națională și internațională.
Numiți orice premiu european pentru patrimoniu – și e foarte posibil ca Muzeul ASTRA să-l fi luat. Iar dacă nu l-a luat încă, e pe lista scurtă a nominalizaților pentru edițiile viitoare.
În primul rând sunt premiile României, așezându-o ca țară pe tabloul principal al culturii de calitate, al dezvoltării prin cultură, la nivel european.
Suntem conștienți de perioada dificilă prin care trece România, ne străduim cu resurse limitate să fim solidari, dar ne-am bucura să vedem că performanța este apreciată nu doar la nivel declarativ, sperând în continuare că într-o bună zi să fie recompensată.
În aceste condiții, Muzeul ASTRA lansează următorul apel public – în egală măsură un manifest pentru spiritul ASTRA și un apel pentru solidaritate cu cultura română.
Adresat nu doar oamenilor, care au arătat deja că știu să fie solidari cu cultura română – ci în primul rând guvernanților, care sperăm (și de data asta) să nu fie ostili culturii pe care ar trebui s-o administreze. Și cu care mult prea rar au fost solidari.
Apelul ASTRA
Construit pentru patrimoniu, Muzeul ASTRA a devenit el însuși patrimoniu. Conservând patrimoniul României, a devenit patrimoniu universal. Muzeul ASTRA. Patrimoniul nostru sunt oamenii!
Europa se recunoaște întreagă în spiritul ASTRA – fiindcă în patrimoniul românesc al ASTREI se oglindește umanitatea europeană întreagă.
Patrimoniul nostru sunt milioanele de oameni care ne vizitează de ani de zile. Zecile de milioane de oameni care au construit obiectele și tradițiile pe care le conservăm, le punem în valoare și prin care demonstrăm că pot aduce dezvoltare locală.
Muzeul ASTRA. Patrimoniul nostru e umanul integral!
„Prin dificultăți către astre” – spune dictonul fondatorilor noștri. Vom merge și acum la fel: prin greutățile de azi către ASTRA de mâine. Fiindcă nimic nu poate lua Muzeul ASTRA de lângă oameni.
Oricât de aspre au fost vremurile, n-au putut opri spiritul uman. Oricât de aspre vor fi vremurile, nu vor putea opri spiritul ASTRA. Spiritul ASTRA. Patrimoniul nostru e omul!
Vă invităm, așadar, să fiți solidari cu Muzeul ASTRA. Și cu întreaga cultură română. Care, gestionând un enorm patrimoniu uman, produce oameni.
Nu tăiați așadar din cultură! Fiindcă, de fapt, tăiați astfel din oameni…
Muzeul ASTRA. Lăsați oamenii să vină la noi!
Muzeul ASTRA. Facem umanitatea bine!”, este mesajul postat pe pagina oficială a Muzeului Astra.
Aceste resurse au fost obținute în cadrul Programului Regiunea Centru, pe o linie dedicată exclusiv proiectelor de dezvoltare urbană prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, a infrastructurii culturale și a potențialului turistic.
Este un proiect amplu, amenajat pe o suprafață extinsă, de 33 ha, și cu dotări complexe – de aceea valoarea totală a investiției se ridică la 103 milioane de lei.
Din această sumă, aproape 93 de milioane de lei i-am obținut acum din fonduri europene nerambursabile, ceea ce înseamnă că din bugetul local vom asigura doar diferența, de 10 milioane de lei.
Termenul de execuție a fost întârziat de o intervenție neprevăzută, solicitată de societatea de electricitate DEER Brașov, care a presupus o soluție tehnică nouă și lucrări mult mai complexe, ce presupun îngroparea unei importante linii electrice aeriene de înaltă tensiune care traversează momentan amplasamentul.
Profit de moment să mulțumesc, în numele sibienilor, tuturor instituțiilor avizatoare care au avut un aport în obținerea documentelor necesare implementării proiectului”, a precizat Astrid Fodor, primarul Sibiului.
„Dezvoltarea urbană cu susținere financiară din surse nerambursabile a fost folosită de autoritățile publice ale municipiului Sibiu într-o manieră care a răspuns nevoilor sibienilor ținând cont de o prioritizare riguroasă.
Asta reiese din analiza modului în care au fost folosite finanțările nerambursabile disponibile în perioadele de programare 2007 – 2013, 2014 – 2020 și în cea de acum 2021 – 2027 […]
Prin proiectul al cărui contract de finanțare l-am semnat acum, 33 de hectare de teren nevalorificat vor fi transformate într-un nou parc pentru sănătatea și agrementul localnicilor, completând oferta culturală și turistică a orașului cu diversificarea posibilităților de agreement”, spune Simion Crețu, director general al ADR Centru.
Lucrările de amenajare a Complexului sunt executate de firma CON-A.
Din iulie 2024, de când s-a deschis șantierul, și până în prezent, s-a lucrat la amenajarea zonei de parcare și a drumului de mentenanță, la construcția clădirii multifuncționale, amenajarea garajului pentru sănii, crearea traseului pentru biciclete și a celui pietonal, precum și la instalarea sistemului de iluminat public în mai multe arii ale Complexului.
Ce va oferi Complexul Gușterland celor care îl vor vizita:
•O instalație tip sanie de vară, funcțională în orice sezon, cu o lungime de aproximativ 1,6 km •O pârtie de schi și tubing pe suprafață sintetică și o lungime de 170 m, dedicată în primul rând celor care învață să schieze •Două linii de tiroliene, fiecare cu grad diferit de dificultate, având o lungime de 294 m •O clădire multifuncțională de tip modular, cu o suprafață utilă de 571 mp. La parter aceasta va cuprinde birouri, un punct de vânzare a tichetelor, un centru pentru închirierea materialelor sportive și un punct de informare. La etaj va fi amenajată o zonă de socializare și o terasă panoramică. •Două zone de popas turistic, una în zona pârtiei de schi și tirolienei, iar cealaltă lângă locul de joacă. Acestea vor fi dotate cu foișoare pentru relaxare. •Spații de joacă pentru copii, inclusiv un turn de aventură •Terasă panoramică cu plase de relaxare în zona Turnului Falkenhayn pe o suprafață de aproximativ 1000 mp •Parcare tip park & ride cu aproximativ 300 de locuri, 5 stații de încărcare a vehiculelor electrice și alte 5 stații de încărcare pentru biciclete sau trotinete electrice. Parcarea va fi situată pe strada Salcâmilor și va avea un sistem de acces digital. •Traseu pentru biciclete cu o lungime de peste 3 km, cu o suprafață naturală, din pietriș stabilizat, de-a lungul căruia se vor amenaja și spații laterale de repaus. •Un traseu pietonal pentru accesul în zona Turnului Falkenhayn cu o lungime de 750 de metri, pe care se vor planta arbori din specii cu coronament bogat, care să ofere umbră pe termen lung.
Întreaga zonă va fi dotată cu coșuri de gunoi, bănci și cișmele cu apă potabilă. Proiectul include și un sistem de supraveghere video, hotspot-uri Wifi, precum și iluminat public ecoeficient și un sistem integrat de ticketing și control acces.
De asemenea, se vor instala indicatoare de semnalizare și orientare.
O nouă ediție a Turului Ciclist al Sibiului va avea loc în perioada 3-6 iulie și reunește la start 24 de echipe din țară și de peste hotare.
Cele patru etape ale competiției și evenimentele conexe se vor desfășura pe trasee din județul Sibiu, cu startul festiv din Piața Mare, dar și pe străzile din centrul istoric al Sibiului, unde va avea loc proba de contratimp individual.
Astfel, pentru buna desfășurare a evenimentului și pentru siguranța participanților, Comisia de sistematizare a circulației a aprobat următoarele restricții în trafic:
Joi, 3 iulie
•închiderea circulației pe str. Mitropoliei, cu devierea traficului pe strada Tribunei spre Teatrul Gong, între orele 14.00 -14.45 •închiderea circulației pe str. Al. Odobescu și Masărilor între orele 14.30 -14.45 •închiderea circulației pe str. Avram Iancu, între orele 16.30 – 20.30, iar locurile de parcare vor fi indisponibile între orele 10.00-21.00 •restricționarea traficul rutier pe str. G-ral Magheru, inclusiv intersecția cu str. Constituției, în momentul sosirii mașinilor din caravană, aproximativ în intervalul orar 18.50 -19.30. •restricționarea traficul rutier pe str. Ștefan cel Mare, pe tronsonul cuprins între străzile Bâlea și Semaforului, în intervalul orar 18.50 – 19.15.
Vineri, 4 iulie
•închiderea circulației pe str. Avram Iancu între orele 10.40 -11:00
Sâmbătă, 5 iulie
•închiderea circulației pe str. Mitropoliei, cu devierea traficului pe strada Tribunei spre Teatrul Gong între orele 09.20 -10.00 •închiderea circulației pe Al. Odobescu și Masărilor între orele 9.40 -10.00 •închiderea circulației pe str. Gh. Lazăr între orele 10.25-10.35, pentru startul festiv al etapei.
Duminică, 6 iulie, pentru proba de contratimp care va avea loc în centrul istoric
•închiderea circulației pe str. Mitropoliei (între str. Tribunei și str. Odobescu) între orele 12.00 – 21.00 •închiderea circulației pe str. Al. Odobescu între orele 12.00 – 21.00 •închiderea circulației pe străzile N. Bălcescu și Cetății între orele 12.00 – 21.00; ieșirea din parcarea Cazarma 90 spre str. Cetății nu va fi posibilă în intervalul orar 16.00 – 21.00 •închiderea circulației pe B-dul Corneliu Coposu între Piața Unirii și str. Gheorghe Lazăr în intervalul orar 15.00 – 21.00, cu posibilitatea de a circula pe o bandă liberă spre str. Independenței și ieșire pe str. Berăriei. Precizăm că accesul în parcarea Teatrului rămâne liber. •închiderea circulației pe str. Gh. Lazăr între orele 12.00 – 21.00 •eliberarea parcărilor de pe străzile Poștei, Al. Odobescu (de la Teatrul Gong până la strada Mitropoliei), str. Centumvirilor (până la str. Poștei), str. Cetății (de la scările de acces spre B-dul Coposu până la Piața Unirii), str. Gh. Lazăr, în intervalul orar 06.00 – 21.00.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, despre măsurile pe care Guvernul le va lua începând cu 1 august.
TVA-ul crește de la 1 august, atât cota generală, cât și celelalte cote, inclusiv pentru medicamente și alimente.
Tot de atunci sunt majorate accizele la carburanți, alcool și țigări, este aplicat CASS la pensiile de peste 3.000 de lei și se dublează impozitul pentru bănci. Prim-ministrul Bolojan anunță că riscul de retrogadare este iminent și că executivul își angajează răspunderea pe pachetul fiscal.
Principalele măsuri care vor intra în vigoare de luna viitoare sunt:
Creșterea cotei standard de TVA, de la 19% la 21%;
Creșterea accizelor – carburanți, alcool, tutun. La carburanți, o schemă de restituire parțială pentru companii care asigură transport, pentru atenuarea șocului.
Aplicarea contribuției de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile de peste 3.000 de lei, dar numai pentru ceea ce depășește această sumă. Bolojan a explicat că sunt acum șase milioane de contribuitori și 16 milioane de beneficiari.
Până la sfârșitul lunii iulie, vor fi completate legislațiile legate de pensiile speciale (jalon din PNRR), reforma instituțiilor autofinanțate prin reducerea cheltuielilor și reorganizări – ASF; ANCOM, ANRE.
Sporurile în cascadă vor fi reanalizate. Bolojan spune că sunt ministere cu sporuri de 50%, care și-au dublat salariile.
Actualizarea redevențelor și valorificarea activelor statului, în următoarele două săptămâni.
De la 1 ianuarie 2026, se vor aplica:
Impozitul pe dividende va crește de la 10% la 13%;
Pensiile și salariile din sectorul public vor rămâne plafonate, după ce în 2024 au crescut cu 20%, salariile, și cu peste 30% pensiile.
Impozitarea proprietăților, pe baza valorii de piață;
Înghețarea salariilor publice și a prestațiilor sociale;
creșterea normei didactice cu două ore, în învățământul preuniversitar și universitar. Din cele 40 de ore săptămânale pe care un cadru trebuie să le petreacă la școală, în loc de 16 ore va preda 18, în loc de 18 va preda 20 de ore. Salariile rămân la fel.
Numărul de ore la plata cu ora va fi mult mai redus, foarte probabil la jumătate. Per ansamblu, statul va face economii direcționate tot către educație.
Faptele pentru care a fost trimis în judecată Călin Georgescu, aflat sub măsura controlului judiciar, au fost comise, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, potrivit rechizitoriului.
-mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
-necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
-glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi,
-ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
-cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.
„Un tron fără compasiune și fără iubire de oameni este un scaun gol. România este astăzi condusă de patrocrație.
Dar foarte curând, puterea colonială franceză va părăsi România, iar Statele Unite ale Americii și Donald Trump, ca un mare lider mondial ce este, vor deveni parteneri loiali ai României pe termen lung.
Iar asta se va întâmpla prin hotărârea și determinarea poporului român”, a transmis Georgescu, într-o declarație exclusivă pentru Realitatea PLUS.
Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig – Compartimentul de Investigații Criminale au reținut trei bărbați de 21, 25 și 55 de ani și o femeie în vârstă de 41 de ani, toți din orașul Avrig, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare.
În baza probelor administrate, la data de 01iulie a.c., cei trei bărbați și femeia au fost reținuți de către polițiști pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, urmând a fi prezentați unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Drumul Național 7C – Transfăgărășan va fi închis, vineri, pentru evenimentul ,,Turul Ciclist al Sibiului 2025”.
Vineri, 4 iulie 2025, în intervalul orar 10:00-17:30, pe D.N. 7C Transfăgărășan, pe raza comunei Arefu, între km. 115 + 926 m. – km. 116 + 808 m., în tunelul Bâlea Lac, circulația rutieră va fi închisă în vederea desfășurării etapei competiției sportive ,,Turul Ciclist al Sibiului 2025”.
Conducătorilor auto le este recomandat să respecte toate regulile de circulație, să circule prudent, să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care se vor afla în teren.
Jumătatea de vest a țării intră de joi sub Cod Galben de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, începând de joi, în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat.
TVR Info a obținut un document care cuprinde măsuri de austeritate și mai dure care ar urma să fie aplicate de la 1 august.
Potrivit unui document obținut pe surse de TVR Info, care ar fi un document negociat de Guvernul României și Ministerul Finanțelor cu Comisia Europeană, de la 1 august ar urma să crească cota standard de TVA de la 19 la 21% și, totodată, să existe o creștere a cotei reduse de TVA de la 9 la 11 procente pentru alimente, medicamente, apă și pesticide.
De asemenea, este preconizată o creștere a cotei reduse de TVA de la 5 la 11% pentru cărți, tot ceea ce ține de produse culturale, energie și lemne de foc.
Vor fi anumite impozite suplimentare pentru sectorul bancar, de la două la patru procente din cifra de afaceri și un impozit suplimentar pe jocurile de noroc, inclusiv majorarea taxei de autorizare pentru jocurile de noroc online, de la 21 la 25%.
Începând cu data de 1 august se va introduce o contribuție CASS pentru toate categoriile de pensionari, aplicabilă doar părții din pensie care depășește 3000 de lei pe lună.
Totodată, începând cu anul școlar 2025-2026, vor fi ajustate normele didactice printr-o creștere medie de 10 procente și se va restructura programul de burse pentru studenți, revenind la criteriile din anul școlar 2022-2023.
CE MĂSURI A NEGOCIAT GUVERNUL CU COMISIA EUROPEANĂ
-plata CASS pentru partea din pensie ce depășește 3 000 de lei
-introducerea contribuției obligatorii de asigurări de sănătate pentru persoanele co-asigurate și ajustarea procentelor de compensare pentru concediile medicale în funcție de durata acestora
-creșterea normei didactice cu 10%; restructurarea programului de burse pentru studenți
CE MĂSURI PREGĂTEȘTE GUVERNUL
Înghețarea salariilor publice, a pensiilor și alocațiilor Economie: 17,9 mld.lei
Impozitul pe dividende 10% ↗️16%
impozitul pe cifra de afaceri a băncilor 2% ↗️4%
taxa de autorizare pentru jocurile de noroc online 21% ↗️25%
Consiliul Județean Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru”, au semnat contractul de finanțare al proiectului „Renovarea energetică a Centrului Militar Județean Sibiu”.
Valoarea totală a proiectului este de 5.922.781,13 lei, din care 5.838.305,55 lei este suma nerambursabilă alocată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 3 – „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.2 – „Eficiență energetică în clădiri publice” a PR Centru.
Se vor executa lucrări de reabilitare termică anvelopei clădirii, izolarea termică a fațadei – parte vitrată și asigurarea unui nivel ridicat de etanșeitate la aer a clădirii, prin înlocuirea tâmplăriei existente și montarea unei tâmplării din pvc cu geam tripan, termoizolarea acoperișului de la mansardă cu vată minerală; înlocuirea învelitorii existente cu o învelitoare de tip țiglă ceramica de tip solzi, înlocuirea sistemului de eliminare a apelor pluviale.
Se vor instala sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, cu panouri solare, panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă și sistem de ventilație cu recuperare de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră etc.
Se vor eficientiza instalațiile de iluminat, cele sanitare și de climatizare.
Urmare a acestor lucrări de eficientizare energetică se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră de la 64,109 tone/an la 4,090 tone/an și se va reduce consumul de energie primară de la 342,060 MWh/an la 89,660 MWh/an, iar întreaga investiție este estimată a se finaliza în iunie 2028.
Beneficierii direcți ai proiectului sunt cele peste 20.000 de persoane care anual folosesc serviciile Centrului Militar Județean Sibiu: cadrele militare în retragere și în rezervă, pensionari, veterani, rezerviști, cetățeni încorporați și încorporabili, cetățeni ai județului Sibiu.
Ca beneficiari indirecți sunt cei peste 147.000 de locuitori ai municipiului Sibiu și cei aproape 400.000 de locuitori ai județului.
„Reducerea cantității de gaze cu efect de seră și creșterea confortului utilizatorilor dublată de scăderea costurilor cu energia sunt scopurile oricărui proprietar al unui imobil. Ele sunt benefice bugetelor instituților și sunt benefice și mediului.
Dacă este să vorbim despre administrația județului Sibiu, în termenii investițiilor în eficientizarea energetică a clădirilor publice, până la această perioadă de programare Consiliul Județean Sibiu a investit deja peste 15 milioane de euro, iar în această perioadă de programare are semnate contracte de eficientizare energetică în valoare dublă, peste 30 de milioane de euro pentru finanțarea unor astfel de proiecte”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Prin implementarea acestui proiect, se realizează beneficii semnificative atât din punctul de vedere al economisirii energiei care are un impact financiar semnificativ asupra proprietarului clădirii, cât și din punct de vedere al protecției mediului, prin utilizarea resurselor naturale pentru producerea energiei.
Centrul Militar Județean Sibiu este structura specializată din subordinea Statului Major General din cadrul Ministerului Apărării Naționale destinată pentru completarea structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, o instituie care dobândește o importanță crescută în noul context internațional.
Imobilul în care își desfășoară activitatea Centrului Militar Județean Sibiu este o construcție din beton, cu geamuri și uși termopan.
Clădirea este dotată cu aparatură militară în stare de funcționare 24h din 24h, aparatură electronică de birou, aparatură electrică de reparații și întreținere, etc. ceea ce duce la un consum foarte mare de energie.
„Prin investițiile în renovarea energetică a clădirilor publice, nu doar că reducem costurile și impactul asupra mediului, dar și oferim un spațiu sigur și adecvat celor care îl utilizează zi de zi.
Este un pas concret spre o administrație mai verde și mai responsabilă”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliul Județean Sibiu.
Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 1 iulie, în proximitatea frontierei cu România.
Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, a transmis Ministerul Apărării Naționale pe pagina oficială de Facebook.