TVR Info a obținut un document care cuprinde măsuri de austeritate și mai dure care ar urma să fie aplicate de la 1 august.
Potrivit unui document obținut pe surse de TVR Info, care ar fi un document negociat de Guvernul României și Ministerul Finanțelor cu Comisia Europeană, de la 1 august ar urma să crească cota standard de TVA de la 19 la 21% și, totodată, să existe o creștere a cotei reduse de TVA de la 9 la 11 procente pentru alimente, medicamente, apă și pesticide.
De asemenea, este preconizată o creștere a cotei reduse de TVA de la 5 la 11% pentru cărți, tot ceea ce ține de produse culturale, energie și lemne de foc.
Vor fi anumite impozite suplimentare pentru sectorul bancar, de la două la patru procente din cifra de afaceri și un impozit suplimentar pe jocurile de noroc, inclusiv majorarea taxei de autorizare pentru jocurile de noroc online, de la 21 la 25%.
Începând cu data de 1 august se va introduce o contribuție CASS pentru toate categoriile de pensionari, aplicabilă doar părții din pensie care depășește 3000 de lei pe lună.
Totodată, începând cu anul școlar 2025-2026, vor fi ajustate normele didactice printr-o creștere medie de 10 procente și se va restructura programul de burse pentru studenți, revenind la criteriile din anul școlar 2022-2023.
CE MĂSURI A NEGOCIAT GUVERNUL CU COMISIA EUROPEANĂ
-plata CASS pentru partea din pensie ce depășește 3 000 de lei
-introducerea contribuției obligatorii de asigurări de sănătate pentru persoanele co-asigurate și ajustarea procentelor de compensare pentru concediile medicale în funcție de durata acestora
-creșterea normei didactice cu 10%; restructurarea programului de burse pentru studenți
CE MĂSURI PREGĂTEȘTE GUVERNUL
Înghețarea salariilor publice, a pensiilor și alocațiilor Economie: 17,9 mld.lei
Impozitul pe dividende 10% ↗️16%
impozitul pe cifra de afaceri a băncilor 2% ↗️4%
taxa de autorizare pentru jocurile de noroc online 21% ↗️25%
Consiliul Județean Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru”, au semnat contractul de finanțare al proiectului „Renovarea energetică a Centrului Militar Județean Sibiu”.
Valoarea totală a proiectului este de 5.922.781,13 lei, din care 5.838.305,55 lei este suma nerambursabilă alocată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 3 – „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.2 – „Eficiență energetică în clădiri publice” a PR Centru.
Se vor executa lucrări de reabilitare termică anvelopei clădirii, izolarea termică a fațadei – parte vitrată și asigurarea unui nivel ridicat de etanșeitate la aer a clădirii, prin înlocuirea tâmplăriei existente și montarea unei tâmplării din pvc cu geam tripan, termoizolarea acoperișului de la mansardă cu vată minerală; înlocuirea învelitorii existente cu o învelitoare de tip țiglă ceramica de tip solzi, înlocuirea sistemului de eliminare a apelor pluviale.
Se vor instala sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, cu panouri solare, panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă și sistem de ventilație cu recuperare de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră etc.
Se vor eficientiza instalațiile de iluminat, cele sanitare și de climatizare.
Urmare a acestor lucrări de eficientizare energetică se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră de la 64,109 tone/an la 4,090 tone/an și se va reduce consumul de energie primară de la 342,060 MWh/an la 89,660 MWh/an, iar întreaga investiție este estimată a se finaliza în iunie 2028.
Beneficierii direcți ai proiectului sunt cele peste 20.000 de persoane care anual folosesc serviciile Centrului Militar Județean Sibiu: cadrele militare în retragere și în rezervă, pensionari, veterani, rezerviști, cetățeni încorporați și încorporabili, cetățeni ai județului Sibiu.
Ca beneficiari indirecți sunt cei peste 147.000 de locuitori ai municipiului Sibiu și cei aproape 400.000 de locuitori ai județului.
„Reducerea cantității de gaze cu efect de seră și creșterea confortului utilizatorilor dublată de scăderea costurilor cu energia sunt scopurile oricărui proprietar al unui imobil. Ele sunt benefice bugetelor instituților și sunt benefice și mediului.
Dacă este să vorbim despre administrația județului Sibiu, în termenii investițiilor în eficientizarea energetică a clădirilor publice, până la această perioadă de programare Consiliul Județean Sibiu a investit deja peste 15 milioane de euro, iar în această perioadă de programare are semnate contracte de eficientizare energetică în valoare dublă, peste 30 de milioane de euro pentru finanțarea unor astfel de proiecte”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Prin implementarea acestui proiect, se realizează beneficii semnificative atât din punctul de vedere al economisirii energiei care are un impact financiar semnificativ asupra proprietarului clădirii, cât și din punct de vedere al protecției mediului, prin utilizarea resurselor naturale pentru producerea energiei.
Centrul Militar Județean Sibiu este structura specializată din subordinea Statului Major General din cadrul Ministerului Apărării Naționale destinată pentru completarea structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, o instituie care dobândește o importanță crescută în noul context internațional.
Imobilul în care își desfășoară activitatea Centrului Militar Județean Sibiu este o construcție din beton, cu geamuri și uși termopan.
Clădirea este dotată cu aparatură militară în stare de funcționare 24h din 24h, aparatură electronică de birou, aparatură electrică de reparații și întreținere, etc. ceea ce duce la un consum foarte mare de energie.
„Prin investițiile în renovarea energetică a clădirilor publice, nu doar că reducem costurile și impactul asupra mediului, dar și oferim un spațiu sigur și adecvat celor care îl utilizează zi de zi.
Este un pas concret spre o administrație mai verde și mai responsabilă”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliul Județean Sibiu.
Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 1 iulie, în proximitatea frontierei cu România.
Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, a transmis Ministerul Apărării Naționale pe pagina oficială de Facebook.
În Danemarca, femeile în armată sunt un lucru obișnuit încă din anii ’70 – dar până acum intrau pe bază de voluntariat sau în urma unei loterii.
Danemarca are 6 milioane de oameni și nu se învecinează direct cu Rusia, dar este ca și aceasta stat riveran al Mării Baltice. Danemarca are o armată de 9.000 de oameni, iar noile recrutări ar putea aduce încă 6.000 de persoane care să satisfacă stagiul militar anual.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în ședința de lucru, canonizarea a 16 femei cu viață sfântă, mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare.
Este vorba despre:
Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august;
Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea – 1833), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și cu cinstire în data de 12 aprilie;
Monahia muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (1908-1949), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie;
Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie;
Monahia Platonida (1487-1554), soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fostă Despina Milița, soția voievodului) și cu cinstire în data de 26 septembrie;
Măndălina Cătălinici (1895-1962) cu titulatura de Sfânta Magdalena de la Mălainița și cu cinstire în data de 15 octombrie;
Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;
Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;
Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;
Olimpia Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;
Blandina Gobjila (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;
Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august;
Anastasia Șaguna (1785-1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, cu titulatura de Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și cu cinstire în data de 1 decembrie;
Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896-1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv și cu cinstire în data de 6 iulie;
Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana (1923-2011), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și cu cinstire în data de 23 decembrie;
Monahia Matrona Ciupelea, stareța Mănăstirii Hurezi (1852-1935), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi și cu cinstire în data de 5 mai.
Ședința Sfântului Sinod s-a desfășurat în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.
Muzeul Național Brukenthal înregistrează record de încasări din bilete în lunile mai și iunie 2025 – cele mai bune rezultate din ultimii 10 ani.
Muzeul Național Brukenthal a înregistrat în lunile mai și iunie 2025 cele mai mari încasări din bilete din ultimii zece ani, o performanță care reflectă interesul crescut al publicului pentru patrimoniul cultural sibian și pentru evenimentele muzeale organizate în această perioadă.
În mai 2025, încasările din bilete au atins suma de 220.555 lei, depășind semnificativ valorile din anii anteriori:
mai 2024: 164.772 lei
mai 2023: 195.881 lei
mai 2022: 150.619 lei
Aceasta înseamnă o creștere de 34% față de 2024, de 12,6% față de 2023 și de aproape 46% față de 2022.
Raportat la 2023, creșterea este de peste 11%, iar față de 2022, veniturile aproape s-au dublat.
Rezultatele obținute în această perioadă sunt cele mai bune din intervalul 2020–2025 și vin ca urmare a unei strategii eficiente de dezvoltare și promovare: modernizarea spațiilor expoziționale, diversificarea ofertei culturale, atragerea de noi categorii de public și o prezență activă în mediul digital.
Muzeul își propune să mențină acest parcurs ascendent și în lunile următoare, prin organizarea de noi expoziții, activități educaționale și inițiative dedicate publicului de toate vârstele.
Asociația Elijah are bucuria de a vă invita la evenimentul “Dansul Corbilor”, ce va avea loc în data de 4 iulie, de la ora 18:00, în curtea Căminului Cultural din comuna Roșia.
Aflat la a 13 ediție, acest eveniment celebrativ aduce împreună copiii și tinerii din satele defavorizate ale Văii Hârtibaciului, pentru o seară de muzică, dans și bucurie autentică.
Evenimentul reunește peste 1.500 de oameni anual, transformând‑l într‑un moment de mândrie și unitate pentru întreaga comunitate din zona Hârtibaciului.
Pe scenă vor urca formații și ansambluri din cadrul școlilor de muzică și dans crescute de ELIJAH – Veselijah, Armonijah, Alegrijah, Șatra Elijah, Șatra Regală, Corul Elijah, Orchestra Sukar Yakha – coordonata de dirijorul Felix Briceno precum și Grupul de Dans Popular „Plaiurile Rosioarei”- grup susținut de Primăria Comunei Roșia.
Tinerii vor interpreta piese variate, de la muzică tradițională și folclor urban până la ritmuri balcanice și compoziții proprii. Punctul culminant va fi interpretarea emoționantă a Imnului Elijah, susținută de un grup de peste 170 de copii
Cine este Asociația Elijah?
Asociația Elijah, fondată de părintele Sporschill și de Ruth Zenkert, transformă de peste un deceniu viețile copiilor și familiilor vulnerabile din satele izolate ale Văii Hârtibaciului. Prin centre educaționale, școli de muzică, locuințe sociale și sprijin uman constant, Elijah oferă celor aflați în nevoie șansa unui nou început. Activitățile artistice precum cele prezentate la “Dansul Corbilor” dezvoltă încrederea, responsabilitatea și speranța în rândul tinerilor – devenind motorul unei comunități mai unite și mai demne. De anul trecut pana acum ELIJAH a fost aplaudată în Dortmund, pe Esplanada Sălii Thalia, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu iar tinerii interpreți au concertat chiar și în două penitenciare: Codlea și Aiud. Da, ELIJAH a cântat acolo unde puțini îndrăznesc să cânte. Elijah a dus speranța acolo unde ea doar pâlpâie. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai schimbării prin cultură și iubire!
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul a avut loc la adâncimea de 110 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 43 km vest de Focşani, 66 km est de Sfântu-Gheorghe, 71 km nord de Buzău, 81 km est de Braşov şi 90 km sud de Bacău şi 95 km sud-vest de Bârlad.
Cele mai mari cutremure din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie, în judeţul Buzău, respectiv pe 11 mai în judeţul Vrancea.
O femeie în vârstă de 73 de ani a fost accidentată, miercuri dimineața, pe o trecere de pietoni de pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Streiu, un sibian în vârstă de 60 de ani a virat la dreapta pe Calea Cisnădiei fără să acorde prioritate de trecere și a acroșat o sibiancă în vârstă de 73 de ani, care se afla în traversare regulamentară pe trecerea de pietoni.
„Începând cu ora 23.15, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene. MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, transmite MApN.
Campionul mondial la box şi campionul național la raliuri, Mihai Leu, a murit marţi seară la vârsta de 56 de ani.
El era internat în stare gravă în secția de terapie intensivă a Spitalului Fundeni, din 21 iunie, când a făcut din nou hemoragie.
El avea insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare.
„Cu profundă durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât şi pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepţional, a fost un simbol de voinţă, curaj şi pasiune. Pentru fani, Mihai a fost şi va rămâne un model.
Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă şi prin demnitatea cu care şi-a trăit viaţa. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soţ şi un tată minunat.
Moştenirea lui merge mai departe prin toţi cei care l-am iubit, l-am susţinut şi am fost martori la parcursul său unic.
Nu te vom uita niciodată“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu.