Partea a II-a a interviului.

Profesorul Șerban, mai ceva ca un tată

Ce avea Mediașul special de scotea baschetbaliști așa de buni în acele vremuri?

Pe profesorul Șerban, în primul rând. Umbla prin școli, pe sate. Vedea pe unul mai mare, îi și propunea să vină să învețe baschet! În plus, că știa situația noastră la școală mai bine ca părinții noștri. Ca exemplu, eu în a X-a, cum era tata pe la închisoare, năcăjiți vai de capul nostru, am zis mă duc la profesională, că ne dădeau 700 de lei, dar făceai contract cu fabrica. Și la un moment dat, la antrenament, ne-a întrebat unde ne-am înscris, ne trăgea de limbă. Eu, mândru: ,,La profesională!”. El îmi răspunde: ,,Bă, Claudiule, bă, azi-mâine vine o echipă după tine (cum era atunci) și vrea să te bage la facultate. Ălora nu le trebuie șurubelnițe, ci le trebuia oameni cu liceu”. S-a dus de mi-a scos el dosarul. ,,Vezi că trebuie să te duci (deja era examenul de toamnă) să dai examenul de treapta a II-a”, mi-a spus. El mi-a scos dosarul de acolo…

Erau și multe neajunsuri atunci, în anii 90. Le simțeați?

Păi aveam, chiar râdeam, zilele trecute, cu Spînu, bine, mai tânăr ca noi, dar a prins și el cât de cât. Erau bascheții ăia de pânză chinezești, cu talpă verde, moale. Le ziceam bascheți de lot. Pentru că doar cei care erau pe la echipa națională primeau o pereche. Și cum noi toată vara aram asfaltul pe școala sportivă la Mediaș, numai afară, și campionatele finalele de junior 3 se jucau afară, numai finalele de junior 1 erau în  sală. Bascheții noștri cu talpă albă erau găuriți de la asfalt și dacă te uitai, toţi aveau talpa neagră, că ne duceam la vulcanizare şi ne lipeau muncitorii de acolo cameră din aia de tractor pe talpă. Eram rudimentari la încălțăminte și rudimentari la recuperările după accident. Nu am avut parte, nici măcar la acea accidentare mare cpe care am avut-o. Recuperarea consta în ,,alergam eu pe stadion”. Și prima dată a venit cel care avea grijă de stadion și mi-a zis: ,,Tu cine ești, mă? Nu ai voie să intri pe stadion”. „Spune-i lui Costea (n.red – doctorul Costea, medicul de medicină sportivă). Lasă-mă!”, îi răspundeam.

Credeți că ați mai fi putut câștiga un campionat cu acea generație? Sau două campionate au fost suficiente pentru CSU Sibiu?

Primul campionat a fost unul la  care nu s-a așteptat nimeni să câștigăm. Și a fost cel mai frumos. Iar al doilea s-a dus din inerție, pentru că s-a păstrat echipa. Păi acum, ce să zic? Eu îl știu pe domnul Șerban la Mediaș. El cât a activat, avea succes generație după generație, nu conta că mai joacă Claudiu sau Beni Pelger sau nu știu cine. Cu generația lui Tordai (n.red – Elemer Tordai), la fel. Aici în sală au făcut finala de juniori, a fost vice-campioană echipa lui Tordai. Acela a fost cel mai bun rezultat. Eu n-am fost vice-campion cu juniorii la Mediaș, numai medalie de bronz. Deci Tordai e cel mai bun la juniori din generația lui. Nu-i băteai pe cei din București, trei sferturi din acea echipă era la lotul național de juniori. Dacă luai locul doi erai campion.

Cum s-a întâmplat să veniți toți de la Mediaș la Sibiu?

,Dom’le, ce s-a întâmplat, că la un moment dat toți mergeau la Cluj și brusc s-a cotit spre Sibiu treaba?

Astă vară, eram la o cafea în Mediaș cu profesorul Șerban, și l-am întrebat: ,,Dom’le, ce s-a întâmplat, că la un moment dat toți mergeau la Cluj și brusc s-a cotit spre Sibiu treaba?”. ,,Da, bă Claudiu, îmi răspunde, nu știi că pe vremea ta a dat federația că juniorii de lot național să joace cu dublă-legitimare pentru divizia A?”. ,,Atunci, de ce nu m-ai trimis la Cluj?”, îl contracarez. ,,Am zis că-i mai aproape. Plus că doar știi bine, nu ți-a fost și ție mai ușor”. Cei de la Cluj veniseră la Sibiu trei sferturi. Armada Mediaș era deja de la Cluj prin Bretz, Herbert, Dăian. Adevărul este că și mie și lui Beni, cu ei, ne-ar fi fost mai ușor… Cu toate că, Dumnezeu să-l ierte, în primul turneu m-a trimis, am venit la antrenament aici și ne-am dus la Cluj. Era pe turnee atunci, și am stat la Hotelul Belvedere și la prima dimineață când ne-am trezit, am dormit și eu cinci minute mai târziu și când am ieșit din lift m-am trezit cu o palmă din senin de la  unul dintre antrenori, care îmi spune: ,,Tu vii când vrei la masă?”. Mi-am înghițit limba. Ce să zic, aveam 18 ani.

Aici, la Sibiu, cine a închegat echipa?

Echipa s-a consolidat; eram eu cu Beni deja. Apoi când a venit Alecu cu Lefter de la Târgoviște, atunci s-a completat. Alecu era la început, dar era deja Teleabă, așa era viziunea lui Mircea Vulc, nu prea avea încredere mare în Teleabă, deși arunca mai bine la coș decât Alecu. Alecu avea o calitate fizică, avea recuperări cât amândoi pivoții la un loc, chiar și mai multe. Pivoții erau statici, blocau fundașii, de deasupra lor lua mingea și dedesupt.

Banii de pe trofeu nu au prea mai ajuns la campioni

Pe atunci nu erau atâtea oportunități pentru suporteri: să ai eșarfe, steaguri, altfel erau încurajate echipele. Erau mai calde galeriile decât acum? Și acum susțin echipa, dar parcă sunt suporteri formați, nu înfocați…

Și la suporteri, vremurile s-au mai schimbat, ca peste tot. La suporterii de sus (n.red – sala CSȘ Sibiu de la teatru), de exemplu, dacă te uitai, tăiau fumul cu cuțitul, fumau ăia sus, acolo….

Ce prime ați primit când ați câștigat titlul, în 1995?

Am sărbătorit mult, iar după două-trei zile trebuia să ne întâlnim cu Marian Cărăuș (n.red – președintele clubului și reprezentantul Universității Lucian Blaga în conducerea clubului) să ne dea primele, să ne dea programul de vară. Scria așa pe hârtie: ,,Băieți, eu nu pot să fac diferențe, primii șase o să aibă la fel”. (Nu aveam impresari, eram tot cu ei.) Muntean 2000 de mărci, Alecu 2000 de mărci, Lefter 2000 de mărci, Tordai 2000 de mărci. După ceva timp, când să ne dea banii, a scris minus 300 de mărci, prima tranșă. Apoi ne întâlnim în august la pregătire. Până atunci nu ne-a mai dat nimic, au mai găsit ei pe acolo niște semințe… Iar a luat acea hârtie. Minus 250, nici măcar 300. ,,Mai ai de luat atât.” Am început rău noul sezon, am avut trei înfrângeri la rând, am întâlnit cele mai bune echipe, dar și noi demotivați. Că după ce iei titlul… ,,Eu am vrut să vă dau bani, voi nu vreți”, țipă odată la noi unul dintre șefii clubului. A tăiat tot. Din 2000 de mărci, am rămas cu 1400 de mărci.

Ce puteai să îți iei de 2000 de mărci atunci, în Sibiu? 

Erau bani buni. Puteai să-ți iei o mașină bună. Eu atunci mi-am adus mașină… Păi de 2000 de mărci luam o mașină bună din Germania. Pe prima mea mașină am plătit 700 de mărci, un Audi 80. Nici n-aveam carnet, m-am dus cu Teleabă să o iau. Asta a fost. La doilea titlu ne-a spus că nu dă sponsorul.

Cine era finanțator pe atunci?

Astralu era atunci… Ne-au lăsat și cu gaură de vreo 8-9 luni în cărțile de muncă, că nu ne-au plătit CAS-urile.

Care a fost mai greu de obținut? Primul sau al doilea titlu?

Primul, cred că primul. Pentru că te-ai dus de pe locul patru. (n.red – CSU era cotată cu a patra șansă la titlu, în 1995)

Drumul spre Germania

Ce a urmat apoi la CSU Sibiu?

S-au rupt relațiile, au venit străinii (n.red – transferul jucătorilor străini în campionatul național). Totuși, a fost un lucru bun aducerea străinilor, deoarece aveai nevoie. Primii au fost Oleg, unul din Ucraina, și unul din Republica Moldova, aduși de pe la Târgu Mureș. Era unul mai bătrân și Oleg era mai tânăr, care nu vorbea românește, dar celălalt vorbea o românească de-aia rusificată de pe la Fundul Moldovei de-acolo, iar celălalt îl tot învăța.

Dacă ați fi avut condiții de pregătire din ziua de astăzi, la valoarea de atunci a echipei, ați fi reușit mult mai mult?

Păi, mai mult decât titlul național?

Câte meciuri aveţi la Naţională? 

Nu știu, nu contabilizam atunci… Cele mai multe selecții le am la Naționala de Juniori. Am fost și capitanul echipei o perioadă. Nu m-am mai dus la Naționala de seniori. În 90, am fost ultima oară la un turneu, încă nu erau Unite Germaniile. Nu m-am înțeles cu antrenorul de atunci, Berceanu și am renunțat. În 1990, mă duc în RDG, în Berlinul de Est, aveam 23 de ani. Era un turneu internațional. Vine tata din RFG, ca să îmi pună viză pentru RFG. Să mă ducă la el, era iunie-iulie, se încheiaseră toate activitățile, se dădea vacanță, nu mai aveam nici la Sibiu activitate, nici cu Naționala. El avea deja acte. Era cetățean german. El a cerut azil politic și a fost obligat să renunțe la cetățenia românească. Din 86, când a fugit, a făcut rost de cetățenie.

Cum a fost momentul revederii?

”Cum a intrat aici? Nu are pașaport.”

Fain. Am băut multe beri. A doua zi am mers la Consulatul Berlinului din RFG, am fost să-mi pună viză. La consulat îmi spune: ,,Cum a intrat aici? Nu are pașaport”. Încă se mergea ca pe vremea lui Ceaușescu, cu un pașaport comun, deci un pașaport cu poza conducătorului și o filă lungă cu toate pozele componenților Naționalei. ,,Păi să-mi aducă numai dovada, zice, trei minute și îi pun viza”. Când mă duc la Berceanu, îmi spune: ,,Claudiule, ai venit cu noi, te-ntorci cu noi!” Zic: ,,Bun, domn profesor, nu vă supărați, dar mai aveți vreo acțiune? Eu știu că atunci când ajungem la București, mă duc acasă”. „Ba există, eu mă întorc la București și la Națională nu mai vin.”  M-am întors la București cu hârtia lui taică-miu, nici n-am venit la Medias, mi-am pus viza la București, acolo, am trecut pe la Mediaș, am stat două zile, mi-am pupat copiii și am plecat în Germania. La un moment dat m-a sunat Șerban, care era secundul nu știu cui la lotul mare (n.red – adică Națională). Mi-a zis dacă vreau să revin. Aveam 29-30 de ani. ,,Hai, domnule, ce ai, bă Claudiu că n-are cine să arunce. Te rog eu”. ,,Pentru tine, vin”, îi spun. Și mă sună Șerban: „Bă, Claudiu, îmi pare rău, să nu mai vii”. Federația nu a vrut să plătească nu știu ce taxă, că să mă adauge pe acea listă adițională. ,,Să fie sănătoși”, le-am zis. Mi-am luat bilet și m-am dus în Germania la taică-miu, la lucru.

…urmează partea a 3-a a interviului în exclusivitate cu fostul mare baschetbalist sibian, Claudiu Muntean

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI