Acasă Blog Pagina 849

ULTIMA ORĂ/FOTO: Autoturism răsturnat pe DN 14. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au fost rănite, marți după amiaza în Târnava, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat.

În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, pentru a evita impactul cu mașina care circula în față, o femeie în vârstă de 35 de ani, cetățean străin, a virat brusc la dreapta și s-a răsturnat pe marginea carosabilului.

Cele două pasagere aflate în autoturism, o minoră în vârstă de 13 ani și o femeie în vârstă de 41 de ani, ambele din Copșa Mică, au necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Echipaje de la Ambulanța și SMURD Mediaș au intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul de la Ambulanță a transportat la o femeie de 41 de ani care a suferit un atac de panică și hipertensiune.

Minora a fost preluată de echipajul SMURD. Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

MAI: NU există un plan de asasinare a lui Călin Georgescu

MAI atrage marți atenția unor informații false care circulă în mediul online cu privire la un asasinat pe teritoriul României.

Este vorba despre un așa-zis plan de asasinare a fostului candidat la prezidențiale, Călin georgescu.

„În mediul on-line este promovat un mesaj, însoțit de un clip video, prin care sunt publicate informații false referitoare la un așa numit grup de persoane care ar fi încercat să producă un asasinat pe teritoriul României.

Vă rugăm, nu distribuiți astfel de mesaje. Informațiile sunt false. Nu a existat o astfel de tentativă. Informați-vă din surse oficiale”, a transmis MAI pe Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

La Bâlea Lac a fost cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani

La Bâlea Lac s-a înregistrat cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, au anunțat meteorologii.

Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopţii la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în 1979 aici, a declarat, pentru Agerpres, meteorologul Narcisa Milian, purtător de cuvânt de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din cadrul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud.

De asemenea, luni a fost cea mai friguroasă zi de 12 mai la Bâlea Lac din ultimii 24 de ani.

„La Bâlea temperatura maximă a fost cea mai scăzută, a fost ieri de minus 1,8, faţă de minus 1,4 grade în 2001, iar temperatura minimă de minus 6,3 faţă de minus 5,5 grade în 1979”, a explicat meteorologul Narcisa Milian.

Meteorologii au măsurat marţi dimineaţa un strat de 6 centimetri de zăpadă la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, unde accesul se poate face doar cu telecabina.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

AFC Hermannstadt visează cu ochii deschiși în a doua finală de Cupa României din ultimii 7 ani

AFC Hermannstadt va bifa, odată cu calificarea în finala Cupei României, al doilea astfel de meci din istoria scurtă a clubului fondat în 2015. În sezonul 2017-2018, fiind în Liga 2, echipa din județul Sibiu a produs mai multe surprize pe parcursul competițional din cupă și a ajuns până în ultimul act.

Din partidele disputate atunci a rămas, cu siguranță, în memoria suporterilor sibieni victoria din sferturile de finală ale competiției în fața celor de la FCSB, scor 3-0. Bogdan Rusu (dublă în minutele 11 și 62) și Ștefan Blănaru aduceau victoria divizionarei secunde. Mai mult, la meciul respectiv, pentru FCSB a intrat pe parcurs un tânăr jucător de nici 16 ani, Ianis Stoica, astăzi unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la echipa pregătită de Marius Măldărășanu.

În ultimul act, disputat pe 27 mai 2018 pe Arena Națională, sub privirea a peste 30.000 de spectatori, AFC Hermannstadt a fost nevoită să se recunoască înfrântă în fața Universității Craiova. Brazilianul Gustavo și Alexandru Mitriță au punctat pentru o victorie scurtă dar sigură a oltenilor, scor 2-0.

Din tururile preliminare direct în finala Cupei României

Sigur, formatul competițional s-a schimbat între timp din acel sezon 2017-2018, dar există cel puțin o similitudine: și atunci, și acum, AFC Hermannstadt a ajuns în ultimul act începând din tururile preliminare. Astfel, AFC Hermannstadt a debutat în ediția 2024-2025 a Cupei României în play-off-ul pentru accederea în grupele competiției. O victorie la scor de forfait, 3-0, în fața celor de la CSM Focșani a asigurat sibienilor prezența în grupa C, alături de Farul Constanța, Politehnica Iași, Unirea Ungheni, Sănătatea Cluj și UTA.

După 5 puncte acumulate, o victorie (2-1 cu Unirea Ungheni), două egaluri (1-1 cu Farul Constanța și 0-0 cu Politehnica Iași) și egalitate perfectă cu ieșenii, sibienii au fost nevoiți să joace baraj pentru locul 2 și avansarea în fazele eliminatorii. Disputat la final de februarie 2025, pe 26, meciul a fost decis târziu, în prelungiri, de golul lui Ianis Stoica marcat în minutul 111.

În sferturile de finală, AFC Hermannstadt a învins într-o manieră categorică pe ACSM Reșița, scor 4-0 (goluri marcate de Nana Antwi, Ianis Stoica, Sergiu Buș și Cristi Neguț) și a mers în semifinale. Aici, echipa pregătită de Marius Măldărășanu s-a impus în prelungiri cu un gol marcat de Sergiu Buș în minutul 90+4 în fața Rapidului. Anterior acestei reușite, Tiago Goncalves deschisese scorul în minutul 16, iar Borisav Burmaz egalase în minutul 85.Astfel, meciul de miercuri, 14 mai, va reprezenta a doua finală de Cupa României Betano pentru AFC Hermannstadt din existența de un deceniu a clubului, potrivit frf.ro.

Lotul celor de la AFC Hermannstadt pentru finala Cupei României Betano

Portari: 22. Ionuț Alin Pop, 25. Cătălin Vasile Căbuz, 31. Vlad Ionuț Muțiu;

Fundași: 2. Vahid Selimovic, 4. Ionuț Stoica, 5. Florin Bejan, 15. Tiago Goncalves, 27. Valerică Marius Găman, 30. Nana Antwi, 51. Alexandru Laurențiu Oroian, 66. Tiberiu Ionuț Căpușă;

Mijlocași: 6. Kalifa Kujabi, 8. Alessandro Murgia, 10. Cristian Daniel Neguț, 17. Dragoș Petru Iancu, 20. Ianis Alessio Gândilă, 23. Ianis Alexandru Mihart, 24. Antoni Valeri Ivanov, 29. Ciprian Ionuț Biceanu, 45. Robert Marian Popescu, 96. Silviu Nicolae Balaure;

Atacanți: 7. Ianis Ilie Stoica, 9. Aurelian Ionuț Chițu, 11. Sergiu Florin Buș.

Antrenor: Marius Măldărășanu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

De groază: discuții despre asasinarea lui Ilie Bolojan și bombe artizanale pe grupurile extremiste

Extremismul ajunge la cote de neimaginat în România anului 2025, cu discuții despre asasinarea lui Ilie Bolojan și bombe artizanale.

Redacția DeFapt.ro a intrat în posesia unor discuții – prezentate sub forma unor capturi de ecran -pe o rețea socială despre bombe artizanale și lichidarea „premierului” Bolojan.

Grupul de discuții se numește Unitatea 731 – probabil aceeași grupare neonazistă despre care scris pressone, în aprilie 2025 – și are ca motto „Unitatea nu moare”.

Discuții între membri

Sandu scrie: „O să îl omor pe premierul Ilie Bolojan folosind un proiectil explozibil improvizat”.

„Îi găsim în curând și-i omorâm. Dar trebuie să-i prindem în loc retras”, îi răspunde un membru al grupului.

Majoritatea capturilor de ecran surprind discuții despre fabricarea unor bombe artizanale sau cocktailuri Molotov (o sticlă cu benzină care este astupată cu o cârpă aprinsă).

Pe grup este distribuită o listă a elementelor necesare unie astfel de bombe, precum flacon de parfum de 15 ml sau diverse substanțe, inclusiv acid sulfuric.

Întregul material postat de jurnaliștii defapt.ro poate fi citit aici.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Fostul Liceu CFR va fi reabilitat. Vor fi noi spații de învățământ

Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană nerambursabilă pentru proiectul depus în cadrul Programului Regiunea Centru în vederea reabilitării imobilelor fostului Liceu CFR de pe str. J. S. Bach.

Investiția însumează 18,54 milioane de Euro, din care din bugetul local vor fi asigurate 13,64 milioane de euro, iar din fonduri europene valoarea maximă eligibilă este de 4,9 milioane de Euro.

Prin acest proiect se vor crea spații noi pentru învățământ, prin reabilitarea unor clădiri existente, recuperate de Primăria Sibiu după încheierea unui lung proces care a vizat o cerere de retrocedare a acestora, formulată de o entitate privată.

Aceasta va fi o modernizare amplă a clădirilor degradate, în urma căreia vor rezulta 21 de săli de clasă cu 542 de locuri, laboratoare și ateliere, 14 camere de cămin, precum și o sală de gimnastică.

Proiectul prevede:

-Reabilitarea corpurilor de clădire existente, din care unul va fi extins prin construcția unui etaj suplimentar, toate însumând o suprafață desfășurată de aproape 6.500 mp

-Amenajarea unor ateliere în structuri modulare

-Amenajarea de alei, spații verzi, reabilitarea terenului de sport, locuri de parcare auto și pentru biciclete

Accesibilizarea și adaptarea clădirilor pentru persoanele cu dizabilități, prin rampe, dar și prin dispozitive audio pentru reper și ghidare.

Spațiile interioare vor fi eficiente energetic, ca urmare a acestor lucrări și dotări:

· Refacerea instalațiilor sanitare, de apă și canalizare, precum și a celor de gaz

· Amenajarea noilor instalații electrice și de iluminat, a sistemelor de detecție a incendiilor și de supraveghere video

· Instalarea de panouri fotovoltaice pentru producția energiei electrice din surse regenerabile

· Montarea unui sistem nou de încălzire, cu pompe de căldură aer-apă

· Crearea unui sistem de ventilație cu recuperatoare de căldură.

· Izolarea termică a pereților exteriori și a plăcilor peste subsol

· Înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare.

Documentația pentru avizarea lucrărilor de investiții a fost deja realizată. Astfel, după semnarea contractului de finanțare, următorul pas pentru implementarea proiectului este organizarea procedurii de achiziție pentru elaborarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Trafic alternativ până la ora 19, marți, pe Valea Oltului

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție, marți, pe Valea Oltului, în zona Lazaret, unde se desfășoară lucrări la carosabil.

Astăzi, până la ora 19.00, pe DN 7, Valea Oltului, pe tronsonul cuprins între km. 241+900m – 242+400m, zona Lazaret, traficul se desfășoară alternativ din cauza lucrărilor la partea carosabilă.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în această zonă, să respecte semnificația semnalizării temporare, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație și să semnalizeze din timp efectuarea acestei manevre.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Loc de muncă la Apă Canal

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru STAȚIA DE EPURARE APE UZATE MOHU :

ELECTRICIAN / ELECTROMECANIC – 1 post

Cerințe minime pentru angajare:

– studii medii de specialitate în domeniul electric /electrotehnic/electromecanic;

– minim 2 ani experiență profesională;

– apt lucru la înălțime, apt tură noapte ocazional;

– experiență în automatizări constituie avantaj.

Cum se procedează cu cererile pentru loc de muncă?

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 26.05.2025

Vin alte zile libere pentru români. Când vom avea o nouă minivacanță

Nu mai este foarte multă vreme până când românii se vor bucura de o nouă minivacanță de trei zile, la început de iunie.

La începutul lunii iunie, angajații din România se vor bucura de un weekend prelungit, întrucât sărbătoarea de Rusalii aduce o minivacanță de trei zile, în perioada sâmbătă, 7 iunie, luni, 9 iunie, conform calendarului zilelor libere legale.

Sărbătoarea de Rusalii mai este cunoscută și sub denumirea de „Cincizecime” și reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante praznice creștine.

Aceasta comemorează momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor lui Iisus Hristos, la 50 de zile după Înviere, eveniment care marchează, în mod simbolic, și întemeierea Bisericii creștine.

În anul 2025 sunt 17 zile libere oferite de stat, datorită sărbătorilor legale. 13 zile libere vor fi în timpul săptămânii, în timp ce 4 zile libere de la stat vor fi în weekend.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Sondaj cu 5 zile înainte de marea finală prezidențială. Rezultate uimitoare

HotNews a prezentat, marți dimineața, un sondaj de opinie care arată faptul că lupta dintre George Simion și Nicușor Dan este extrem de strânsă.

Sondajul a fost realizat de AtlasIntel pentru Hotnews și a fost prezentat cu doar 5 zile înainte de marea finală prezidențială.

Candidatul AUR, George Simion, și candidatul independent Nicușor Dan se află la egalitate perfectă, fiecare fiind cotat cu 48,2%, în intenția de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale programat pe 18 mai, arată datele sondajului de opinie AtlasIntel.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat în perioada 9-12 mai 2025 pe un eșantion de 3.995 respondenți, prin metoda recrutare digitală aleatorie, are ca univers electoratul din România și are o marjă de eroare de ±2 puncte procentuale la un nivel de încredere de 95%.

Astfel, fiecare dintre cei doi candidați ar fi votați de 48,2% dintre respondenți, în timp ce 1% dintre aceștia și-ar anula votul, iar alți 2,6% spun că „nu știu” pentru cine vor opta.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Sportivii, echipele și antrenorii sibieni de excepție, premiați pe Stadionul Municipal

Primăria Sibiu a organizat luni, 12 mai, la Stadionul Municipal Sibiu, un eveniment în cadrul căruia au fost premiați cei mai buni sportivi și antrenori și cele mai bune echipe sibiene în sezonul competițional 2022 – 2023.

Propunerile de premianți au fost făcute de cluburile sportive din Sibiu, în baza rezultatelor obținute de sportivi, echipe și antrenori. Cele 106 formulare și documentele depuse de cluburi au fost analizate de o Comisie, conform Regulamentului aprobat de Consiliul Local Sibiu.

Diplome și premii în bani

Primarul Astrid Fodor și consilieri locali ai Sibiului au fost cei care au înmânat diplomele, iar laureații și-au preluat și premiile în cuantumul stabilit prin HCL 321/2024, și anume:

SPORTURI ECHIPĂ: cea mai bună echipă de seniori – 13.000 lei, cel mai bun sportiv seniori – 4.000 lei, cel mai bun antrenor seniori – 2.600 lei, cea mai bună echipă de juniori – 6.500 lei, cel mai bun sportiv junior – 2.000 lei, cel mai bun antrenor juniori – 1.300 lei

SPORTURI INDIVIDUALE: cel mai bun sportiv senior – 4.000 lei, cel mai bun antrenor seniori – 2.000 lei, cel mai bun sportiv junior – 2.000 lei, cel mai bun antrenor juniori – 1.000 lei

Lista laureaților acestei ediții a festivității

FOTBAL:

· Cea mai bună echipă de fotbal seniori – AFC Hermannstadt

· Cel mai bun sportiv fotbal seniori – Stoica Ianis, AFC Hermannstadt

· Cel mai bun antrenor fotbal seniori – Măldărășanu Marius, AFC Hermannstadt

· Cea mai bună echipă de fotbal juniori – echipa U16, Asociația Fotbal Club Interstar

· Cel mai bun sportiv fotbal juniori – Costea Darius, Asociația Fotbal Club Interstar

· Cel mai bun antrenor fotbal juniori – Băra Caius, Asociația Fotbal Club Interstar

BASCHET:

· Cea mai bună echipă baschet seniori – BC CSU Sibiu

· Cel mai bun antrenor baschet seniori – Rinkievicius Tomas, BC CSU Sibiu

· Cel mai bun sportiv baschet seniori – Dragoste Mirel, BC CSU Sibiu

· Cea mai bună echipă baschet în scaun rulant seniori – Club Sportiv Comunitar

· Cea mai bună echipă de baschet juniori: echipa Clubului Sportiv Școlar Sibiu – U12

· Cel mai bun antrenor baschet juniori: Negru Petru Lucian – Clubul Sportiv Școlar

· Cel mai bun jucător al unei echipe de baschet juniori: Popa Radu – ACS Andu Sibiu

HANDBAL:

· Cea mai bună echipă handbal juniori: echipa juniori 2, Clubul Sportiv Școlar

· Cel mai bun antrenor handbal juniori – Matei Damian, Clubul Sportiv Școlar

· Cea mai bună sportivă handbal juniori, feminin – Huzmezan Ana Maria Iustina, Clubul Sportiv Școlar

VOLEI:

· Cea mai bună echipă de volei juniori – echipa de cadeți a Clubului Sportiv Școlar

· Cel mai bun sportiv volei juniori: Daria Ocenic – ACS Champions 2016

· Cel mai bun antrenor de volei juniori – Ciufudean Emil, Clubul Sportiv Școlar

PATINAJ VITEZĂ:

· Cel mai bun sportiv patinaj viteză seniori – Nițu Eduard, Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun antrenor patinaj viteză seniori – Băcilă Marius, Clubul Sportiv Municipal

· Cea mai bună echipă de patinaj viteză juniori – Clubul Sportiv Școlar

· Cel mai bun antrenor patinaj viteză juniori – Cristina Andrei, Clubul Sportiv Școlar

· Cel mai bun sportiv la patinaj viteză juniori – Popa Vlad, Clubul Sportiv Școlar

GIMNASTICĂ:

· Cea mai bună echipă de gimnastică juniori – Clubul Sportiv Școlar

· Cel mai bun antrenor gimnastică juniori – Bobeș Cristina și Opriș Dorina, Clubul Sportiv Școlar

· Cel mai bun sportiv gimnastică juniori – Torcică Sebastian, Clubul Sportiv Școlar

JUDO:

· Cea mai bună echipă de judo juniori – Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun antrenor de judo juniori – Ionaș Ovidiu, Clubul Sportiv Școlar Șoimii

· Cel mai bun sportiv de judo juniori – Vișa Roxana Maria, Clubul Sportiv Municipal

ATLETISM:

· Cel mai bun sportiv atletism seniori – Vonica Ghizela, Clubul Sportiv Comunitar

· Cel mai bun antrenor atletism seniori – Scrob Daniel, Clubul Sportiv Comunitar

· Cel mai bun antrenor atletism juniori – Băra Gabriel, Clubul Sportiv Școlar Șoimii

· Cel mai bun sportiv atletism juniori – Crăciunean Dominic, Clubul Sportiv Școlar Șoimii

BOX:

· Cel mai bun sportiv box seniori – Fleșeriu Daniel, Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun antrenor box seniori – Bihorean Emil, Clubul Sportiv Municipal

AUTOMOBILISM:

· Cea mai bună echipă automobilism seniori – ACS Șera Sibiu

· Cel mai bun sportiv automobilism juniori – Pătru Mircea Marco, ACS Racing Team

ÎNOT:

· Cel mai bun sportiv înot seniori – Preda Mihai, ACS All 4 Sport

· Cel mai bun sportiv înot juniori – Cosma Mihai, Clubul Sportiv Școlar Sibiu

ARTE MARȚIALE:

· Cel mai bun sportiv arte marțiale seniori – Radu George, Clubul ACS Puma

· Cel mai bun antrenor arte marțiale seniori – Mezei Artur, Clubul ACS Puma

· Cel mai bun antrenor arte marțiale juniori – Lazurcă Alin, Clubul ACS Puma

· Cel mai bun sportiv arte marțiale juniori – David Mario, Clubul ACS Puma

RUGBY:

· Cea mai bună echipă de rugby juniori – echipa de rugby 7, Clubul Sportiv Școlar Șoimii

· Cel mai bun antrenor rugby juniori – Borcan Răzvan, Club Sportiv Școlar Șoimii

SAMBO:

· Cel mai bun sportiv sambo seniori – Talpoș David, Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun antrenor sambo seniori – Constantin Elena, Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun sportiv sambo juniori – Scheau Darius, Clubul Sportiv Municipal

ECHITAȚIE:

· Cel mai bun sportiv echitație seniori – Bucur Daniel, Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun antrenor echitație seniori – Bucur Ionel, Clubul Sportiv Municipal

· Cel mai bun sportiv echitație juniori – Semenov Sofia, Clubul Sportiv Municipal

WAKEBOARDING:

· Cel mai bun sportiv wakeboard seniori – Fort Ciprian Claudiu, ACS Wakeboard Sibiu

CULTURISM ȘI FITNESS:

· Cel mai bun sportiv culturism și fitness seniori – Frățilă Robert, Clubul Sportiv Școlar Șoimii

· Cel mai bun antrenor culturism și fitness seniori – Popa Felicia, Clubul Sportiv Școlar Șoimii

SKANDENBERG:

· Cel mai bun sportiv skandenberg seniori – Blăjan Benjamin, ACS Titanii

· Cel mai bun antrenor skandenberg seniori – Toader Dorin, ACS Titanii

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Finala Cupei României 2025, al doilea meci cu trofeul pe masă la Arad. CFR a pierdut o finală aici


În premieră, Aradul găzduiește finala Cupei României. Pe Arena inaugurată în 2020 s-a mai jucat și o Supercupă. Competiția de tradiție a fotbalului românesc a ajuns la finalul ediției cu numărul 87. Se întâlnesc CFR Cluj și FC Hermannstadt, miercuri, 14 mai, de la ora 20:30.

În premieră, finala Cupei României se dispută la Arad, pe stadionul Francisc Neuman, o arenă de 11.500 de locuri inaugurată în 2020. Aradul a devenit, astfel, orașul cu numărul 9 în care se joacă ultimul act al competiției.

Trofeul pe care îl primește învingătoarea Cupei României împlinește 23 de ani

Topul este dominat autoritar de București, urmat de Ploiești (4 finale), Brașov, Timișoara și Sibiu (câte 2), Târgu Jiu și Piatra Neamț (o finală). Totuși, nu este pentru prima dată când aici are loc un meci cu trofeul pe masă. Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe CFR Cluj în Supercupa României, ediția 2022, cu scorul de 2-1. A fost și primul meci oficial din România jucat cu asistență video.

Trofeul pe care îl primește învingătoarea Cupei României împlinește 23 de ani. Cupa actuală este oferită începând din anul 2002, atunci când Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis și fostul președinte al Comitetului Olimpic Român, l-a donat Federației Române de Fotbal, potrivit frf.ro.

Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv și a fost creat de un bijutier din Germania, care și-a dorit să rămână anonim. Măsoară 60 de centimetri în înălțime și cântărește 12 kilograme. Un trofeu fix așa cum trebuie să aibă competiția care a debutat în fotbalul românesc în anul 1933.  

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.