Acasă Blog Pagina 858

RAPORTOR LOCAL. Cultul personalității în Sibiu intră într-o nouă epocă. Mai ceva decât în comunism

Parlamentarii de Sibiu și șefii principalelor instituții municipale și județene trec, de o perioadă de timp, la un alt nivel de parvenire în societatea sibiană, mai penibil, încercând să-i păcălească și mai tare pe sibieni. Bineînțeles, folosind un alibi care cred că, în opinia lor, ține: faptul că au fost votați de sibieni. Însă uită un lucru: au fost votați pe liste de partid și nu uninominal, exceptând primarul și președintele de Consiliu Județean. În loc să rezolve problemele județului, politicienii Sibiului devin PR-iști, analiști publici, video-bloggeri, iar unii dintre ei au deprinderi de jurnalism. Ambalează mesajele pe care le transmit sub orice formă de comunicare, mai ales pe rețelele sociale, ca să ne arate cât de preocupați sunt ei de probleme sibienilor.

Mai nou, au ajuns să facă ei reportaje despre oameni de valoare sibieni, de parcă noi, sibienii și mass-media locală, suntem absolut rupți de realitate și avem nevoie de ghidarea lor în a face diferența între bine și rău, între oamenii de valoare și cei care parvin în societatea sibiană. Ca și cum trebuie să le mulțumim că încearcă să ne scoată din degringolada socială pe care o străbatem și să le fim recunoscători. Nu ratează un eveniment intern sau internațional din care să nu ne alegem cu sfaturi și bune practici din partea lor, adică adevărate lecții pentru sibienii care i-au votat.

În plus, de fiecare când se întâlnesc la evenimente oficiale se laudă între ei peste măsură și uneori de-a dreptul ridicol. Dezvoltă un spirit de gașcă în plan civic, similar cu promovarea cultului personalității. Noi am crezut că am scăpat de acest prost obicei, mai ales că a trecut 35 de ani de la Revoluție, însă tehnica este extrem de prezentă și în continuă perfecțiune în instituțiile publice sibiene. Șefii administrației locale aproape că au perfecționat cultul personalității în Sibiu, în sensul că tot aparatul instituției sau a unui partid s-a specializat în cosmetizarea imaginii liderului suprem.

Acum, șefii de instituții locale sau parlamentari de Sibiu sunt ingineri, profesori, oameni de cultură și cu viziune nemaintâlnită, multilateral dezvoltați. Știu tot ce se întâmplă în județ, ce ar trebui făcut, ba mai mult, unii se plâng că Guvernul pune bețe în roată marilor proiecte de dezvoltare a județului, încurcându-i în acest fel.

Totodată, vorbesc despre sesizările venite cu sutelor de la sibienii, de parcă aceștia din urmă fac coadă la birourile parlamentare de la partide sau la audiențele acordate de reprezentanții administrației locale. Mai mult, vin și ne prezintă în spațiul public sibian aceleași probleme vechi, nerezolvate de 20 de ani, ușor reșapate prin măiestria lor de papagali politici, dar fără să vină cu soluții concrete pentru rezolvarea problemelor.

De ani de zile, ne spun că se tot interesează de sediul vechi al Tribunalului, de starea deplorabilă a Bazinului Olimpia, de lipsa unui nou spital județean, de problemele traficului rutier local sau problemele învățământului sibian, dar nu fac nimic concret. Plimbă hârtii în Parlament și în Guvern, iar rezultatele sunt egale cu zero. Se laudă că fac în Parlament declarații politice, interpelări și adrese despre problemele din județ în interesul sibienilor. Au ajuns să se laude cu fiecare hârtie pe care o semnează, deși sunt conștienți că efectul este zero. Aceștia nu înțeleg că nu ei trebuie să ridice probleme, ci trebuie să le rezolve, pentru că de-aia au fost votați de sibieni.

N-am dat nume pentru că știm cine sunt parlamentarii de Sibiu și șefii administrației locale. Așa că să mai lase imaginea, cultul personalității și parvenirea în spațiul public sibian și să facă treabă. Au într-adevăr și reușite materializate în investiții importante, dar prea puține, din păcate, raportate la cât se laudă că vor face. Sibienii au răbdare, dar numai până la un punct.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Proiect: Închisoare până la 7 ani pentru căsătoriile forțate. „Este o lege care aduce foarte mare revoltă în comunitățile noastre tradiționale”

Căsătoria forţată ar putea deveni infracţiune pedepsită cu închisoare până la 7 ani, prevede un proiect de lege depus în Parlament.

Un proiect de lege depus în Parlament de miniştrii Muncii si Mediului îi vizează pe cei care obligă minorii sau chiar adulţii să se căsătorească sau să intre într-o relație similară căsătoriei.

Amendă sau închisoare riscă şi persoanele care se oferă să oficializeze relaţiile de acest fel între copii cu vârste sub 16 ani şi să organizeze petrecerile dedicate acestor evenimente.

Proiectul de lege enumeră situațiile în care este forțată căsătoria sau conviețuirea în cazul unui minor de cel puțin 16 ani sau chiar al unei persoane majore.

Astfel de fapte devin infracțiuni dacă sunt comise prin forță, răpire, înșelăciune sau abuz de autoritate, profitând că victima nu se poate apăra sau este vulnerabilă. La fel și când sunt obținute fraudulos avizele sau aprobările cerute de lege.

„Propunem să fie sancționată cu închisoarea căsătoria forțată, o practică care, din păcate, mai este întâlnită în România.

Pedeapsa pentru căsătoriile forțate pe care am prevăzut o standard este între 3 și 7 ani si pentru agravante, precum infracțiunile de sub 14 ani, între 3 si 10 ani.
Pentru minorii care sunt sub 14 ani vorbim despre situații asimilate căsătoriilor forțate”, spune Diana Buzoianu, ministrul Mediului.

„A lăsa doi minori să conviețuiască, ca și cum ar fi un cuplu matur, doi copii, e depășit de vremuri.

Se întâmpla în România, până nu demult, cu toată populația, se manifesta la o buna parte din comunitatea romă.

Aceste lucruri trebuie îndreptate pentru ca nu pot coexista cu valorile contemporane. Să existe și partea de educație colectivă în privința asta”, explică sociologul Ciprian Necula.

Reprezentanții comunității rome cer să fie consultați de inițiatorii legii.

„Este o lege care aduce foarte mare revoltă în comunitățile noastre tradiționale. Conviețuire nu înseamnă căsătorie, se rezuma si la o prietenie.

Dar legea asta nu se referă doar la căsătoriile timpurii ci se refera și la logodnă”, a transmis Dorin Cioabă, reprezentantul Comunității rome din România pentru Știrile TVR.

SURSĂ FOTO: violentaimpotrivafemeilor.ro

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Temperatură constantă în casă fără „explozia” facturilor. Cum facem acest lucru?

Cum reușim să avem o temperatură constantă în locuințe pe timpul iernii, iar facturile să nu crească foarte mult?

Este întrebarea la care mulți români așteaptă un răspuns, iar experții au venit cu o soluție.

Una dintre cele mai simple și eficiente metode pentru a combate problemele sezonului rece, precum condensul, umezeala sau mucegaiul, este setarea termostatului la o temperatură constantă.

Experții sugerează un interval optim de 20–22°C, care asigură confort termic fără a împovăra bugetul lunar.

„Stabilitatea termică previne apariția condensului și a mucegaiului, fenomene frecvente iarna, mai ales în locuințele cu ventilație deficitară”, spun specialiștii în eficiență energetică, conform Homes and Gardens.

Atunci când temperatura din casă variază brusc, se formează umiditate excesivă pe ferestre și pereți, ceea ce duce la dezvoltarea mucegaiului.

Este important ca termostatul să fie amplasat într-un loc potrivit, departe de surse de frig precum ușile sau ferestrele, pentru a evita declanșarea inutilă a sistemului de încălzire.

În cazul absențelor mai îndelungate, cum ar fi vacanțele de iarnă, temperatura poate fi redusă temporar la 15–16°C, suficient cât să prevenim răcirea extremă a locuinței, dar și risipa de energie.

Pe lângă confort, menținerea unei temperaturi constante contribuie și la eficiența sistemului de încălzire.

Specialiștii avertizează că lăsarea casei să se răcească prea mult poate duce la un consum energetic mai ridicat ulterior, întrucât sistemul trebuie să funcționeze mai intens pentru a restabili nivelul termic dorit.

Specialiștii atrag atenția că există câteva semne clare care indică momentul în care este necesar să pornim sistemul de încălzire.

Printre acestea se numără scăderea constantă a temperaturii ambientale sub 18°C, apariția frecventă a condensului pe ferestre, petele de mucegai în zone umede precum baia sau bucătăria, dar și senzația de frig persistent, chiar și atunci când purtăm haine groase.

De asemenea, dacă în locuință se află persoane vulnerabile la temperaturi scăzute, cum sunt copiii mici sau vârstnicii, este cu atât mai important ca mediul interior să fie menținut la un nivel confortabil.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Românii să își pregătească o rezervă de urgență”. Șeful Statului Major crede că toți ar trebui să știm să tragem cu arma

Șeful Statului Major, generalul Vlad Gheorghiță, sfătuiește fiecare familie din România să aibă pregătită o rezervă pentru situații de urgență cu lanterne, provizii și alte lucruri de strictă necesitate.

De asemenea, Vlad Gheorghiță arată că și în România ar fi util un program de instruire a populației, astfel încât fiecare cetățean să știe să tragă cu arma și să fie pregătit în caz de urgență.

”Eu și familia mea avem. Cred că fiecare familie ar trebui să se gândească la asta. Chestiuni simple – o lanternă cu baterii în sertar, provizii în caz de pană de curent – fac parte din pregătirea pentru siguranța națională, fie că vorbim de cutremur sau inundații.

Uitați-vă la ce se întâmplă în Constanța: toate nenorocirile ne prind mereu nepregătiți. Sunt multe state care au programe pentru pregătirea populației – Danemarca, Finlanda, de exemplu, au ghiduri puse la dispoziția oamenilor pentru a ști cum să reacționeze în situații de criză.

În România, dacă șeful apărării ar spune brusc „de mâine trebuie să aveți asta și asta”, s-ar crea panică.

În schimb, dacă Inspectoratul pentru Situații de Urgență publică un ghid pe site, aproape nimeni nu-l citește.

De aceea cred că trebuie să facem mai multă educație. Să mergem în școli, licee, universități și să pregătim tinerii pentru viitor.

Educația și securitatea încep în familie. Afganii au un proverb frumos: dacă vrei o familie educată, trimite un bărbat la școală; dacă vrei o națiune educată, trimite o femeie la școală.”, a declarat Șeful Statului Major, la Antena 3 CNN.

Generalul Vlad Gheorghiță a mai explicat că este nevoie de un program de pregătire a populației în România și își dorește un sistem ca în Israel, acolo unde fiecare cetățean participă la stagii de pregătire și au cunoștințe minime pentru a-și apăra familia.

”Nu pot să vă dau o cifră exactă. Dar mi-aș dori să avem un sistem ca în Israel sau Elveția, unde fiecare cetățean, indiferent de sex, origine socială sau religie, știe să tragă cu arma și are cunoștințe minime pentru a-și apăra familia.

Da. Legea pe care am propus-o este un prim pas. Dar trebuie continuată prin programe de pregătire a tineretului și dezvoltarea capacităților necesare.”, a mai spus Gheorghiță.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Gara din Sibiu împlinește astăzi 153 de ani

Gara din municipiul Sibiu împlinește astăzi 153 de ani de când și-a deschis porțile, la data de 11 octombrie 1872.

Gara Sibiu se află localizată pe Magistrala CFR 200 care asigură legătura dintre județul Brașov și județul Arad. Gara este tranzitată de trenuri ale CFR Călători și Interregional Călători.

Din Sibiu circulă trenuri directe zilnice spre următoarele gări din România: Alba Iulia, Arad, Brașov, București Nord, Cluj, Craiova, Mediaș, Ploiești Vest, Râmnicu Vâlcea, Sighișoara, Târgu Mureș etc.

Două trenuri internaționale tranzitează zilnic gara din Sibiu, amândouă spre Budapest Keleti. Primul are plecare la ora 9.53, al doilea la ora 23.29. Durata călătoriei este de nouă ore și 57 de minute, respectiv zece ore și 21 de minute.

De-a lungul anilor, gara a fost modernizată și extinsă, însă încă păstrează elemente ale arhitecturii originale, fiind un exemplu splendid de combinație între nou și vechi.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea s-au mai construit și alte legături feroviare către Sibiu:

Sibiu–Avrig – finalizată la 13 septembrie 1892 și care urma să lege Sibiul de Brașov, prin Făgăraș. Din cauza dificultăților financiare și a neînțelegerilor cu privire la soluțiile tehnice ce urmau a fi adoptate, această legătură feroviară s-a realizat abia la 6 noiembrie 1908.

Sibiu–Râmnicu Vâlcea, prin Pasul Turnu Roșu, spre fosta graniță ungaro-română – pusă în funcțiune în 1897.

Sibiu–Vințu de Jos – dată în exploatare la 25 noiembrie 1897 și care lega direct Sibiul de calea ferată Arad-Alba Iulia, fără a mai trece prin Copșa Mică. Astfel, distanța pe cale ferată între Vințu de Jos și Sibiu a putut fi astfel de la 119 la 83 km.

„11 octombrie 1872 – 11 octombrie 2025

Astăzi se împlinesc 153 de ani de când Gara Sibiu și-a deschis porțile și a devenit legătura dintre oameni, orașe și povești.

De atunci și până azi, fiecare tren care a trecut pe aici a purtat cu el emoții, destine și amintiri.

De la zgomotul locomotivelor cu aburi, la huruitul trenurilor moderne, gara a rămas același loc plin de viață — un simbol al călătoriei și al timpului care nu se oprește niciodată.

Pentru generații întregi, Gara Sibiu a fost martoră la începuturi, revederi, despărțiri și speranțe.

E mai mult decât o clădire – e o parte din identitatea Sibiului, un loc unde istoria respiră printre șine”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Trenuri CFR in România și in Sibiu.

SURSĂ FOTO: Trenuri CFR in România și in Sibiu/Facebook

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Un militar român a fost declarat dispărut în misiune în Ucraina

Corpul al Treilea al Forțelor Armate ale Ucrainei (fosta Brigadă a Treia de Asalt) a confirmat că militarul voluntar român Adrian-Viorel Iurca este declarat dispărut în acțiune pe front.

”Potrivit registrelor oficiale, domnul Iurca Adrian-Viorel s-a alăturat Brigăzii a Treia de Asalt în decembrie 2024.

În prezent, este declarat dispărut în acțiune.

În conformitate cu procedurile stabilite și cu respectarea confidențialității, nicio altă informație nu poate fi divulgată nimănui, în afară de membrii familiei sale apropiate”, a transmis biroul de presă al Corpului al Treilea de Armată.

De la începutul războiului din Ucraina, alți doi militari voluntari români au murit pe front.

Este vorba de Rudolf Wittmann, 27 de ani, din Arad, ucis în octombrie 2023, și Ștefan Dănuț-Cristian Grecu, membru al Grupului român de luptă Getica.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Aproape 40 de medicamente vor fi incluse pe listele de compensate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a fost publicat, pentru transparenţă, proiectul de hotărâre de Guvern care prevede includerea pe listele de medicamente compensate a 37 de molecule.

Este vorba despre tratamente pentru afecţiuni neurologice, boli cardiovasculare şi metabolice, afecţiuni oftalmologice, boli inflamatorii şi autoimune, afecţiuni oncologice, boli rare şi pentru infecţia HIV.

Noile tratamente şi domeniile vizate

  • Neurologie – terapii moderne pentru migrenă cronică şi forme rare de epilepsie rezistentă, care aduc o calitate mai bună a vieţii pacienţilor.
  • Boli cardiovasculare şi metabolice – tratamente noi pentru hipercolesterolemie şi hipertensiune arterială, care reduc riscul de infarct şi accident vascular cerebral.
  • Oftalmologie – terapii inovatoare pentru degenerescenţă maculară şi edem macular diabetic, cu efecte importante în prevenirea pierderii vederii.
  • Boli inflamatorii şi autoimune – extinderea accesului la tratamente pentru boala Crohn, colită ulcerativă, artropatie psoriazică, spondilită anchilozantă, dermatită atopică şi astm sever, oferind alternative moderne pacienţilor rezistenţi la terapiile convenţionale.
  • Oncologie – noi molecule şi indicaţii extinse pentru tratamentul cancerului de prostată, sân, tiroidă, plămân, leucemie şi mielom multiplu, aducând terapii ţintite şi imunoterapii de ultimă generaţie.
  • Boli rare – tratamente inovatoare pentru angioedem ereditar, amiloidoză cu transtiretină, ahondroplazie şi trombocitopenii severe, unde până acum nu existau alternative compensate.
  • combinaţii moderne pentru infecţia HIV, cu eficienţă crescută şi aderenţă îmbunătăţită la tratament.

„Această actualizare include atât terapii noi, cât şi extinderi de indicaţii, care vor permite tratarea unor categorii noi de pacienţi, dar şi medicamente generice, toate selectate conform criteriilor de prioritizare, pentru un echilibru între inovaţie şi sustenabilitate.

Mulţumesc echipelor din Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru munca susţinută şi colaborarea care fac posibile aceste rezultate.

Este o dovadă concretă că facem exact ceea ce promitem: oferim pacienţilor din România soluţii reale, moderne şi sustenabile.

Toate reformele din ultimele luni, de la criterii de performanţă pentru spitale şi investiţii în infrastructură, până la digitalizare şi reaşezarea corectă a resurselor, au avut un singur scop: schimbări reale pentru pacient şi pentru personalul medical.

Astăzi, acest proces continuă prin extinderea accesului la medicamente compensate, pentru mai multe afecţiuni grave sau cronice”, spune ministrul Sănătății.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș a devenit oficial centru de examen Cambridge

Începând din toamna acestui an Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș a devenit Centru de pregătire Cambridge autorizat de EECentre și, în baza acordului de parteneriat cu EEC Centre European Examinations, va organiza examenele de competențe lingvistice Cambridge.

Acestea reprezintă certificări internaționale recunoscute ale competențelor în limba engleză, oferite de Cambridge Assessment English.

Aceste examene sunt recunoscute de universități, angajatori și instituții din întreaga lume și demonstrează nivelul de engleză al candidatului.

Examenele Cambridge se adresează atât elevilor de la Liceul Teoretic „Axente Sever”, cât și celor din alte instituții din județul Sibiu și din împrejurimi.

Nivelurile de școlarizare asigurate de centrul Cambridge de la Liceul Teoretic „Axente Sever” sunt următoarele:

  • B1 Preliminary (permite discuții despre experiențe cotidiene și înțelegerea unor texte simple)
  • B2 First (demonstrează abilitatea de a comunica eficient într-un mediu în limba engleză, de a formula opinii și de a scrie clar)
  • C1 Advanced (nivel avansat de competență, pentru utilizarea limbii engleze în contexte academice sau profesionale complexe)

Înscrierile pentru susținerea examenului Cambridge se realizează până la data de 30 decembrie 2025, urmând ca susținerea propriu-zisă a examenului să se desfășoare miercuri, 14 ianuarie 2026.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Boilerele ar putea fi interzise din 2027. Milioane de familii ar putea rămâne fără apă caldă

Un nou regulament european, ce urmează să intre în vigoare din anul 2027, ar putea afecta grav producția de boilere și, implicit, accesul populației la apă caldă în locuințe.

Motivul? Hafniul, un metal rar folosit în acoperirea interioară a rezervoarelor de apă, nu a fost inclus pe lista substanțelor considerate sigure pentru contactul cu apa potabilă, notează Digi24.

Conform normelor UE, începând cu 2027 va fi permisă utilizarea doar a materialelor aprobate oficial pentru fabricarea produselor care intră în contact direct cu apa potabilă. Hafniul, deși esențial în procesul de emailare a rezervoarelor și vaselor de gătit, nu apare pe această listă.

Oxidul de hafniu este apreciat pentru proprietățile sale izolatoare, contribuind la menținerea temperaturii apei calde pentru mai mult timp.

Producătorii din domeniu avertizează că, dacă această omisiune nu va fi corectată la timp, o mare parte a boilerelor actuale nu vor mai putea fi fabricate sau comercializate legal în UE, afectând milioane de gospodării din România și restul Uniunii.

În încercarea de a preveni acest scenariu, reprezentanții industriei au depus deja un dosar oficial prin care solicită includerea hafniului pe lista substanțelor permise.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Ilie Bolojan a fost dat în judecată

Jurnalistul Victor Ciutacu a anunțat că a chemat în judecată Guvernul condus de Ilie Bolojan. Motivul: refuzul Executivului de a comunica informații publice privind costurile suportate de statul român pentru ajutorarea cetățenilor ucraineni.

„Am dat în judecată Guvernul Bolojan, eram convins că voi fi singurul. Uite că mi-a luat-o înainte, cumva pe aceeași temă, dar mai extins, APADOR-CH. Ceea ce e foarte OK, arată că nu suntem chiar toți amibe”, a scris Ciutacu pe Facebook.

Jurnalistul spune că procesul are ca obiect constatarea refuzului nejustificat al Guvernului de a aplica Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public:

„O să mă văd în sala de judecată, prin avocați au ba, cu reprezentanții legali ai lui Ilie Bolojan. Care e un mincinos. Aș fi preferat cu Ioana Dogioiu.

Care e și lașă, și mincinoasă. Acțiunea judiciară are ca obiect constatarea refuzului nejustificat al Guvernului României de a aplica legea.

Cea a informațiilor de interes public. I-aș fi acționat în instanță, de asemenea, pentru minciună și bătaie de joc, dar n-am act normativ de care să mă agăț.

Iar nesimțirea e, din păcate, legală și constituțională”, mai spune Ciutacu.

În solicitarea oficială transmisă Executivului, realizatorul TV a cerut:

Numărul ucrainenilor care au beneficiat de CASS suportat de stat;

Suma totală alocată pentru aceste asigurări;

Numărul celor care vor beneficia în continuare de sprijin în anii 2025–2026, după măsurile de austeritate;

Valoarea totală a sprijinului financiar acordat cetățenilor ucraineni pe teritoriul României după declanșarea războiului.

Victor Ciutacu a precizat că este reprezentat în instanță de avocata Oana Anghel: „Nu cred că voi putea să-i mulțumesc vreodată suficient pentru implicare, disponibilitate, răbdare și profesionalism.”

În paralel, APADOR-CH a acționat în judecată Guvernul, după ce Secretariatul General a refuzat să comunice numerele și datele hotărârilor prin care au fost aprobate ajutoarele militare pentru Ucraina.

Organizația acuză o „secretomanie abuzivă” și reamintește că nu e prima dată când se lovește de această practică, amintind un caz similar din 2002, când instanța a sancționat Guvernul, condus atunci tot de Ilie Bolojan la SGG.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Sibiancă urmărită de la job până acasă și bătută de fostul soț

O sibiancă a fost urmărită și bătută de fostul soț, un bărbat din județul Vâlcea, acesta fiind cercetat penal pentru lovire sau alte violențe.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, au fost sesizați, prin apel telefonic, de către o sibiancă, în vârstă de 46 de ani, despre faptul că a fost agresată fizic și amenințată de către fostul soț, în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Vâlcea.

„Polițiștii s-au deplasat la față locului, unde în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu apelanta, a rezultat faptul că, la aceeași dată, aceasta ar fi fost urmărită de la locul de muncă până la domiciliu de către fostul soț și ar fi intrat în locuință, refuzând să părăsească imobilul, pe motiv că este proprietar.

Bărbatul ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență, dacă aceasta nu va dori să se recăsătorească cu el.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au constatat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, astfel încât polițiștii au emis pe numele bărbatului ordin de protecție provizoriu.

Totodată, femeia a formulat plângere prealabilă privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Fosta Casă a Armatei din Mediaș se transformă într-un muzeu multifuncțional și evenimente în aer liber

Primăria Mediaș a accesat o linie de finanțare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare imobil str. Mihai Viteazul nr. 12 (fosta Casa Armatei)”, beneficiind de fonduri europene nerambursabile.

Clădirea va fi transformată într-un muzeu multifuncțional, cu zone expoziționale moderne, spații pentru ateliere educaționale și culturale, laboratoare muzeale și o curte amenajată pentru evenimente în aer liber.

O clădire anexă va găzdui o cafenea și activități conexe.

Prin intermediul acestui proiect, Primăria Municipiului Mediaș își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea durabilă a orașului, valorificarea patrimoniului cultural și crearea de noi spații destinate educației, culturii și turismului.

Această investiție este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, Prioritatea de investiții 8. O regiune atractivă, Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii centru”. Contractul de finanțare a fost semnat în luna octombrie 2025, iar perioada de implementare este de 36 de luni de la data semnării.

„Am semnat în această săptămână un contract de finanțare pe fonduri europene, o investiție care se va referi la modernizarea fostei Case a Armatei.

Această clădire, care se află într-un avansat stadiu de degradare, trebuie modernizată.

Le mulțumesc colegilor mei din primărie care au lucrat pentru promovarea acestui proiect și, în același timp, îmi exprim dezamăgirea față de colegii consilieri locali de la PSD, care nu au votat pentru modernizarea Casei Armatei.

Valoarea acestui contract de finanțare este de aproximativ 10 milioane de euro. Faza care urmează este aceea de organizare a unei licitații publice deschise, la care sunt invitate să participe toate firmele interesate”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.