Acasă Blog Pagina 912

ULTIMA ORĂ/FOTO: Grav accident rutier pe Transfăgărășan. Motociclist transportat la spital

Duminică seara, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs pe DN 7C, în zona Bâlea Lac, pe Transfăgărășan.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 7C, spre Sibiu, la km 120 un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Vâlcea, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit o bornă kilometrică și a căzut pe carosabil.

În urma accidentului bărbatul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință.

Reamintim conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, mai ales în condiții de carosabil umed, când timpii și distanța de frânare cresc”, precizează Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu a fost solicitat să intervină pe DN7C – pe Transfăgărășan în zona Bâlea pentru a acorda asistență medicală unui motociclist rănit. La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD dintre care unul cu medic.

În sprijinul echipajelor de la ISU Sibiu au intervenit și salvamontiștii sibieni și un echipaj SMURD de la ISU Argeș, pentru a acorda primul ajutor până la sosirea medicului.

Tânărul în vârstă de 28 de ani, a suferit multiple traumatisme grave la membrele inferioare și un traumatism toracic. Acesta este transportat de echipajul SMURD cu medic la UPU Sibiu, conștient”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

RAPORTOR LOCAL. Când Nicu Ștefănuță și Dan Barna se dau mai mari decât sunt

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat, marți, Parlamentului European la Strasbourg, axându-se pe amenințările la adresa „democrațiilor noastre”. Alături de Maia Sandu s-au aflat și doi europarlamentari sibieni, Nicu Ștefănuță și Dan Barna. De altfel, Nicu Ștefănuță este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European.

În discursul său în fața eurodeputaților, Maia Sandu a declarat că alegerile din Republica Moldova din 28 septembrie vor fi cele mai importante din istoria sa, iar rezultatul va hotărî „dacă ne consolidăm ca democrație stabilă” sau (…) dacă „Rusia ne smulge de lângă Europa și ne transformă într-o amenințare la frontiera de est a Europei”. Președintele Sandu a subliniat, de asemenea, că, pentru Republica Moldova, aderarea la UE nu este doar un exercițiu tehnocratic, ci „este o cursă contra cronometru, pentru a ne ancora democrația în Uniunea Europeană, unde va fi protejată de cea mai mare amenințare: Rusia”.

„Scopul Kremlinului este limpede”, a spus aceasta, „să captureze Republica Moldova prin intermediul urnelor de vot, să ne folosească împotriva Ucrainei și să ne transforme într-o rampă de lansare a atacurilor hibride asupra Uniunii Europene”.

Într-adevăr, vizita președintelui Moldovei la Strasbourg, în Parlamentul European, este una extrem de importantă în contextul alegerilor din Moldova și a vrut să dea un semnal că Uniunea Europeană sprijină Moldova în drumul său european.

A fost clar că pentru a obține sprijinul Europei are nevoie de România, iar apariția europarlamentarilor români, Nicu Ștefănuță și Dan Barna, este una firească în condițiile în care România este principalul aliat al Moldovei. În mod normal, prezența a doi sibieni în acest cadru oficial ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru comunitatea sibiană. Când a mai avut Sibiul un vicepreședinte al Parlamentului European? Niciodată, până în actuala legislatură europeană.  Semnele de întrebare apar doar în ceea ce privește prezența lor în preajma președintelui Maia Sandu din punct de vedere politic.

Așadar, avem doi useriști la origine, chiar dacă Nicu Ștefănuță a candidat ultima dată ca independent, dar susținut de Verzi. Prezența celor doi în poza oficială spune multe, în condițiile în care europarlamentarii PSD și PNL nu s-au făcut văzuți în preajma oficialului moldovean. Discreția celor de la PNL și PSD pare să trădeze o distanțare politică în contextul volatil din Europa, având în vedere și ceea ce se întâmplă în prezent în Franța. Nicu Ștefănuță și Dan Barna au apărat Ucraina din start și au sprijinit eforturile României pentru această țară, însă lucrurile s-au mai diluat în România în ceea ce privește acest sprijin.

Atât PSD, cât și unele voci din PNL au contestat sprijinul acordat, afirmând că bunăstarea românilor este mai importantă decât alocarea unor sume uriașe pentru apărarea Ucrainei, la cererea Uniunii Europene. După imaginile prezentate, Nicu Ștefănuță și Dan Barna par interesați doar să-și facă imagine politică de pe urma acestei vizite a președintelui Moldovei în Parlamentul European. Probabil se gândesc că și aceste mandate de europarlamentari se vor termina și trebuie să găsească soluții pentru a-și continua carierele politice.

Dacă pentru județul din care provin nu au făcut prea multe din postura de europarlamentar sau doar și-au dat cu părerea despre cum ar trebui să meargă județul Sibiu și România, odată cu intrarea USR-ului la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR nici nu i-am mai auzit în conferințe de presă sau măcar să mai vină din când în când în Sibiu. Dacă ar fi corecți cu sibienii și dacă ar dori să le apere cu adevărat interesele, atunci cei doi europarlamentari sibieni ar trebui să tune și să fulgere la adresa Guvernului Bolojan, însă deocamdată păstrează tăcerea și distanța mare dintre Sibiu și Bruxelles.

Cred că dacă bagă capul ca struțul în nisip, ascunzându-se de marile probleme pe care le are Sibiul în plan administrativ și în relația cu Guvernul și președinția (până acum nu am notat o mare realizare pentru județul Sibiu din partea Guvernului Bolojan, concretizată într-un mare proiect de investiții) sau dacă se axează pe marile probleme politice și militare ale Uniunii Europene, implicit războiul din Ucraina, sibienii uită parcursul lor politic și ceea ce (nu) au făcut pentru orașul nostru. Ghinionul lor este că PSD și PNL nu au niciun europarlamentar din Sibiu în această legislatură, și în acest context vigilența sibienilor la adresa lor poate fi maximă.

Păcat că în loc să dea piept cu problemele sibienilor și să le prezinte în Parlamentul European, cei doi simulează că sunt utili în politica externă a țării. Însă cei doi uită că mandatul de europarlamentar trece la fel de repede ca și cel de parlamentar în România și vor ajunge din nou la vot. Ceea ce a fost un mare favor din partea sibienilor la alegerile europarlamentare s-ar putea ca să devină o pedeapsă la următoarele alegeri.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

De mâine se desfășoară un mare exercițiu de mobilizare în județul Sibiu

În perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.

„MOBEX SB-MS-25” este organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale al României, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Romania, SRI – Serviciul Român de Informații, STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Exercițiul este periodic și are ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.

Rezerviștii cu domiciliul în județele Sibiu și Mureș, ce vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa la activități specifice de pregătire.

În cele două județe, aceste activități s-au desfășurat și în anul 2012, cele mai recente exerciții de mobilizare la nivel național au avut loc în luna mai 2025, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.

Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Să vezi și să nu crezi

Au englezii o vorbă când te invită să vezi o situație dintr-o perspectivă atotcuprinzătoare. Se numește bird`s eye view. Adică din perspectiva ochiului de pasăre aflată în zbor, de sus. Adică, mai pe românește, să te ridici deasupra pădurii, ca să o vezi în integralitatea ei, nu să  bâjbâi printre copaci fără nicio perspectivă.  Asta vă invit și pe domniile voastre să faceți, ca să înțelegeți odată pentru totdeauna ce ni se întâmplă nouă, românilor, și să ne unim odată pentru totdeauna în jurul adevărului, nu să ne lăsăm dezbinați în mii de grupuscule, fiecare cu părerea lui după ureche și ațâțate de profesioniștii manipulării unele împotriva altora.

Dezbină și stăpânește este o strategie politică veche de când lumea. Și totuși omenirea încă nu s-a prăjit destul și n-a învățat lecția simplă că în unire stă puterea.

Să vezi și să nu crezi cât de actuale sunt cuvintele unui faimos strateg militar al Chinei antice, scrise  acum 7 000 de ani!!!

„Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, bagă-i în dezbinare, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt! Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor implora pe tine să vii și să-i salvezi de ei înșiși” (Din cugetările strategului chinez Sun Țî, autorul volumului Arta războiului, sec. V î HR).

Asta ni se face nouă, românilor, de 35 de ani de către toți „democrații”, „aliații”, „emanații”, „partenerii”, investitorii „strategici” și „prietenii” României care ne vor binele cu forța. Binele lor, nu al nostru, să fim bine înțeleși. O țară independentă energetic, alimentar și care a avut tupeul uluitor să devină independentă și financiar, fără a fi în clubul marilor puteri, trebuia răstignită imediat, căci ar fi putut fi un exemplu și pentru alții, iar în atari condiții rechinii mondiali ar fi rămas fără pradă.

Acestor rechini Dumnezeu le-a dat câte o țară cât un continent la fiecare. Și tot nu se satură! Tot le mai trebuie câte o fâșiuță din țărișoara altuia. Căci problema omenirii – cum spunea maica Tereza – nu este că nu-i putem sătura pe săraci, ci că nu-i putem sătura pe bogați.

Am mai spus-o. Acum Țara e o colonie franco-austriacă, dreptatea umblă cu capul spart, Constituția este anulată, minciuna stă cu „regele” la masă, aroganța și disprețul față de popor sunt norme de conduită, devalizarea, sărăcirea și alungarea românilor din țară sunt comandamente europene, iar acestui neam greu de ucis i se caută sistematic forme tot mai sofisticate de neantizare, după formula lui Sun Țî.

Toate măsurile astea de falsă austeritate, care s-au lăsat ca un zăbranic peste țară, nu sunt altceva decăt executarea acestui comandament: românii trebuie sărăciți, deposedați de proprietăți și pe cât posibil determinați să plece din țară. Am mai spus-o! Lor le trebuie pământul, resursele, apele, pădurile, sarea, aurul României, nu poporul. Ăsta trebuie să disapară și să le lase lor spațiu vital. Și odată cu el și ortodoxia, care stă ca un ghimpe în coasta globalizării.

Dar uite că Dumnezeu nu îngăduie drăcăriile astea. Deocamdată am scăpat să fim carne de tun prin Ucraina lui Zele pentru că în Franța, conducerea armatei i-a dat un bocanc în gură comandantului lor suprem, pișpirică Macron, refuzând trimiterea de trupe franceze în Ucraina. Bravo lor, că mai au patrioți cu cohones în structurile militare. Și ce bine nouă, că altfel cozile noastre de topor n-ar fi ezitat să gireze un genocid.

Totul e să vezi pădurea dincolo de copaci și să nu crezi tot ce-ți flutură pe dinainte panglicarii cu care ne-am potcovit. Nu sunt veșnici.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Pe 28 septembrie, seara, Putin și ai lui pot fi la granița României!”. Avertismentul unui fost președinte

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a transmis un avertisment dur, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din Republica Moldova.

Scrutinul din Republica Moldova va avea loc peste exact două săptămâni.

Fostul președinte a reiterat că participarea diasporei şi votul pentru forţele pro-europene vor determina continuarea procesului de integrare a Republicii Moldova în UE.

Mai mult, vor reprezenta, totodată, şi securitate la frontiera de răsărit a României, a arătat Traian Băsescu, un susținător constant al dezideratului european al Republicii Moldova.

„În Republica Moldova „bătălia” pentru câştigarea alegerilor parlamentare este extrem de strânsă. Sunt „cap la cap” forţele politice pro-europene şi partidele pro-ruse.

Foarte probabil, ca şi la prezidenţiale, rezultatul alegerilor va fi decisiv influenţat de votul oamenilor din diaspora. Peste un million de cetăţeni ai Republicii Moldova trăiesc şi muncesc în ţări ale UE, beneficiind de cetăţenia română.

Pe 28 Septembrie, viitorul Republicii Moldova dar şi securitatea României vor fi decisiv influenţate de votul lor, al celor din diaspora.

O victorie a stângii pro-moscovite ar aduce în Parlament şi în guvernul de la Chişinău marionetele lui Putin iar la frontiera României o ţară supusă ordinelor şi controlului Moscovei”, a precizat Traian Băsescu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Starea Uniunii Europene 2024-2029 și perspective

Articol de Mircea Bunaciu

În 10 septembrie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ținut primul său discurs privind starea Uniunii pentru mandatul său 2024-2029, într-un raport structurat pe 9 (nouă) principale inițiative.

Ca economist, nerăbdarea și curiozitatea profesională mi-au fost puse la încercare, deoarece inițiativa privind Bugetul UE și reforma au fost lăsate pe ultimul loc din cele nouă prezentate. Nu este o critică, este o constatare. Totuși nu pot să îmi ascund dezamăgirea cu privire la prezentarea acesteia și mă limitez la a nu o comenta, ci doar la a o prezenta pur și simplu așa cum este postată de web site-ul Comisiei Europene, într-un singur rând, pentru că mai succint de atât nu se putea. Citez: „Bugetul UE și reforma – finalizarea unui buget ambițios care să ofere rezultate europenilor”. Doar un rând! Nu cifre, nu rapoarte, nu activități.

„Europa se află într-o luptă”

Citind tot raportul, mă gândeam că o să găsesc dezvoltată această perspectivă mai detaliat și am găsit câteva mențiuni, printre care:

  • Planul „Pregătirea pentru apărare a Europei 2030” („Readiness 2030”), care ar putea mobiliza investiții de până la 800 de miliarde de Euro în domeniul apărării. Acesta include programul SAFE, care este deja în măsură să furnizeze 150 miliarde de euro pentru achiziții efectuate în comun în apărare. Un număr de 19 state membre au depus deja o cerere în acest sens. Fondurile programului au fost contractate integral.
  • Fondul pentru competitivitate prevede un buget de două ori mai mare pentru programul Orizont Europa, programul fiind pentru cercetare și inovare.
  • Perspectiva unei monede euro digitală, care va simplifica lucrurile pentru întreprinderi, dar și pentru consumatori.
  • Noi pachete omnibus, de exemplu în domeniul mobilității militare sau în sectorul digital. Pentru firmele inovatoare, se lucrează la așa-numitul „al 28-lea regim” și se intensifică eforturile în ceea ce privește uniunea economiilor și a investițiilor comune.
  • Angajarea unei colaborări prin intermediul Declarație europeană privind AI și tehnologia întreComisia Europeană și investitori privați pentru a înființa Fondul „Scale-up Europe”, de miliarde de euro pentru a se investi masiv în gigafabricile de IA din Europa.

Totuși nu pot să îmi ascund îngrijorarea care m-a cuprins de la primul rând din raport. Citez: „Europa se află într-o luptă”. M-a surprins acuratețea stării societății cunoscută și prezentată cu realism, fapt ce îmi dă încredere în posibilitatea de operare managerială și de fundamentare a deciziilor politice plecând de la informații reale, credibile și cunoscute.

„Nu putem să stăm și să așteptăm să treacă această furtună”

Din păcate, exact asta este starea Europei, așa cum corect și chirurgical ne-o expune președinta Comisiei Europene:

Uniunea noastră este, în esență, un proiect de pace.

Dar adevărul este că lumea de astăzi este necruțătoare.

Și nu putem minimaliza dificultățile pe care europenii le resimt zilnic.

Pot simți cum le fuge pământul de sub picioare.

Pot simți că lucrurile devin mai dificile, deși depun mai mult efort.

Pot simți impactul crizei mondiale.

Al costului mai ridicat al vieții.

Simt viteza schimbărilor care le afectează viața și cariera.

Și își fac griji din cauza spiralei nesfârșite de evenimente pe care le văd la știri – de la scenele devastatoare din Gaza la ofensiva necontenită a Rusiei împotriva Ucrainei.

Nu putem să stăm și să așteptăm să treacă această furtună.

Vara aceasta ne-a arătat că nu rămâne pur și simplu nici loc, nici timp pentru nostalgie.

Se conturează chiar acum liniile de luptă pentru o nouă ordine mondială bazată pe putere.

Așadar, da, Europa trebuie să lupte.

Reflectez la cele expuse în raportul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind starea Uniunii pentru ultimi 5 ani și încerc să înțeleg postarea din aceeași zi de pe platforma de socializare Truth Social, a Președintele american Donald Trump, după ce spațiul aerian al Poloniei (sau al Europei?) a fost încălcat de drone, iar avioane aliate au fost nevoite să doboare unele dintre acestea: „Ce-i cu Rusia, de încalcă cu drone spațiul aerian al Poloniei? Hai că începe!”

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Pr. Constantin Necula: „Săvârșitu-s-a!” (Ioan 19. 30)

Duminica Înălțării Sfintei Cruci. Prilej de emoție și de rememorare. Suntem provocați să ne aducem aminte de tot ce înseamnă Pătimirea Domnului Hristos. Modul în care ea culminează, în ochii celor prezenți, prin taina Golgotei. Ochii celor de atunci, și ai multora din cei de acum, erau ținuți să nu vadă taina sfărâmării iadului. Taina izbăvirii noastre din moarte.

Aud de ani buni în tot soiul de discursuri cum că nu ne putem închina Crucii pentru că este un obiect al uciderii și chinului. Nu spun că nu este așa. Dar dacă privim ultimele clipe ale Domnului Hristos vedem că este o cruce asumată desăvârșit de El. Nu e un mijloc de tortură, ci mijlocul prin care suntem izbăviți de tortura morții și a veșniciei ei. Mereu m-a impresionat acest „Săvârșitu-s-a!”. Pare o parolă care deschide Raiul. Domul Își pleacă Capul și apoi Își dă duhul. Pare că totul e pierdut. Numai în sufletul maicii sale să nu fii. Ori al femeilor care privesc de departe finalul acesta care face să rânjească iadul.

Din mulțimea plină de ură se desprind Iosif cel din Arimateea și Nicodim. Despre cel din urmă știm că ascultase pe Domnul vorbind despre nașterea de sus, iar duminica trecută am recitit, comunitate liturgică, despre momentul în care Fiul Omului Se va ridica asemeni șarpelui celui de aramă ca să vindece mușcătura șerpilor celor otrăvitori și vicleni. Un amănunt oferit lui Nicodim. Care va fi înțeles cu inima ceea ce unora nu le venea să creadă ochilor. Că sfârșitul nu este Crucea, ci Lumina Învierii care va izvorî din ea.

Capul plecat al Domnului nu este un gest de înfrângere. Ci unul de împăcare. Ca un soi de odihnă a unui trup epuizat efectiv în omenitatea sa. Cum spun deseori Părinții Bisericii. Hristos pe Cruce nu mai era de recunoscut. Nimic din ceea ce fusese după chip nu mai era sesizabil. Numai cei care au putut trece dincolo de Chip au înțeles Asemănarea pe care o restaura firii umane. Și asta nu se putea întâmpla decât prin Cruce.

Pentru aceea este mare ziua Înălțării Sfintei Cruci. Ne oferă imaginea deplină a unirii cerului cu pământul, cu subpământul. Este icoana deplină a Ieșirii, toiagul ridicat de brațele răstignite ale Mântuitorului, pe țărmul noii Mări Roșii care este Biserica. Prin apele căreia trecând ne așezăm în taină pe țărmul mântuirii.

Nu. Nu este imagine de stil și Părinții Bisericii o numesc icoană, nu metaforă, pentru că exprimă fundamental o realitate. Mântuirea noastră. Când Împărăteasa Elena și Patriarhul Ierusalimului au ridicat în văzduhul Orașului Sfânt Crucea, lumea a recuperat nu un simbol, ci o realitate. Realitatea unei Iubiri ce nu putea muri decât îmbrățișându-ne. Crucea rămâne o declarație de dragoste a lui Dumnezeu către noi, neatenții la iubirea Lui. Căci așa de mult a iubit lumea, încât pe Unicul Său Fiu l-a dat, prin Cruce, ca să mântuiască lumea. Semnul e încărcat de adevăr. Și ține pe brațele sale Învierea!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO: A fost semnat contractul de concesiune pentru Lacul Heleșteu din Mediaș

Edilul șef al Mediașului și reprezentantul firmei SC Casagrande SRL au semnat la sediul Primăriei Municipiului Mediaș contractul de concesionare pentru amenjarea zonei de agrement de la Lacul Heleșteu din Mediaș.

Concesionarea imobilului teren și a construcțiilor aferente prin licitație publică a fost aprobată prin HCL nr. 142/26.06.2025.

Astfel, contractul de concesionare a fost semnat pentru o perioadă de 49 de ani, stipulându-se obligativitatea concesionarului de a realiza următoarele investiții prevăzute în studiul de oportunitate și în caietul de sarcini în termen de trei ani:

  • decolmatarea și amenajarea zonei destinate pescuitului;
  • construirea a trei standuri de pescuit acoperite;
  • amenajare aleilor în zona lacului de agrement;
  • realizarea împrejmuirii perimetrului heleșteului;
  • amenajarea a două pontoane pentru hidrobiciclete;
  • amenajarea unui punct pentru alimentație publică;
  • amenajarea unui spațiu pentru servicii;
  • amenajarea peisagistică a heleșteului.

În vederea concesionării, s-au întocmit raportul de evaluare a imobilului și Studiul de oportunitate de către un expert judiciar autorizat ANEVAR, prin care s-a stabilit valoarea totală a imobilului de 128.742 euro, echivalent a 640.811 lei și redevența minimă recomandată în valoare de 5.150 euro/an, echivalent a 25.632 lei/an.

Pentru bunul concesionat, câștigătorul licitației are obligația de a executa lucrări de reamenajare a heleșteului, împărțit în două zone funcționale, respectiv zona de pescuit și zona de agrement.

Înainte de începerea execuției lucrărilor, acesta va elabora un proiect tehnic complet și detalii de execuție aferente, care vor fi supuse avizării și aprobării de către Primăria Municipiului Mediaș.

Execuția lucrărilor se va realiza doar în baza proiectului aprobat și autorizat conform legislației actuale.

„Am semnat astăzi contractul de concesiune pentru barajul de la Heleșteu. Prin acest contract, firma care a câștigat licitația se angajează să amenajeze o zonă de agrement care îmi doresc să fie pe placul cât mai multor medieșeni.

În ceea ce mă privește, le voi cere colegilor mei să urmărească derularea acestui contract și toate condițiile incluse în contract să se realizeze”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ministrul Apărării: Nu sunt generali în Armata Română care să fie fani ai lui Călin Georgescu, vă spun cu mâna pe inimă

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a dat asigurări „cu mâna pe inimă” că nu există generali în Armata Română care să fie „fani” ai fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, susţinând că aceştia sunt fideli României şi structurilor NATO.

Prezent sâmbătă la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, Moşteanu a fost întrebat dacă a „simţit” de când este ministru că generali ai Armatei Române sunt mai degrabă „fani” ai lui Călin Georgescu.

M-aţi întrebat de generali. Sunt generali cu care lucrez aproape zilnic.

Sunt oameni loiali României, loiali alianţelor şi parteneriatelor pe care le avem.

Sunt oameni care au ajuns în aceste funcţii lucrând cu NATO, ani de zile, având contacte săptămânale.

De aia zic, aţi avut o întrebare legată de generali şi eu vă spun, oamenii aceştia care au ajuns acum generali sunt cumva în floarea vârstei, în floarea experienţei şi de ani de zile lucrează în structuri europene şi în structuri NATO. Sunt oameni fideli României, nu fideli altora.

Şi asta pot să vă spun cu mâna pe inimă, oameni pe care nu i-am cunoscut pe toţi, dar cei mai importanţi şi cu care am lucrat în aceste două luni şi jumătate.

Acum, România este o mică ţară. Statistic, când vorbeşti de zeci de mii de persoane, peste 80.000 de persoane (în Armata Română), e posibil ca unul sau altul să aibă şi altfel de gânduri.

E vorba de statistică aici. Dar dacă sunt, sunt marginali. Oamenii cu care lucrez în mod constant şi care îşi pot pune amprenta pe acţiunile concrete pe care Armata Română le face şi pe deciziile concrete pe care Armata Română le ia, sunt oameni fideli acestei ţări”, a spus Moşteanu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Văduva lui Charlie Kirk: Nu aveți idee ce foc ați aprins. Strigătul acestei văduve va răsuna în întreaga lume ca un strigăt de luptă

Văduva lui Charlie Kirk, Erika, a ţinut un discurs emoţionant în care le-a mulţumit salvatorilor pentru că au încercat să îi salveze viaţa soţului ei, după ce acesta a fost împuşcat mortal în campusul unei universităţi din Utah.

Într-o transmisiune live, stând lângă scaunul gol al soţului ei, pe care acesta îl folosea la înregistrările podcastului, ea a citat din Biblie şi a vorbit despre dragostea lui pentru preşedintele Donald Trump, vicepreşedintele JD Vance, Statele Unite şi pentru cei doi copii ai cuplului

În discursul său,Erika a Kirk a promis: „Vocea soţului meu va rămâne”.

Adresându-se „făptuitorilor răului”, Erika Kirk a afirmat: „Nu aveţi idee ce foc aţi aprins în această soţie, strigătul acestei văduve va răsuna în întreaga lume ca un strigăt de luptă.

Toţi ar trebui să ştie asta: Dacă aţi crezut că misiunea soţului meu a fost puternică până acum, nu aveţi idee, nu aveţi idee ce aţi dezlănţuit tocmai acum în întreaga ţară şi în lume.

Nu aveţi idee ce foc aţi aprins în această soţie. Strigătul acestei văduve va răsuna în întreaga lume ca un strigăt de luptă,” a spus ea. „Mişcarea pe care a construit-o soţul meu nu va muri”, a dat asigurări Erika Kirk, conform The Guardian.

Kirk, un activist de dreapta, a fost împuşcat mortal miercuri, în timpul unui eveniment în aer liber, în Orem, Utah. Suspectul în cazul asasonării sale, Tyler Robinson, a fost arestat joi seară după ce s-a predat poliţiei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Odiseea micilor înotători din Sibiu: Naveta spre performanță, într-un oraș fără bazin olimpic

0

Sâmbătă dimineața. În timp ce o mare parte a orașului încă se trezește, un grup de 25 de copii, echipați cu ghiozdane, prosoape și o determinare de fier, se îmbarcă în microbuze. Alături de ei, părinți și un antrenor inimos. Destinația: Alba Iulia. Misiunea: un antrenament de înot de două ore, într-un bazin adecvat. O scenă ce surprinde perfect paradoxul sportului românesc și sacrificiul uriaș din spatele visului de a face performanță.

Aceasta este realitatea cruntă pentru înotul sibian. Într-un oraș de talie europeană, sportivii care visează să calce pe urmele lui David Popovici sunt forțați la un exod săptămânal. Motivul este unul dureros și vizibil pentru oricine trece prin Parcul Sub Arini: Bazinul Olimpia, odinioară mândria orașului, zace închis și abandonat de ani de zile, un monument al birocrației și al promisiunilor neonorate. Închis în urmă cu peste șapte ani pentru reabilitare, proiectul s-a împotmolit, lăsând generații întregi de copii fără principalul lor loc de pregătire.

În lipsa acestuia, cluburile, antrenorii și părinții au fost nevoiți să improvizeze. Soluțiile sunt puține și costisitoare. O parte din antrenamente se desfășoară, ocazional, în bazinul Academiei Trupelor de Uscat, unde costurile ajung “destul de mult” pe lună pentru un copil, o sumă considerabilă pentru multe familii. Alte opțiuni sunt bazinele mici, de la hoteluri sau baze de agrement locale, insuficiente însă pentru pregătirea unor viitori campioni.

Bazinul Olimpia Sibiu, în vremurile bune – poza e din arhiva Sibiu 100% din anul 2006

Vecinii pot

Astfel, naveta devine singura soluție viabilă. Zeci de kilometri parcurși pentru câteva lungimi de bazin. Sâmbătă, grupul de 25 de copii de la unul dintre cluburile sibiene a ajuns la modernul Bazin Olimpic din Alba Iulia. Aici, pentru 20 de lei, fiecare copil beneficiază de două ore de antrenament în condiții excelente, o gură de oxigen și o mostră de normalitate. Contrastul este izbitor. Complexul din Alba Iulia, modern și bine întreținut, subliniază și mai acut starea de abandon a infrastructurii sportive din Sibiu.

Bazinul Olimpic de la Alba Iulia

Un efort susținut

Efortul este imens. Părinții devin șoferi, sponsorii și managerii logistici ai propriilor copii, sacrificând timp și resurse financiare considerabile. Antrenorii se luptă să mențină moralul sportivilor și să adapteze planuri de pregătire la condiții improprii. Iar copiii, cu o reziliență extraordinară, își acceptă soarta și transformă orele petrecute pe drum într-o parte a antrenamentului.

Poate cea mai elocventă sinteză a acestei situații absurde a venit dintr-un dialog neașteptat, purtat la marginea bazinului din Alba Iulia. Unul dintre micii înotători sibieni a fost întrebat de doamna de la întreținere:

  • De ce veniți aici? Vă place la Alba sau nu aveți bazin la Sibiu?
  • Nu avem, a venit răspunsul sincer și simplu al copilului.
  • Replica femeii, tăioasă și plină de revoltă, a rezumat frustrarea tuturor: Să le fie rușine!
Micii sportivi de la Sibiu, la antrenamentul de la Alba Iulia
Bazinul Olimpic de la Alba Iulia găzduiește performanța.

Aceste cuvinte, rostite de un om simplu, impresionat de efortul copiilor, atârnă mai greu decât orice discurs oficial. Ele sunt ecoul unei întregi comunități care se întreabă cum este posibil ca, într-o țară care celebrează campioni mondiali și olimpici la înot, alți copii cu același potențial să fie condamnați la o luptă umilitoare pentru dreptul fundamental de a se antrena. Pasiunea lor este infinită, însă resursele părinților și răbdarea tuturor sunt pe sfârșite.

Bazinul Olimpia, în ”conservare”

ULTIMA ORĂ: O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României. Polonia și aliații au ridicat aeronavele de la sol

O dronă rusească a intrat pe teritoriul României și s-a prăbușit la 20 de km sud-vest de Chilia Veche, a anunțat sâmbătă seara Ministerul Apărării.

MApN informează că două aeronave F-16 românești au interceptat drona, dar nu au doborât-o.

Este alertă aeriană în Tulcea. IGSU a transmis un mesaj RO-Alert privind riscul căderii de obiecte din spațiul aerian. Presa ucraineană susține că o dronă rusească Shahed a intrat și a ieșit de mai mult ori din spațiul aerian românesc, în apropiere de Chilia.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care cetățenii au fost informați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și au fost îndemnați să adopte măsuri de protecție.

Durata estimată a alarmei aeriene este de aproximativ 90 de minute.

În comunicatul oficial se reamintește că teritoriul României nu este ținta atacurilor Federației Ruse.

Cetățenii sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță transmise de autoritățile române, să citească cu atenție mesajele primite prin sistemul RO-Alert, să evite panica și să anunțe la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 orice situație care le pune în pericol siguranța ori dacă au nevoie de ajutor.

Presa ucraineană susține că cel puțin o dronă de tip Shahed survolează granița dintre România și Ucraina, în apropiere de Kiliya, regiunea Odesa (peste Dunăre de localitatea Chilia din România).

Premierul polonez a scris pe X (Twitter) că forțele aeriene poloneze, împreună cu aliații, au ridicat avioanele de la sol, pentru operațiuni preventive.

“Din cauza amenințării reprezentate de dronele rusești care operează deasupra Ucrainei în apropierea graniței cu Polonia, operațiunile preventive ale aviației poloneze și aliate au început în spațiul nostru. Sistemele de apărare aeriană de la sol au atins sunt la cel mai înalt nivel de pregătire“, a scris Donald Tusk.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.