Municipiul Oradea a găzduit sâmbătă 13 septembrie Campionatul Național de Alergare pe Șosea, pe distanța de 5 kilometri, dedicat seniorilor și juniorilor U23 și U20.
Este vorba despre Alexandra Hudea şi Iulia Mărginean, legitimată la CSU Oradea. Iar dacă o adăugăm şi pe Mihaela Blaga de la Mica Romă din Blaj obţinem echipa care a câştigat în urmă cu 2 ani Cupa Europei la Cross.
În aceste condiţii publicul orădean a urmărit o competiţie captivantă, care a adus rezultate deosebite pentru atletele Mediașului. Alexandra Hudea a devenit campioană la categoria U20 și a obținut bronzul la categoria U23, în vreme ce Iulia Mărginean și-a trecut în palmares titlul de vicecampioană la U23.
Campionatul Național de Alergare pe Șosea a adus în prim plan și atletele de perspectivă ale municipiului Mediaș, care au obținut la rândul lor rezultate deosebite.
Ne referim aici la Vanesa Giangu și Denisa Cînpean. Cele două sportive, împreună cu Alexandra Hudea, au obținut locul al treilea la echipe cu formația CSȘ Mediaș și implicit medaliile de bronz.
Clubul ACS Mediaș și Alexandru Curtean au decis de comun acord încheierea colaborării, a anunțat clubul pe Facebook.
Echipa medieșeană a început noua ediție de campionat cu două înfrângeri pe teren propriu și o victorie în deplasare.
„Clubul nostru, ACS Mediaș și Alexandru Curtean, au ajuns de comun acord în privința rezilierii contractului.
Îi mulțumim pentru aportul pe care l-a avut în dezvoltarea clubului nostru și îi urăm mult succes în carieră. În perioada următoare, de pregătirea echipei, se vor ocupa Dorin Roșca și Doru Dudiță”, a transmis formația medieșeană pe pagina oficială de Facebook.
ACS Mediaș a disputat vineri după-amiază a treia partidă oficială din actuala ediție de campionat. Confruntarea de pe teren propriu cu CSM Târgu-Jiu s-a terminat cu victoria la limită a oaspeților, scor 1-0.
Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii, autorităţile române fiind în permanentă legătură cu centrul de comandă NATO, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Ne vom proteja ţara şi siguranţa fiecărui cetăţean”, a spus Moşteanu.
Întrebat dacă dronele ruseşti care intră în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, Moşteanu a răspuns: „Exact. Există, după ce legea a trecut în Parlament, o ierarhizare a comenzii şi, pentru anumite cazuri, trebuie să aprob eu, ca ministru, angajarea, şi dacă este nevoie o voi face.
Începând cu 1 octombrie 2025, românii ar putea plăti mai mult pentru alimentele de bază, dacă va fi eliminată plafonarea adaosului la alimente.
Guvernul României se gândește tot mai serios să nu mai prelungească limitarea adaosul comercial, măsură aplicată până acum pe lanțul de la producător la raft.
Sursele citate susțin că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a tot încercat să-l convingă pe premierul Bolojan că măsura trebuie plafonării trebuie prelungită, însă șeful Executivului a refuzat categoric.
Actuala coaliție ar fi decis acum să pună punct acestei scheme, ceea ce deschide calea unor scumpiri pe raft.
Conform ordonanței aflate încă în vigoare, procesatorii nu puteau depăși un adaos de 20% peste costul de producție, distribuitorii aveau plafon de maximum 5%, iar magazinele vindeau cu cel mult 20% adaos peste prețul de achiziție.
Specialiștii avertizează că efectele se vor simți rapid în buzunarul românilor, odată ce aceste produse esențiale vor intra din nou pe piața liberă a prețurilor.
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs sâmbătă dimineața în apropierea coastei de est a regiunii Kamchatka din Rusia, a anunțat US Geological Survey.
Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara au reținut, vineri, pentru 24 de ore un bărbat din județul Sibiu, după ce acesta a fost depistat conducând un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.
Autovehiculul a fost identificat la scurt timp, iar conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani, din comuna Șelimbăr, județul Sibiu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei în sânge.
Mulțumim cetățenilor care au sesizat prompt situația și au înțeles că siguranța rutieră depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, transmite IPJ Mureș.
Luni dimineața, între orele 5 și 7.30, pe strada Poștei din municipiul Sibiu vor avea loc filmări ale unor secvențe din serialul Operation Thief.
Acțiunea este plasată în anii 1948-1950 la Praga. Strada Poștei nu este singurul loc unde vor avea loc filmări pentru serial.
Pentru acest lucru, Comisia de sistematizare a circulației și Comisia de avizare a adunărilor publice au aprobat o serie de închideri ale traficului, acestea fiind planificate în marea majoritate pe timpul nopții, dar și restricționarea unor locuri de parcare.
Luni, 15 septembrie:
Str. Mitropoliei – traficul se va opri în intervale de 15-20 de minute între orele 05.00 și 07.15
Str. Poștei – închidere completă în intervalul 05.00 – 07.20
Marți, 16 septembrie:
Str. Centumvirilor va fi închisă în intervalul 16.00 – 18.00. Între orele 20.30 – 23.00 traficul pe str. Centumvirilor și pe str. Al. Odobescu se va închide în reprize de 15-20 de minute, iar între orele 00.30 și 03.00 traficul se va închide complet pe cele două străzi.
Miercuri, 17 septembrie și joi, 18 septembrie:
Pe str. Gh. Lazăr traficul se va închide în reprize de 15-20 de minute în intervalul orar 22.30 – 03.00
Pe str. T. Popovici circulația se va închide în cele două zile între orele 22.30 – 04.00, accesul locuitorilor urmând să fie permis. Joi, 18 septembrie:
Pe str. Măsarilor, de la intersecția cu str. Târgu Peștelui și până la intersecția cu str. Croitorilor, se va închide circulația între orele 19.00 – 02.00
ÎNCHIDERI SAU RESTRICȚII PARȚIALE ÎN PARCĂRI:
Str. Poștei: toate locurile de parcare vor fi indisponibile în intervalul 14 septembrie, ora 14.00 – 15 septembrie, ora 08.00
Str. Centumvirilor: cele 10 locuri de parcare pe porțiunea dintre str. Al. Odobescu și str. Poștei vor fi restricționate în intervalul 14 septembrie, ora 14.00 – 17 septembrie, ora 04.00.
Str. Al. Odobescu: toate locurile de parcare vor fi indisponibile din 15 septembrie, ora 08.00 până în 17 septembrie, ora 04.00.
Piațeta de pe str. K. Haas: toate locurile de parcare vor fi restricționate din 15 septembrie, ora 08.00 până în 17 septembrie, ora 04.00 și ulterior, din 18 septembrie, ora 08.00 până în 19 septembrie, ora 08.00
Str. Gh. Lazăr: toate locurile de parcare vor fi indisponibile în perioada 16 septembrie, ora 16.00 – 18 septembrie, ora 06.00
Str. Timotei Popovici: locurile de parcare de pe porțiunea dintre str. Arhivelor și str. Gh. Lazăr vor fi indisponibile în perioada 16 septembrie, ora 16.00 – 18 septembrie, ora 06.00
Piața Aurarilor: 6 locuri de parcare vor fi ocupate din 16 septembrie, ora 16.00 până în 18 septembrie, ora 06.00
Str. Dogarilor: 5 locuri de parcare de la intersecția cu str. Măsarilor vor fi ocupate în intervalul 18 septembrie, ora 08.00 – 19 septembrie, ora 08.00.
Nu sunt insensibil și nici ignorat cu situația prin care trec profesorii. Cu statutul acesta de outsider al preocupărilor guvernanților de atâția ani. Și cu o atenție viciată, când nu e de-a dreptul impertinentă, a decidenților în zona educației. Însă nici nu pot fi confortabil cu ideea că cei în grija cărora îmi las copiii pentru ani destul de mulți și care teoretic ar trebui să facă echipă cu mine pentru viitorul lor, îi privesc pe aceștia ca pe un obiect al propriilor nemulțumiri. Ca pe un bun tranzacționabil în relația cu statul.
Fiecare dintre noi ne amintim cu nedisimulată emoție de prima zi de școală. De clipa în care fiecare pas, fiecare gest de atenție, fiecare zâmbet cu care eram întâmpinați, creștea în inima noastră bătaia de suflet care ne ajuta să avem încredere că ceea ce urmează să ni se întâmple e în favoarea noastră. Curtea aceea a școlii care se umplea de copii, florile pe care le purtam cu noi ca pe odoare de mare preț să le oferim cu atâta dragoste „doamnei”, careul cât un univers de explorat pentru noi și numele pe care ni-l auzeam rostit pe lista de întâmpinare, toate acestea aveau o rezonanță de o unicitate cu totul specială pentru tot restul vieții.
Pentru cele mai multe școli, începutul de an a fost o zi tristă. Mai ales pentru prichindeii de clasa 0. Și pentru cei care încep un nou ciclu școlar. Pentru ei vremea nu a mai avut răbdare. Iar timpul s-a dovedit din nou cinic in ireversibilitatea sa. Amintirile lor se vor limita la o direcționare de la poarta școlii spre clasă. Și de aici, la mila lui Dumnezeu, la cât de înțelept și capabil de a se dedubla din sindicalist în rostul său inițial a fost sau nu cadrul didactic. Sau, altfel spus, la cât de adânc sau superficial și-a băgat proful piciorul în romantismele alea ieftine cu „Domnul Trandafir” al lui Sadoveanu, „dăscălița” lui Goga sau Aron Pumnul lui Eminescu.
Mi-ar fi plăcut să îmi fi trimis copiii la o școală puțin mai atentă la ei. Cu sindicaliști care să gândească și în favoarea celor mici. Care să fi onorat prima zi de școală așa cum, la rândul lor, au fost respectați și apreciați de dascălii lor de oarecând. O grevă poate fi provocată oricând. Și e un drept constituțional câștigat cu demnitate. Însă tentația disoluției acesteia de responsabilitate morală față de copil cred că putea fi gestionată totuși mult mai echilibrat de către cadrele didactice. Și să fi ales oricând altcândva momentul de grevă. Eventual, într-una din vacanțele acelea repetitive. Doar zic…
Nu pot să nu punctez la „nota bene” prezența/semnalul inspectorului școlar general în șase școli din sătuce uitate de lume din județ, în prima zi a anului școlar. În vreme ce alți dascăli așteptau comod în clase să le vină ăia de se cred școlari, pentru a pleca peste foarte puțină vreme, acasă. Acolo unde, din fericire, se simt și ei apreciați, iubiți și sprijiniți.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Sâmbătă, la Alba Iulia se încearcă omologarea unui nou record mondial la masa în cauză sunt așteptați 10.000 de oameni.
Este vorba despre cea mai mare masă făcută din materiale reciclate, evenimentul fiind programat între orele 16 și 19.
În ultimele zile zeci de voluntari au lucrat pentru a monta paleții care au format masa lungă de 2,7 kilometri din materiale reciclabile. Masa înconjoară aproape în toatalitate Șanțurile Cetății Alba Carolina.
Sâmbătă, 10.000 de persoane se vor așeza la masă, pentru a stabili un nou record mondial. Mai exact se va încerca stabilirea unui nou record mondial: cea mai mare masă lungă de 2, 7 kilometri făcută integral din materiale reciclabile.
Persoanele care au vrut să participe la stabilirea recordului mondial s-au putut înscrie, în mod gratuit, pe site-ul oficial al evenimentului.
Vizitatorii vor putea descoperi autenticitatea folclorului prin spectacolele Tulnicăreselor Moațele și ale ansamblurilor populare din zonă, dar și prin show-uri de reenactment cu daci și romani, desfășurate în cetate.
Cei mici vor avea la dispoziție zone dedicate pentru joacă, cluburi de lectură și ateliere creative organizate de partenerii evenimentului. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de muzică live de calitate, adusă pe scenă de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului.
The Motans, Miniraver, Cristian Alexievici Band și Moving Elements vor susține pe 13 septembrie show-uri pline de energie.
Accesul la concerte este gratuit și disponibil pentru publicul larg, începând cu ora 19:00.
”România nu mai are conducători, ci complici la jaf! Dobrogea este vândută la sac, iar pământul românesc ajunge pe vapoare spre Spania!
Trag un puternic semnal de alarmă extrem de grav:
În Dobrogea, pământul românesc este excavat, încărcat în camioane și exportat în Spania, cu avize ilegale și cu sprijinul tacit al instituțiilor statului.
Nu vorbim doar despre o afacere dubioasă, ci despre un act de trădare națională tolerat de autorități.
Este inadmisibil ca Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, primării și consilii locale să devină parteneri de afaceri ai mafiei miniere, în loc să fie apărătorii legii.
Cum este posibil ca o firmă să primească avize pe terenuri neintabulate, să exploateze zeci de hectare fără drept, iar singura „compensație” pentru comunitate să fie pachețele pentru elevi, serbări electorale și mici favoruri politice?
Aceasta nu este administrație publică, ci feudalism corupt în care pământul se dă pe sprijin electoral.
(…) Întreb direct:
Cine a semnat avizele ilegale?
Cine a închis ochii la exploatarea ilegală?
De ce instituțiile statului român s-au ascuns în spatele scuzelor ridicole – „era noroi, nu intrăm în carieră”?
Cum este posibil ca pământul românesc să fie scos pe șest, în timp ce guvernul le cere românilor să accepte creșterea vârstei de pensionare pentru „sustenabilitate”?
Solicit intervenția imediată a DNA, a Ministerului Mediului și a tuturor organelor de control.
Nu putem accepta ca România să fie transformată într-o colonie, în care resursele pleacă pe vapoare, iar cetățenii primesc în schimb firimituri.
Dacă Guvernul și instituțiile statului nu sunt capabile să oprească acest jaf, atunci nu sunt conducători, ci complici!”, a scris Muncaciu pe Facebook.
Jonatan Popa este Pompierul Anului 2025 în județul Sibiu datorită intervențiilor sale la evenimente deosebit de grave.
Astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a organizat o ceremonie militară dedicată Zilei Pompierilor din România, zi cu o profundă semnificație istorică și simbolică, ce aduce omagiu eroismului pompierilor conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu în Bătălia de la Dealul Spirii, din anul 1848.
Ceremonia militară s-a desfășurat în prezența prefectului Mircea Dorin Crețu, vicepreședintelui Consiliului Județean Sibiu Vlad Vasiu, primarului comunei Șelimbăr Marius Grecu precum și reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, cărora le mulțumim pentru buna colaborare interinstituțională și pentru sprijinul permanent pe care îl acordă ISU Sibiu.
Două dintre aceste intervenții au impus activarea Planului Roșu de Intervenție, iar promptitudinea și priceperea pompierului sibian au contribuit la salvarea mai multor vieți.
Lovitură dură pentru industria românească după ce ArcelorMittal a anunțat că oprește definitiv producția la fabrica din Hunedoara.
Compania transmite că decizia vine după o perioadă lungă de dificultăți, generate de costurile foarte mari la electricitate și de presiunea importurilor din afara Uniunii Europene, vândute la prețuri mult mai mici.
„ArcelorMittal a luat decizia de a opri definitiv producţia la fabrica sa din Hunedoara, România, care produce profile şi corniere pentru pieţele de energie, construcţii şi infrastructură.
Această decizie dificilă vine după o perioadă prelungită de condiţii de piaţă foarte grele, determinate de preţuri foarte mari la energia electrică şi de presiunea tot mai mare din partea importurilor la preţuri mici din afara UE.
Drept urmare, ArcelorMittal Hunedoara nu mai este capabilă să concureze eficient pe pieţele interne, europene şi internaţionale şi a ajuns într-o situaţie în care nu mai poate absorbi pierderi financiare suplimentare”, anunţă compania, potrivit Ziare.com.
Gigantul siderurgic spune că va colabora cu autoritățile și cu alți parteneri pentru a sprijini angajații, inclusiv prin oportunități de redistribuire.
O parte dintre salariați vor fi păstrați temporar, pentru a asigura protejarea unității până la închiderea definitivă a entității juridice.