Acasă Blog Pagina 914

După apa furată de la Vidraru, avem altă „problemă”: pământul românesc este furat cu camioanele și transportat cu vapoarele în Spania

Deputatul AUR Titus Muncaciu susține că ”pământul românesc” din Dobrogea este furat cu camioanele și apoi transportat cu vapoarele în Spania.

După ce în urmă cu două luni s-a propagat o știre falsă care a pretins ca apa și nămolul din barajul Vidraru sunt furate de Franța, apare acum un nou fake news prin care un deputat AUR pretinde că pământul din Dobrogea este furat de Spania.

”România nu mai are conducători, ci complici la jaf! Dobrogea este vândută la sac, iar pământul românesc ajunge pe vapoare spre Spania!

Trag un puternic semnal de alarmă extrem de grav:

În Dobrogea, pământul românesc este excavat, încărcat în camioane și exportat în Spania, cu avize ilegale și cu sprijinul tacit al instituțiilor statului.

Nu vorbim doar despre o afacere dubioasă, ci despre un act de trădare națională tolerat de autorități.

Este inadmisibil ca Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, primării și consilii locale să devină parteneri de afaceri ai mafiei miniere, în loc să fie apărătorii legii.

Cum este posibil ca o firmă să primească avize pe terenuri neintabulate, să exploateze zeci de hectare fără drept, iar singura „compensație” pentru comunitate să fie pachețele pentru elevi, serbări electorale și mici favoruri politice?

Aceasta nu este administrație publică, ci feudalism corupt în care pământul se dă pe sprijin electoral.

(…) Întreb direct:

  • Cine a semnat avizele ilegale?
  • Cine a închis ochii la exploatarea ilegală?
  • De ce instituțiile statului român s-au ascuns în spatele scuzelor ridicole – „era noroi, nu intrăm în carieră”?
  • Cum este posibil ca pământul românesc să fie scos pe șest, în timp ce guvernul le cere românilor să accepte creșterea vârstei de pensionare pentru „sustenabilitate”?

Solicit intervenția imediată a DNA, a Ministerului Mediului și a tuturor organelor de control.

Nu putem accepta ca România să fie transformată într-o colonie, în care resursele pleacă pe vapoare, iar cetățenii primesc în schimb firimituri.

Dacă Guvernul și instituțiile statului nu sunt capabile să oprească acest jaf, atunci nu sunt conducători, ci complici!”, a scris Muncaciu pe Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Jonatan Popa este Pompierul Anului 2025 în Sibiu

Jonatan Popa este Pompierul Anului 2025 în județul Sibiu datorită intervențiilor sale la evenimente deosebit de grave.

Astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a organizat o ceremonie militară dedicată Zilei Pompierilor din România, zi cu o profundă semnificație istorică și simbolică, ce aduce omagiu eroismului pompierilor conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu în Bătălia de la Dealul Spirii, din anul 1848.

Ceremonia militară s-a desfășurat în prezența prefectului Mircea Dorin Crețu, vicepreședintelui Consiliului Județean Sibiu Vlad Vasiu, primarului comunei Șelimbăr Marius Grecu precum și reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, cărora le mulțumim pentru buna colaborare interinstituțională și pentru sprijinul permanent pe care îl acordă ISU Sibiu.

Un moment aparte al festivității l-a constituit oferire titlului „Pompierul Anului 2025” plutonierului Popa Jonatan. Absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, promoția 2020, acesta este în prezent comandant de echipaj și conducător de autospeciale.

De-a lungul carierei, plutonier Popa s-a remarcat prin implicare constantă și profesionalism, fiind prezent la unele dintre cele mai grave accidente rutiere produse în acest an pe DN1, în apropierea orașului Avrig.

Două dintre aceste intervenții au impus activarea Planului Roșu de Intervenție, iar promptitudinea și priceperea pompierului sibian au contribuit la salvarea mai multor vieți.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Șoc în industria românească: o companie închide producția și trimite în șomaj 500 de angajați

Lovitură dură pentru industria românească după ce ArcelorMittal a anunțat că oprește definitiv producția la fabrica din Hunedoara.

Compania transmite că decizia vine după o perioadă lungă de dificultăți, generate de costurile foarte mari la electricitate și de presiunea importurilor din afara Uniunii Europene, vândute la prețuri mult mai mici.

În aceste condiții, unitatea din Hunedoara „nu mai este capabilă să concureze eficient pe piețele interne, europene și internaționale”.

„ArcelorMittal a luat decizia de a opri definitiv producţia la fabrica sa din Hunedoara, România, care produce profile şi corniere pentru pieţele de energie, construcţii şi infrastructură.

Această decizie dificilă vine după o perioadă prelungită de condiţii de piaţă foarte grele, determinate de preţuri foarte mari la energia electrică şi de presiunea tot mai mare din partea importurilor la preţuri mici din afara UE.

Drept urmare, ArcelorMittal Hunedoara nu mai este capabilă să concureze eficient pe pieţele interne, europene şi internaţionale şi a ajuns într-o situaţie în care nu mai poate absorbi pierderi financiare suplimentare”, anunţă compania, potrivit Ziare.com.

Fabrica avea 477 de angajați, iar producția a fost oprită începând cu 5 septembrie 2025. În ultimul an, unitatea a trecut prin mai multe opriri temporare și perioade de șomaj tehnic, însă aceste măsuri nu au reușit să salveze activitatea.

Gigantul siderurgic spune că va colabora cu autoritățile și cu alți parteneri pentru a sprijini angajații, inclusiv prin oportunități de redistribuire.

O parte dintre salariați vor fi păstrați temporar, pentru a asigura protejarea unității până la închiderea definitivă a entității juridice.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Ucigașul lui Charlie Kirk a fost capturat. Are 22 de ani și este din Utah

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, și directorul FBI Kash Patel au confirmat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că presupusul asasin al activistului american Charlie Kirk a fost prins de autorități, potrivit Sky News.

Este vorba despre Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, originar din Utah.

Spencer Cox, guvernatorul statului Utah, a confirmat capturarea presupusului asasin al lui Kirk. „L-am prins”, a spus acesta în debutul conferinței de presă a FBI.

El a declarat că familia lui Tyler Robinson a jucat un rol important în arestarea acestuia.

„Un membru al familiei lui Tyler Robinson a contactat un prieten de familie, care a luat legătura cu biroul șerifului din comitatul Washington, oferindu-i informații potrivit cărora Robinson le-a mărturisit sau a sugerat că el a comis incidentul”, a spus Cox.

Guvernatorul statului Utah a declarat că gloanțele cu mesaje inscripționate pe cartușe au fost descoperite împreună cu pușca.

Cox a spus că mesajele inscripționate pe cartușe erau: „Hei, fascistule! Prinde!”; „O bella ciao, bella ciao, bella ciao, ciao, ciao” sau „Dacă citești asta, ești gay. LMAO.”

Anchetatorii au analizat mesajele dintre Tyler Robinson și colegul său de cameră, relatează BBC.

Cox a declarat că anchetatorii l-au interogat pe colegul de cameră al lui Robinson, care le-a arătat mesajele dintre el și un cont cu numele „Tyler” pe aplicația de mesagerie Discord.

Mesajele de la „Tyler” menționau necesitatea de a recupera o pușcă lăsată într-un tufiș și că arma e înfășurată într-un prosop, a spus Cox.

El spune că mesajele menționau, de asemenea, gravarea gloanțelor, o lunetă și faptul că pușca era „unică”. „Tyler” a menționat în mesaje că și-a schimbat hainele, adaugă Cox.

Activistul Charlie Kirk, apropiat al lui Donald Trump, a fost împușcat în timp ce participa la un eveniment într-un campus din Utah.

Conform informațiilor din presa internațională, Charlie Kirk, cunoscut drept un apropiat al republicanilor și mai ales al lui Donald Trump, a fost împușcat în timp ce vorbea în curtea Universității Utah Valley.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO: Intervenție de ultimă oră a pompierilor pe Bulevardul Milea

Un echipaj al pompierilor sibieni intervine la această oră pe Bulevardul Vasile Milea din municipiu.

Salvatorii intervin pentru îndepărtarea unor elemente care sunt în pericol de cădere.

„Pompierii sibieni intervin cu o autoscară pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu pentru îndepărtarea unor elemente de construcție în pericol de cădere”, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Rețetele care au consacrat Sibiul pe harta pofticioșilor de zacuscă

0

Istoria zacuștii este legată de nevoia de a conserva legumele (mai ales vinete, ardei, roșii, ceapă) în secolele trecute, înainte de existența frigiderelor, adaptând metode culinare din bucătăria balcanică, turcească, rusească și armeană. Cuvântul „zacuscă” este de origine slavă (закуска, zakuska) și înseamnă „aperitiv” sau „gustare”.  

Zacusca, mai mult decât o rețetă

Cea mai bună zacuscă nu se măsoară în ingrediente, ci în emoțiile pe care le trezește. În Mărginimea Sibiului, unde aerul curat și tradițiile se împletesc firesc cu viața de zi cu zi, zacusca devine o expresie a identității locale. Legumele crescute în grădinile gospodarilor capătă o savoare aparte, iar preparatul rezultat nu e doar o mâncare, ci o amintire.

”După ce am testat trei bucătari, am înțeles că secretul gustului autentic nu stă doar în modul de gătire, ci mai ales în felul în care mănânci zacusca: cu drag, cu nostalgie, cu dor de acasă.”

„Doar de la mama și din Mărginime ne place. Doar asta mâncăm cu drag și avem în cămară.”

Giorgiana Tara, Din Mărginime

Secretul din spatele ceaunului

Deși zacusca are multe variante, în Mărginime secretul rămâne același: legumele trebuie coapte pe foc deschis, fie pe lemne, fie pe flacără de gaz. Doar așa capătă aroma intensă, ușor afumată, care dă savoarea de neuitat.

Tot procesul e unul lent, la ceaun, pe foc de lemne, unde timpul pare că se dilată. Însă dincolo de tehnică, adevăratul ingredient este nostalgia.

Ingrediente pentru o rețetă tradițională

  • Ulei: 0,5 litri
  • Ceapă: 2 kg, călită cu piper și foi de dafin
  • Ardei capia/gogoșar: 6 kg, copți și măcinați
  • Roșii: 3 kg, fierte separat și pasate
  • Vinete: coapte, scurse și tocate (se adaugă la final)

Pentru un plus de aromă, se poate adăuga un sos dulce sau iute, după preferințe. Totul se lasă să fiarbă încet, până ce aromele se leagă într-un gust armonios.

Micile secrete care fac diferența

„În primul rând, atât calitatea legumelor, cât și a uleiului sunt foarte importante. Alegem legume sănătoase și ulei de cea mai bună calitate. Toate legumele le coacem la foc de lemn de fag – un amănunt esențial – apoi le curățăm și le lăsăm la scurs.

Între timp, curățăm ceapa, pe care o opărim și o scurgem foarte bine (un alt secret al zacuștii noastre). Când legumele s-au domolit, le tocăm și le adăugăm pe rând în ceaunul încins cu ulei, călindu-le câte puțin. După ce toate legumele s-au amestecat, adăugăm pasta de bulion, foile de dafin, sarea și boabele de piper, amestecând continuu până când se transformă în delicioasa zacuscă.

Un mic secret al nostru este un ingredient special, adăugat la final, care scoate în evidență toate aromele. Compoziția se așază fierbinte în borcane sterilizate, se închid bine și se fierb la dunst aproximativ 30 de minute.” – Delicii Rustice

Trucurile gospodinelor

  • Cele mai bune vinete sunt cele din iulie și august; cele de toamnă tind să fie amare.
  • Ardeii copți la flacără dau un gust incomparabil față de cei căliți.
  • Gustul autentic vine din gătitul cu răbdare și din dragul cu care se așază borcanele în cămară.
  • Secretul este sa coci viinetele si gogosarul / ardeiul la foc deschis (gaz sau lemne)

Mai multe produse locale, rețete și povești autentice puteți găsi pe site-ul asociației www.asociațiaprodusinsibiu.ro

Mulțumim pentru că preferați să citiți știrile bune în ziarul nostru tipărit Sibiu 100% sau online sibiu100.ro

Promenadă prin Sibiul de altădată – video generat de AI

Sărbătorirea Zilelor Europene ale Patrimoniului 2025 reprezintă prilejul ideal de a aduce în prim-plan colecțiile speciale ale Bibliotecii ASTRA Sibiu, precum și inițiativele prin care acestea sunt făcute cunoscute publicului larg.

Susținută financiar de Consiliul Județean Sibiu, biblioteca publică sibiană păstrează un fond valoros de colecții documentare și obiecte de patrimoniu ce ilustrează evoluția culturală și istorică a Transilvaniei. Activitatea bibliotecarilor astriști presupune o varietate de procese și proiecte ce oferă acces liber și echitabil la cunoaștere, educație și cultură. Printre demersurile de valorificare a patrimoniului se numără inventarierea, evidența și clasarea celor mai importante obiecte din colecții. 

Un rol esențial în conservarea și promovarea patrimoniului cultural mobil îl are clasarea bunurilor de patrimoniu, procedură prin care se stabilesc reglementările juridice aplicabile acestora. În urma acestui proces, bunurile de patrimoniu sunt încadrate în una dintre cele două categorii: „fond”, pentru obiectele de importanță locală, și „tezaur”, pentru cele cu valoare națională sau universală. Biblioteca ASTRA desfășoară anual un program dedicat acestei activități, având ca obiectiv consolidarea măsurilor de protecție juridică și tehnică a patrimoniului, pentru a-i asigura securitatea și transmiterea către generațiile viitoare. Clasarea conferă bunurilor culturale nu doar o protecție juridică sporită, ci și un statut privilegiat în ceea ce privește restaurarea și promovarea lor, impactul resimțindu-se direct asupra resurselor economice, financiare și tehnice alocate. Astfel, patrimoniul cultural mobil dobândește un cadru recunoscut de siguranță și vizibilitate sporită, devenind o resursă vie, păstrată cu grijă și transmisă urmașilor.

„Procesul de clasare presupune parcurgerea mai multor etape: identificarea și inventarierea obiectului; stabilirea provenienței și valorii culturale; cercetarea și evaluarea, prin care specialiștii în domeniu analizează fiecare obiect pentru a determina valoarea sa istorică sau documentară; fotografierea bunului respectiv; întocmirea unui raport de expertiză de către un expert acreditat de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor și depunerea efectivă – în format letric și electronic – a dosarului cu propunerea de clasare. Apoi, în funcție de importanța bunurilor de patrimoniu, organismul ştiinţific competent analizează propunerile și emite decizia definitivă de clasare. La final, are loc etapa de monitorizare și protejare, pentru întreaga perioadă în care aceste bunuri de patrimoniu sunt supuse unor reglementări stricte privind păstrarea, restaurarea și promovarea lor. Toate aceste etape se regăsesc online, pe website-ul Institutului Național al Patrimoniului, prin programul DOCPAT.” – a explicat Ovidiu Calborean, bibliotecar și cercetător în cadrul Serviciului Cercetare Științifică din cadrul Bibliotecii ASTRA.Biblioteca publică sibiană păstrează un fond valoros de documente și obiecte de patrimoniu aflate în diferite etape ale procesului de clasare: cărți rare și manuscrise cu valoare istorică, documentară sau bibliofilă unică, exemplare de carte veche românească din secolele XVI–XIX, precum și materiale iconografice (fotografii și cărți poștale), toate ilustrând evoluția culturală și istorică a spațiului transilvănean. O parte dintre acestea – în special fotografii și cărți poștale – au fost deja integrate în DOCPAT, programul național de evidență informatizată a patrimoniului cultural mobil.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Femeie blocată într-o autoutilitară răsturnată în zona Veștem

UPDATE: „În urma deplasării la fața locului, polițiștii rutieri au constatat că este vorba despre un accident rutier, produs pe DN 1, la km 298.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară de transport persoane, pe direcția Sibiu – Vâlcea, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din județul Brașov, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, o femeie de 63 de ani, din Brașov, pasageră în autoutilitară, a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital conștientă.

În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic și să respecte normele rutiere, pentru a evita accidentele și pentru a ajunge în siguranță la destinație”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„O femeie în vârstă de 63 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare si a fost predată echipajului SMURD. Aceasta a suferit un traumatism cranian și un traumatism toracic.

Este transportată la UPU Sibiu conștientă.

Cealaltă persoană implicată în accident a fost evaluată medical însă a refuzat transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier este restricționat la această oră pe DN 1, din cauza unui accident rutier din care au rezultat două victime.

„DN 1, în zona localității Veștem, trafic restricționat din cauza producerii unui eveniment rutier în care este implicat un autovehicul”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu intervine de urgență la un accident rutier pe DN 1 în zona localității Veștem. Din primele informații sunt două victime dintre care una încarcerată.

La fața locului intervin două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Vom reveni cu detalii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Mamă și copil loviți de o mașină în apropierea unei treceri de pietoni

O mamă și fiul acesteia au fost răniți în urma unui accident rutier produs în apropierea unei treceri de pietoni, în Brateiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, pe direcția Mediaș – Sighișoara, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Dumbrăveni, ar fi surprins și acroșat o tânără de 24 de ani și pe fiul acesteia, în vârstă de 3 ani, care se aflau angajați în traversarea străzii, în apropierea trecerii pentru pietoni.

În urma accidentului, femeia și copilul au suferit vătămări corporale.

Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul de prim ajutor a acordat asistență medicală victimelor, acestea fiind transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

Femeia a suferit un traumatism de membru inferior, iar minorul o escoriație facială.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Comuna Bazna a aderat la ADI Nord Trans. Când pornesc la drum cele 16 autobuze electrice

Membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans s-au reunit la sediul Primăriei Mediaș în ședință pentru a aproba aderarea comunei Bazna ca membru al asociației.

Anterior, aderarea comunei Bazna a fost aprobată prin hotărâri ale consiliilor locale ale localităților care fac parte din asociație. Astfel, numărul membrilor a ajuns la 18 localități.

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, în calitate de lider de proiect, a prezentat tuturor membrilor ADI Nord Trans autobuzele electrice care au sosit în luna august și care vor fi gestionate prin intermediul autogării administrate de societatea Meditur.

Următorii pași în implementarea acestui proiect constau în montarea stațiilor de încărcare, atribuirea traseelor și angajarea personalului necesar (conducători auto, posesori ai unui permis de conducere categoria D).

Cele 16 autobuze electrice au fost achiziționate prin intermediul proiectului „Dezvoltarea serviciului de transport public local în zona funcțională a ADI Nord Trans”, care a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – Fondul Local, I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice.

Întregul proiect vizează dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport într-un mod durabil, prietenos cu mediul, sigur și adaptat noilor tehnologii, pentru a sprijini dezvoltarea economică sustenabilă și creșterea capacității de reziliență, în zona de nord a județului Sibiu, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans.

„Am convocat pentru astăzi Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans Mediaș. Unicul punct pe ordinea de zi a fost acela de a primi și comuna Bazna în asociație.

M-am bucurat mult să constat că toți colegii mei, primari din nordul județului Sibiu au votat „pentru” a primi comuna Bazna în această asociație.

Asta înseamnă că nordul județului este unit, că poate să atragă investiții importante, investiții care, până la urmă, sunt în beneficiul oamenilor.

Nu pot decât să îi felicit și să îi asigur pe toți oamenii care locuiesc în nordul județului Sibiu că facem tot ce ține de noi pentru a da drumul acestor curse cât mai repede.

Mai sunt câțiva pași de parcurs, știu că oamenii sunt nerăbdători, dar mai avem de montat stațiile la capăt de traseu și sigur acest lucru se va întâmpla într-o perioadă cât mai scurtă”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Două camioane s-au izbit violent pe Valea Oltului. Traficul îngreunat

Accident rutier, vineri dimineața, pe DN 7-Valea Oltului, în care au fost implicate două camioane, pe raza comunei Bujoreni.

Potrivit imaginilor de la locul accidentului, unul dintre camioane a intrat în gardul unei locuințe. Evenimentul s-a produs pe sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

Din fericire, cei doi șoferi implicați nu au suferit răni, iar pe marginea drumului nu se afla nicio persoană.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale în aproximativ 3 ore.

„Atenție, șoferi!

Trafic îngreunat pe DN7, la kilometrul 183+300, din cauza unui accident rutier.

Se circulă alternativ, pe un singur sens, dirijat de poliție. Se așteaptă macaraua pentru eliberarea carosabilului.

Vă rugăm circulați cu atenție!

Revenim actualizări cu privire la reluarea traficului în condiții normale”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.

SURSĂ FOTO: DRDP Craiova

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: O invitată AUR a vrut să intre cu șase cuțite în Parlament

O femeie invitată de grupul parlamentar AUR a fost prinsă la intrarea în Parlament cu nu mai puțin de 6 cuțite.

Un incident major de securitate a avut loc, la Palatul Parlamentului, în această dimineață. La filtrul de la Parlament, Lavric Diana, persoană care figura pe lista suplimentară a grupului AUR, avea asupra sa mai multe cuțite.

Femeia este în drum spre secția de poliție, pentru audieri.

Diana Lavric, născută la data de 25.06.1990, în Republica Moldova, avea asupra sa 6 cuțite.

Persoana figurează pe lista suplimentară AUR și intenționa să participe la activitatea „Forumul Economic”.

În 2023, colaboratoare a partidului AUR ar fi încercat să intre în clădirea Parlamentului cu patru gloanțe.

Elena C. a fost prinsă cu obiectele interzise la controlul obligatoriu de la intrarea în clădire. La acel moment ea era șefa organizației de tineret a AUR.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.