O femeie a fost rănită, miercuri dimineața, pe strada Malului din municipiul Sibiu, în urma unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Malului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Cisnădie, ar fi pătruns în intersecție fără a respecta culoarea roșie a semaforului, și a fost acroșat de către un autoturism condus dinspre strada Reconstrucției, de către un sibian în vârstă de 55 de ani.
În urma coliziunii, o femeie în vârstă de 40 de ani, din Șeica Mică, pasageră în autoturismul condus pe strada Malului, a fost rănită
Un echipaj SMURD a intervenit la acest eveniment rutier.
Începând cu 1 august 2025, românii vor plăti mai mult pentru internet, televiziune și telefonie din cauza creșterii cotei generale de TVA de la 19% la 21%.
Unul dintre cei mai mari furnizori de servicii telecom din România, Digi, a confirmat deja majorarea tarifelor.
„Începând cu data de 1 august 2025, aplicăm noua cotă de TVA de 21%, conform legislației în vigoare”, a transmis Digi România într-un comunicat oficial.
Asociația Club Sportiv Comunitar organizează duminică, 3 august, ediția a IV-a a evenimentului Sibiu Triathlon Challenge 2025.
Competiția include probe de înot, ciclism și alergare care vor avea loc în zona Pădurii Dumbrava, în Grădina Zoologică, în Muzeul Civilizației Tradiționale ASTRA și pe drumurile județene Sibiu – Rășinari DJ 106 A și Sibiu – Cisnădioara DJ 106 D.
Pentru buna desfășurare a competiției și pentru siguranța concurenților, Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat următoarele restricții în trafic și în parcările din zona evenimentului:
-în data de 3 august, între orele 07.30-11.45, traficul rutier va fi restricționat pe Calea Dumbrăvii de la intersecția cu strada Ludoș până la ieșirea din Municipiul Sibiu spre Rășinari.
Va fi permis totuși accesul personalului de la Muzeul Astra, al personalului de la hotelurile din zonă și al celor cazați aici.
-din data de 1 august, ora 19.00, până în 3 august, la ora 16.00, parcarea de la intrarea principală a Grădinii Zoologice va fi indisponibilă publicului.
În schimb, rămân disponibile parcările de pe aliniamentul Căii Dumbrăvii, locurile de la intrarea 2 în Zoo (dinspre str. Ludoș) și parcarea publică de pe str. Sibiel (vis-a-vis de Școala nr. 25).
Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatumul dat omologului său rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului în Ucraina va ajunge la scadenţă în zece zile, transmite AFP.
După ce pe 14 iulie i-a dat un ultimatum de 50 de zile omologului său rus pentru a pune capăt conflictului, Trump a anunţat luni că fixează un nou termen de „10 sau 12 zile începând de astăzi”.
„Vom impune taxe vamale şi alte lucruri”, a continuat preşedintele american, nu fără a remarca: „Nu ştiu dacă aceasta va afecta Rusia, pentru că, din câte se vede, el (preşedintele rus) vrea ca războiul să continue”.
Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari, unul – societatea națională CFR Călători și alți cinci operatori feroviari privați.
Practic, majorarea prețurilor biletelor la clasa a II-a va fi de la 0 lei la maxim 3 lei, iar la clasa I-a majorarea va fi de maxim 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km”, a anunțat CFR Călători.
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei, transmite Reuters.
”Cutremurul de astăzi a fost grav şi cel mai puternic din ultimele decenii”, a declarat guvernatorul Kamchatka, Vladimir Solodov, într-un videoclip postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, adăugând că o grădiniţă a fost avariată.
Un tsunami cu o înălţime de 3-4 metri a fost înregistrat în unele părţi ale Kamchatka, a declarat Serghei Lebedev, ministrul regional pentru situaţii de urgenţă, îndemnând oamenii să se îndepărteze de ţărmul peninsulei.
Muncitorii din fabrici şi locuitorii din nordul Japoniei, din Hokkaido, s-au evacuat pe un deal cu vedere la ocean, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune TBS.
Hawaii a ordonat evacuarea unor zone de coastă. ”Luaţi măsuri! Se aşteaptă valuri tsunami distructive”, a transmis Departamentul de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă din Honolulu pe X.
Ordin de evacuare pentru micul oraş Severo-Kurilsk, la sud de peninsula Kamchatka, a fost emis din cauza ameninţării tsunamiului, a declarat guvernatorul Sakhalin, Valery Limarenko, pe Telegram.
Mai multe persoane au solicitat asistenţă medicală în urma cutremurului, a declarat Oleg Melnikov, ministrul regional al Sănătăţii, pentru agenţia de ştiri rusă TASS.
Într-unul dintre autoturisme se afla familia de români care locuia în oraşul spaniol Villanueva de la Jara.
Doi copii, în vârstă de 4 şi 2 ani, şi un bebeluş de 8 luni au decedat, în timp ce părinţii lor, Bogdan, în vârstă de 29 de ani, şi Noemi, în vârstă de 26 de ani, sunt grav răniţi şi internaţi la spitalul din oraşul Villarrobledo.
Potrivit publicaţiei El Espanol, bărbatul se află la secţia ATI. După incident, părinții au fost transportați de urgență la spitalul din Villarrobledo.
Bogdan a ajuns cu o ambulanță și se află în secția de reanimare, „în așteptarea unei intervenții chirurgicale”, potrivit informațiilor furnizate de primărie. Soția sa, Noemi, care a fost transportată cu ambulanța, este internată.
„Sunt în stare stabilă, sub observație. Crucea Roșie le oferă asistență psihologică. În acest moment, amândoi sunt conștienți”, transmit autoritățile.
Potrivit vecinilor familiei de români, părinţii copiilor morţi în accident s-au stabilit în urmă cu mai mult de 20 de ani în localitatea Villanueva de la Jara, cunoscută în Spania pentru cultivarea ciupercilor.
Se pare că ei se întorceau de la o vizită la rude în localitatea San Clemente când a avut loc coliziunea. Consiliul Local din Villanueva de la Jara a decretat trei zile de doliu şi a suspendat toate evenimentele Săptămânii Culturale, care se desfăşurau zilele acestea.
”Cuplul lucrează în prezent în localitatea vecină San Clemente. Mama lui și bunica copiilor locuiește acolo. Se pare că au mers să o viziteze, iar accidentul s-a produs când se întorceau acasă”.
La operațiunea de salvare au participat și două elicoptere medicale, o unitate mobilă de terapie intensivă, două ambulanțe, un medic de urgență și agenți ai Gărzii Civile, care investighează cauzele coliziunii.
La sediul municipalității medieșene a fost semnat ultimul contract de achiziție din cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul Sibiu.”
Contractul de achiziție este aferent obiectului „Achiziție echipamente digitale pentru Săli de clasă și laboratoare de informatică” și are o valoare totală de 7.024.681 lei fără TVA.
Acesta este ultimul contract de achiziție aferent proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație cu o valoare totală de 19.451.718 lei cu TVA, iar beneficiari sunt cele 19 unități de învățământ preuniversitar, gimnazial și liceal și Cubul Sportiv Școlar din municipiul nostru.
Până la momentul actual, au fost semnate 4 din cele 5 contracte incluse în proiect și au fost livrate echipamentele unităților de învățământ, având ca obiecte: „Achiziție mobilier și materiale didactice”, „Achiziție materiale și echipamente de specialitate pentru atelierele de practică Învățământ Profesional și Tehnic”, „Achiziție echipamente digitale Învățământ Profesional și Tehnic” și „Achiziție echipamente digitale pentru dotarea laboratoarelor de științe”.
Prin implementarea acestui proiect, toate unitățile de învățământ din municipiul Mediaș vor beneficia de condiții moderne pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ în anul școlar 2025 – 2026.
„Continuăm să investim în sistemul de învățământ din municipiul Mediaș.
Dacă în urmă cu câțiva ani am semnat un contract și am derulat un proiect prin care am dotat fiecare sală de clasă cu table interactive, am pus la dispoziția copiilor și a cadrelor didactice tablete și laptopuri, în acest an am continuat să atragem fonduri europene și am dotat cu mobilier și materiale didactice fiecare instituție de învățământ din oraș.
Astăzi am semnat un contract de aproximativ 7 milioane de lei, un contract care prevede achiziția de echipamente digitale pentru săli de clasă și laboratoare de informatică.
Trei persoane au fost rănite, marți după amiaza, în urma unui accident produs pe Valea Oltului în zona localității Robești.
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și efectiv s-a izbit violent de o pensiune aflată pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât mașina s-a răsturnat pe o parte.
8,3 milioane de români contribuie lună de lună la Pilonul 2 de pensii. Ei virează către pensia obligatorie administrată privat 4,75% din salariul brut. 872.000 de români contribuie și la Pilonul 3, cel al pensiilor private facultative, anunță Digi24.
Guvernul le cere tuturor ca de la 1 august să vireze la stat, când vor ieși la pensie, 10% din banii, pe care îi vor avea în cont, drept contribuție la sănătate, după ce se scad 3.000 lei, sumă netaxată.
„Dacă atunci când ai ajuns la vârsta pensionării ai în cont 28.000 de lei, statul îți va lua 10% din 25.000 de lei, adică 2.500 de lei.
Cum venitul din pensii private supus impozitării este compus din contribuțiile pe care un român le plătește de-a lungul vieții profesionale, de obicei din salariul pentru care a achitat deja CASS, plus eventualul câștig sau pierdere, specialiștii atrag atenția că avem de-a face cu o dublă taxare.
Ei spun că Executivul ar fi trebui să taxeze doar câștigul net, adică banii care depășesc contribuțiile proprii ale oamenilor.
Nu este prima oară când pensiile private sunt dublu impozitate. Au mai fost timp de 16 ani, până în 2024, când acest aspect a fost remediat.
În cazul impozitului este prevăzut clar faptul că se impozitează doar profitul, dar la CASS nu există această mențiune”, anunță Digi 24.
“Semnalăm existența unei campanii de răspândire a unor informații false, prin care sunt prezentate ca fiind veritabile clipuri false, realizate cu ajutorul programelor de inteligență artificială, din care reiese că prim-ministrul Ilie Bolojan anunță intrarea României în război, începând cu luna septembrie 2025”, transmite Ministerul Afacerilor Interne.
Ministerul atrage atenția că aceste clipuri sunt false și fac parte dintr-o acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice.
O femeie în vârstă de 67 de ani a murit, marți după amiaza, după ce a fost lovit de un tren în localitatea Micăsasa.
„Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în localitatea Micasasa pe stradă Avram Iancu unde a avut loc un accident feroviar, o persoană a fost lovită de tren.
La fața locului echipajul a constatat că este vorba de o femeie de aproximativ 67 de ani care din păcate, prezenta leziuni incompatibile cu viața”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„În cursul acestei zile, în jurul orei 17:33, polițiștii din cadrul IPJ Sibiu au fost sesizați despre producerea unui accident la o trece la nivel cu calea ferată, la km 355 + 700 de metri, în localitatea Micăsasa.
La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul ca o femeie de 67 de ani, din localitate, ar fi fost accidentată de un tren de călători, care circula pe ruta Brașov – Cluj.
În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul femeii.
La acest moment, circulația feroviară în zonă este blocată, în vederea efectuării cercetării la fața locului.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu, în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.