Începând de astăzi și până pe 1 martie 2026 se va desfășura, la Sibiu, Congresul USR, în cadrul căruia se dezbat propuneri de modificare a statutului partidului și se vor vota modificări importante ale statutului Uniunii Salvați România.
Modificări de statut validate în Comitetul Politic
Potrivit unui comunicat transmis de Uniunea Salvați România (USR), propunerile de reformă au fost deja validate în luna ianuarie de către Comitetul Politic, cu o largă susținere.
Reprezentanții partidului subliniază că procesul de consultare s-a desfășurat într-un cadru transparent, democratic și incluziv, reflectând consensul majoritar privind necesitatea modernizării și eficientizării structurii interne a partidului.
Obiectivul declarat al USR este adaptarea la noile realități politice și consolidarea capacității de a câștiga alegeri și de a livra rezultate concrete pentru cetățeni.
Dominic Fritz: „USR trebuie să devină mai eficient”
Președintele partidului, Dominic Fritz, a precizat că, după zece ani de existență, USR are nevoie de o actualizare a statutului pentru a deveni mai eficient și mai bine orientat către performanță electorală.
Printre principalele măsuri propuse se numără:
-cooptarea unor personalități valoroase în structurile de conducere;
-responsabilizarea filialelor locale, inclusiv prin posibilitatea demiterii conducerii în situații excepționale;
-implementarea unui sistem de vot intern care să încurajeze pluralismul de opinii și competiția internă.
Ultimul Congres USR și schimbările din conducere
Ultimul Congres al Uniunea Salvați România a avut loc pe 21 iunie 2025, când Dominic Fritz a fost validat în funcția de președinte al partidului.
Fosta lideră a USR, Elena Lasconi, își anunțase demisia la începutul lunii mai 2025.
La acel eveniment au participat premierul Ilie Bolojan și Salome Zurabișvili, recunoscută de Parlamentul European drept președinta legitimă a Georgiei.




