11.3 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Noua Republică este Albă ca Zăpada?

Cele mai citite

Ioana Mălău; Fotocredit: Sebastian Marcovici Anul trecut, Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidenţial şi ministru al Muncii a prezentat un sondaj în care a înlocuit numele partidelor cu titluri de poveşti. Potrivit sondajului, „Albă ca Zăpada” ar reprezenta un nou partid, care încă nu a fost înfiinţat, dar care ar putea fi cştigator la alegerile din 2012. În prima sa apariţie după demitere, Sebastian Lăzăroiu, a salutat într-o scrisoare deschisă, duminica trecută, apariţia iniţiativei Noua Republică, afirmând că „este cel mai puternic semnal al nevoii de schimbare”. Larenţiu Fufezan-Jiman este coordonatorul local la Sibiu al mişcării naţionale de centru-dreapta, intitulată Noua Republică. Liderul naţional al noii mişcări şi cel care a scris manifestul este Mihail Neamţu, figură publică cunoscută în mediul politic şi universitar. Laurenţiu Fufezan-Jiman a fost membru din 1992 până în 2000 în organizaţia de tineret PNţCD, a făcut parte din UFD, partidul de dreapta înfiinţat de Varujan Vosganian, iar apoi a activat ca şi consultant politic şi electoral. Mai multe despre noua Noua Republică aflaţi dintr-un interviu oferit de coordonatorul local al mişcării naţionale Noua Republică. Reporter: Cum a luat fiinţă această organizaţie? Larenţiu Fufezan-Jiman: Discutând, citind diverse articole pe internet sau opiniile comentatorilor. Mihail Neamţu a sintetizat mai multe idei şi a trimis unui amic ciorna unui articol pentru a fi corectat. Acesta nu a mai avut răbdare şi l-a publicat pe blogul lui, iar în decurs de câteva ore a adunat sute de susţinători, care spuneau că gândesc aceleaşi lucruri şi dacă nu ar fi mai bine să ieşim din mediul online şi să punem lucrurile pe un făgaş practic. Asta se întâmpla în ultima decadă a lunii septembrie. Până acum există grupuri de iniţiativă în 16 municipii de judeţ din România. La Sibiu ne-am întâlnit o dată pe săptămână, altfel decât online, unde am ,,încins” deja intrenetul în ultimele trei săptămâni. Suntem câteva zeci şi ne dublăm în fiecare săptămână. Nu suntem un partid elitist, avem inclusiv bugetari. Condiţia este să fie de gândire liberală şi democratică. Chiar vrem să fim de dreapta, pentru că centru dreapta este doar socialism în rate, politica jumătăţilor de măsură. În ceea ce priveşte strategia, în câteva zile vom primi şi certificatul de înregistrare de la Judecătoria Bucureşti pentru înfiinţarea organizaţiei civice Noua Republică, unde să se regăsească absolut toate persoanele, chiar dacă nu vor o participare activă într-un partid politic. Am luat decizia ca în cadrul acestei organizaţii civice să înfiinţăm un nou partid cu numele de Noua Republică. Vom demara în scurt timp campanii de strângere de semnături. Rep.: Care sunt acele idei comune, împărtăşite de iniţiator şi de susţinătorii acestei organizaţii? L. F. J.: Mulţi dintre noi ne-am dat seama că nu mai avem nicio alternativă. I-am văzut pe toţi, în diverse combinaţii şi alianţe. Am sperat că venind criza, îi va aduce cu picioarele pe pământ şi dând vina pe criză, să facem o reformă a statului. Nu avem absolut nimic de reproşat bugetarilor ca oameni individuali, dar ca număr sunt excesiv de mulţi. Statul este atât de stufos, încât 3 milioane şi ceva de personal activ trebuie să finanţeze un aparat bugetar de aproximativ 1 milion şi jumătate. Nu ai cum să repui într-o ordine firească un stat care a luat-o razna, decât cu nemulţumiri sociale. Nimeni nu o să renunţe la privilegiile pe care le-a obţinut moca. Ne-am pierdut speranţa că vor face reformele pe de-a întregul. Fac doar jumătăţi de măsură. Iar actuala coaliţie guvernamentală este o oglindă perfectă a PSD-ului, aceleaşi practici, baroniadă, stil de a cumpăra voturile şi bunăvoinţa categoriilor largi de cetăţeni, antagonizându-i unii împotriva altora şi fără a creiona un proiect clar de ţară. Nu suntem decât în situaţia în care tăiem fără să avem un proiect de dezvoltare. Până în 2007, proiectul naţional era aderarea la NATO, de atunci nu mai avem nici un proiect de ţară. Rep.: Nu credeţi în planul opoziţiei? L. F. J.: Opoziţia nu are niciun plan, în afară de: „Jos Băsescu! Ieşi afară, javră ordinară!” Singurul plan este revenirea în structurile puterii pentru a finanţa clientelismul şi mafia care face foame de ceva vreme. Aceasta nu este o părere formată în ultima perioadă. Fâcând o comparaţie cu presa, OTV-ul a început „OTV-izarea” presei şi toţi s-au luat după ei, când au văzut că are succes de rating, în acelaşi fel PSD-ul este modelul acestei societăţi, el a format-o şi transformat-o, iar acum a pierdut locul în rating şi vrea să fie din nou în top. Rep.: Dacă planul opoziţiei nu este o opţiune, ce soluţie aduce Noua Republică? L. F. J.: Trebuie să învăţăm să nu mai trăim pe datorie. ţara este o familie mai mare, iar dacă nu ne mai ajung banii pentru vacanţe sau excese, soluţia este să nu le mai facem, să ne limităm şi să dezvoltăm partea de venituri ale familiei, reducând temporar cheltuielile la cele necesare şi la cele care ne fac să progresăm.

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Lia Olguța Vasilescu, atac DEVASTATOR la Ilie Bolojan. „Are două zile să DEMISIONEZE”

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, susține că premierul Ilie Bolojan ar avea două zile la dispoziție să demisioneze, ca...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect