12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale față de senatorul Ion Ariton

Cele mai citite

Senatorul Ion Ariton este cercetat de DNA, în dosarul „Gala Bute”. Fostul ministru al Economiei ar fi determinat mai multe companii să sponsorizeze evenimentul. Procurorul șef al DNA a transmis referatul cauzei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție petru a sesiza Senatul și formularea cererii de urmărire penală.
„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Ariton Ion, membru al Senatului care, în perioada în care se presupune că a săvârșit faptele, a îndeplinit funcția de ministru al Economiei. Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.” se arată într-un comunicat al DNA
Potrivit procurorilor DNA, Ion Ariton, în calitatea sa de ministru al Economiei, i-ar fi determinat pe reprezentanții a zece companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. și SociMetatea Națională a Apelor inerale S.A.) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaționale de box profesionist organizată la București în iulie, 2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.
Evenimentul era organizat de o societate comercială cu capital privat, care a fost și beneficiarul real al sponsorizărilor. În aceste condiții, sponsorizarea galei de box era interzisă de prin lege. „Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenției ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat. Totodată, suma are natura unui folos nejustificat obținut de Obreja Rudel, în condițiile în care sponsorizarea galei era interzisă de lege. Fondurile obținute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condițiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului Obreja Rudel.” se mai arată în comunicatul DNA
Pentru a determina reprezentanții companiilor să să sponsorizeze evenimentul, Ariton Ion și-a folosit autoritatea și influența derivată din funcțiile de ministru al Economiei, senator și președinte al filialei județene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare. Ministerul Economiei este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile respective se aflau în subordinea acestuia.
Totodată, funcția de conducere deținută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influențarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.
Prin folosirea autorității și influenței, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L., potrivit Direcției Naționale Anticorupție.

spot_img
Ultimele știri

Peste 700 de rideri au dat startul sezonului de MTB în forță

Triada MTB Avrig 2026:Avrigul s-a transformat weekend-ul acesta în capitala mountain biking-ului românesc. Prima etapă a seriei Triada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect