7.9 C
Sibiu
luni, mai 27, 2024

Brutăria artizanală „5 Pâini și 2 Pești” continuă o istorie ce a început acum 14.000 de ani

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Pâinea noastră, cea de toate zilele, are o istorie veche de mii de ani. În tot acest timp, respectiv de acum aproape 14.000 de ani, conceptul originar din nordul Iordaniei a evoluat și, astăzi, pâinea, un aliment absolut necesar pe fiecare masă, se regăsește în diferite forme și rețete. Istoria ei se continuă și la Sibiu, pe o străduță liniștită din Gușterița, unde „5 Pâini 2 Pești”, o brutărie artizanală și cu produse organice, și-a propus să restaureze percepția că pâinea gustoasă este o sursă nutrițională deosebit de valoroasă și cu un aport de nutrienți benefic organismului.

Publicitate

Natalia Sitcai este cea care a fondat brutăria care, în curând, va avea și un magazin pe strada Ocnei nr. 24, pentru ca sibienii și nu numai să aibă la îndemână produsele micului laborator. De profesie, este regizor de film și spune că s-a ocupat mult timp de domeniul imaginii și fotografiei. Acum aproape trei ani, a decis ca viața ei să ia un alt drum, astfel că s-a mutat în Sibiu, unde a pus bazele „5 Pâini și 2 Pești”.

Publicitate

„Pâinea a fost opțiunea mea de a lua viața de la zero. Am făcut această alegere, pentru că eu căutam ceva care să îmi ofere o semnificație superioară. Mi s-a părut că acea cultură veche de 14.000 de ani merită restaurată. Era industrială a distrus pâinea. Aceasta este o frustrare pe care, probabil, mulți oameni au simțit-o. Am vrut ceva umil, dar cu semnificație înaltă. Un domeniu căruia să te dedici total, pentru a face performanță pe măsura implicării”, povestește Natalia, care a urmat cursurile în domeniu ale unei școli elvețiene.

Micuța afacere, „o călătorie lungă

Astfel, a deschis micuța brutărie artizanală. Spune că începutul nu a fost deloc ușor și că nu își imagina că este atât de dificil acest domeniu, dar „e o călătorie lungă”.

Numele brutăriei sale, ce numără în prezent patru angajați, are la bază origini biblice. „O pildă despre iubire și abundență. Cred că trebuie să accesăm credința în abundență. Iar la baza abundenței stă iubirea”, explică Natalia.

Pâinile din brutăria sibiană sunt rustice și amintesc de produsele proaspăt scoase din cuptor de bunici și străbunici.

„Pâinile noastre vin să completeze o lipsă pe care am observat-o în România. Pâinea neagră și pâinea cu maia sunt greu de găsit în supermarket-uri. Necesită foarte mult timp și ingrediente cinstite, curate”, adaugă Natalia.

Începutul micii sale afaceri a constat în șase tipuri de făină și trei de grâne, toate cu calități nutritive importante. De exemplu, „5 Pâini și 2 Pești” are un produs cu mix din șapte fulgi de cereale și șase de semințe, proteic și consistent. O treime dintr-o astfel de pâine este constituită din mixul de semințe lăsat la fermentat o noapte întreagă.

Secretele pâinii

Rețeta Nataliei pentru un produs perfect constă într-un secret: timpul. „Răbdarea, timpul sunt cele mai importante! Apoi, bineînțeles, ingredientele”, mărturisește aceasta.

Brutăria “5 Pești și 2 Pești” oferă specialități foarte variate, din ingrediente strict ecologice și făinuri măcinate pe piatră, pâine din tărâțe de Spelta, cu coajă crocantă și miez umed și moale, multe specialități de pâine neagră cu maia și alte multe specialități de pâini aromatice, de la pâinea cu orez picant la pâinea cu merișoare, roșii ori măsline.

În prezent, brutăria artizanală din Gușterița are mici parteneriate cu domeniul HoReCa, iar cei care vor să îi cumpere produsele o pot face de la „Cămara Europei” de lângă Piața Cibin.

Luna aceasta, brutăria își va deschide propriul magazin pe strada Ocnei nr. 24 din Sibiu. Cei care vor să afle mai multe informații despre produsele sale pot accesa și pagina de Facebook „5 Pâini 2 Pești” ori apela numărul de telefon 0770.917.035, pentru că brutăria face și livrări la domiciliu.

Miracolele sunt firești.
Miracolele ca atare nu contează. Singurul lucru care contează e Sursa lor, care întrece cu mult orice evaluare.
Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii.
Adevăratul miracol este iubirea care le inspiră.
În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.
Miracolele sunt un fel de schimb. Ca toate expresiile iubirii, mereu miraculoase în adevăratul sens, schimbul inversează legile fizice. Ele aduc mai multa iubire celui ce dă și celui ce primește.
Miracolele reprezinta descătușarea de toată frica.
Întregimea e conținutul perceptual al miracolelor. Ele corectează astfel – sau ispășesc – greșita percepție a lipsei.

Dintr-un CURS DE MIRACOLE

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs în noaptea de duminică spre luni în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora locală 1:41, în judeţul...

Știri pe același subiect