-2.1 C
Sibiu
miercuri, februarie 19, 2025

Mircea Hanea. Sculptorul care dă viață lemnului

Cele mai citite

Întotdeauna am avut o admirație pentru meșteșugul sculpturii. Această apreciere mi-a fost insuflată de către părinți, având un artist în familie care a sculptat în lemn și piatră, realizând toate statuile dintr-un mic oraș din județul Bacău. Astăzi însă vreau să vă vorbesc despre Mircea Hanea, un sculptor în lemn și restaurator din Cisnădie, care în prezent lucrează la Muzeul ASTRA.

Deși am putea crede că o lucrare de sculptură presupune doar prelucrarea materialului, realitatea este diferită. Este un proces complex ce implică matematică, imaginație, dexteritate și viziune în spațiu, alături de multe alte aspecte.

Mircea s-a împrietenit cu lemnul încă din copilărie și de atunci nu s-a mai despărțit de el. Munca unui sculptor în lemn presupune prelucrarea și restaurarea produselor artistice și istorice din lemn, care pot avea forme complexe. Se spune că artistul ia lemnul brut și îl plasează pe masa de lucru, îndepărtând părțile în exces, iar piesa de artă este deja prezentă, așteptând să fie descoperită. Artistul doar o formează. Acest proces este simplu pentru cei cu capacități creative.

Mama sa ar putea fi considerată cea care i-a insuflat această pasiune pentru lemn. Cum? După cum ne-a spus chiar el, pentru a-l ține ocupat pe Mircea, copil fiind, îi dădea o bucată de lemn și câteva unelte:

„De mic copil mi-a plăcut lemnul. Mama mi-a spus că îmi dădea un butuc de lemn, un ciocan, un clește și un pumn de cuie. Avea liniște cu mine toată ziua! De sculptat fac asta de mai bine de 25 de ani. Eu sculptez lemnul de la 30 de ani, dar de mic copil m-am jucat cu lemnul. Asta am făcut o viață întreagă. Am căutat să respect, în general, piesele cu caracter tradițional, însă am adus și câteva noutăți în piese. Am destul de puține creații proprii, marea majoritate a lucrărilor sunt reproduceri. Chiar și la acestea, adaug sau scot detalii sau chiar părți componente, iar dimensiunile nu sunt la fel cu originalul niciodată. Acest lucru, după părerea mea, conferă autenticitate lucrării”.

Ca mulți alții care încă mai practică meserii pe cale de dispariție, Mircea ne spune că nu ar renunța niciodată la această meserie pe care a învățat-o singur, fiind autodidact: „Talentul pe care îl am este de la Dumnezeu, nu am pe nimeni sculptor în familie. De fapt, eu nu am avut nici măcar profesori care să mă îndrume să merg pe acest drum. Sunt autodidact. Nu am niciun premiu sau diplomă pentru munca mea, nu îmi doresc și nici nu particip la expoziții. Răsplata pentru munca mea este verbală și financiară”.

Ce nu-i lipsește niciodată lui Mircea? Dalta și ciocanul

Lemnul îl alege în funcție de destinație și preferință, însă feblețea lui a fost și va rămâne nucul.

„Din punct de vedere al metodelor de cioplit, cea mai simplă este încrustația, apoi sculptura industrială, realizată în serie (unde se repetă aceeași piesă de multe ori), iar cea mai dificilă este sculptura monumentală, precum cariatidele. Înainte de a începe sculptura, trebuie realizat desenul tehnic și artistic al lucrării. Un sculptor trebuie să știe să facă acest lucru. Apoi, se aduce lemnul la dimensiunile din desen: lungime, lățime și grosime, după care se șlefuiește (finisare) pentru a putea copia desenul, iar apoi, spor la treabă”, explică sibianul.

Să întrebi un artist care este lucrarea sa preferată este ca și cum ai întreba un părinte pe care copil îl iubește mai mult

Diferența dintre un kitsch și o lucrare de artă este foarte mică în zilele noastre. Se fac reproduceri pe mașini (CNC, imprimante), care imită aproape 100% o lucrare de artă. Este nevoie de un ochi de expert pentru a observa diferența. Nu l-am întrebat pe Mircea care este lucrarea lui preferată, pentru că știam deja răspunsul. Totuși, l-am întrebat care a fost cea mai complexă lucrare: „Iisus Hristos, sculptura în lemn de nuc, monumentală, 110 cm înălțime. Am făcut totul singur. De asemenea, țin minte că am făcut mai demult catapeteasmă la o biserică. La coloanele de susținere, la baza lor, există o porțiune paralelipipedică, goală în interior. Înainte de a închide partea de interior a lemnului, am scris numele prietenilor, colegilor, rudelor, cam 400 de nume. Nu o să vadă nimeni niciodată! Nu știe nici măcar preotul”.

Sculptura nu a evoluat, ci se află într-o perioadă de regres

Tineretul de astăzi are la dispoziție alte oportunități și nu se mai orientează spre tradițiile artistice de altădată. Din păcate, nu mai există mulți specialiști care să poată face diferența și să selecționeze talentele, iar acum singurul judecător al unei lucrări este publicul. Dacă o lucrare îi place publicului, înseamnă că este apreciată și căutată; dacă nu, este un produs care nu a reușit să capteze atenția.

În final, întrebarea la care am dorit să aflăm răspunsul a fost ce sfat i-ar oferi unui tânăr care dorește să urmeze această meserie. Răspunsul lui a fost clar și plin de sens: „Mai întâi să vrea acest lucru!”

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: S-a format „Alianța Electorală România Înainte”

PSD, PNL şi UDMR au semnat, miercuri, protocolul pentru constituirea alianţei electorale „România înainte”, în vederea susţinerii candidatului unic...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect