7.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Alergare pentru construcția primului spital oncologic pediatric din România

Cele mai citite

În 6 iunie, de la ora 9, sibienii sunt invitați să alerge în Parcul Sub Arini, pentru construirea primului spital oncologic din România. Tot ce trebuie să facă persoanele care se înscriu este să doneze 1 leu și să alerge o tură de parc. Punctul de întâlnire este platforma din fața Stadionul Municipal. Campania este organizată de Asociația „1 Leu”, iar mai multe informații pot fi găsite pe site-ul www.1leu.org

„Ne-am propus să construim primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Noi vrem să strângem acești bani în 3 ani. Spitalul va avea 50 de paturi, 2 săli de operație complet echipate, secție de radioterapie și secție de transplant medular. Pentru asta avem nevoie de 80 de milioane de lei. Pare mult la prima vedere, dar ar însemna ca fiecare român care trăiește în această țară să doneze 1 leu, o dată la 9 luni sau 4 lei în total. Ne dorim ca acest spital să fie construit de noi TOȚI pentru copiii noștri. Știm că este un proiect îndrăzneț. Tocmai de aceea avem nevoie și de ajutorul tău. Așa că, ne dai, te rugăm, 1 leu? Ca să construim un spital pentru copii!”

, scriu inițiatorii.
Alături de sibieni, în 6 iunie vor alerga simultan pentru această cauză umanitară oameni din Ploiești, Brașov, Cluj-Napoca, Galați, Brăila, Bacău, Sibiu, Craiova și București.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect