5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Creşte speranţa de viaţă

Cele mai citite

Dacă se va menţine ritmul creşterii speranţei de viaţă înregistrat în ultimele două secole, peste jumătate dintre bebeluşii născuţi acum în ţările dezvoltate ar trebui să ajungă să-şi serbeze 100 de ani de viaţă şi chiar într-o stare de sănătate bună. Potrivit unui studiu condus de profesorul Kaare Christensen de la Universitatea din Odense, Danemarca şi publicat în revista Lancet, creşterea speranţei de viaţă a fost de circa 30 de ani în secolul XX în Europa Occidentală, în America de Nord sau Australia, fiind mai mare în Japonia şi în anumite ţări, precum Spania şi Italia. Probabilitatea ca persoanele în vârstă de 80 de ani să atingă 90 de ani era în 1950 de 15%-16% pentru femei şi de 12% pentru bărbaţi. În 2002, această probabilitate era de 37% şi, respectiv, 25%, iar în Japonia, ţara în care longevitatea are mai multe şanse, depăşeşte astăzi 50% în rândul femeilor. Luând în calcul rata mortalităţii, rezultă că trei bebeluşi din patru născuţi în ţări bogate ar trebui să poată trăi cel puţin până la 75 de ani, chiar dacă nu se ameliorează condiţiile de sănătate medii ale populaţiei. Dacă acestea se vor ameliora în acelaşi ritm ca în cursul ultimelor două secole, majoritatea acestor copii ar trebui să poată atinge vârsta de 100 de ani. Liliana Nenciu

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect