Specialiştii susţin că studiile realizate la nivel mondial indică o inteligenţă emoţională tot mai scăzută a copiilor. Pe scurt, aceştia au devenit mai impulsivi şi mai neascultători, mai îngrijoraţi şi mai temători, mai singuri şi mai trişti, mai iritabili şi mai violenţi. Pe de o parte, de vină pentru degradarea trăsăturilor de caracter ale micuţilor este componenta economică. Părinţii sunt nevoiţi în prezent să muncească mai mult şi mai greu pentru a menţine un standard de viaţă decent, însă au prea puţin timp liber la dispoziţie pentru a-l petrece cu copiii, iar din cauza mobilităţii duc lipsă de rude în apropiere, care să le preia o parte din îndatoriri. Pe de altă parte, expansiunea tehnologică are o amprentă esenţială asupra evoluţiei inteligenţei emoţionale a copiilor. Ei trec printr-o experienţă fără precedent în istoria omenirii, petrecându-şi ore întregi din viaţă cu ochii lipiţi de ecranul unui monitor, pierzându-şi interesul de a se mai juca alături de alţi copii. Psihologul Oana Vasiu oferă părinţilor recomandări pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor, în funcţie de categoria de vârstă din care fac parte, un accent deosebit punând pe înţelegerea şi verbalizarea emoţiilor care stau la baza comportamentelor acestora.
(partea a II-a)
Cum pot părinţii să se implice pentru a-i îndruma pe copii în vederea luării unor decizii şi asumării unor acţiuni responsabile?
Primul şi cel mai important mod este propriul exemplu. Părinţii le pot chiar explica celor mici de ce iau anumite decizii, în ce mod îşi asumă responsabilitatea, evident numai în situaţii pe care copiii le pot înţelege. Apoi, părinţii pot discuta cu copiii urmările acţiunilor lor, oferindu-le variante de gestionare, împreună cu urmările fiecăreia dintre ele. Înţelegând consecinţele acţiunilor lor, copiii vor putea lua decizii mai conştiente. Deseori, la copiii mici, vom observa în mod normal că vor lua decizii fără să ţină cont de consecinţe. Dacă părinţii au anunţat dinainte consecinţele, este important să le şi pună în aplicare/ să nu îi protejeze complet pe copii de acestea. De exemplu, dacă un copil insistă să meargă îmbrăcat prea subţire pentru vremea de afară, deşi este avertizat că este frig, putem lua la noi şi haine mai groase, dar să îl lăsăm să ajungă să simtă puţin că i se face frig până să îl îmbrăcăm adecvat. Pentru cei mai mari, dacă refuză să facă teme sau să se grăbească să ajungă la şcoală, putem să îi lăsăm să experimente notele scăzute din cauza refuzurilor lor. Apoi, este important să discutăm cu ei despre ce au simţit şi ce au observat atunci când au experimentat consecinţele negative şi despre cum intenţionează să procedeze în continuare, ajutându-i să pună în aplicare ce au stabilit.
Care sunt soluţiile pentru a crea un echilibru între temele pentru acasă, sarcinile în gospodărie şi timpul liber dedicat jocului, pasiunilor?
Este esenţial ca în acest sens să ţinem cont de vârsta copilului. Cei mai mici au nevoie de mai mult timp de joacă liber aleasă, pentru că se vor îndrepta către domeniile lor de interes, domeniile în care are loc o dezvoltare în acea perioadă sau spre domenii care nu le-au fost suficient stimulate în perioada respectivă. Cei mai mari au deja anumite pasiuni dezvoltate sau vor căuta ca în timpul liber să îşi dezvolte abilităţile de socializare. Şi în ceea ce priveşte sarcinile în gospodărie trebuie să ţinem cont de vârsta copilului, cei mici fiind mai puţin capabili să se implice în astfel de activităţi. Apoi, fiecare familie este diferită. Astfel, în unele familii va fi mai important că cei mici să aibă timp liber, în altele să exerseze cât mai mult pentru şcoală, iar în altele să se implice în activităţi extracurriculare organizate, după un program clar stabilit. Deci în acest echilibru vom ţine cont de etapa de dezvoltare a copilului, de valorile familiei şi de scopurile părinţilor în educarea copiilor lor.
În general, este important să nu exagerăm cu niciunul dintre aceste domenii, în detrimentul celorlalte, deoarece copiii au nevoie de stimulare complexă în dezvoltarea psiho-socio-emoţională. Putem astfel include în programul săptămânal şi teme, şi timp liber pentru joacă şi socializare, şi activităţi casnice, şi participare la cursuri extra-şcolare, în funcţie de valorile familiei noastre.
Temele pentru acasă trebuie să fie mereu mobilul unei lupte? Prin ce strategii ar putea acestea să fie agreate de copii?
Evident, ideal ar fi să nu ajungă mobilul unei lupte. Părinţii pot începe să introducă activităţi asemănătoare temelor încă dinainte de începerea şcolii, cum sunt de exemplu exerciţiile distractive din caietele specifice etapelor de vârste mici. Dacă cei mici se obişnuiesc să facă activităţi de acest gen acasă, încă din perioada grădiniţei, vor accepta temele din perioada şcolară ca pe ceva normal. Este important, de asemenea, ca părinţii să nu introducă temele cu furie, ca pe o obligaţie, ci cu o atitudine relaxată, ca pe ceva interesant sau chiar distractiv (de exemplu: „Ia să vedem ce codiţe de purceluşi mai ai de desenat şi azi pentru şcoală!” sau „Abia aştept să aflu ce lucruri interesante ai astăzi de învăţat la teme!”). Părinţii pot să stea în preajma copiilor până îşi fac temele, să îi laude pentru ceea ce au făcut corect din temă, pe lângă a-i corecta, pentru ca cei mici să nu asocieze temele doar cu o situaţie în care primesc critici.
Cum poate fi cultivată comunicarea autentică a copiilor, în condiţiile unei societăţi digitalizate, în care tendinţa este de refugiere în spatele ecranelor?
În primul rând putem reduce expunerea copiilor la diversele ecrane (televizor, computer, tabletă, telefon mobil). Timpul petrecut de către copii în faţa ecranelor depinde de părinţi şi de persoanele care îi îngrijesc. Când sunt mici, copiii caută contactul cu mama în primul rând, apoi cu celalalte persoane apropiate. Dacă cei din jur utilizează ecranele pentru a-şi crea timp şi pentru alte activităţi decât să stea cu cei mici, atunci copiii vor învăţa că aşa este normal şi îşi vor găsi confortul în acest mod. Dacă adulţii care se ocupă de creşterea unui copil comunică cu acesta, îl expun la situaţii de socializare, atunci abilităţile de comunicare ale copilului se vor dezvolta. Să nu uităm nici aici de exemplul oferit de părinţi. Dacă părinţii petrec mult timp în faţa ecranelor, atunci şi cei mici vor învăţa că aşa este normal şi le vor alege că activităţi preferate în timpul liber. Putem să ne uităm la televizor, dar nu că activitate principală în timpul liber. Putem utiliza computerul sau tableta şi acasă, dar nu în fiecare moment liber, ci alternând cu multe alte activităţi interesante care să le ofere un exemplu sănătos copiilor noştri. Iar pe ei îi putem stimula cu atât de multe activităţi interesante în familie sau împreună cu alţi copii, pentru a le stimula dezvoltarea pe toate planurile.
Care sunt principalele avantaje ale dezvoltării inteligenţei emoţionale a copiilor?
Un copil stimulat în acestă direcţie va putea fi mai conştient de ceea ce simte şi nu va fi nevoit să se exprime prin acele „crize de furie” pentru a transmite când ceva îl supără, va putea gestiona mai sănătos şi mai echilibrat situaţiile cu care se confruntă, va putea comunica mai constructiv cu cei din jur şi îi va înţelege cu mai mare uşurinţă. Va avea mai mare încredere în resursele proprii, se va manifesta cu mai mare încredere în situaţiile sociale şi şcolare şi se va putea integra cu mai mare uşurinţă în grupurile sociale, şcolare sau extra-şcolare.
Cum putem creşte nişte copii mai fericiţi?
Cel mai important este să fim prezenţi în viaţa lor, încă de la început. În prima perioadă a vieţii, prezenţa mamei creează pentru copil posibilitatea de a se trăi şi a trăi relaţiile exterioare în mod echilibrat. Faptul de a fi văzut şi ascultat de către mamă şi de către persoanele importante din viaţa copilului îi creează bazele posibilităţii de a ţine el cont de el însuşi şi de ceilalţi. Faptul de a ţine ceilalţi cont de emoţiile, nevoile şi dorinţele copilului va crea baza ca el însuşi, pe măsură ce creşte, să poată să îşi înţeleagă emoţiile şi nevoile, să ţină cont de ele, alegând o viaţă sănătoasă şi echilibrată pentru el şi pentru cei din jurul său. Apoi, după ce observăm nevoile şi tendinţele specifice copilului nostru, este important să îl stimulăm în dezvoltare ţinând cont de ceea ce am observat şi oferindu-i în acelaşi timp îndrumarea şi sprijinul necesare pe tot parcursul creşterii. Şi, nu în ultimul rând, este important să le oferim iubire necondiţionată, astfel încât şi ei să îşi poată oferi acesta iubire când vor creşte, şi să îşi trăiască relaţiile importante cu iubire.
