Grevă de avertisment la Spitalul Județean Sibiu

Cele mai citite

Grevă de avertisment în această dimineață la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Aproximativ 30 de asistente afiliate Federației Sanitas s-au aflat în grevă de avertisment timp de două ore, în intervalul 8 – 10. 

„Noi am tras un semnal de alarmă, în sensul că am parcurs toate etapele, cu manifestări la București, cu pichetări ale Ministerului Sănătății, cu grevă de tip japonez în urmă cu o lună, timp de 3 zile și am ajuns la această grevă de două ore, urmând ca din 28 noiembrie să se declanșeze greva generală, în cazul în care liderii noștri de sindicat, care vor purta negocieri la Ministerul Sănătății, nu vor obține rezolvarea solicitărilor”, a declarat Alex Mureșanu, liderul Sindicatului Humanitas, afiliat Federației Sanitas din România, în cadrul SCJU Sibiu.

Publicitate

 

Angajaţii din sănătate cer minimum 6 la sută din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, bolnavii nu au fost afectați de greva din sistemul sanitar.

„Activitatea medicală nu a fost perturbată, a fost asigurat personal pe toate secțiile, iar urgențele au fost asigurate”, a declarat Decebal Toderiță, purtător de cuvânt SCJU Sibiu. 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Concurs de ilustrație pentru copii și adolescenți „PERICOL”: desenele pot deveni coperta unui caiet de colecție inspirat din filmul românesc

Echipa filmului românesc pentru copii „PERICOL”, inspirat din romanul Ralucăi Poenaru, lansează un concurs de ilustrație dedicat copiilor și...

Știri pe același subiect