Loredana Botea: Dacă ar fi asigurate resursele prin care asistenţii sociali ar putea face vizite periodice la domiciliu, s-ar constata îmbunătăţiri semnificative

România duce pe umeri povara unui număr impresionant de alcoolici – aproape un milion de persoane consumă excesiv alcool, potrivit statisticilor, cifră care situează țara noastră pe locul 5 în lume, potrivit OMS. Ce înseamnă acest lucru pentru sistemul de asistență socială din România și ce soluții ar putea fi aplicate eficient și în România ne spune Loredana Botea, asistent social principal în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh.Preda” Sibiu.
Cum este privită din punctul de vedere al asistentului social această problemă?
Numărul dependenţilor de alcool din ţară noastră este extrem de mare și este în creștere îngrijorătoare pe segmentul adolescenților și tinerilor. Costurile sociale generate de dependenţa de alcool sunt şi mai mari, în toate etapele tratamentului acestora. Problematica abuzului şi dependenţei de alcool se extinde dincolo de persoana alcoolicului şi afectează atât funcţionalitatea acestuia cât şi stabilitatea şi siguranţa familiei sale. Dacă luăm în considerare manifestările dependenţei de alcool în faza critică ne putem da lesne seama ce efecte se produc asupra dependentului şi a celor apropiaţi. Astfel, atunci când dependența este instalată, persoană în cauza nu se mai poate controla, pierde simţul măsurii şi consumă alcool până la faza de intoxicaţie sau chiar comă alcoolică. Comportamentul devine agresiv, nu rare sunt cazurile în care se degenerează la violenţă, ale cărei victime sunt cei apropiaţi, soţia, copiii şi chiar părinţii.Comportamentul modificat conduce la întreruperea relaţiilor sociale, absenţa interesului pentru gospodărie şi chiar pentru activităţile lucrative, pierderea locului de muncă este o consecinţă frecventă a dependenţei de alcool. Aceasta conduce inevitabil la stări depresive, sentimente de auto-compătimire, interpretare negativă a oricăror situaţii, dar şi la periclitarea status-ului social și financiar al familiei. Şi pe plan fizic sunt consecinţe grave, generate de consumul de alcool şi de neglijarea generală a stării de sănătate, probleme care se cuantifică în costuri de îngrijire, spitalizare. Din păcate, intervenţia asistentului social din departamentul de Asistenţă Socială al Spitalului de Psihiatrie are ca punct de plecare prima internare a unui dependent, iar spitalizarea se face de multe ori pe fondul unor manifestări grave ale intoxicației în faza de psihoze alcoolice determinate de consumul de alcool (beţia patologică, delirium tremens, halucinoză alcoolică).
Care consideri că sunt primii pași pe care îi poate face o persoană dependentă de consumul de alcool ca să rezolve această problemă?
În primul rând trebuie să accepte această “etichetare”, apoi să-şi propună un nou început, în care are nevoie de sprijin de grup pentru menţinerea şi întărirea motivaţiei de a renunţa la consumul de alcool, pentru a se educa şi a preveni recăderile.
Schimbările prin care trece un alcoolic sunt sintetizate de specialiștii în tratarea dependențelor prin acronimul ANSWER (răspunsul) care reprezintă: A – acceptare, N – nou început, S – sprijin de grup, W – dorinţă (willingness), E – educare, R – prevenirea recăderii (relapse prevention). Recăderea poate fi prevenită prin observarea semnelor sau simptomelor fostului dependent, prin supraveghere şi prin perseverenţa în abstinenţă.
Cum să se raporteze familia, cei din jurul unei persoane alcoolice?
Alcoolismul este o boală de adicţie pe care în general familia are dificultăţi de a o înţelege şi blamează persoana afectată. Putem chiar vorbi de o codependență a soţiei sau soţului persoanei dependente, fiecare alimentându-se din “otrava” celuilalt. Dacă soţul are un comportament adictiv, soţia îl va învinovăți pentru toate lipsurile familiei. Aşadar, ca să tratezi dependenţa, este necesar să se trateze codependenţa, întrucât adicţia este o boală de famile, o boală de relaţie.
Alcoolismul are un impact emoțional major asupra familiei. Cei apropiați au nevoie de educare și consiliere pentru a face față propriei stări, pentru a învăța cum să acționeze constructiv în recuperare, fără a risca să agraveze situația.
Consideri că sistemul de asistență socială din România ar trebui să extindă îngrijirea acestor persoane dependente direct la domiciliul acestora?
Sistemul de asistenţă socială din România este subdimensionat şi insuficient din multe puncte de vedere. Rolul asistentului social este restrâns la efectuarea de anchete sociale, prin care constată situaţii care intră sub incidenţa suportului social legal, ca de exemplu de a constata condiţiile în care este crescut şi educat un copil şi de a anunţa autoritatea de protecţie dacă este cazul să intervină.
Dacă ar fi asigurate resursele prin care asistenţi sociali, psihologi şi consilieri în adicţii ar putea face vizite periodice la domiciliu, prin care ar oferi suport, consiliere şi ar consolida încrederea familiei şi persoanei dependente, cu siguranţă s-ar constata îmbunătăţiri semnificative.
Deocamdată însă şi serviciile de suport extraspitalicesti sunt deficitare. Consider că îngrijirea persoanelor dependente la domiciliu s-ar face mai eficient de către organizaţii neguvernamentale specializate, care să beneficieze de finanţarea serviciilor din surse publice şi private.
Prin ce modalități consideri că putem preveni răspândirea acestui fenomen în România?
Prevenţia este foarte utilă întrucât întotdeauna este mai ieftin să previi decât să tratezi. Există trei nivele ale prevenţiei:
– Primară, adresată persoanelor care nu consumă, în ideea de nu deveni consumatori şi celor care consumă ocazional alcool. Prevenţia primară se face prin afişaj, panouri, grupuri de consiliere, interzicerea vânzării alcoolului către minori;
– Secundară, utilizată în perioadele timpurii ale consumului constant şi vizează detectarea timpurie şi intervenţia rapidă în raport cu grupurile de risc. Specialiştii consideră că prevenţia secundară este riscantă, tocmai pentru că se referă la fructul oprit şi poate avea efecte contrare celor dorite;
– Terţiară, adresată persoanelor dependente, cu rolul de a reduce efectele derivate şi a preveni agravarea problemelor de sănătate.
Pentru o prevenţie eficace este nevoie de schimbări în seturi de valori, norme, modele, stiluri de viaţă ale pacienţilor. La nivelul societăţii, prevenţia urmăreşte controlul fenomenului adicţiei. O importanță majoră o are activitatea de screening şi consiliere în cabinetul medicului de familie. Medicii de familie pot administra un chestionar, denumit AUDIT, pentru depistarea persoanelor cu consum riscant de alcool.
Care sunt cele mai eficiente programe împotriva dependenței de alcool implementate în alte țări europene și care ar putea da roade și la noi. Știu că Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, prin proiectele din ultima vreme, este foarte deschis la capitolul inovație?
Grupurile terapeutice de suport de tipul Alcoolicilor Anonimi, modelul clinicilor de boli adictive, programe centrate pe familie şi grupul de prieteni. În Olanda sunt foarte eficiente programele de tip home cinema, prin care viaţa familiei este filmată permanent şi sunt vizionate împreună cu consilierul sau terapeutul secvenţele din care se decelează probleme şi atitudini care sunt cauzate de alcool. Sunt ţări în care consumul de alcool este descurajat prin politica de preţuri, prohibitive, ale produselor alcoolice. În Suedia, de exemplu, încă este păstrat sistemul de control prin care magazinele de băuturi sunt monopol, cu preţuri descurajante, se numesc Systembolaget şi sunt singurele magazine asigurate cu gratii. În supermarket nu se comercializează bere cu concentraţie de alcool mai mare de 2,8%.
Programele de tip warning(avertizare) sunt simple, dar cu efecte pe termen scurt şi constau în campanii, afişe, publicarea de studii. În Germania, afişarea pe panouri imense pe autostradă a unor imagini şocante ale accidentelor produse pe fond de consum de alcool par să fie destul de eficiente.
Programele de intervenţie pentru schimbarea atitudinii duc la înţelegerea de către pacienţi a adicţiei ca fenomen, sunt programe scumpe şi de durată, dar cu rezultate încurajatoare pe termen lung.
La Sibiu, în Spitalul de Psihiatrie dr.Gh.Preda funcţionează o secţie de dependenţe, cu 50 de paturi unde pacienţii primesc tratament de specialitate, atât medicamentos cât şi consiliere psihologică. Însă greul – respectiv menţinerea abstinenţei – intervine post spitalizare. Programe extraspitalicesti, comunitare, de prevenţie şi suport atât pentru dependenţi cât şi pentru familii pot fi oferite doar prin Centrul de Sănătate Mintală şi prin îndrumarea către centrele de reabilitare ale Crucii Albastre.
Asociaţia Spitalului are un proiect aflat în stadiu de evaluare, prin care se doreşte dezvoltarea unei reţele de suport pentru pacienţi şi familii, oferind terapie de grup şi menţinerea unor grupuri de suport pentru aparţinători. Suntem deschişi oricăror colaborări, în programe de prevenţie şi asistenţă, atât cu Agenţia Naţională Antidrog şi Centrul Naţional de Sănătate Mintală, cât şi cu organizaţii ale societăţii civile care desfăşoară activitate în domeniul prevenirii şi reabilitării dependenţilor.
Ce recomandări ai pentru persoanele care se confruntă cu problema alcoolismului?
Prima recomandare este să ceară ajutor calificat şi, mai ales, să-l accepte. Există consilieri – psihologi specializaţi în dependenţe care pot informa, educa şi asista în procesul de reabilitare.
Informarea şi educarea reprezintă etapa cea mai importantă, atât pentru familii cât şi pentru dependenţi. Este cunoscut faptul că o piedică în adresabilitatea către ajutorul medical de specialitate o constituie includerea tratamentului dependenţelor în serviciile psihiatrice, care sunt şi aşa purtătoare de etichete şi prejudecăţi.
Grupurile de suport de tip AA sau AL-ANON funcţionează şi online, există un help-line la care se poate apela. Important este faptul că alcoolismul se poate trata prin consiliere, psihoterapie, cure de dezalcoolizare, tratamente de lungă durata în centre de recuperare şi mai ales prin participare constantă la grupuri de suport.