16.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

La mulţi ani Liquid!

Cele mai citite

Pe 20 martie Clubul Liquid a sărbătorit 3 ani de existenţă. Cu această ocazie a pregătit câteva surprize clienţilor şi invitaţilor, una dintre ele fiind prezenţa unei soliste care se aseamănă perfect cu Madonna. La miezul nopţii, clubul era deja foarte plin, deşi s-a intrat în principal pe baza invitaţiilor, semn că extrem de mulţi sibieni, clienţi fideli ai Liquid-ului, au dorit să sărbătorească împlinirea a trei ani de la deschiderea clubului no.1 din Sibiu. Drumul până la intrarea în club a fost acoperit, iar în partea din stânga exista un paravan negru, într-un contrast armonios cu luminiţele colorate instalate pe el. Imediat ce am intrat în club şi am mers spre colţar, am avut surpriza de a constata că pe fiecare masă exista o sticlă de vodkă, oferită gratuit. Deşi multă lume a încercat să afle de la diverşi angajaţi ai clubului, cine e invitatul sau invitata surpriză, nici unul nu a scăpat informaţia şi a fost mai bine aşa. În momentul în care solista a apărut în club, escortată de body-guarzi, toate capetele s-au întors într-o singură direcţie, adică spre ea. Purta nişte ochelari negri de soare şi era îmbrăcată complet în negru. A urcat imediat pe scenă, a renunţat la ochelarii de soare, iar oamenii erau încă uimiţi. Solista semăna perfect cu Madonna! Prima piesă interpretată a fost cel mai recent single al Madonnei, Give it 2 me, moment în care oamenii au început să îşi mai revină din şoc, chiar să cânte şi să danseze alături de ea. Din repertoriul prezentat, nu au lipsit însă nici Frozen, Hung up sau Like a virgin, alte piese de succes ale Madonnei. Recitalul live a fost presărat cu mişcări lascive şi cu mult sex-appeal. Înainte de ultima piesă interpretată, solista a invitat patru bărbaţi pe scenă, pentru a dansa alături de ea. După încheierea recitalului, lumea era în continuare foarte curioasă cine e cea care seamănă leit cu Madonna şi care a cântat atât de bine. Adi Oianu, managerul clubului, ne-a spus despre cine e vorba: numele solistei este Melissa Totten, e originară din America, însă actualmente locuieşte în Anglia. Ea este considerată cea mai fidelă copie a Madonnei pe plan mondial şi e foarte cunoscută, semn că a susţinut recitaluri până acum în peste 22 de ţări. Cred că a fost cea mai potrivită invitată care putea veni la împlinirea a 3 ani de Liquid, pentru că toată lumea ştie piesele Madonnei şi majoritatea o plac. Au urmat şi artificii în încheierea recitalului Melissei, iar DJ-ul rezident a menţinut muzica bună şi a întreţinut atmosfera incendiară până spre zorii zilei. O petrecere de trei ani foarte reuşită, aşa cum ne aşteptam de altfel cu toţii. Este de apreciat faptul că şi după trei ani, clubul Liquid reuşeşte să îşi surprindă clienţii într-un mod atât de plăcut şi să apară mereu cu ceva nou. Mai mult, managerul clubului, ne-a spus că în perioada imediat următoare îl vom revedea pe Emil Lassaria mixând în Liquid, dar vom avea parte şi de un concert Inna. De asemenea, am aflat că pregătesc şi un concept nou pentru Terasa Liquid. Probabil orice sibian care are o viaţă ce implică şi clubbingul, are amintiri frumoase din Liquid. Eu îmi amintesc mereu cu drag concertele trupei mele preferate, Crush & Alexandra Ungureanu, pe care am cunoscut-o chiar acolo, în urmă cu mai bine de 2 ani. Alţi prieteni o ţin şi acum minte pe Ellis Sexton, care a mixat topless, iar mai apoi a făcut poze cu clienţii clubului. Acum nu ne rămâne decât să îi felicităm pe cei de la Liquid pentru tot ceea ce au realizat în primii trei ani şi să le urăm mult succes şi pe mai departe!

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ultimele știri

All 4 Sport Sibiu, noi performanțe la campionatele regionale de înot

Micii sportivi de la Clubul All 4 Sport Sibiu s-au întors cu rezultate notabile de la Campionatele Regionale de...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect