Cristi Dulca: E foarte greu să motivez jucătorii, nu suntem plătiți de șase luni

Cele mai citite

Antrenorul Gazului Metan, Cristi Dulca a răbufnit la finalul partidei disputate pe teren propriu cu formația Oțelul Galați, pierdută cu 0-2. Dulca a spus că încearcă să pregătească echipa cât poate de bine și să-i motiveze pe jucători, însă nu e normal să muncești fără să fii plătit, menționând că va avea o discuție cu conducerea clubului de pe Târnava Mare, dar că fără minimum de condiții e greu să mai continue pe banca tehnică.

“E foarte greu să digerăm acest rezultat. Ne-am dorit aceste trei puncte astăzi, dar din păcate nu mai suntem echipa din tur. Am ajuns la un punct în care nu mai pot să-i motivez. Ultimii bani i-am luat în decembrie, dar nu dăm vina pe bani. Jucătorii aleargă, își doresc, dar concentrarea lor nu poate fi remontată. E foarte greu. Mi-e greu să vorbesc despre problemele financiare. Eu încerc să pregătesc echipa cât pot de bine, să-i motivez cât pot de bine. Nu e normal să muncești fără să fii plătit, toată lumea are probleme. Nu poți să pregătești astfel de probleme. Trebuie să am o discuție cu conducerea, să vedem perspectivele, pentru că sîntem într-o situație foarte grea. Trebuie să vedem perspectivele noastre, conducerea trebuie să fie alături de noi, îmi doresc să remontez această situație. Nu sînt genul care să las deoparte munca depusă până acum, eu îmi doresc să continui, dar fără minimum de condiții, mă refer la partea financiară, este foarte greu”, a explicat Cristi Dulca la DigiSport.

Publicitate

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

Atelier de prelucrare a lânii la Casa Artelor Sibiu – Tradiție și inovație pe 28 aprilie 2026

În cadrul proiectului european Commheritour, la Casa Artelor din Sibiu va avea loc, pe 28 aprilie, între orele 10-16,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect