CSU Sibiu bate Steaua Bucureşti şi termină campionatul pe locul 4

Cele mai citite

CSU Sibiu a încheiat sezonul regulat cu o victorie. Baschetbaliştii sibieni au învins cu puţine ore în urmă pe Steaua Bucureşti, scor 88-72. Meciul a început cu ambele formaţii marcând cu fiecare ocazie, apoi ratând la rând. Prima parte a fost una care a menţinut echilibru, oaspeţii intrând la cabine cu un avantaj de trei puncte, scor 35-38. După pauză, totul s-a schimbat, gazdele au jucat excelent şi au arătat că sunt o echipă de top, câştigând sferturile trei şi patru lejer şi acontându-şi cele două puncte la fel. Milos Bojovic a fost cel mai bun marcator al disputei, trecându-şi în cont 25 pts. El a fost urmat de Matija Ceskovic, care din nou a trecut peste cifra douăzeci, având 21 pts. reuşite.

De la oaspeţi, Virgil Stănescu a arătat încă o dată că pentru unii mari jucători, vârsta nu contează, fiind numărul 1 al roş-albaştrilor cu 16 lungimi. Dacă pentru stelişti rezultatul final a fost un eşec, nici pentru Miţă Paul, întoarcerea în oraşul nostru nu a fost de bun augur. Fostul baschetbalist al lui CSU a avut numai şase puncte în Sala Transilvania. Deşi învingători, galben-albaştri au coborât o poziţie în clasament datorită unui rezultat favorabil mai concludent al mureşenilor şi au încheiat campionatul pe locul al patrulea. Pentru elevii lui Perisic urmează o scurtă pauză, iar apoi sferturile playoff-ului, loc unde se vor bate cu marea rivală, U Mobitelco Cluj.

spot_img
Ultimele știri

24 de tineri sunt invitați să redescopere Sibiul prin fotografie și artă

Asociația OMIE lansează Urban Layers, un proiect cultural care îi invită pe tinerii din Sibiu să descopere spațiul urban prin fotografie,...

Știri pe același subiect