Jucătorii antrenaţi de Dan Fleşeriu se află la Piteşti. Ei participă în aceste zile la „Memorialul George Ziguli”. Pe lângă sibieni şi formaţia gazdă mai sunt prezente echipa Steaua Bucureşti şi portughezii de Lukoil Academica. Dan Fleşeriu (antrenor principal CSU Sibiu) : „Ne aflăm în faza de pregătire şi în nici un caz nu suntem la maxim. Maximum ne plănuim să fim undeva la mijlocul lunii octombrie. Noi am început pregătirea cu jucătorii români, la începutul lunii trecute, apoi și cu cei străini care au venit până în 20 august. Am avut și modificări în lot și nu avem cum, nici nu trebuie să fim, sută la sută. După seria de meciuri amicale putem să ne dăm seama cam ce am putea face încampionat și, deocamdată, eu sunt mulțumit. Până acum am pus în aplicare doar jumătate din ceea ce ar trebui să punem în practică din apărarea om la om, apărarea zonă sau din atacurile împotriva apărătorilor adversarilor. Vom folosi acest turneu pentru a vedea dacă mai putem pune în aplicare câte ceva. De asemenea, ne vor ajuta și meciurile cu Târgu Mureș, din Cupa României. De la început am spus că nu vor fi un obiectiv major pentru noi. Dacă putem câștiga este foarte bine, dar mai mult ne vom folosi de aceste două meciuri pentru a închega relațiile de joc”.




