Baschetbaliştii sibieni au pierdut primul meci din 2014 şi cel mai dureros pentru fanii şi oamenii din oraşul nostru. Ei au fost înfânţi de marii rivali de la U Mobitelco Cluj cu scorul de 92-68. Peste 100 de suporteri i-au însoţit pe galben-albaştri în deplasarea din această seară şi au suferit după prestaţia arătată de favoriţii lor. Replica pe care au oferit-o în calitate de lider al clasamentului în Sala Horia Demian a fost una jalnică, gazdele câştigând toate cele patru sferturi, şi neaflându-se nici o clipă sub presiune.
În ciuda acestui eşec usturător, CSU Sibiu a rămas pe prima poziţie în campionatul României, cu o victorie în plus faţă de restul celor mai apropiate urmăritoare, printre care şi studenţii clujeni. Jucătorii lui Perisic au şansa de a mai îndulci gustul amar provocat de universitari, în următoarele două zile de sâmbătă, zile când aceştia vor primi pe Concordia Chiajna şi Timba Timişoara, echipe cu care se pune doar problema scorului şi nu a învingătoarei.




