5.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Liga 1: Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna

Cele mai citite

După ce a pierdut atât meciul de cupă cât şi cel din campionat împotriva Astrei Giurgiu, Gaz Metan întâlneşte luni seară pe  teren propriu formaţia Concordia Chiajna. Dacă Gaz Metan Mediaș vine după infrângerea de la Astra Giurgiu, de partea  cealaltă, Concordia Chaijna vine după un egal pe terenul propriu împotriva celor de la CFR Cluj. Tehnicianul Gazului  Metan, Cristi Dulca, spune că această partidă este la fel de dificilă ca şi celelalate disputate până în prezent şi speră ca  echipa să câştige cele trei puncte puse în joc.

„Încercăm să trecem peste acest rezultat negativ cu băieţii, ne aşteaptă un meci la fel de important şi dificil precum cele pe  care le-am disputat până acum. De altfel, orice meci din acest campionat este dificil, indiferent cu ce echipă joci. Cu atât  mai mult Chiajna, o echipă care a arătat atât de mult în ultimele etape, că poate pune probleme oricărei echipe. Vom  pregăti acest joc cu seriozitate şi sperăm să ne adjudecăm cele trei puncte”, susţine Cristi Dulca, antrenorul Gazului  Metan.

Publicitate

Dan Roman, Vitinho Medeiros şi Radu Zaharia şi-au reluat antrenamentele, iar Cristi Todea este suspendat.

Înaintea acestei partide, Gaz Metan Mediaş se află pe locul 7 cu 19 puncte, în timp ce Concordia Chiajna se află pe locul 12  cu 14 puncte.

Partida se va disputa luni, 11 noiembrie 2013, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

Primul pas spre un Sibiu mai respirabil: start pentru „Strada Școlară”. Mașinile NU vor mai circula în anumite intervale orare

Sibiul testează un model european de succes pentru siguranța elevilor: „Strada Școlară” devine realitate în jurul Școlii „I.L. Caragiale”.Cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect