Măgura Cisnădie nu a putut repeta evoluţia din prima etapă a campionatului. Jucătoarele din judeţul nostru au început prost anul 2016. Ele au pierdut şi meciul II jucat în compania echipei CSM Bucureşti, scor 31 la 19. În tur elevele lui Alexandru Weber au pus câteva probleme formaţiei pline de vedete din capitală. Ceea ce nu a fost cazul în startul returului, de aseară, meci în care oaspetele nu au avut nici o şansă. Ele au intrat la pauză cu numai 6 goluri marcate şi la o distanţă de treisprezece lungimi faţă de adversarele lor. Oponente care au realizat cea de-a patrusprezecea victorie din tot atâtea posibile în Liga Naţională, şi care sunt liderele incontestabile ale clasamentului. De partea cealaltă, Măgura Cisnădie a rămas pe locul 12, cu trei victorii, un egal şi zece eşecuri. În etapa următoare, Măgura va primi replica lui HCM Baia Mare, cealaltă formaţie de top a României. Disputa va avea loc în 16 ianuarie.




