Lupta din această seară dintre Oțelul Galați și Corvinul Hunedoara nu se simte, însă există orgolii, dar nu putem spune că ar exista o mare rivalitate între cele două echipe.
Oțelul Galați ocupă Piața Mare, iar Piața Mică este plină de culorile alb și albastru ale Corvinului.
Galeria Oțelului a venit cu trenul. Printre sutele de suporteri care scandează, intru în vorbă cu unii mai înverșunați. Am vorbit cu unul dintre microbiști, pe nume Cosmin: „Au venit oameni cu mașinile personale, cu autocare, dar majoritatea, în jur de 1000 de persoane, au venit cu trenul. Când am aflat că partida se va susține la Sibiu, am strâmbat un pic din nas, deoarece e cam departe. Cred că era mai bine dacă era la jumătatea distanței dintre cele două localități. Sunt sigur că Oțelul va câștiga cu 1-0. Pentru mine, Oțelul înseamnă totul.” Un tânăr care mi-a declarat că este cu Oțelul încă din Liga a 3-a, îmi zice că drumul cu trenul a fost lung, dar a meritat, atmosfera din galerie este de neînlocuit: „Am plecat la 6:05 din Galați, drumul a fost lung, dar a meritat. Dacă ai oamenii potriviți lângă tine, nu simți cum trece timpul. Cred că va fi un meci închis, lupta cea mare va fi la penalty-uri. Fotbalul pentru mine este sportul regilor”.
Corvinul, mai aproape de Sibiu
Din Piața Mare am mers spre Piața Mică, acolo zeci de oameni scandau numele echipei lor de suflet. Aici, am dat de un microbist care este nedespărțit de echipa sa de acasă: „Par mai mulți gălățeni veniți, dar sunt mulți suporteri ai Corvinului care vin la meci după ce ies de la muncă pe la 6:30 și vin direct la stadion. Avantajul este că suntem mai aproape de Sibiu. Sper ca tribunele să fie cât mai mult alb-albastre și să creăm o atmosferă cum se cuvine unei finale de Cupă”.
În jurul orei 18, se adună suporterii Oțelului, risipiți pe la baruri și cafenele, și în sunet de tobe, observați de jandarmi, cu steagurile fluturând, în strigături și cântece, dau startul marșului care duce la devierea traficului de pe Strada Dumbrăvii până la stadion. Pe drum, gălățenii încep să ovaționeze pe antrenorul echipei lor, Dorinel Munteanu, strigă: „Libertate suporterilor!” și încep să cânte imnurile lor. După un sfert de oră, vin în urma lor și echipa hunedoreană, care nu mai avea răbdare și începe să huiduie forțele de ordine. Dar se liniștesc și încep marșul și ei, cântă, ovaționează, dau cu petarde, aprind torțe, fac o atmosferă reprezentativă de stadion.
Ce a rămas în urmă
În urma galeriilor au rămas pachete de petarde goale, alte ambalaje și sticle de bere. Suporterii au venit pregătiți, știind că barurile și magazinele nu vând alcool în a doua parte a acestei zile și și-au adus de acasă. Dar tot niște suporteri mi-au spus că: „Adevărata bucurie nu stă în alcool, ci în sentimentele meciului; putem sta și câteva ore fără să bem; în anumite țări se oprește comercializarea alcoolului la fiecare meci”.
Făcând abstracție de ce au lăsat suporterii în urmă, mai important pentru noi este sentimentul de apartenență a unui grup și pasiunea care ne face să trăim pentru ceva. Și cum au zis majoritatea microbiștilor cu care am vorbit: „Să câștige cea mai bună echipă!”
