Iubirea vrăjmașului (Luca 6.31-36)

Personal, cred că iubirea vrăjmașilor e cea mai importantă provocare pentru sufletul creștinului. E un soi de examen continuu, în care nu Hristos este examinatorul, ci sufletul tău, alergătorul după Dumnezeu. Lui îi pui piedici când te cramponezi în ură ori jumătăți de iubire, dacă or exista astfel de jumătăți. Aud des unii oameni, din drag de libertate, înjurând Biserica ori pe Dumnezeu Însuși, deseori, din nefericire, confundat cu bisericașii Săi și văd un rânjet de satisfacție pe chipul oricui prinde în offside pe câte unul din sujbași. Ba rânjetul este lărgit mult de generalizare, poate cea mai perfidă metodă de a dovedi că ai dreptate. Îi văd pe creștini agitați și mă gândesc că mai avem mult, tare mult, până înțelegem că pentru a-l iubi pe vrăjmaș nu trebuie să facem efortul de a-l identifica, ci de a-l ierta. Sincer. Curat. Veți spune că e greu. Iar eu am să Vă spun, cum mi-o spun și mie, că este atât de greu încât pentru asta a murit Iisus Hristos. A iubi vrăjmașul nu înseamnă a spune păcatului virtute doar pentru a-l proteja pe păcătos, ci a-l ajuta să se apere de sine, de propriile sale excese, fără vreun exces din partea ta, observator implicat ori neimplicat, în jocul recuperării sale umane. Constat că noi reușim să ne urâm cu ușurință, cu o prea mare și neatentă ușurință. Ne aprindem din orice, facem din orice subiect motiv de vrăjmășie. Nu. Pentru a crește în iubirea vrăjmașilor nu trebuie să ni-i producem cu orice preț, numărul mare de vrăjmași făcuți prin indolența noastră ori insistența pe opiniile noastre nu denotă valoarea ridicată a culturii iertării în care avem a ne crește sufletul pentru Împărăția lui Dumnezeu. Deseori, în pomelnicele noastre trecem cu prea mare ușurință pe unii dintre oameni socotindu-i, și scriind asta, drept vrăjmași. A fi vrăjmașul cuiva înseamnă a căuta răul lui cu orice preț, nu a te ciondăni ori a fi bârfit de celălalt. Vrăjmașul e celălaltul care nu admite să fie aproapele tău pentru că nu se apropie de idealul tău de viață, nu de tine ca persoană, care poți fi enervant sau pașnic, liniștit ori agitat, simpatic ori urâcios în diferite stadii ale vieții tale. Nu pentru mici antipatii se nasc vrăjmășiile. Ci pentru atacul direct și inechivoc la sufletul tău. La calea prin care cauți să te apropii și să trăiești apropierea de Dumnezeu. Din acest punct de vedre, îndrăznesc să spun, cu un zâmbet amar în colțul inimii, nici vrăjmașii nu mai sunt ce au fost. Gândiți-vă, simplu, cu cine se băteau străbunicii și bunicii noștri, în vreme ce noi ne luptăm cu… Pokemonii prin intersecții. Vrăjmași și vrăjmași.