Insomnia, schimbările bruște de atitudine sau un grad ridicat de irascibilitate sunt primele semne care indică faptul că am putea avea de-a face cu o tulburare bipolară. Caracterizată prin episoade alternative de manie sau depresie, aceasta este o afecțiune psihică ce afectează aproximativ 1% din populație. Cum se manifestă bolnavii care suferă de anumite tipuri de tulburare bipolară, ce tratamente există la ora actuală și ce stil de viață trebuie să adopte acești pacienți ne spune dr. Cristina Oroian, medic specialist psihiatru în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” Sibiu.
Ce este tulburarea bipolară?
Tulburarea bipolară, numită în trecut psihoză maniaco-depresivă, este o afecţiune de natură psihică frecvent întâlnită în populația generală, ce afectează individul în mai multe domenii ale vieţii. Sunt afectate atenţia, gândirea, modul de relaţionare, dispoziţia, energia, aspectul şi comportamentul general. Numele „bipolar” se referă la cei doi poli extremi ai dispoziţiei şi anume depresia şi mania.
Tulburarea bipolară se asociază frecvent cu abuz de substanţe psihoactive şi alcool, cu risc crescut de violenţă şi suicid. De asemenea, afectează funcţionarea persoanei în societate, la locul de muncă şi în familie, aceasta nu mai reuşeşte să facă faţă cerinţelor, înregistrează performanţe scăzute la locul de muncă, are nevoie de concedii medicale repetate, aspect care implică totodată şi costuri mari pentru societatea din care face parte.
Sunt descrise mai multe tipuri de tulburare bipolară:
Tulburarea bipolară 1 – în care persoana a avut cel puţin un episod maniacal şi unul sau mai multe episoade depresive sau mixte.
Tulburarea bipolară 2 – în care persoana a avut cel puţin un episod depresiv şi cel puţin un episod hipomaniacal.
Tulburarea ciclotimică – care este mai puţin severă, cu perioade alternante de hipomanie şi depresie de intensitate moderată.
Unii autori vorbesc şi de Tulburarea bipolară 3 – ce constă în hipomania provocată de antidepresive, depresia suprapusă pe temperamentul ciclotimic.
Ce este un episod maniacal?
Un episod maniacal se caracterizează prin: ţinută neglijentă, extravagantă (cu farduri stridente, îmbrăcăminte ornată cu panglici, medalii), creşterea energiei, implicarea individului în activităţi plăcute cu potenţial ridicat de consecinţe negative (de exemplu: face cumpărături necontrolate, investiţii necugetate în afaceri, are un comportament dezinhibat), dispoziţia este crescută, euforică, iar alteori individul poate fi mai degrabă iritabil, suspicios, chiar agitat psihomotor.
Gândurile, ideile se succed cu viteză în mintea sa şi prin urmare vorbeşte mult, vorbirea putând deveni chiar neinteligibilă, atenţia nu poate fi păstrată, ea fiind atrasă uşor de stimuli neimportanţi, stimă de sine crescută, optimism excesiv, nevoie scăzută de somn (individul se simte odihnit după doar 3 ore de somn).
Alteori, în forme severe, pot apărea chiar deliruri sau halucinaţii.
Activitatea fizică intensă, susţinută şi excitaţia pot avea ca rezultat fie agresiune sau violenţă faţă de alte persoane, fie neglijarea alimentaţiei, hidratării, a igienei personale.
Aceste simptome afectează funcţionarea socială, profesională şi familială a persoanei.
Un inivid aflat într-un episod maniacal nu va recunoaşte niciodată că are o problema de sănătate, el se simte bine, împlinit, energic, cu o multitudine de planuri de viitor.
Însă, familia, prietenii, persoanele din anturaj vor fi cei care vor sesiza perturbările de comportament, de gândire şi totodată şi cei care-i aduc pe aceştia la spitalul de psihiatrie.
Ați vorbit și despre hipomanie. Prin ce se caracterizează acest tip de tulburare bipolară?
Hipomania este un grad mai uşor de mânie, care nu perturbă grav activitatea individului, acesta putând funcţiona la muncă, în familie, în societate, iar episoadele mixte, reprezintă o combinaţie de simptome maniacale, hipomaniacale şi depresive.
Ce manifestări sunt întâlnite într-un episod depresiv?
Un episod depresiv se caracterizează prin: dispoziţie depresivă, pierderea intereselor şi a bucuriilor, scăderea energiei şi prin urmare reducerea activităţilor, scăderea capacităţii de concentrare şi implicit scăderea capacităţii de memorare, stimă de sine scăzută, viziune pesimistă asupra viitorului, lipsa reacţiei emoţionale la evenimente plăcute, gânduri de suicid sau acte de auto-vătămare, tulburări de somn, scăderea apetitului cu pierdere în greutate, scăderea libidoului, tendinţa la izolare socială, simptome care nu-i permit individului să-şi desfăşoare în mod normal activitatea cotidiană.
Care sunt primele semne ale unei persoane care suferă de aceasă afecţiune?
În momentul în care persoana trece printr-o faza depresivă sau maniacală, diagnosticul este mai simplu.
Însă, la început pot apărea dificultăţi în diagnosticare datorită faptului că se pot suprapune sau asocia alte tulburări. Adesea, tulburarea bipolară se poate asocia cu o tulburare anxioasă sau cu simptome date de consumul unor substanţe psihoactive. Alteori, la debut întâlnim diagnosticul de depresie simplă.
Există anumite comportamente care pot atrage atenţia şi care ne pot da de gândit şi anume: abuzul de alcool sau alte substanţe, jocurile de noroc, şofatul cu viteză, sub influenţa băuturilor alcoolice, agresivitatea faţă de alţii.
Iar simptome precum: insomnia, dispoziţia neconcordantă cu contextul în care se află persoana, schimbările bruşte de dispoziţie, fapul că trece de la o idee la alta, că este mult mai irascibil decât de obicei, sunt semnale că este nevoie de ajutor specializat.
La ce vârste sau în ce momente se declanşează tulburarea bipolară?
Debutul se situează între 15-20 ani, însă nu sunt rare cazurile când aceasta apare în jurul vârstei de 30 de ani.
Rareori debutează după 40 de ani şi dacă apare, trebuie suspectate cauze organice (ex. afecţiuni cerebrale, endocrinologice, infecţioase).
Prevalenţa (adică numărul total de cazuri într-o perioada de timp) în populaţia generală este de aproximativ 1% iar distribuţia pe sexe e aproximativ egală la femei şi bărbaţi.
Prin ce alte simptome se caracterizează de-a lungul timpului această boală?
Odată cu înaintarea în vârstă sau fără tratament corespunzător, perioadele simptomatice (fazele depresive şi maniacale) cresc în durată, iar cele asimptomatice scad, evoluţia generală înrăutăţindu-se.
Care sunt cauzele?
Tulburarea bipolară este o boală multifactorială, în care nu se poate identifica o cauza exactă. Aici este vorba de contribuţia adusă de mai mulţi factori: factorii genetici, dezechilibre ale unor neurotransmiţători (substanţe chimice) ca: serotonina, noradrenalina, dopamina, GABA, precum şi contribuţia factorilor de mediu.
Se observă o frecvenţă mai mare a bolii la persoanele care provin din familii cu încărcătură genetică pentru tulburarea bipolară, riscul ereditar fiind de 20-25% pentru rudele de gradul I.
De mare importanţă sunt mediul în care se dezvoltă, trăieşte şi se instruieşte individul, efortul continuu de readaptare a persoanei la noi situaţii de viaţă, reţeaua de suport social pe care o are persoana, modul cum face faţă evenimentelor de viaţă stresante (precum pierderea unei persoane dragi, divorţul, detenţia, boala,etc.), evenimente care pot preceda primele episoade de boală.
Prin ce fel de teste se poate pune un astfel de diagnostic?
Nu există nici un test care să certifice diagnosticul cu o acurateţe de 100%.
Diagnosticul este unul clinic şi este pus de medicul psihiatru ca urmare a coroborării datelor obţinute de la pacient şi familia sa, date care interesează atât prezentul cât şi trecutul medical, circuitul socio-profesional şi familial al pacientului, cu examinarea psihiatrică, examinarea psihologică şi evoluţia pacientului sub tratament.
Cum se tratează? Se poate vindeca total un pacient care suferă de tulburare bipolară?
Tratamentul are ca obiective: reducerea simptomatologiei, obţinerea remisiunii şi menţinerea sa, prevenirea recăderilor, reinserţia pacientului în mediul socio-profesional şi familial.
De bază este tratamentul medicamentos, tratament care este individualizat şi în alegerea căruia se ţine cont de anumiţi factori ca de exemplu: dacă a mai urmat tratament anterior şi eficienţa sa, episodul de boală în care se află persoana.
Tratamentul se poate institui în ambulatoriul de specialitate, cu exceptia episoadelor severe ce necesită spitalizare.
Cel mai des folosite sunt: stabilizatoarele de dispoziţie (timostabiizatoare) precum Valproatul de sodiu, Carbamazepina; antipsihoticele, antidepresivele, sedativele, iar în cazuri severe, refractare la tratament, se poate folosi terapia electroconvulsivantă.
După stabilizarea pacientului, este importantă, de asemenea, psihoterapia, care poate fi de tip cognitiv-comportamental, psihoterapia orientată psihanalitic, psihoterapia suportivă, terapia de grup sau familială.
Tulburarea bipolară este o boală cronică, ce trebuie monitorizată pe parcursul unei perioade lungi de timp şi care poate fi ţinută sub control cu succes sub un tratament corect administrat, de lungă durată, însă nu putem spune că este o boală total vindecabilă.
Pentru rezultate optime, este nevoie ca pacientul să fie compliant la tratament, să respecte recomandările medicului şi să beneficieze de un suport socio-familial adecvat.
Ce stil de viaţă trebuie să urmeze un bolnav cu această afecţiune?
Individul trebuie să aibă un stil de viaţă echilibrat, care să implice: evitarea consumului de toxice (droguri, cafea, coca-cola, băuturi energizante, tutun), a situaţiilor conflictuale, desfăşurarea unei activităţi fizice, de relaxare, igiena somnului, control psihiatric periodic sau ori de câte ori are nevoie.
Ce mod de abordare trebuie să aibă cei din jur faţă de o persoană care suferă de tulburare bipolară?
Este important ca pacientul să nu fie stigmatizat, judecat, marginalizat de cei din jur, să i se asigure un climat afectiv blând, familia să adopte o atitudine înţelegătoare, suportivă faţă de el.
De asemenea, este foarte important ca familia să observe dacă pacientul îşi ia tratamentul, să urmărească îndeaproape evoluţia lui, să sesizeze eventualele modificări şi să se îndrepte spre ajutor specializat, astfel prevenindu-se recăderile.
Ce recomandări aveţi pentru aceste categorii de pacienţi?
Să se adreseze medicului psihiatru încă de la primele semne de boală, fără a se teme de consecinţe, de ce vor spune alţii, să nu se învinovăţească pentru boală şi nici să nu învinuiască alte persoane, ci să-şi accepte boala ca parte din existenţa sa. De asemenea, este esențial să urmeze cu stricteţe tratamentul şi recomandările medicului și să păstreze un echilibru în toate.
Publicitate
