-6.8 C
Sibiu
duminică, ianuarie 12, 2025

Ion Art Glass

Cele mai citite

Situată pe străvechile meleaguri ale Transilvaniei, în ªelimbăr lângă oraşul Sibiu, atelierul ION ART GLASS se evidenţiază prin obiectele sale din cristal, prelucrate manual, unicat, serie scurtă, obiecte apreciate prin funcţionalitatea, originalitatea şi estetica lor. Măiestria unică a prelucrării sticlei şi prezentarea artei sub o formă ce nu imită sau copiază niciun fel de model, i-au determinat pe cei interesaţi să vină şi să cunoască un obiect unic, incomparabil, cel al firmei ION ART GLASS, ce poartă semnătura Tămâian. Licenţiat al Academiei de Arte �on Andreescu�din Cluj-Napoca şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, patronul şi mentorul activităţii firmei, Ion Tămâian, a reuşit prin ideile sale, puse în practică, să satisfacă exigenţele consumatorilor iubitori de artă din lumea întreagă. Lucrările sale artistice, destinate atât domeniului utilitar, cât şi celui decorativ, s-au perindat de-a lungul a mai bine de două decenii printr-o serie de galerii şi expoziţii de profil din România, precum şi din străinătate: Coring Museum (S.U.A. 1984), Lausanne (Elveţia 1996), Paris (Franţa 1993), Frankfurt (Germania 1997) etc. Climatul afacerii se bazează pe dinamismul şi strânsa colaborare a unei echipe de 70 angajaţi ce completează şi realizează dorinţa permanenţă de a crea ceva unic şi durabil. Obiectele din cristal semnate Tămâian, specifice prin formă, cromatică şi decorul abstract, sunt adevărate opere de artă. Sticla prelucrată manual, fără a fi constrânsă de vreo formă, matizată total sau parţial şi pictată în diferite cromatici, dă naştere la noi forme unice, rafinate ce sunt în centrul atenţiei în orice împrejurare. Relaţia între cristalul transparent şi matizat placat pe alocuri cu argint, aur şi platină dau obiectului artistic o notă distinctă. Cştigarea pieţei interne şi internaţionale s-a făcut nu doar prin prezentarea unor produse unice, ci şi prin seriozitatea cu care firma Ion Art Glass îşi tratează partenerii, prin prezentarea unor produse foarte bune din punct de vedere calitativ, promptitudine şi flexibilitate. Dacă doriţi să vedeţi cum se prelucrează cristalul vă invităm să vizitaţi în ªelimbăr, atelierele Ion Art Glass unde veţi vedea cum se prelucrează cristalul într-o tehnologie originală. Obiectele de artă semnate Tămâian aveţi posibilitatea pot fi găsite şi cumpărate în Galeria de la sediul firmei din ªelimbăr sau la Galeria de Artă din Sibiu, Piaţa Mare nr. 12.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Mașină răsturnată pe DN 14. Echipaje de prim ajutor intervin de urgență

Mai multe persoane au fost implicate, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs între Ruși și Slimnic, pe DN 14.În...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect