0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Polițiștii sibieni au reținut zeci de permise în weekend

Cele mai citite

În week-end, polițiștii sibieni au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 31 de permise de conducere, au retras 10 certificate de înmatriculare și au aplicat 456 de sancțiuni contravenționale în valoare de 160.000 de lei.

În municipiul Sibiu, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Cristian, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Aaron, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar. Evenimentul s-a soldat cu avarierea ușoară a autoturismelor. Testarea alcoolscopică a șoferului care a produs tamponarea a rezultat într-o concentrație de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În Biertan, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Biertan au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în orașul Dumbrăveni. Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține dreptul de a conduce, iar autoturismul în cauză nu este înmatriculat. Pe numele șoferului s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 46 de ani, a cărui testare cu aparatul etilotest a rezultat într-o concentrație de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Și în cazul acestui conducător auto s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe Drumul Județean 106D, un sibian în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Săliște spre Orlat, a pierdut controlul direcției de deplasare și a întrat în coliziune cu un hidrant și cu un autoturism staționat. Incidentul s-a soldat cu pagube materiale. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul afișat de aparatul etilotest fiind de 0,95 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.În prezent, sibianul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe Drumul Național 14, în Ruși, a continuat seria șoferilor depistați băuți la volan. De această dată este vorba despre un localnic în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism având o concentrație de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect