Tenismena de numai 20 de ani continuă prestația formidabilă de la turneul WTA ce se desfășoară în aceste zile la Miami. Bianca Andreescu a făcut un meci nemaipomenit în această dimineață și a acces în ultimul act al competiției.
Bianca Andreescu s-a calificat în finala turneului WTA de la Miami. Numărul 9 WTA a trecut în trei seturi de grecoaica Maria Sakkari. Adversară ce se află 14 poziții mai jos în clasamentul mondial și care a avut o evoluție splendidă în Florida. Meciul dintre cele 2 a fost cel mai bun al turneului de anul acesta și victoria s-a decis la tie-break.
Primul set a fost început mult mai bine de Andreescu, ea având 3-1 și 4-2. Sakkari a revenit de două ori frumos și a dus setul în tie-break. Acolo, Bianca a salvat două mingi de set ale adversarei, a câștigat două puncte la rând pe serviciul acesteia și s-a impus cu 9-7. În setul II, lucrurile erau din nou în favoarea lui Andreescu, după un break la 2-1. Sakkari nu a renunțat, a egalat la 3 și pe urmă nu a mai cedat niciun game câștigând setul 6-3.
Setul decisiv a fost plin de răsturnări. Sakkari a reușit de două ori break-ul la 2-2 și 5-5, însă Bianca a fost în stare de fiecare dată să revină, iar în tie-break a fost de neoprit în teren și a obținut calificarea în finala cu 7-4.
Este prima finală a Biancăi Andreescu după câștigarea US Open 2019. În finala de la Miami, Bianca va juca cu tenismena cea mai bună din lume, Ashleigh Barty. Australianca este lidera mondială WTA și deținătoarea trofeului.