În scopul integrării sau reintegrării în muncă, tinerii cu vârste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale, pot beneficia de plasare în muncă la un angajator avizat de AJOFM Sibiu, în baza unui contract de solidaritate. Acesta poate fi încheiat între tânărul beneficiar şi AJOFM Sibiu, pe o durată de până la 2 ani, dar nu mai puţin de 1 an. În baza contractului de solidaritate, AJOFM Sibiu sprijină tânărul în calificare şi găsirea unui loc de muncă, iar angajatorul va încheia cu tânărul un contract individual de muncă pe durată determinată, egală cu cea a contractului de solidaritate. Angajatorii de inserţie care încadrează tineri în condiţiile unui contract de solidaritate, trebuie să încheie convenţii cu AJOFM Sibiu, prin care aceasta se obligă să le ramburseze lunar salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din cştigul salarial mediu net pe economie. AJOFM Sibiu încheie contracte de solidaritate cu tineri proveniţi din centrele de plasament sau din organismele private în domeniul protecţiei copiilor, tineri singuri cu copii în întreţinere, tineri familişti care au executat pedepse privative de libertate, precum şi alte categorii de tineri aflaţi în dificultate. (D.L.)
Actualizat:
Tinerii condamnaţi penal, sprijiniţi de AJOFM
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid
În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...