14.1 C
Sibiu
marți, septembrie 26, 2023

Gheorghe Tuluc, la cârma PC

Cele mai citite

Gheorghe Tuluc (foto centru) este noul preşedinte interimar al Partidului Conservator, filiala Sibiu. Acesta revine pe o poziţie egală cu a celorlalţi lideri din politica sibiană. După traseul administrativ, DPC şi Primăria Sibiu, apoi cel politic, PD – PNL Sibiu, Tuluc s-a retras de pe scena politică. A fost numit în funcţie de curând, cu prilejul unei întâlniri organizate la Braşov, unde au participat toţi liderii din ţară ai acestei formaţiuni politice. Fostul viceprimar al Sibiului se va ocupa de pregătirea alegerilor europarlamentare la nivel local. Tot la Braşov, PC a adoptat o rezoluţie prin care îşi propune să reprezinte în cadrul actualului ciclu parlamentar şi guvernamental un garant al echi­librului. �PC va acţiona ca un factor mediator, atunci când echilibrul de forţe dintre PSD şi PD-L va deveni prea rigid sau prea tensionat�, se arată în rezoluţia adoptată la Braşov. PC Sibiu nu a lansat niciun candidat la Primăria Sibiu şi nicio listă serioasă la Consiliul Local şi Judeţean. Prin urmare, rezultatul în alegerile locale au fost aproape nule. Gheorghe Tuluc a devenit membru al PC înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2008. (D.L.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedentOperaţiunea ,,Înarmarea
Articolul următorMedicii nu mai protestează
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Amenzi de peste 200.000 de lei, în weekend, pe șoselele din Sibiu și județ

În weekend, polițiștii rutieri sibieni au constatat 13 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 41 de permise de conducere,...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect