Alcoolul provoacă depresii

spot_img
Cele mai citite

De obicei se spune că oamenii îşi îneacă durerea în alcool, dar un nou studiu arată că de fapt consu­mul excesiv al băuturilor alcoolice cauzează depresia. Folosind date colectate de peste 25 de ani, câţiva oameni de ştiinţă de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, au studiat asocierea dintre abuzul de alcool şi depresie, informează The Med Guru. Studiul a fost făcut pe 1.055 de subiecţi născuţi în 1977. Aceştia au fost examinaţi trecând prin diferite etape ale vieţii, de la 17 la 18 ani, de la 20 la 21 şi de la 24 la 25. Au fost întrebaţi despre stilul de viaţă şi factorii demografici. În urma studiului s-a demonstrat că dependenţa de alcool duce la un grad mărit de depresie. �La toate vârstele au existat statistici clare că abuzul sau dependenţa de alcool sunt asociate cu depresia majoră�, spun cercetătorii. �Persoanele care fac abuz de alcool sunt de­pendente sau sunt mai predispuse la depresie de 1,9 ori, în comparaţie cu cele care nu consumă alcool�, arată studiul.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

VOT CATEGORIC la Rășinari! Aproape 98% dintre localnici au spus NU minei de magneziu. Mesaj categoric pentru investitori

Rășinariul a spus un NU răsunător exploatărilor miniere! Locuitorii comunei au respins categoric, prin vot, orice proiect de exploatare...

Știri pe același subiect