7.4 C
Sibiu
joi, mai 15, 2025

Din 14 noiembrie la Sibiu începe distribuirea alimentelor UE

Cele mai citite

Municipalitatea va începe în 14 noiembrie distribuirea ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene. Anul acesta vor beneficia de acest tip de sprijin un număr de 9.894 de persoane din municipiul Sibiu. Sibienii care pot beneficia de acest sprijin din partea Uniunii Europene sunt: pensionarii sistemului public de pensii cu venituri de sub 400 de lei/lună, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate (adulţi şi copii) şi familiile şi persoanele singure care sunt beneficiare de venit minim garantat. Listele care cuprind beneficiarii au fost alcătuite la nivelul lunii iunie 2011. Persoanele care nu se regăsesc în listele comunicate Primăriei Municipiului Sibiu de către Consiliul Judeţean Sibiu şi care intră în una din categoriile enumerate mai sus după data de 01.07.2011 vor fi luate în evidenţă pe liste suplimentare, în funcţie de disponibilităţile de alimente existente după încheierea acţiunii. Fiecare beneficiar va primi o cantitate totală de 41,2 kg de alimente, după cum urmează: făină – 16 kg; mălai – 11 kg; paste făinoase – 2 kg; biscuiţi – 1,2 kg; orez – 9 kg; lapte praf – 2 kg. Distribuirea produselor se va face din spaţiul de pe strada Electricienilor, vis-a-vis de Liceul Energetic, în baza buletinului sau a cărţii de identitate a beneficiarului, în original. În cazul persoanelor nedeplasabile sau al minorilor, persoana care se prezintă în vederea ridicării produselor alimentare va prezenta în original: cartea de identitate/certificatul de naştere al minorului şi buletinul sau cartea de identitate personală. (C.P.)

Publicitate
Ultimele știri

Acuzații extrem de grave. „Sistemul pregătește un film pentru adulți cu un actor gay care seamănă cu George Simion”

Anca Alexandrescu, jurnalist la Realitatea TV, a declarat miercuri seara că se pregătește o campanie de discreditare a lui...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect